Am văzut la televizor nişte emisiuni foarte comice în care nişte intelectuali de prestigiu făceau urticarie fiindcă videoclipul unei manele a fost filmat la Opera română. Că acei intelectuali, muzicieni, miniştrii, academicieni, vorbesc despre manea şi despre “orientalismul” românesc cu o incultură crasă (de ex., domnul ministru al culturii habar nu avea că Anton Pann era ţigan) şi debitează gogomănie după gogomănie , nu mă mai miră, e consecinţa firească a îngustimii minţii de care dă dovadă orice radical al culturii. La noi, e bine să fii radical faţă de manele, fiindcă pari mai deştept şi mai cult. Mă rog, probabil faţă de un alt intelectual din ăsta, că eu unul nu mai poci de râs.
Nu ştiu exact de ce, dar nimeni nu s-a ofticat când Iris a cântat cu Felicia Filip, sau când Demis Roussos a cântat la Ateneu, deşi din punct de vedere strict muzical, e cam acelaşi lucru. Ba poate mai rău, pentru că manelele au un viitor, şi ceea ce lumea înţelege de obicei prin “manea” e expresia cea mai simplă a unui gen strălucit şi vast.
Mult mai puţin amuzant mi s-a părut cântecelul ăla al Paraziţilor, mesaj către Europa, din care am reţinut totuşi umorul involuntar din “eu merg la facultate, nu sunt cioară, băga-mi-aş ****”. Staţi liniştiţi n-o să mai îngraş blogosfera cu încă o dezbatere despre manele, sau discriminare. Vreau doar să remarc un lucru: ne speriem sau ne supărăm că “rrom” poate fi considerat, din greşeală, sinonim cu “român”, şi astfel, europenii ar crede că ţiganii sunt români. Asta e o idee foarte haioasă, dar fără sens. Ţiganii, romii, sunt o naţiune cunoscută peste tot. Reputaţia lor e de proporţii mitologice, sunt deja un fel de arhetip al conştiinţei universale. În timp ce România e o ţărişoară undeva, parcă prin Balcani, cu capitala la Budapesta sau la Sofia. Că un francez sau un american sau chiar un italian, ar putea gândi: “aha, ăsta e rrom, deci vine din România” e absurd. Mai curând pe dos: prezentându-mă ca român, cred că aş duce cu gândul la rromani.
Departe de mine gândul de a spune că românii sunt nesemnificativi. Cum spunea un banc unguresc, avem dansuri aşa de săltăreţe fiindcă suntem aici de pe vremea când Pământul era încă era fierbinte, şi vom fi aici multă vreme încă, bubum babam babababam. Însă trebuie să accept faptul că, deocamdată, singurul fel în care limba română s-a împrăştiat în toată lumea, singura ei existenţă la nivel mondial, e ca o componentă a dialectului de circulaţie universală vlax-romani. Există ceva românesc în ţigani, şi asta îmi umple sufletul de mândrie. Şi nu văd de ce e aşa de greu de acceptat că există ceva ţigănesc în mulţi români. Hai taves baxtalo.
