Case

Scriu această însemnare ca urmare a discuţiilor de aici. Dacă, în modernitate, casa ne era naţiunea, astăzi, în postmodernitate, mai avem oare o casă? Dacă da, ce e ea, axis mundi sau “maşină de locuit”?

Pe undeva, Gibran zicea că trebuie să ne construim casele în aşa fel încât, când intrăm în ele, să ne putem deschide aripile, nu să trebuiască să le închidem. Prin altă parte, zicea că noptea casele visează precum oamenii, şi atunci merg pe alte tărmuri, luându-ne şi pe noi cu ele. Astfel, am putea călători, rămânând în acelaşi timp şi acasă. Foarte adevărat, am putut să o constat la prima mână. Casa mea din Rahova e un soi de animal fragil, crescut în jurul unei iubiri, în formă de vapor (casa, nu iubirea). Când ies pe balconul încins, dedesubt clocoteşte adesea oceanul, deşi noi suntem cât se poate de treji. Multe dintre apartamentele vecinilor mei visează că sunt undeva în Bărăgan, sau în Moldova, că vântul vuieşte la doi paşi prin lăstăriş şi în jur cotcodăcesc găini.
Am impresia că, în zilele noastre, casele mai mult visează decât sunt treze; suspectez că sunt doar urmaşele involuate ale unei specii demult dispărute, de case mândre care cutreierau lumea cu paşi de uriaşi şi cu ochii cât se poate de deschişi, purtând într-însele pe vitejii de demult. Cele din ziua de azi par însă să se fi contaminat de o stranie boală a somnului. Docilitatea lor letargică le face victime sigure, şi de altfel, în Bucureşti, casele mai bătrâne sunt sacrificate fără milă, ca la abator, fără să opună nici cea mai mică rezistenţă (cu excepţia Observatorului, care a produs o stafie protectoare).

Nu ştiu cum sunt maşinile de locuit, n-am trăit niciodată într-una, dar ştiu că de generaţii întregi nu mai avem case adevărate. Ne naştem cu nostalgia după ele, ne mulţumim cu adormitele astea.
Însă undeva, sub pat, aşteaptă răbdător un cort.

Bucatarie

About The Author

18 thoughts on “Case

  1. Nu stiu, nu stiu. Daca ar fi numai adormire… cred ca e o instrainare.
    Toata viata (adulta sa spunem) mi-am dorit *Casa*. Mi se parea, nu neaparat sacru, insa vital. Sa creasca in jurul meu, al nostru, cochilie tandra si prietenoasa. Am testat multe masini de locuit (gazde carevasazica). Am plecat mereu mai departe, cu bulendrele in spate si masina, ca melcul. In niciuna din aparatele de locuit nu vibra nimic prinprejur. Perindarea asta nerezonanta a lasat amprente, in noi, in copii. Intr-una din locuintele prin care ne-am perindat se simtea chiar maleficul, noroc ca am plecat dupa 3 luni (a simtit si Mihai, avea varsta Mirunei atunci). Nici acum nu am un spatiu “al meu” desi locuiesc undeva. E tot o chirie, pe niste ani. Dovada perceperii temporalului, desi il locuiesc de un an jumatate, este nu am facut nici acum sfestania (apropo de sacrul invocat de ortodocsi). Poate o fi mai bine, cum spunea Nusitatu, inseamna ca am cu mine, la interior, cochilia si sacrul. Oriunde m-or duce vanturile vietii.
    Nici in casa in care m-am nascut nu ma simt prea ‘acasa’. Nici in oras. De aia banui de multisor cum ca s-au rasculat niste aripi nomade prin sinapsele si cutele inimii mele. Asa ca acel cort ar fi numai bun. Deocamdata l-am ratacit nitzel printre cuvinte si rutine.

    PS
    Bucataria din imagine e fabuloasa.

    PPS
    Mi-am adus aminte nostalgic de “pana si melcul are casa lui”…

  2. La fel de stranie ca senzatia ca nu esti acasa in casa ta e senzatia ca esti acasa intr-o casa in care intri din intamplare sau nu, poate intr-o vizita la un ospitalier cuplu parizian dintr-o cladire din Place Pigalle. Ori o astfel de casa nu vine nici dinauntrul tau nici dintr-un istoric refugiu pe care il vei fi cunoscut intr-un stadiu larvar al constiintei. Poate ca tu esti de fapt o amintire a casei, ii trezesti ei melancolia in momentul in care te inghite, ca un gust familiar pe care nu-l poti preciza. Atingandu-i cu pasii si vocea ta limba moale ii declansezi fluxul mnezic pe care il secreta apoi prin toti porii umplandu-ti si tie plamanii memoriei. Casa te imbratiseaza, te recunoaste si toata tandretea asta i-o intorci nestiutor.

    Mai departe cred ca „acasa” e o substanta pe care trebuie sa o secreti singur sau cu persoana sau persoanele potrivite. Poate asta e sensul sfintirii de care vorbea Maria. Tocmai de aceea sfintirea unei case deja sacralizate n-are totdeauna rost. Oricum, inevitabil, secretia asta se volatilizeaza in timp, lasand locul descoperit, rece, neprimitor si de nerecunoscut dupa absente indelungate.

  3. Ai dreptate. Mi-aminteam acum, dimineata, in troleu, privind la case. Unele vechi, altele noi, unele parasite, cu orbitele goale, altele fasonate si portocalii, cu panselute la geamuri. Cred ca poti fi nu numai o amintire a casei, recunoscuta si inghitita cu duiosi, ci si o adiere a unui viitor posibil, casele fiind la fel de bine si pre-vestitoare. Eram in Cernavoda, ni se repartizasera la hotelul-camin, doua camere, de hotel cum ar veni, cu promisiunea ca ne vom muta curand intr-un apartament. Familie serioasa, cu doi copii, in pribegie. Intr-o buna zi am mers in vizita la un cuplu de amici, ea colega de birou cu mine, in apartamentul lor de serviciu, in Trust. Si, de cum am intrat pe usa la ei, am simtit mirosul acela familiar, tandru, de recunoastere, ca narile calde ale cainelui cu care te jucai in copilarie. Sau ca adierea unei intamplari fericite ce va sa vie. Dupa un an amicii se mutau de la job si deci din apartamentul cu pricina. Si ghici cine s-a mutat acolo si a locuit trei ani in armonie cu peretii si calatoririle? Da, aceea e singura locuinta de care m-am despartit cu lacrimi. Si nu-mi apartinea, material vorbind.

  4. până și pe blog ai …„home”. Cum ar fi o pagină web pe care să nu vezi ”on the sidebar” (sau altundeva, dar la îndemână): „home”? Vorbim de „case”, dar subînțelegem „acasă” – frumos ce zice Nusitatu că pe acest acasă” îl „secreți” – în românește, nu avem un binom satisfăcător pentru ”home/house”, nu?
    O poveste frumoasă despre acest „home/acasă/chez nous” aici:
    http://www.nouvellescles.com/article.php3?id_article=1432
    PS Iar mi-a plăcut.

  5. Chiar ca, Luminati-ma si pe mine. Io cum imi pun “Home” pe blog? Ca n-am, iata, Cara, daca vrei sa vezi cum arata o pagina web fara de casa nice in sidebar nice la indemana. Sunt ciudata rau, v-am zis..

    Pai binomul in ro este asta “casa/acasa”; “locuinta / locuire”, nu?

  6. păi la tema ăla nu ai buton de home, ori schimbi tema ori fără home. Home e oricum titlul blogului.

  7. mai, eu vin sa va stric tot chefu. fara Constanta de suuus nu e casa linistita, ferita de rele. parerea mea.

  8. Chiaaaaaaaaar!
    Nu mi-ar fi trecut priun cap, ferit-ar sfantu’!
    Blonda din mine, nu si nu, ca ea vrea boton! In sidebar or upperbar or whatever.
    🙂
    Va foarte multumesc!

  9. sau, sau, fii atentă ca am o idee genială, ca tot era discutia cu parantezele, pui “acasa” chiar in titlu. Cu alte implicatii subtile… Acasa Jurnalul unei gospodine ratate… hmm… lumea se intreaba ala e buton sau e ceva mai subtil.. Acasa? dar daca nu e acasa?
    cam asa
    http://tapirul.wordpress.com

  10. da, nusitatu, ca omu’ sfinteste locu’ da’ si dc nu-l intretii, degeaba, ca, vb ta, se duce secretia aia…

  11. Tu suferi de mania persecutiei, sau vrei sa fii bagata in seama? Nu ca s-ar exclude reciproc.

  12. Aoleu, dustw, cum gresesc si io, zau asa. Sigur ca locatie era, ptiu, era clar ca ceva nu suna … rezonant :-). Vlad, ai legatura 🙂

  13. In Shona, limba oficială din Zimbabwe “at home” se zice “KUMUSHA”. Mi-a plăcut atât de mult cum sună, încât o prietenă chiar m-a poreclit aşa. Ce-i drept, mi-e dor de Acasă…

  14. Pana una alta, dupa cum am mai anuntat, eu nu am inca casa. Ma aflu in limbo intre Bucuresti , de care tocmai mi-am dat seama cand am citit un Basm despre el aseara ca nu-mi mai este dor si Norvegia, unde inca nu am ajuns pe deplin. Am si eu o foarte mica zona de confort aici care se intinde cam la 5 minute de mers pe jos in fiecare directie din usa apartamentului meu, fac explorari zilnice in jur, am de gand incet incet sa imi largesc aria explorarilor, dar nu precipitat sau nepregatit. E mult de zis despre asta, dar am deschis un topic special pentru Explorari din astea la mine pe blog si o sa descriu acolo incet incet rand pe rand ce mai descopar eu in regiunea mea din sud-vestul Norvegiei, mai ales dpdv geografic si poate si cultural daca imi vine sau daca o sa ma pricep cum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *