Discuţia despre manele din însemnarea de dedesubtul celei de faţă e aşa mişto încât aproape că regret că scriu o nouă însemnare. Este însă o discuţie doar tangenţial muzicală aşa că hai să mai zic şi o chestie muzicală tangenţială la discuţia de la însemnarea de dedesubt, ah, ce simetrie, obsesionalul din mine jubileşte.
Întotdeauna am incercat să nu fiu refractar la nimic muzical. Principiul meu e că nu exista muzică bună şi muzică proastă, deşi există diferenţe de complexitate, dar pâna la urmă comparaţiile nu funcţionează în muzică, decât tot în termeni strict muzicali, şi atunci doar uneori. Il iubesc pe Bach din tot sufletul, dar şi pe Romica Puceanu, dragă Muumi, si cu toate astea ar fi absurd sa fac o comparatie intre muzicile lor. Numai că sugerez o astfel de posibilitate, chiar dacă mă grăbesc să-i declar absurditatea, şi mă înspăimânt. Am văzut o dată un documentar despre un om care colecţiona muzica cu totul inculta, de exemplu ca si când m-as inregistra io cantand in baie, sau pe vecinul meu batând toba in cratiţe, si am avut revelaţia că şi asta e muzică, şi că are o valoare intrinsecă şi incomparabilă.
Imposibilitatea comparaţiei în muzică este bine documentată şi justificată de cel puţin un lucru, ca să nu ziceţi că vorbesc io prostii din burtă. De indeterminarea traducerii muzicale. Intuim cu toţii că muzica e un mesaj scris într-o limbă, poate străină, poate familiară. Problema e că limba asta e cu totul şi cu totul intraductibilă în orice altă limbă omenească. S-au tot încercat semiologii muzicale, toate eşecuri şi pierderi de timp. Mai mult, indeterminarea traducerii muzicale se aplică între genuri, între limbi muzicale (cum să traduci muzica din insulele Java în muzică populară ukraineană?), dar şi între oameni. Ce înţelege un spectator la Opera din München din modurile populare româneşti pe care Enescu le-a inclus în Oedip? Gavagai iubeşte blues-ul, dar putem fi noi siguri că un blues îi spune acelaşi lucru lui Gavagai şi lui Peetie Wheatstraw, unui malinez sau unui tuareg de pe Lună? Păi, nu numai că nu suntem siguri, dar e foarte probabil că nu le spune acelaşi lucru, blues-ul, tuturor acestor oameni. Cum să mai faci o comparaţie, atunci? Nu numai că nu ai criterii de valoare, dar nu poţi nici măcar să începi să construieşti criterii de valoare. Pur şi simplu imposibil, presupun că se poate face şi o demonstraţie gödeliană a acestui fapt, aş face-o eu însumi dacă aş şti ce e aia demonstraţie gödeliană. Demonstraţi-mi mie, vă rog, că manelele sunt proaste.
Toată poliloghia de mai sus ca să mă contrazic singur. Pentru că, oricât de melorelativist aş fi, am şi io criteriul meu. Nu-mi place muzica snoabă. În sensul originar al cuvântului snoabă, adică “sine nobilitas, dar care ar vrea să treacă drept nobilitas”. O să îmi ziceţi: care nobilitas nene, că nu ziseşi că nu se există nobilitas în muzică? Io da, dar compozitorul de muzică snoabă este convins că există nobilitas în muzică, iar scopul lui este de a face muzică nobilă, cu accent pe nobilă şi nu pe muzică, iar încercarea lui e de fapt un fel de fudulie. Uite, de exemplu, Marcel Pavel încercând să cânte arii din opere. Sau Andrea Bocelli, făcând acelaşi lucru, dacă preferaţi. Sau Carl Orff, imaginându-şi că scrie muzică “clasică”. Sau Rahmaninov, dar aici discuţia e perosnală şi subiectivă şi am constatat că mi-e imposibil să argumentez ceva ce mie mi se pare evident. Sau Sibelius. Sau Mărgineanu, care chiar crede despre el că e un cântăreţ de muzică de mahala. (Ascultători snobi există nenumăraţi, şi, în principiu ei îşi pierd timpul într-un mod foarte trist, dacă nu cumva au noroc şi, din snobism, trec mai departe, şi înţeleg ceva, dar asta e o altă discuţie.)
Acesta, şi doar acesta, ar fi principalul motiv pentru care ideea că Sorinel şi-a filmat videoclipul la Operă ar putea să-mi displacă. Dar uite că nu-mi displace, în mod ciudat. Pentru că fudulia e la ea acasă în manea, nu deranjează. Cu cât o manea va fi mai snoabă şi va încerca să fie mai puţin manea, cu atât va fi mai manea, şi deci va fi mai apreciată. E o excepţie notabilă a regulii de mai sus. Postmoderniştii care încearcă în mod express să fie snobi, adicăcare au carevasăzică un snobism de ordinul 2, nu constituie însă, din păcate, excepţii.
Exista multe limbaje care nu se pot traduce. Traducere inseamna verbalizare, si numai putine lucruri se pot pune in cuvinte. Exemplu banal, proportia cantitativa comunicare verbala/nonverbala este apreciata cam la 1:10.
Cunoastere prin intuitie, prin “simtire”, pentru asta pledezi tu, Vlad. Am inteles bine? Daca muzica e cu adevarat buna, simtim. De acord?
Dar asta inseamna ca putem face unele comparatii.
Aaaaah, si eu care ma intrebam ce voi face un sfirsit intreg de saptamina fara domnu’ Inginer…
Vlad, asta in mod sigur ca tine de limitarile mele: imi este foarte greu sa imi imaginez o lighioana in stare sa asculte cu aceeasi placere “Live at Wembley ’86” al lui Queen si un concert al lui Copilu.
Discutia asta intra incet-incet in vechea cearta despre qualia si ceea ce este valoare. Si ca de obicei, exista pozitiile diametral opuse: individualismul, relativismul, rationalismul etc. De aceea nu am vrut sa intru in discutia Tapirului. Pentru ca stiu ca asemenea discutii sunt interminabile si de fapt nimeni nu demonstreaza nimic.
Totusi, posturile lui Pinnochio cred ca au fost suficient de lamuritoare (Vlad, ca sa ajungi la concluzia ca daca nu iti place maneaua citadina, dar iti plac Haiducii, atunci suferi de rasism – it’s too much, I think).
Vlad, de ce nu iei articolul lui Oisteanu din posturile lui Madelin si nu il compari cu pozitia ta (inca o data, daca maneaua citadina ar fi fost de interes pentru antropologi, sute ar fi fost deja pe teren)?
Cat despre Sorinel la Opera, evident ca poate sa filmeze oriunde, din cate am inteles scandalul a avut si o parte financiara, s-a platit mai putin decat trebuia. Etc.
Adevarul este ca avem cu totii limitele noastre… printre altele, rezistam doar la un numar strict limitat de manele…
🙂
…sau de Bach…
domnilor, intreb (pe elf, in mod particular) de ce credeti ca o discutie trebuie neaparat sa duca undeva (altminteri nici nu are rost sa o continui), cineva sa demonstreze ceva, sauca o discutie trebuie sa fie terminabila? Inteleg, de gustibus, dar totusi.. Voi nu savurati discutia in sine, lupta de argumente si idei, pozitiile diametral opuse?
Hm, depinde de discutie. Daca discutia este (sau cel putin pare sa fie) purtata cu un scop, atunci simt nevoia sa aiba un scop. Daca nu… nu.
Hmm-hmm… Poti sa imi dai un exemplu de scop al unei discutii ca asta, adicatelea o discutie virtuala? (virtuala prin natura mediului de comunicare, that is)
@tapirul: “de ce credeti ca o discutie trebuie neaparat sa duca undeva”–pentru ca altfel este pierdere de vreme in sensul cel mai propriu, este facut de entropie. asa ceva fac numai cu o bere in fata, numai intr-o carciuma.
“cineva sa demonstreze ceva”—nu neaparat in sensul tare al cuvantului. dar in sensul de linie de discurs etc., da. minimal e un semn de respect pentru celalalt.
“sauca o discutie trebuie sa fie terminabila”—pentru ca orice are un inceput si un sfarsit. credeam ca stii asta.
“un exemplu de scop al unei discutii ca asta, adicatelea o discutie virtuala?”–nu conteaza mediul, ci problema. Vlad nu a pus o problema triviala, in niciun sens al cuvantul. Deci, o discutie are sens. Unde vrei sa o duci si mai ales cum, asta tine de fiecare. asadar, scopul poate fi chiar problema pusa. inca o data: mediul de comunicare este secundar.
happy? i mean, did you land the job?
Avand din nascare un suflet obisnuit, am cerut musicii sa-mi dea altul : asa au inceput necazuri nesperate…..
sarcasmu’ e eftin, raspunsul serios e mai dificil. Nu ai raspuns de fapt la nici o intrebare a mea.
Te pot intreba la nesfarsit ce e aia “undeva” (unele discutii duc “undeva”, recte merita sa le discuti, altele nu, deci nu merita sa le discuti ca cresti entropia. Discutia cu tapirul se pare ca nu duce “undeva”). Te-as mai intreba ce e aia pierdere de vreme in sensul cel mai propriu (ce sensuri mai exista? Figurate?). Ti-as mai spune ca “cineva sa demonstreze ceva”—nu neaparat in sensul tare al cuvantului. dar in sensul de linie de discurs etc., da. minimal e un semn de respect pentru celalalt. nu pare a avea vreo noima (care e sensul moale “demonstrarii”? Ce e aia “sens de linie de discurs” si ce are de a face cu demonstrarea sau demonstratia? Numai problemele netriviale au sens recte au scop? Alea netriviale nu? Cine decide? Si cine decide de fapt ca o problema e triviala?)
Dar evident ca nu o sa raspunzi.
Nu, elfule, nu mi-ai raspuns, te-ai eschivat sarcastic. Puteai sa spui pur si simplu ca nu ai chef de discutii interminabile cu Tapirul, nu sa filozofezi dupa aia general ca discutiile sunt unele terminabile, unele interminabile (btw, aici te contrazici singur, cum poti sa spui ca o discutie e interminabila, din moment ce o discutie are un inceput? Nu stiai ca orice are un inceput are si un sfarsit?), unele discutii duc undeva, altele nu, entropie, trivialitate si non-trivialitate, probleme, scopul etc.
Eu cred că discuţia este un scop. Dacă nu e un scop, ci doar un mijloc, atunci nu avem de-a face cu o discuţie adevărată. O discuţie adevărată există, îi simţi corporalitatea, poţi să o pipăi, fâlfâie din aripi lângă tine ca un înger, şi în momentul ăla dacă o omori (că e uşor să o omori) eşti vinovat de o abominabilă crimă.
E adevărat că un înger e făcut să servească, dar niciodată nu trebuie să îl tratăm ca pe o slugă.
Buna dimineata tuturor! Ce zi frumoasa, nu-i asa? Cerul e fara nici un nor, soarele straluceste, iar Tapirul practica metacomunicarea, ceea ce este un mod stiintific de a vorbi (despre) discutii 🙂 Dar, vorba ardeleanului ce sunt prin adoptiune spirituala: No, daca trebuie, trebuie.
Daca ma gindesc de ce am discutat atita in Mahala zilele astea in loc sa-mi termin de corectat lucrarile de examen, primul raspuns care imi vine in minte este: pentru ca mi-a facut placere. Imi face placere sa imi amintesc de unele lucruri, si lui Vlad la fel, pare-se, si cu asta placerea e cel putin dubla. Apoi, pentru mine s-au lamurit unele lucruri, adica am invatat ceva. In fine, am nascocit anume teorii si ipoteze, ceea ce m-a facut sa ma simt aproape savant. Si cum discutia noastra se invirte in jurul globului pamintesc intre Oregon, München si Rahova, ma simt evident ca un savant de renume mondial.
Discutia are, uneori, un scop – lamuritul, invatatul, nascocitul. Atunci rezultatele sunt clare. Discutia este si un scop in sine — atunci m-as astepta sa fie purtata intr-un anumit fel, sa imi gâdile urechile intr-un mod placut. Si daca Tapirul incepe sa scobeasca in cotloanele disonante cognitiv, atunci, dupa o vreme, urechile mele incep sa se simta gâdilate intr-un mod neplacut. Ca sa raspund la intrebarile lui, atit de bine puse: Nu stiu ce ar fi de savurat in pozitiile diametral opuse. Pot sa le accept si sa le respect (cel mai bine si mai usor cind acceptarea si respectul sunt reciproce), dar nu, nu vad unde ar fi savoarea. In mod special relativismul (daca nu este vorba de cel din fizica) ma nelinisteste si ma intristeaza.
O discutie de pe pozitii diametral opuse de care imi aduc si acum aminte cu destula placere am avut-o cu Razvan Ghica acum mai multi ani pe lista romanians. Era vorba de poeziile lui Adrian Paunescu, in sensul in care am incercat acum si aici sa *nu* discutam despre manele: Razvan sustinea ca AP are si poezii bune si ca drept dovada a adus poezia “Da, mai avem”. Eu m-am straduit sa o fac bucati-bucatele, si pina la urma am mutat virgula din titlu cu o jumatate de rind mai sus si am facut-o apostrof. Da, a fost o mica rautate din partea mea. Pina la urma nu imi aduc aminte daca a “cistigat” vreunul din noi dar discutia a fost agreabila, ca intotdeauna cu el.
Dar sa ne intoarcem la manelele noastre. Tapire, ceea ce remarc si apreciez in argumentatia ta este felul de a pune intrebari. Sunt bine tintite si contribuie in mod semnificativ la clarificarea unor chestiuni, in conditiile in care problema discutiei este tocmai neclaritatea lor. Chapeau! In acelasi timp, tu conduci (!) discutia punind acele intrebari. Asta pentru ca, in general, cine pune intrebarile conduce discutia, dar si pentru ca intrebarile tale in mod special reusesc sa structureze. Asta este foarte mult — si nu stiu daca iti dai seama de performanta.
Acuma, eu unul in locul tau as savura victoria si le-as acorda partenerilor de discutie o pauza de respiratie. Mi se pare ca n-o faci (poate nu esti multumit de rezultat?), continui cu niste intrebari sau observatii pe care nu le mai inteleg, si asta ma dezorienteaza. Nu stiu la ce sa ma mai astept.
Ei bine, cred ca asta este momentul in care discutia ar putea sa se termine in mod elegant. (Si in care Vlad profita si posteaza o tema noua.) Daca nu se termina aici si nici nu inteleg de ce continua, atunci, da, am si eu senzatia ca discutia este interminabila, ca nu duce nicaieri, ca pierd vremea etc.
Si da, daca Tapirul este cel care imi da aceasta senzatie, atunci as putea sa spun eventual (dar nu neaparat) ca nu am chef de discutii interminabile cu Tapirul. [Da, aceasta subliniere este o ironie si o alta mica rautate.] Dar aici observ altceva: Cind ii spui elfului ceva gen “Spune mai bine ca nu ai chef de discutii interminabile cu Tapirul“, mi se pare ca incerci o mica lovitura sub centura. Asta este pozitia submisiv-agresiva, un instrument redutabil si binecunoscut (si nitzelus cam feminin, as zice) de manipulare a adversarului de dialog.
Numai si numai de dragul amuzamentului, am sa amintesc de scena conjugala cu care incepe “La Cage aux Folles”: Albin (Michel Serrault) ii face lui Renato (Ugo Tognazzi) o scena absolut interminabila si insuportabila si nu vrea sa iasa pe scena si sa joace rolul divei in travesti, cind era deja foarte tirziu si publicul numai pe el il astepta. In punctul culminant al scenei, ii serveste o rautate despre care stia foarte bine (dupa zeci de ani de trait in comun) ca intrece orice masura. I-o spune, se uita la el, il vede gata sa explodeze, si-i mai spune una: Hai, loveste-ma, da in mine, stiu ca abia astepti.
In scena urmatoare, Albin alias Zaza Napoli isi pudreaza la oglinda ochiul invinetit facind vocalize si pregatindu-se, multumit si bine dispus, sa iasa pe scena.
🙂
La naiba, iar mi-a halit postul. Vlad, esti amabil…? 🙂
Oare se va ajunge la discutia despre sexul îngerilor ? De asta a acceptat tronul Carol I ? 🙂
Mda, si eu am pierdut un post, din neatentie, asta e, nu mai repet ce am scris. Cu exceptia:
Vlad: adevarat ai grait!
Gavagai: raspunsul este da:)
Wandering elf, postul dumitale nu era halit, am verificat, îmi pare rău.
Pinocchio, raspund primului dumitale comentariu. Nu pledez deloc pentru cunoaştere prin “simţire”, cel puţin nu în cazul muzicii. Muzica poate să aibă un răsunet afectiv, uneori foarte intens (am văzut pe cineva leşinând în ttimpul Simfoniei a 2-a a lui Mahler, mă rog, aici o fi fost şi un pic de isterie, etc.). Dar ăsta e doar răsunetul “cunoaşterii”. Pun cunoaştere între ghilimele, pentru că alt cuvânt mai bun nu am, dar nu ştiu dacă ăsta e cuvântul cel mai potrivit. Aşa că nu, muzica nu este un mesaj pentru “simţire”, ci pentru alt organ, mai misterios. Poate mai vechi. Poate mai “sacru”. Oricum ieşit din conştiinţă şi limbaj. Aşa că în continuare mi se pare imposibil să facem comparaţii, în absenţa instrumentelor potrivite de decriptare.
Da, cam tot asta vroiam sa spun si eu.
Dar de ce se vorbeste despre prioritatea socialului? De ce o discutie este considerata nereusita daca cel putin unul dintre participanti se declara plictisit cu toate ca ceilalti ating scopuri cu fiecare cuvint? Oare refuzi necesitatea unanimitatii vizavi de deinteles tocmai pentru a fi mai “special” inteles? Dar de ce Bach ca sa fie Bach nu are nevoie sa fie inteles intr-un mod “special” in timp ce Vlad ca sa fie Vlad are acuta nevoie de acest lucru?
pot sa ii raspund scurt lui pinocchio vis-a-vis de raspunsul meu dat elfului? (ha. ca sa fie mai multi actori trebuia sa incep vlad, pot sa…)
Nu am incercat o lovitura sub centura. Ce s-a intamplat, in opinia mea, a fost ca elf nu a mai vrut sa continue discutia cu tapirul (pe motive perfect legitime, daca Tapirul incepe sa scobeasca in cotloanele disonante cognitiv, atunci, dupa o vreme, urechile mele incep sa se simta gâdilate intr-un mod neplacut chiar este un motiv legitim sa nu mai continui discutia cu o persoana anume. O spun fara ironii mascate.), DAR, a prezentat motivele ca pe niste reguli generale, de genul “nu scoate cratita din cuptor cu mana goala ca te frigi”, cand de fapt era “nu imi plac macaroanele facute de tine, nu mai mananc. Nici nu le scot din cuptor”
M-a cam iritat sincer.
Vlad, a fost vina mea, am uitat sa completez si campul de email.
Tapirule, as putea sa iti spun multe, printre care “presumptuous” ar fi ceva bland. Dar nu este nici locul si nici timpul. Asa ca iti zic atat: lasa-ma in pace. De vreo tz mesaje incoace te legi de mine, ai trecut de faza de prezumptiozitate si te indrepti apasat spre harasare.
Din doua 1: ori ma lasi in pace cu maieutica si prezumptiile tale, ori eu nu mai dau pe aici.
pinocchio, vezi exemplu de lovitura sub centura? Ce mai pot face acum? Elful pleaca de pe blog si ponoasele le trage tapirul.
Fie ca tine elfule. Dupa o astfel de prestatie, nici nu mai vad ce as avea de vobit cu tine.
Asta suna acum a Calimero 🙂
Elful s-a mutat la mine pe blog si se da la vinul meu rosé :-))
Buna dimineata!
Avea tapirul o expresie, sunteţi flutere. Mă rog, nu chiar asta era expresia, dar ştie el mai bine.
Elf, de ce te superi? Io îl cunosc virtual pe tapirul de mai multă vreme (5-6 ani?) şi pot să spun că discuţiile cu el, deşi merg până în pânzele albe, sunt lipsite de maliţiozitate, sunt maieutică, cum observi chiar dumneata. Şi io unul, de-a lungul timpului, am avut de învăţat din discuţiile cu tapirul. Deşi, la începuturi, au fost momente când ne înjuram şi poate că ne-am fi luat şi la bătaie :). Dar asta e doar unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat, să nu mă enervez, oricât de macho devine discuţia.
Doru, nu cred că Bach nu are nevoie să fie înţeles într-un mod special. E adevărat că, din toate muzicile pe care le-am ascultat, Bach mi se pare cel mai aproape de universalitate. Dar asta e doar părerea mea, cu siguranţă nu am acces la percepţia pe care altcineva o are despre Bach. Mai mult, există mai multe niveluri de înţelegere ale lui Bach, şi nu toate sunt la îndemâna primului venit. (O să scriu odată despre nivelurile înţelegerii mele a lui Bach). Iar unele sunt chiar ermetice, numerologice, etc.
Cu amuzament, despre Bach:
Agata spune ca o plictiseste ingrozitor muzica baroca, si aici este de acord, in mod scandalos, cu domnu’ Inginer. Dar, pentru amindoi, Bach este exceptia.
Vlad, nu m-am suparat. Iritat, da.
Domnule, eu ii raspund serios, dar scurt – e adevarat, iar el incepe sa tipe si sa se dea lovit ca am fost sarcastic. A fost practic definitia la “presumptuous”: atribuindu-mi ceva ce nu avusesem nici macar intentia sa fac. Mai mult, incepe sa “ameninte” cu alte intrebari si mai dihai decat celelalte si alt bla-bla, pentru ce? Pentru faptul ca nu este in stare sa inteleaga ce zic.
Ei bine, Vlad, eu nu am nevoie asa ceva. Nu am nevoie de astfel de maieutici strambe. Nu am timp de intrebari aiurea care duc o discutie la dracu’n praznic, adica nicaieri (“da’ de ce e nevoie…”, yeah, right!), ca sa aflu adevarul abisal ca fiecare pasare pe limba ei piere si nu poti face ceva in gusturile omului.
Daca stau intr-un loc, o fac de placere, eventual sa invat ceva si nu sa ma harjonesc in discutii interminabile despre sensul lui X si lui Y. Ca nu sunt dictionar ambulant! Nu stiu de ce trebuie eu sa ii explic ca “trivial” in mate are un sens, pe cand in ziua de zi cu zi inseamna altceva.
Si finally, nu stiu cine este individul, dar imi repugna ca cineva necunoscut sa ma acroseze din senin cu seturi de intrebari “inteligente”, el stand pe “high-chair”, ante-cunoscand totul dinainte. It’s actually rude.
Cred ca am fost clar si sper sa nu mai vina intrebari ulterioare si interpretari si alte semiotici.
Pinocchio, eu am un fel de cult pentru vin, mai ales ca acum nu mai pot sa mai pun gura pe asa ceva, de aceea am intrebat ce si cum despre boaba respectiva:) Pe “vremuri”, imi placeau vinurile spaniolesti.
Elf, uite eticheta completa, ca am mai desfacut o sticla:
Grappe de Lumière
2005
Vin de Pays d’Oc
Vin rosé
France
12%, demi-sec
mis en bouteille: Reichsgraf von Plettenberg
À la votre!
actually rude este sa raspunzi unui necunoscut cu un zeflemitor “happy now?” si cu un raspuns sarcastic “pentru ca orice are un inceput si un sfarsit. credeam ca stii asta,” (a very witty remark, I must admit) si restul. Nu ma supara ironiile destepte, ma irita la culme alea banale si ieftine, pentru ca imi insulta inteligenta. Nu avem acelasi stil de discutie, nu iti plac intrebarile mele, okay, dar nu imi insulta inteligenta cu raspunsurile tale condescending. Eu nu te-am jignit cu nimic pana acum, am intrebat doar niste intrebari care pe tine te irita. Si am interpretat raspunsul tau ca fiind unul sarcastic. Daca sunt in eroare, sunt in eroare, dar eroarea asta nu se traduce prin jignire. Postul tau de mai sus plus ala de dinainte cu amenintatul ca nu mai dai pe aici (iote cine ameninta de fapt) plus alte raspunsuri in zeflemea pe care mi le-ai dat nu sunt decat o colectie de jigniri banale. Asta e interpretarea mea semiotica, if it’ll do ya. Nu conteaza daca ai avut intentia de a jigni sau de a-mi insulta inteligenta cu raspunsurile tale scurte, pentru mine conteaza efectul. Si de fapt in sirul asta de comentarii tu ai inceput cu “de aia nu am vrut sa intru in discutii interminabile cu tapirul” Cred ca eram indreptatit sa intreb ce intelegi tu prin asta. Ca te irita intrebarile, e problema ta nu a mea.
Nu trebuie sa imi “explici” nimic, inteleg si singur (si inteleg foarte bine ce vrei sa zici, dar consider ca nu mi-ai raspuns de fapt la intrebare, si de aia am continuat), nu stau in nici un high chair si nu consider ca ante-cunosc totul dinainte. Intreb niste intrebari cu scopul de a clarifica niste semantici. Si, mai ales, nu trebuie sa fii dictionar ambulant, ca eu nu te intreb sa imi dai definitii de dictionar si sa imi spui ca omonimele sunt omonime (alt exemplu de insultat inteligenta). Voiam sa aflu ce intelegi tu prin termenii aia, nu sa imi dai o lectie de clasa a doua de limba romana.
“nu neaparat in sensul tare al cuvantului. dar in sensul de linie de discurs etc., da. minimal e un semn de respect pentru celalalt.” – da, ai aplicat extrem de riguros respectul asta. Multumesc frumos.
La intrebarea mea initiala a raspuns de fapt pinocchio (caruia ii multumesc), nu tu.
Tapirule, la intrebarile tale bruste si puse de pe cai mari, caci vezi tu, vrei de fapt sa ma ajuti sa inteleg, ai fi putut avea parte de altfel de raspunsuri.
Genul ala de intrebari scurte si “la obect” imi displac, nu are sens sa zic de ce si cum.
Chestia cu happy now a fost efectiv raspunsul la bruschetea ta. Vrei sa ma intrebi ceva, fine, go ahead, dar alege o forma potrivita pentru cineva pe care nu il cunosti si care nu te cunoaste, caci nu ne-am tras de bretele in vreo viata anterioara. Asa ca: uita-te la forma intrebarilor prime care mi le-ai pus si acolo vei gasi sursa enervarii mele. Pe scurt, le-am gasit ofensive. Trollice, aproape.
Culmea, repet, nu am fost deloc sarcastic cu tine. Pur si simplu m-am mirat ca nu stii, nu a fost a witty remark. Nu am fost condenscending, ci scurt. Cand voi fi sarcastic cu tine, o vei stii, tapirule. Ia-o ca statement.
Si apropo, nu amenint, ci doar spun: nu ma lasi in pace, nu o sa mai dau pe aci. Din motive simple de conservare. Energia si timpul meu sunt limitate si nu le pierd in frecusuri inutile cu un necunoscut. Care de fapt nu vrea dialog, ci vrea “sa arate” ca “stie”.
Iar chestia cu minimalul, de fapt era mesaj adresat tie: ai macar tinuta de a avea un cap si o coada in ceea ce spui, din respect pentru celalalt.
Apropo de asta, poate iei o pauza de 2 rasuflari si recitesti ce ai scris.
nu vreau sa te ajut pe tine sa intelegi, vreau sa ma ajut pe mine sa inteleg. Tocmai ca sa nu fiu prezumtios, si sa inteleg corect ce vrei sa spui cand spui ceva. Nu stiu unde e logica ta, o intrebare are scopul de a face sa inteleaga pe cel care intreaba, nu pe cel intrebat.
Daca genul asta de intrebari scurte si la obect iti displac, si maieutica te irita, mea culpa, indeed nu ne-am tras de bretele si nu am avut de unde sa stiu cum iti place tie sa fii intrebat si cum nu. Eu te-am irittat cu stilul intrebarilor, tu cu stilul raspunsului. E 1-1, deuce.
Daca intr-adevar cu replica “sauca o discutie trebuie sa fie terminabila”—pentru ca orice are un inceput si un sfarsit. credeam ca stii asta. nu ai vrut sa fii sarcastic ci te-ai mirat ca nu stiu, atunci chiar ca imi insulti inteligenta. Eu am inteles sensul figurativ a ceea ce ai zis tu, “discutie interminabila,” si am intrebat in acelasi sens figurativ de ce o discutie trebuie sa fie terminabila. Sau sa nu fie interminabila. Tu o iei concret?? Ca nu stiu ce?? Ca o discutie are un inceput si un sfarsit?
“Care de fapt nu vrea dialog, ci vrea “sa arate” ca “stie”.”
ASTA e exemplu de prezumtiozitate, fara suparare. Si continui in continuare sa ma jignesti. Sa zic si eu ca nu ne-am tras de bretele ca sa iti permiti asa magarie?
BĂ MÂNCAVASH, de-aia zice lumea că românii din diaspora se detestă reciporc. Io zic să ne avem ca fraţii că altfel ne mănâncă mama naibii naţia.
*LOL*
Atentie, s-a enervat Vlad! 🙂
Too late, m-am calmat. Din păcate, am spart jumătate din farfuriile din bufet.
elf e in diaspora?
Pinocchio e in diaspora. Si se intelege cu ceilalti romani cu atit mai bine cu cit distanta e mai mare 😉
Ma tem ca va trebui sa stringem bani si sa ii cumparam lui Vlad un serviciu nou. (Poate se si insoara cu ocazia asta?)
chiar si asa, nu il detest. 🙂
Nu ma poci abtine… “ne mananca mama naibii natia” are doua interpretari….
😀
Ba chiar mai multe!
Apropo de manele, ce ziceti de perla asta? Tocmai am cules-o, e prospatura!
Prima parte m-a dus cu gandul aici:
http://www.youtube.com/watch?v=hLeX1ufcuYQ
(Beaumont???)
ca asa suntem io, romantzioasa si bleaga… Nus de ce, ca doara France nu e manea d’aia rea.
Insa latereditul mi-a cam tuflit imaginatia 🙂
Madelin, si eu am tendinta ca cad, vorba maica-mii, in melancolie blegoasa, nu asta e problema. Pe mine insa ma da gata mixtura de sentimentalisme si greseli de limba, care, cum se zicea mai sus, “ne maninca natia”. Chiar in prima perla, acel “vin-o” de la urma era gradat in mod genial, ca la dragul de Mircea:
ah anabel lee, anabel lee,
n-am sa revin, n-ai sa revii
desi ne doare inimili.
Si inchipuiti-va, m-am apucat sa ii povestesc domnului Inginer, care invata romaneste cu o tenacitate de admirat, despre nuntile din Crangasiul de odinioara, in care se umplea curtea de mese si la intrare trona inscriptia “Bine a-ti venit!”, colorata vesel si cu floricele. (Vezi narcisele alea date cu rosu si cu sclipici, de care povestea Vlad…)
Si o erezie inca si mai mare, m-am apucat sa ma tapiresc cu Baldovin ala de scrie pe blogul lui Costin Patrascu, artist domle, ce mai, si am batut saua pe greselile lui de exprimare, si n-a priceput, heh. (Da, Madelin, heh-ul asta din urma nu e numa o figura de stil, un citat anapoda din Zaza, e chiar unul care nu prevesteste nimic bun. Noroc ca miine e Vinerea Mare, pe urma Pastele, si mai stam si pe la casele noastre, si le lasam in plata Domnului de poiecte.)
Pinocchio, pai de aceea m-am mirat si eu cum de “mixtura aceea de sentimentalisme si vin-o” m-a dus cu gandul la France Gall. Am pus-o pe seama blegoseniei mele de primavara. Sau sevrajului acut. Nota: Vlad, nu te speria, nu vorbesc de substante interzise ci de lipsa de statdegeabapecoclauri si lipsa de conversatii de bunadimineata si noaptebuna din plasmele mele.
Sarbatori cu fericire si soare va doresc, celor ce celebrati Pastele Duminica!
La categoria asta deicată a substanţelor tari din componenţa limbajului trebuie să amintesc şi eu descoperirea pe care am făcut-o zilele trecute în blocul meu, mai precis la etajul unu unde pe o uşă scria mare mare mare cu carioca “Soneria este stricată. Bate-ţi tare la uşă”. Eu mi-am bătut capul o vreme da nu chiar la uşă. Din cauză că acolo locuieşte printre alţii un băiat tare interesant care când vorbeşte foloseşte în aceeaşi propoziţie toate neologismele din limba română şi alte câteva limbi creând spontan lumi de stil insondabile şi blefarospasme şi metomorfoparderoze şi toate astea unde credeţi – la sala de forţă din Ferentari. Cea veche.
Am mai recetit pe sarite pe aici si pe acolo, si, pentru ca sunt intr-o dispozitie usor zen, m-a lovit usor o intrebare intre culorile curcubee (acuma nu stiu care culori ca nu-mi pot vizualiza aura in oglinda, nus de ce, desi raz cand ma vaz): oare ne-om fi tras de bretele, noi, cei de pe aici, intr-o viata anterioara?
banuiesc ca or sa urmeze iezuitii, scuzele necajite, si ora doispe fara zece.
Eiii, exagerezi. Io nu faceam referire la continutul discutiei, ala e de lasat acolo unde e. Ci ma intrebam retoric si chackristic daca ne-am cunoscut cumva noi, cei de aici, in alte planuri, paralele, na. Am folosit expresia lui Wandering Elf doar ca mi-a placut ea, expresia, de sine statatoare, scoasa din contextul ala.
da mai stiu. Eram si eu rautacios.
Poate ca intr-o viata anterioara ne-am tras de bretele, da’ eram fiecare altul. Io eram pinocchio, tu erai vlad, vlad era elful…
…si totusi…aici… http://www.youtube.com/watch?v=IxFI2cphuN0 …muzica de-aici are aceeasi cumintenie nerabdatoare asemeni oricareia din nocturnele lui chopin, sau este la fel de frumos potolita si tacuta ca octoberul lui tchaikovsky, sau la fel de tulburatoare ca sonata lunii, sau… sau la fel de naiva cum e clair de lune, si pe undeva la fel de grabita si nervoasa cum e..sa spunem.. acest* inceput al sonatei bachului dumneavoastra (desi ca perioade muzicale nu-i catusi de putin frumos din partea mea sa ii compar)
cum nu va spune nimic altceva decat ca e snoaba?
mie mi-i drag rachmaninoff :). asa simplu si “nesnobistic” si curat.
..poate fiindca imi tin ochii inchisi cand e prin preajma.
va rog insistent sa il urcati pe rachmaninoff inapoi de unde l-ati coborat.
(cu ochii inchisi, domnule vlad, nu au nevoie de imagini.)
http://www.youtube.com/watch?v=fmbyI3_qRLw
http://www.youtube.com/watch?v=eGPPDV8wBOQ
http://www.youtube.com/watch?v=tMmYNrpWjPU
http://www.youtube.com/watch?v=vQVeaIHWWck
http://www.youtube.com/watch?v=yVpxLraHphk
http://www.youtube.com/watch?v=zT36TxIOhJM
Dragă z,
Cu Rachmaninov, multă lume s-a supărat pe mine, şi mi-e teamă că o să vă supăraţi în continuare şi dumneavoastră.
Poate, dacă aş fi ascultat acel preludiu de Rachmaninov, izolat de celelalte piese, mi-ar fi plăcut mai mult. Însă tocmai comparaţia mă dezabuzează. Preludiul ăla se vrea cu orice preţ spectaculos,romantic. Pe o nocturnă de Chopin este romantică, de la cap la coadă, fără să încerce acest lucru. Ca şi alţi “romantici târzii”, Rachmaninov ştia mult prea bine ce gusta marele public care îi era contemporan, şi asta i-a dăunat. Ceea ce-i lipseşte lui Rachmaninov e autenticitatea. Cel puţin în muzica de pian. (În altă parte ziceam că singurele compoziţii care m-au emoţionat, la el, sunt cele sacre.) Nu spun originalitate, pentru că nimeni nu poate fi original, ci autenticitate. Rachmaninov e bun ca muzică de fundal, sau ca o evocare a romantismului, dar asta e ceva de rang secund.
E posibil să-mi lipsească mie ceva, şi să nu pricep de fapt nimic. Nu sunt atât de prost încât să exclud posibilitatea să fiu prost.
..:)
..ei, eu nu am sa ma supar in continuare.
Acum va rog insistent sa va abtineti de-acum de la ultima afirmatie.
Nu mi-as putea niciodata permite o asemenea sugestie. Si apoi, vedeti, domnule Vlad, cultura mea muzicala e cu mult inferioara culturii dumneavoastra, deci as fi cu atat mai putin indreptatita sa o fac.
Nu neg ca in muzica lui este un ceva evident cautat, un ceva un pic fortat si voit asezat astfel incat sa surprinda si sa incante.
Nu neg nici ca poate eu reusesc atat de usor sa trec cu vederea aceste neajunsuri, desi le observ, tocmai datorita faptului ca nu m-am copt suficient.
..dar ma gandeam.. putem sa il iertam macar un pic tocmai datorita “intarzierii” de care vorbeati, fiindca el inchide romantismul in muzica, nu il incepe, nici nu il construieste..il sfarseste. si nu e chiar vinovat de a fi fost constient (poate chiar in mod inconstient:) ) de acel ceva deosebit al acestei muzici si nici de a fi incercat sa il transpuna in a lui.
Ca i-a iesit un pic fortata, ca i-a scapat un pic din autentic nu cred sa fie vina lui, ci mai degraba a timpului in care a creat-o, caci vedeti, nu putem totusi sa ii cerem curatenia nocturnelor din moment ce toti chopinii si toate nocturnele romantismului ii clipoceau poate deja de mult in ganduri cand le-a scris pe ale sale. Nu putem sa il acuzam ca a intarziat un pic in muzica romantica.
eu nu reusesc foarte bine in cazul asta si nu stiu daca vreau sa vad lipsa autenticului, poate, cine stie, am sa o fac mai tarziu..doar acel “se vrea” mi se mai contureaza din cand in cand, dar v-am spus…:) eu inchid ochii, si nu mai vad, cu ei inchisi, contururi..
poate chiar “se vrea”-ul asta este un soi de umilinta, si nu snobism..depinde cum si de unde il privim.
..sper ca nu am dat de inteles in post-ul trecut ceva ce niciodata nu mi-ar fi trecut prin minte.
doar..m-am gandit ca probabil pe rachmaninoff l-ar mahni sa stie ca-l iubiti la fel de mult ca pe margineanu sau marcel pavel..
a scris frumos, domule Vlad, inchideti ochii un picut..