Într-o însemnare mai veche, vorbeam despre nemurirea virtuală a lui Pir Sultan Abdal. İbrahim Aslanoğlu (mulțumesc Paul Koerbin pentru referință) ne vorbește despre cel puțin șase Pir Sultan Abdal diferiți, documentați. Când unul murea, victimă persecuției otomane, altul îi ridica de jos lăuta și mergea mai departe. Asta nu ne împiedică să vorbim despre un singur Pir Sultan Abdal, pentru că el este unul singur, indiferent de cine îi umplea veșmintele.
Al doilea exemplu este cel, menționat pe aici recent, al lui Fernando Pessoa. Ceea ce Pessoa a încercat prin heteronimii săi, Alberto Caeiro, Alvaro de Campos, Ricardo Reis, a fost să fie cu totul altcineva. Îmi imaginez o asemenea dorință, și pot să empatizez ușor cu cel ce o are. Și cea mai ușoară care de a fi altcineva e poezia. (Teatrul e mult mai greu: trebuie să te naști “altcineva”). Heteronimii au personalități și povești de viață fundamental diferite. Și totuși, Pessoa (un nume care el însuși înseamnă “persoană” sau “nimeni”, după context) eșuează miraculos. Întreaga valoare a experimentului său constă în acest eșec, de altfel. Toți heteronimii sunt Pessoa cel adevărat. Și eșecul cel mai răsunător și mai frumos e un alt heteronim, care nu e inclus în listele obișnuite: Bernardo Soares, care e cel mai Pessoa dintre toți. De altfel, bănuiesc că nimeni nu poate suporta să scrie cu atâta sinceritate despre el însuși, fără să fie obligat să împrumute o mască, o altă identitate.
Al treilea exemplu e cel al lui Friedrich Hölderlin. A avut timp să scrie o operă plină de cel mai viu romantism pe care, eu unul, l-am găsit până acum. La treizeci de ani însă, a căpătat o boală care nu avea pe atunci nume (probabil schizofrenie). A apucat bătrânețea, dar poemele pe care le-a mai scris, mereu scurte, frumoase dacă n-ar fi fost golite de orice emoție, erau ale altcuiva, ale unui personaj dintr-un delir, pe nume Scardanelli. Delirurile sunt prin definiție cea mai intensă formă de alteritate. În timp ce omul Holderlin delira, poetul devenea cu totul și cu totul altcineva, și asta fără să încerce, fără să vrea, dar reușind pe deplin.
Alteritatea poate avea diverse cauze : politice, culturale, ba chiar patologice. Dar vad un exemplu care ma lasa putin perplex Roman Kacew (Katzev) – Romain Gary – Fosco Sinibaldi – Shatan Bogat – Emil Ajar.
Vlad, în lipsa Tapirului, simt nevoia să fac eu puțină maieutică la gura sobei. Articolul tău mi se pare cam greu accesibil prin lipsa unor definiții explicite ale termenilor.
Acuma, vorbind despre alteritate, eu am în cap două definiții ușor diferite, și cu asta nu se poate merge mai departe, decît dacă, eh, dar să lăsăm. Deci una este din DEX: “Trecere a unei existențe de la o stare la alta. Existența, ființa privită din punct de vedere diferit de ea însăși.” Alta este din Lucian Boia, mitul omului diferit (de ceilalți adică, n.P.), de aici alteritatea fiind calitatea percepută a unei persoane ca fiind altfel, adică în afara cotidianului uman și a simțului comun.
Drept care iată, te întreb: Ce înțelegi tu, aici și acum, prin alteritate? Și te previn: Tot ce spui poate fi folosit etc., etc. 😉
PS, așa arată maieutica la gura sobei: http://pinocchiomuc.blogspot.com/2010/12/maieutica-la-gura-sobei.html
Verific daca am inteles.Fiind vorba de heteronimi, cred ca se aplica,foarte aproximativ, prima definitie. Acelasi autor, nume diferite, sau acelasi nume, intruchipari diferite.Dar aici e vorba de mai mult decat alteritate. Doar la prima ar putea fi vorba de alteritate. La a doua, e acelasi suflet-nume in trupuri diferite.
Daca tu pui întrebarile si tot tu dai raspunsurile, maieutica se apropie de alteritate :))
Păi de asta am scris postul ăsta, pentru a mă învârti nițel în jurul noțiunii de alteritate, că în jurul identității ne-am învârtit rău de tot 🙂
Păi nu cred că te poţi învârti în jurul alterităţii fără să vorbeşti despre identitate 🙂 Nu se poate alteritate fără identitate şi nici identitate fără alteritate.
Şi mie mi se pare că definiţia care s-ar potrivi acestor exemple este cea din DEX, dar ma despart aici de dilligentreader, cred că ea se aplică mai degrabă la ultimii doi.
sultanul ala semana cu prima dinastie chineza sau ultima sau cu aia din tibet, dalai lama…
stiu ca si agatha christie a semnat sub alt pseudonim, mary westmacott, si a scris ‘romances’ dar n-au avut atat succes ca politistele. stiu de kierkegaard(anti-climacus, hlarius etc)mi-ati stranit jindul de a-l reciti. el si regina lui…
Pessoa n-am citit, si ma gandesc daca sa o fac, dar nu vreau sa par snoaba.
dar ce a facut soren in filosofie, a facut pessoa in litteratura. despre personalitatea auctoriala care nu e identica cu sine, identitati ale aceluiasi ‘eu’, in speta, autor.
nu stiu de ce nu pot corecta:(
in alta dezordine de idei, am stat toata noaptea sa va citesc blogul si il gasesc unul dintre cele mai inteligente, mai ‘stiintifice’ si mai calde din cate exista, asta intr-un top 3 personal. am citit despre cimitirul copilariei, legatura sublima cu thanatosul, postarile despre recunoasterea , aparitia, tipurile de dragoste-daca ar exista…imi place ca debaraua nu e cronologica…pe la 4 dimineata mi s-au inchis ochii in fata monitorului,cu barbia in palma…la o postare cu bach.
si dl. impricinat de corn are talent si va invidiez cu sinceritate, sunt atati scriitori chinuiti dar dvs, medicii ledati clasa! inteligenta, cultura , imaginatia sunt mult mai active, probabil ca aveti si vieti mai interesante…clar, daca viata nu e intereanta nu inspira:)
cat despre holderlin…
schizofrenia si delirul… se cunoaste ca multi scriitori(artisti) au suferit de boli psihice, unii chiar ar trebui sa le multumeasca bolilor( vezi van gogh, vezi epilepticul dostoievski).
iar altii isi induceau delirul prin alcool sau droguri vezi Club des Hashischins. asa ca delirul e o forma( chiar superioara) de creatie, cat de disperata, cat de ‘alterata’ e aceasta alteritate, numai kierkegaard ar putea explica la obiect:)
Iar o luăm de la pașopt, onorabile?
🙁
Ceva… un subect mai nevinovat nu se găsește?
Că lumea deja dă târcole la identitate…
Propun o serie dă posturi cu rețete de bucătărie… și ca să fiu specific – doar despre sarmale, na!
Cine, care și cum face sarmale!
(desigur, asta o să ofere indicații despre identitatea bucătarilor…)
Hmmm… propun un post despre nimic. Asta sigur n-o să provoace discuții.
Nu băga de seamă…
Aste-s glumițele tapirului, stimulate de țuici.
Blegoole, ce citezi tu din mine eu am citat din DEX. Am indicat sursa și declin orice răspundere, heh. În schimb, ideea cu bucătăria nu e rea deloc. Urmează la mine pe blog.
BdeComp: Eu am pus o întrebare și am dat alternative, nu un răspuns. Răspunsul propriu-zis (nu) îl dă Vlad.
Și la urma urmei, ach Vlad… “drumul cel mai drăguț între două puncte e linia șerpuită”. Care linie, pare-mi-se, nici nu e nevoie să ajungă undeva. Mă duc să cînt la flaut, aici sînt mai multe locuri de cîntat, fiecare cu altă acustică. Să experimentăm, să experimentăm! (Bravo Tapirului, care experimentează cu cazanul de țuică! Să ne dea și nouă, să ne dea și nouă!)
Pinocchio, mă simt jicnit că tu ai considerat că io nu m-am prins că e cu sursă și alea…
:))
Eu am zis la sanchi aia cu bucătăria, da’ dacă stau să mă gândesc mai bine, poate fi mișto. În caz că ideea capătă aderenți, ne rugăm de Tapiru’ să trântească ceva un subdomeniu… “Bucătăria Mahalalei”, ceva gen… asta doar în cazul în care Vlad aprobă conceptu’… că deh, se menționează temenul “Mahala”… care Mahala… e de fapt MAHALA™©.
Iată o primă contribuție la “Bucătăria Mahalalei™©”!
Rețeta de făcut țuică, prezentată de Tapirul.
Poze, descripții, alea.
O să moară toții dujmanii mahalalei, zic.
Blegoo, ca sa nu mai pierdem vremea si energii inutil, propun sa incepi
Către:
Domnișoara/Doamna Diligentreader
Subiect: Scuze Formale
Stimată Domnișoară/Doamnă :
Poftim încă o contribuție: http://pinocchiomuc.blogspot.com/2010/12/bach-la-gura-sobei.html
A se examina dacă e identitate dublă sau alteritate.
Băi frate… bunăziua am dat, critică am căpătat, ca să nu zic altfel.
(nu-mi ședea mie mai bine la mine în coteț? Îmi ședea…)
Deci:
(cîhîî-cîhîî – tuse de dres vocea; respirație adâncă… alea; Doi… trei… ȘI!):
(repede și fonfăit): Douășnouă Undrea, Anu’ Domnului 2010, ziua pe unde noi sărbătorim pre Sf. 14 000 de Prunci ucisi de Irod, Pomenirea tuturor crestinilor si fratilor nostri ce s-au savârsit de foame, de sete, de sabie si de frig, Sf. Cuvios Marcel, staretul Manastirii Achimitilor, adica a neadormitilor, Sf. Cuvios Tadeu marturisitorul, Sf. Cuvios Veniamin, Sf. Cuvios Antinodor și pă Sf. Sf. Cuvios Gheorghe, episcopul Nicomidiei…
(Rar, apăsat, cu convingere):
Către:
Domnișoara/Doamna Diligentreader
Subiect: Scuze Formale
Stimată Domnișoară/Doamnă :
Aflat-am cu mâhnire și părere dă regret dăspre nenorocirea pre care nevolnicu’ dă mine v-am pricinuit-o. Aflați dășpre mine că eu nu-s vreun cățel dă rasă, ci doară un biet maidanezu nedresatu, care nu e școlit întru ale boierimii obiceiuri.
Dacă ridicat-am picioru’ dân spate (dreapta) și stropit-am covoru’ cel persianu a lu’ dumneavoastră, fostără cu nevinovăție iară nu cu pricină tainică.
Astea zic io, Blegoo, cu limba scoasă, șezându pre vine și plin dă rușine mustrătoare, jurându-mă io pre sfânta Brigita dă la Paris, patroana maidanezilor nevolnici (carele este ea), precum că nu voi mai mă deda la alea-alea d-acu’ și până la data viitoarea, carele va fi ea.
Pecetia mea: ❤ (în loculu’ dă semnătură și ca dovadă a curățeniei sufletești care mă copleșește ea curățenia)
Dacă mai e cineva care vrea scuze și alea, ziceți acuma, că la anu’ nu se știe ce-o să fie, zic, afirm și susțin cu toată convingerea.
E clar identitatea lui Pinocchio… ca dovadă că mi s-a aburit ochii, zic.
Unde s-a mai pomenit maidanez misogin si naravit la sarmale si tuica!Cat despre ridicat picioru’, ai pacatuit si mai rau; l-ai ridicat ca sa ne iei peste el, asa ca a fost cu pricina, si nu prea tainica. Ce-mi face potaia mea, e una, ca-i a mea, de rasa sau mai degraba nu, dar de la un vagabond cum sa putem ingadui??
Prea onorat, prea onorat. Dar ce ne facem cu Johan Sebastian, sau cu ce a mai rămas din el după ce am pus eu mîna? Ca să nu mai vorbim de Dana Sheridan, care mi-a făcut extra și special capul de flaut, ăla care se vede în poza mea cu tricoul cu licornă de la Madelin? Și fără de care numita invențiune ar fi sunat mult mai rău? Și atunci s-o mai pomenim și pe tanti Yamaha, care a făcut partea cu clapele, fie ea și în producție de, vai, serie? Și pe Maria, care a construit casa asta la Năsăud, cu așa o acustică îmbietoare?
Eeeeeh, cîte identități avem aici în total? Și cîte alterități?
Doo cazane-n acelasi timp, si nu e vorba de nici o alteritate, ma jur!
Poze canci (cred..)
Încetează cu obiceiu’ ăsta de dat vina pe alții… c-o fi ya-mă-ha, c-o fi una, c-o fi alta.
Io zic că valoarea constă în faptul că e ceva de la Pinocchio. Un personaj real, în Mahala™© și aiurea… adică e ceva real, virtual vorbind.
Pot să găsesc interpretări mai meseriașe… ei, și?
Nu-mi spun nimica… nu-s de la mine din cartier.
Da…
(fonfăit) :
… și iartă Doamne, greșelile robului tău Blegu’… precum iertăm greșelile greșiților noștri, acum și pururea…
Acuma… serios: păi… nu îngădui, nu?
Zici: Marș, băh!
Și gata…
🙂
Hmmm, că bine zici… La asta nu ar mai fi decît de răspuns “și hai noroc” (chiar dacă Ursusul meu roșu e pe terminate și nu e comme il faut să mai cer imediat încă unul, și nici să-l mai trimit o dată pe domnu’ Inginer la bucătărie să facă exerciții de română cerînd bere de la fata în casă), dar… știi ceva? Și șeful meu îmi mai spune din cînd în cînd asta cu obiceiul de dat vina pe alții. Voi v-ați conspirat?
Presimți că l-a luat cu abureală?
:))
Io am încredere în el… nu se poate să nu pozeze…
Nu ne-am conspirat… e doar rezultatul acțiunii de a vorbi despre aceeași persoană… :))
“Hai noroc” etc, eu având ceva provizii și nefiind constrâns de fetele din casă.
Peseu. Chiar mi-a plăcut interpretarea. Nu pot să explic de ce.
Mă bucur că ți-a plăcut, și nu țin neapărat la explicații. Eu sînt fascinat de Bach, poate de-asta? Muzica lui mă fascinează de la cititul notelor la prima vedere pînă la ascultat la cele mai rafinate interpretări ale marilor muzicieni. Și o înregistrare de-asta, pe două voci, cînd le cînt eu pe amîndouă, pentru mine e muncă de aproape o jumătate de zi ca să iasă așa cum iese — asta numai înregistrările, bașca studiatul pasajelor mai grele. (Astazi n-am ieșit din casă, doar ne-am uitat pe fereastră cum ninge și am terminat o lucrare pentru o conferință.) Ah da, și să nu uit să laud răbdarea domnului Inginer și a fetei în casă, care mi-au suportat experimentele ore în șir fără să-și scoată pantofii și să mi-i arunce în cap.
Fără să intru în prea multe detalii… că se strică farmecul… există ceva greu de definit atunci când asculți ceva interpretat de un amator pasionat, spre deosebire de un profesionist.
Ezitările, micile greșeli oferă un grad de autenticitate… așa simt eu.
(… coada mea, încep s-o dau în filozofisme, îmi stric reputația, zic.)
Ca să nu mai zic și că ai pus și poze…
…și înregistrarea am făcut-o chiar în colțul ăla cu soba și biblioteca 🙂
Și gata, acuma mă duc la culcare. Noapte bună! (Mîine mai facem una.)
Somn ușor, alea.
Dar ca să înțelegi ce am simțit eu, văzând poza… și ascultând înregistrarea ta… ar trebui să (re)vezi filmul:
http://www.youtube.com/watch?v=g8nGgvepXCk
Evident, mă refer la secvența cu doctorul cântând la flaut – nu la tot filmul. Ciudat că nu m-am mai gândit la asta de vreo doi ani… cam așa.
Mitocănește vorbind – e ceva gen unde dai și unde crapă.
Da, l-am văzut și pe autorul care scrie pentru tine… da’ zău dacă nu l-am considerat ceva element de decor, ori alea.
(facem ce facem… și tot la doctori ajungem… nuș’care-i treaba, da’ îl suspectez pe Tapirul că face mânării în dosu’ cortinei) 🙂
In zilele copilariei mele
Cate un zeu ma ferea adeseori
Din calea oamenilor dezlantuiti;
Apoi ma jucam in pace si liniste
Cu orhideele
In timp ce boarea vazduhului
Se juca cu mine.
la naiba, n-a iesit cum trebuie. Textul trebuia sa fie in upper triangular form. Sa ma ierte Scardanelli.
@vlad: in novella mea ‘the parlayed letter’, bernardo soares e cel care i-l prezinta lui pessoa – la intoarcerea sa teleportata/asistata de ceilalti 3 heteronimi de la buenos aires, unde s-a intilnit cu borges – pe aleister crowley, in cafeneaua (care mi-a devenit lieu-fetiche :P) ‘martinho da arcada’… the rest is mystery 😉
Ce să zic, mereu îmi face plăcere când primesc complimente nemeritate 🙂 Mulțumesc!
Io am zis că comentariile fac tot farmecul. Numai comentariile de la postul ăsta, de sus până jos, sunt un poem.