Am văzut la televizor nişte emisiuni foarte comice în care nişte intelectuali de prestigiu făceau urticarie fiindcă videoclipul unei manele a fost filmat la Opera română. Că acei intelectuali, muzicieni, miniştrii, academicieni, vorbesc despre manea şi despre “orientalismul” românesc cu o incultură crasă (de ex., domnul ministru al culturii habar nu avea că Anton Pann era ţigan) şi debitează gogomănie după gogomănie , nu mă mai miră, e consecinţa firească a îngustimii minţii de care dă dovadă orice radical al culturii. La noi, e bine să fii radical faţă de manele, fiindcă pari mai deştept şi mai cult. Mă rog, probabil faţă de un alt intelectual din ăsta, că eu unul nu mai poci de râs.
Nu ştiu exact de ce, dar nimeni nu s-a ofticat când Iris a cântat cu Felicia Filip, sau când Demis Roussos a cântat la Ateneu, deşi din punct de vedere strict muzical, e cam acelaşi lucru. Ba poate mai rău, pentru că manelele au un viitor, şi ceea ce lumea înţelege de obicei prin “manea” e expresia cea mai simplă a unui gen strălucit şi vast.
Mult mai puţin amuzant mi s-a părut cântecelul ăla al Paraziţilor, mesaj către Europa, din care am reţinut totuşi umorul involuntar din “eu merg la facultate, nu sunt cioară, băga-mi-aş ****”. Staţi liniştiţi n-o să mai îngraş blogosfera cu încă o dezbatere despre manele, sau discriminare. Vreau doar să remarc un lucru: ne speriem sau ne supărăm că “rrom” poate fi considerat, din greşeală, sinonim cu “român”, şi astfel, europenii ar crede că ţiganii sunt români. Asta e o idee foarte haioasă, dar fără sens. Ţiganii, romii, sunt o naţiune cunoscută peste tot. Reputaţia lor e de proporţii mitologice, sunt deja un fel de arhetip al conştiinţei universale. În timp ce România e o ţărişoară undeva, parcă prin Balcani, cu capitala la Budapesta sau la Sofia. Că un francez sau un american sau chiar un italian, ar putea gândi: “aha, ăsta e rrom, deci vine din România” e absurd. Mai curând pe dos: prezentându-mă ca român, cred că aş duce cu gândul la rromani.
Departe de mine gândul de a spune că românii sunt nesemnificativi. Cum spunea un banc unguresc, avem dansuri aşa de săltăreţe fiindcă suntem aici de pe vremea când Pământul era încă era fierbinte, şi vom fi aici multă vreme încă, bubum babam babababam. Însă trebuie să accept faptul că, deocamdată, singurul fel în care limba română s-a împrăştiat în toată lumea, singura ei existenţă la nivel mondial, e ca o componentă a dialectului de circulaţie universală vlax-romani. Există ceva românesc în ţigani, şi asta îmi umple sufletul de mândrie. Şi nu văd de ce e aşa de greu de acceptat că există ceva ţigănesc în mulţi români. Hai taves baxtalo.
Dedicatiune universala, din inima de romanca, na!
http://www.trilulilu.ro/cosmin_popan/198350821acaaf
Las’ ca-mi iau eu rulota pan’la urma, sa mor neamorezata daca nu… ca cateodata asa urla tiganescu’ ala…
Sau amorezantato?
Vlad, posibil ca ora destul de matinala la care scriu sa nu ma lase sa inteleg totul cum ar trebui, dar din cat am inteles din postul tau, tu faci apologia manelei. Si aduci ca suprem argument ca Anton Pann a fost tigan. Da, a fost, precum altii, dar care nu (s-)au manelizat. Bon, daca tie iti place genul asta de lumpen, nascut undeva intre Groapa Glina si prelungirea whatever din Bukres, gen in care el este destept si cu dusmani si curge banii din el (niciodata munciti, pentru ca el e destept) si gagicile moare dupa el, dar si dusmanii, fine, de gustibus. Dar faptul ca manelizarea ca fenomen ucide limba romana, atat cat mai este, o schinguieste efectiv, ei bine, chestia asta e mai greu de priceput.
Tiganii au ceva romanesc pentru ca au stat atat de mult pe langa biserici. Si nu, limba romana nu are absolut nicio dimensiune universala.
Sorry daca si postul meu o sa te faca sa razi.
Prima mea locuinta “adevarata” in Germania am capatat-o la un sfirsit de vara, cred ca de la un 1 septembrie, cind acumulasem deja o cantitate suficienta din soarele sporadic al verii bavareze. Brunet fiind pe atunci, nu eram chiar negru-negru, dar in orice caz bronzat bine, cel putin la fata. Vecinul meu, slobod la pareri si la limba, mi-a spus aha, din Romania veniti, si eu care credeam ca romanii sunt ceva mai bruneti.
Cu vreun an inainte de momentul pomenit, am cintat cu Felicia Filip la Atheneu o piesulita din renasterea spaniola, ceva cu voce, blockflöte, viola da gamba, lauta, clavecin si niscaiva zdranganele, la “Confluentza Vasiliu”. Habar n-aveam cine avea sa cinte acele cintece (initial era in program nu stiu care profesoara de la Conservator, momentan indispusa), dar intimplator tocmai auzisem la radio cu citeva zile inainte de un premiu din Japonia, dupa care s-a dat o inregistrare cu ea. Asa ca m-am mirat numai, si m-am abtinut sa intreb in gura mare: Cuuum, asta e Felicia Fiiilip??? La fata locului a fost tare simpatica.
Si mai sunt si alte puncte comune intre cele doua povestiri ale mele si postul lui Vlad. Dar acum imi dau seama ca nu reusesc sa gasesc o logica. Chiar, unde e logica?
Hm, o aveam in buzunarul de la jeans ca pe un portofel umflat cu tot felul de bilete si maruntis. Se vede treaba ca am pierdut-o cind m-am urcat in autobuz.
wandering elf: nu ascult manele, nu manelele la care te referi tu, desi ma dau in vant dupa muzica gitano-turco-româneasca. Nu inteleg insa inversunarea asta impotriva manelistilor. Cu ce e mai prejos decât hip-hopul american (care, dupa unii, e arta in toata regula, old school, new school), daca vorbim de bani castigati ilegal, gagici, etc? Tango-ul s-a nascut si el intr-o Glina, doar ca intr-una cu mult mai sarmana si mai groaznica decât cea de la noi, si era o muzica de bordel si de cârciuma, pentru metisi. Mi se pare intru totul similar. Nu stiu cum sunau atunci tangourile, dar de acolo s-a ajuns la Piazzola.
Cât despre spiritul manelei, el nu e nou de loc. Manelele lui Pann (le-ai citit textul vreodata, Elf?) sunt pline de vulgaritati, obscenitati, decadenta, versuri de amor de doi lei. Asta le face asa de savuroase, chit ca Calinescu sau Lovinescu le-au condamnat.
Sincer, chiar nu cred ca limba româna va fi distrusa de manele. Televiziunea, de ex, face infinit mai mult rau, ca sa dau doar un exemplu. As prefera sa vorbesc ca un cocalar manelist decât ca un reporter, intr-atât limba de tv e plina de lemne, redundante, urâţenii.
Dialectul vlax-romani, puternic influentat de limba româna, e cel mai raspandit dintre dialectele rromani. Se aude si aici, si in Argentina, si in Suedia.
Eh, si daca tot am ajuns aici, la amintirile acelei zone de inceput:
1990, citeva zile inainte de dialogul pomenit mai sus cu vecinul de palier. Ma duceam sa ma angajez. Pe strada principala, mi-a iesit in cale o femeie la vreo 30 de ani care spunea la toata lumea pe ton vaicarit: Biiite, ich komme aus Rumänien, eine Mark biiite… Experientele celor 27 de ani petrecuti in Crangasi au fost in acel moment mai puternice decit proaspata si practic inexistenta experienta a democratiei, drept care mi-a sarit tandara si i-am spus pe romaneste, nu din cale afara de amabil: Du-te, fa, la Bucuresti, si cerseste acolo. Tinara doamna a schimbat prompt tonalitatea si mi-a raspuns cu savuros accent banatean: Ce-ai, ma cu mine? Mînce-te lacustele! Am trecut mai departe, iar ea a continuat sa profereze in urma mea urari si invective din aceeasi categorie, sub privirile uimite ale trecatorilor.
1993, primul concediu cu adevarat comfortabil in Spania. Undeva pe linga plaja, Colombinei i-a venit ideea sa trecem printr-un tirg de suveniruri. La intrare, citeva personaje care se integrau de altfel foarte bine in culoarea locala (Andaluzia, vara, mare si soare) ne-au aratat un soi de legitimatii. Nu era clar ce fel, dar era clar ca vor bani. Eu m-am facut ca nu-i vad, Colombina in schimb nu s-a putut abtine de la un gest de respingere vizibil enervata. Numeni nu a spus nici un cuvint. Cinci minute mai tirziu, Gogoscharski (pe atunci in virsta de doi ani) s-a intins sa ia ceva de pe o taraba. Colombina i-a spus “Nu pune mana!”, sau cam asa ceva. Imediat, din spatele ei au rasunat strigate entuziaste: “E românca! E românca!!” Si catre Colombina: “De unde esti tu, ma?” Asta n-ar fi fost nimic, dar au venit apoi cei cu legitimatiile, au vazut despre cine era vorba, si au inceput sa ne injure cum nu m-a injurat nimeni niciodata in nici unul din cei 27 de ani petrecuti in Crangasi. Am crezut ca ma loveste gastrita. Nu am stiut cum sa disparem mai repede si mai fara urme.
1996, tot in vara, Arlechinul se insura. (Pentru ca, am aflat mai tirziu, Colombina il refuzase. Vai, cum, nu se poate.) Iar noi eram invitati de onoare. Si ni se pregatise o surpriza, nu ni s-a spus ce. Am constatat de unii singuri: Dupa cununia religioasa, intr-o capela minuscula dar cu traditie de multe secole, la umbra unui castan imens s-a servit sampanie si s-a cintat muzica lautareasca. Daca la inceput originea muzicantilor ar fi putut trece drept incerta, cind au cintat Ciocarlia si Hora Staccato, totul s-a lamurit. Ne-am tinut la distanta. Duduia Arlechinului, nu lipsita de intuitie si nici de retinuta gelozie (aveam sa aflam un an mai tirziu, in toiul divortului, ca dumneaei practicase magia neagra), ne-a intrebat: Cum, nu ati vorbit inca cu ei? Noi: Aaa, nu, mumtumim, nu e nici o graba… Dar pina sa dam noi explicatiile, ea ne facuse deja cunostinta. Din cei trei tigani, acordeonistul si chitaristul (probabil tambalagiu la origine), mai tineri, au pastrat o distanta plina de respect. Scripcarul, sef impreuna cu pintecul sau respectabil, au iesit in fata sa vorbeasca cu noi.
El: De unde sunteti dumneavoastra?
Noi: Din Romania.
El: Aa, da, si noi tot din Romania. Da’ de unde din Romania?
Noi: Din Bucuresti.
El: Aa, da, si noi tot din Bucuresti. Da’ de unde din Bucuresti?
Noi: Din Crangasi.
El: Aa, da, cunoastem, cunoastem…
Si a zimbit amabil.
da, e adorabil sa mergi pe str si sa-ti scuipe o tiganca coji de seminte-n fata. sau daca ai fusta scurta sa te-njure vreo alta tiganca, sa te faca c****. pffff, a-do-ra-bil!
Vlad, in primul rand da-mi te rog niste exemple de muzica gitano (nu mai este tiganeasca, nici romani?)-turco-romaneasca.
Sunt la fel de pornit impotriva manelei (cea de acum, nu cea fanariota, ca nu am ascultat asa ceva inca), cum sunt pornit impotriva hip-hop-ului sau a reggaettonului, sau alte curente din acestea.
De ce? De gustibus.
Stii prin ce este diferit tangoul de manea? Prin autentic. Nu conteaza asa zisa saracie, mai ales ca guristii manelisti nu sunt saraci deloc. Prin Glina nu ma refeream la saracie. Maneaua este kitschul care si-l permite (nu neaparat la nivel de bani) cocalarul. Tangoul nu e kitsch. Tangoul este sange si sudoare, iar maneaua izmeneala cu ghiul.
Raspunsul tau la chinuirea limbii romane este piezis, prin ricoseu. Nu vorbeam despre televiziuni, ci despre altceva. Si nu stiu cine te tine sa nu vorbesti ca un cocalar – go ahead.
Ce conteaza, este ca macelaresc romana in fel si chip si asta nu poti sa o negi. Ca sunt si altii, de acord, mai dihai, iar de acord, dar nu asta vorbeam.
La fel ca si Pann, nu, nu l-am citit, dar nu cred ca este relevant discutiei, doar daca vreun copil de aur sau minune s-a apucat sa ii puna versurile pe muzica.
Si faptul ca vlax-romani este auzit pretutindeni nu este deloc argument la o asa zisa universalitate a limbii romane. In primul rand, nu mai este limba romana, este altceva, mai mult spre pidjin.
Si da, Vlad, asa este, acest gen are mare viitor. In momentul in care presedintele Camerei Deputatilor emite ceva de genul: “am sa va spun un lucru de sinceritate”, atunci e clar ca limba romana se manelizeaza.
Si de fapt, de ce sa nu o aruncam naibii de gramatica si sintaxa si alte cele impuse de intepenitii aia, ce treaba avem noi cu smenuri de astea. Vorbim cum ne vine la lingurica si ne intelegem inima la inima. Si numa lucruri de sinceritate vom dumani.
I rest my case.
Pinocchio, gandesc la fel ca tine. Si eu nu am spus nimic despre “distrugere”. Asta a fost extinderea lui Vlad. Eu am vorbit de chinuirea limbii romane.
In hip-hop se vorbeste de o asa numita “varsta de aur”, cand era inca underground si corporatiile nu pusesera mana pe el. Atunci “ar fi exprimat” etc. Si ar fi inceput sa decada de cand au pus mana corporatiile pe el: Sprite, MTV…Eu nu prea cred povestea asta. De la inceput a fost muzica gangurilor si punct.
Vlad, o observatie seaca: Am ocazia sa vad destul de des tigani in München. O buna parte din ei pot sa bag mina in foc ca vin din Romania. Intre timp mi-am format si urechea, si imi place sa ascult ce vorbeste lumea in metrou, sa recunosc limbile, dialectele, amestecaturile de limbi.
Observatia mea este ca tiganii nu mai amesteca limba lor cu româna. Habar n-am de ce, dar lucrurile s-au schimbat incredibil de repede si de semnificativ — printre altele, si asta vroiam sa arat in povestile de mai sus, pentru asta am scris anii. Acum 15 ani vedeam tigani si ii auzeam amestecind tiganeasca cu romana. Acum ii vad, si nu mai recunosc nici un cuvint scapat si amestecat, nici romana, nici germana, nici franceza. Si nici unul nu va mai spune ca e roman.
Wandering elf, cred ca te referi la nuante si expresivitate in muzica. Le gasesti in tangouri (in cele bune, pentru ca banuiesc ca exista printre ele si analogul manelelor), le gasesti in muzica tiganeasca buna, nu insa in manele sau in hiphop. Dati-mi manele expresive si nuantate, si-or sa-mi placa. Desi ma tem ca asta a fi just a contradiction of terms. Sau poate ca e vorba aici de o confuzie intre mase si virfuri, sau de o selectie care, in cazul manelelor contemporane, inca nu a avut loc.
Cit despre limba romana — ma doare cind aud ce s-a ales din ea. Nu e o consolare, dar fenomenul se intimpla si in alte limbi. Corectez inca lucrari de examene de-ale studentilor in primul semestru, si, la unele din ele, mi se zbirleste parul cind vad ortografia. La fel mi se zbirleste si cind citesc lucrari de-ale unor studenti romani, si din acelasi motiv.
Pina la urma, nu cred nici eu ca limba romana sau germana sau alta va fi distrusa de manele. Daca se poate vorbi de o distrugere aici, atunci cauza este in alta parte, iar maneaua este poate un alt efect al acelei cauze.
´Cand apare inserarea si ceru e plin de nori
Floraresile din piata nu mai poa sa-si vanda flori mai
Floraresile au frumoase zilele
Toate diminetile cand isi vand marfurile
Cand apare zorile si rasare soarele
Toate floraresile rad ca-si vand marfurile
Floraresile au frumoase zilele
Toate diminetile cand isi vand marfurile
S-au vorbit seara de seara
C-am nevasta ca o floare,
Vinde flori frumoasa mea,
Asta e nevasta mea.
Floraresile au frumoase zilele
Toate diminetile cand isi vand marfurile.´
Hai Romicaaa, bine zici Romicaaa, asta si la suedezi placeee! Va zic io, ca i-am intrebat 😉
Maneaua copilminunateasca (imi pare rau dar pentru mine e un etalon) e un gen de muzica. Nu are sens sa comentez despre calitatea lui, toti prietenii de aici stiu despre ce e vorba. Si hiphopu de vorbirati de el e tot un gen de muzica, din punctul meu de vedere (si aici sunt de acord cu Vlad) de cam aceeasi calitate. Cat despre cantareti, si unii si altii au clientii lor, mai mult sau mai putin vehementi. Dar nu crez ca opera Bastille ar fi poftit pe 30 de centzi sa dea un concert. Unele lucruri trebuie pastrate asa cum sunt ele, oricat de snob ar parea. In fond, e o forma de aparare.
Si, a propos de vehementa detractorilor sau aparatorilor, in general orice e exagerat si declamator mi se pare ca miroase dubios a ingustime. Mult mai eficienta ar fi media daca ar inceta sa mai dea stiri despre vedetele meneliste, de exemplu. Pentru ca pur si simplu nu prezinta niciun interes.
bing bang.
Ştiam eu că o să atrag multe comentarii cu postul ăsta 🙂
Pinocchio, eu nu vorbeam de alternarea cuvintelor româneşti şi rromani, ci de adstratul românesc incorporat în vlax-romani (cum e adstratul francic în limba franceză, sau adstratul slav în română).
Wandering Elf, uite, de exemplu, în ultima lună am ascultat de am tocit CD-ul Mahala Rai Banda. Super meseriaşi. Iar aia cu universalitatea era mai mult o figura de stil. Tot ce am vrut sa spun cu postul asta, de fapt, e ca tiganii sunt mult mai cunoscuti in lume decât românii. Mai mult, reputatia lor e una in general pozitiva (chiar romantica). Nu sunt un “sustinator al manelelor”, ce aiureala, nu e vorba despre partide politce aici. Dar niciodata nu mi-am inchis urechile la nici o muzica, din principiu, din cauza mesajului social greşit, că schinguieşte limba, etc. A propos, vrei poate sa spui: schingiueste norma academica. Ca limba, mai greu, limba e ceva viu, si viata ei vine de la vorbitori, nu din dictionare. Comparatia cu nu stiu ce deputat dezonoreaza manelele, dar oricum, muzica tiganeasca, acum, pe vremea Romicai sau a lui Anton Pann, nu s-a tinut de normele academiei.
Wandering Elf, defineşte autenticul tangoului. Ieşeau notele direct din sudoare? Au fost influenţe din toată amestecătura aia de popoare, şi nu influenţe academice, ci cele mai primare şi mai aproape de sufletul amărâţilor ălora, care, dacă ar fi trăit la noi, cu siguranţă că nu s-ar fi dus la Operă. În ce sens la noi maneaua nu e autentică? Ba din contră, frate, exact ăştia suntem, nişte muncitori amărâţi claustraţi seara prin blocuri, visând la puterea şi banii bengosului cu merţan, dar care, cu toate astea, tot oameni suntem, nu nişte sub-oameni cu o sub-cultură (ce termen minunat, a propos de schingiuirea limbii), iubim şi urâm exact ca restul lumii, chiar dacă nu putem să o spunem în cuvinte alese şi ne regăsim mai uşor în tremolourile unei manele. Iar bengoşi-role models au existat şi există şi în Argentina tangoului, n-am fost acolo, dar am citit biografia lui Evaristo Carriego.
Stiati ca taraful din Clejani a cântat la Palais Garnier (Opera du Paris)? O sa ziceti: pai alea nu-s manele. Da ce e nene? O expresie mai complexa, mai lucrata, a aceluiasi filon. Inca o data: nu-mi plac manelele, in sensul in care intelegeti voi notiunea; detest “manelizarea”, prin ea intelegând competitia asta, care are cel mai mare merţan,etc. Dar cred că nici un manelist nu e cu nimic mai prejos decât, na, Justin Timberlake, sau Marius Moga, şi de ei nu se ia nimenea. Ba la unii ne uitam cu inimi pline de patriotism cum merg la idiotenia aia de Eurovision, unde muzica e cu foarte mult sub nivelul lui Sorinel Pustiu. Pruteanu ni-l da de exemplu pozitiv pe Catalin Crisan! Bai nene! Miroase destul de tare a discriminare.
Da, manelele deranjeaza, sunt peste tot, la mobile in tramvai, la petrecerea pustilor de la 4, la toate terasele vara., sunt de o vulgaritate si de o prostie ingrozitoare uneori. Da de ce se intâmplă nene, asta? Lasând la o parte faptul ca de o prostie ingrozitoare sunt si eu uneori, vâna asta, să-i zicem orientală (dar cuvântul nu e bine ales, pentru că de fapt e un fenomen mult mai larg şi în bună măsură românesc), a fost constant ignorată şi dispreţuită de “intelectualii” lideri ai culturii momentului de peste 150 de ani. Şi cu toate astea a supravieţuit, şi dacă nu i s-a dat voie să înflorească şi să evolueze, a răbufnit pe la gaura cea mai de jos, pe la manele. Cei care au evoluat, au ales să o facă în alte ţări, de ex. taraful din Clejani. Exact ca o bună parte din cititorii acestui blog.
Comenturile noastre deja sunt bloguri. Bloguri la bloguri la bloguri:)
Vlad, inteleg perfect ce zici, sunt de acord cu tine, except 3 points.
1. Eu nu zic tarafului de la Clejani (da, stiam ca au cantat acolo, ii am si eu aici, ii am si pe altii) si altora ca ei “manele”. Pentru mine manele inseamna Adrian Copilu Minune si compania.
2. Limba este vie, asa este, dar asta nu inseamna ca trebuie sa o acceptam ciumpavita. Cum ti se pare un copac taiat haotic? Dar un animal cu taieturi pe el si membrele legate crucis? Asa este, limba se transforma, dar expresia “un lucru de sinceritate” este o chestie nu numai oribila, ci si absurda. O asemenea expresie este posibila numai in lumea ghiulului si lantului cat degetul de gros, cand el – macho’ul – vrea sa fie sentimental dar apasat. Vrea sa fie un dur, dar si un emotiv. Este un caragealism sadea.
3. Nu inteleg treaba cu ignoratul; te contrazici singur. Taraful de la Clejani si altii ca ei ridica sali arhipline si tu spui ca sunt ignorati. Evident ca Moga et comp sunt aceeasi oala. Am aceleasi “sentimiente” pentru euro-trash sau cum ii zice. Problema este ca nu il auzi pe Moga peste tot, la orice ora, ci auzi pe Vali Vijelie! Iar lumea “academica” ii ignora si pe Moga et al.
Ti-am zis in postul anterior de ce consider maneaua ne-autentica. Pentru ca este izmeneala cu ghiul. Din aceeasi categorie cu hip-hopul, nicio problema. Cand aud pe unul urland cum face in ciuda la dusmani cu mertanul si gagicile ii mananca euroii, imi vine sa fug. Si nu este “academismul”, ci pur si simplu refuzul golanismului. Maneaua, aia la care ma refer eu, nu a trecut de golanisme si ca sa faci apologia la asa ceva mi se pare ciudat. Asadar, eu nu cred ca maneaua exprima ce este in sufletul aluia, ci impune ascultatorului un model “invingator”: “sa moara toti de invidie”. La fel ca si hip-hop-ul. Si altele cate or fi. Asta nu poate fi “universal” si de valoare. Deocamdata, cel putin.
Pentru mine tangoul este un cuplu inseparabil muzica-dans. De aceea am spus despre sudoare si sange. Este un ceva intoxicant care are origini si in Congo, dar si flamenco. Numai faptul ca a “cucerit” lumea iti arata universalitatea si autenticitatea sa. Ca sa cucereasca, trebuie ca ceva din fiecare sa vibreze la acea muzica-dans. Acolo este universalitatea si autenticitatea. Nu a fost nevoie de nicio casa de discuri, de niciun MTV, de nimic practic, ca sa se propage. A fost ca un virus.
Chestie care nu o poti spune despre manele (btw, cred ca stii ca au industria lor, foarte lucrativa dealtfel, de CD’uri si alte cele). Si apropo de asta, nu mai plange manelistii atata, ca au publicul lor fidel si numeros.
Last, eu nu sunt prea sigur ca tiganii sunt chiar asa de pozitiv vazuti, atat de peste tot. Pana si pe aici sunt priviti cel putin cu suspiciune si au fost scandaluri.
Iar m-am intins prea mult. Merci pentru link.
io unul sunt de acord cu vlad.
ce e aia manea, exact?
ce e aia golanism?
ce e aia izmeneala? cu ghiul?
ce e aia haotic, si cine decide?
ce e aia limba ciumpavita? (de fapt aici am un exemplu, “sunt de acord cu tine, except 3 points”)
Vlad va spune niste lucruri iar voi va uitati in alta parte. Cum era replica aia din Cool Hand Luke (cantata si de Guns’n’Roses)?
Modelul invingatorului nu e universal? Ha.
http://www.trilulilu.ro/PoSSeDO/95633227e5c19e
Revin 🙂
Wandering Elf, între Copilul minune şi taraful din Clejani sunt două deosebiri la origine. Una, mediul: minune e urban, taraful e rural. Doi, alegerea: Minune a ales să facă o muzică mult mai simplă şi mai comercială, Clejanii au ales să facă ce ştiu mai bine de generaţii. Dar nu în România au dobândit ei notorietatea, ci mai întâi în străinătate. În România nu ar fi reuşit să depăşească eticheta de “ţigani”, “lăutari” şi cadrul minor pe care Intelectualitatea l-a prestabilit pentru aceştia de mult timp. Ar fi dus o viaţă de mizerie, ca Siminică şi biata Romica. Acum lucrurile s-au schimbat, dar schimbarea de perspectivă, culmea, nu vine de la noi, ci tot de afară. Acuma ascultăm Romica Puceanu cu urechile altora, ca pe un fel de exotism, ca pe un fel de ţară străină pe care o redescoperim în noi. Dar noi înşine n-am fost în stare să facem asta.
Iar acum? În timp ce “maneaua” (în sensul folosit de dumneata, Wandering Elf) e atât de intricată cu viaţa de zi cu zi, şi nu numai la mine-n cartier, un Pruteanu ne spune că e o gravă eroare şi că ar trebui să ne întoarcem la Cătălin Crişan. Eu nu cred în erori colective. Cred în schimb că fenomenul merită curiozitatea nemânjită de prejudecăţi, de fapt, aproape că îmi pare rău că nu sunt străin, că nu pot să vin în expediţie antropologică aici şi să înţeleg ce se întâmplă. Pentru că şi eu sunt plin de prejudecăţi şi cu greu mi le pieptăn.
Tapire, mulţumesc 🙂 N-am apucat să-ţi cer iertare pentru că am ratat vinu roşu. Am avut nişte probleme, o să -i le zic. Nici nu ştii cât de rău mi-a părut.
Madelin: supermeseriaş 🙂
Tapire, o manea e strofa a doua din mesajul tau, pare-mi-se *ROTFL* Sau vroia de fapt sa fie hiphop? (Da, stiu: Cine esti tu, bre Pinocchio, ca sa hotarasti care e maneaua mea? hihihi…)
(Si aici ne dregem vocea si vorbim serios.)
Dati-mi voie sa va atrag atentia asupra unui fenomen: Avem de a face aici cu explozia mediilor electronice. Tehnologiile audio, video, mass-media, comunicare etc. sunt din ce in ce mai ieftine si la indemina oricui. Asta nu inseamna, concret, numai ca fiecare are pe masa la birou si acasa un calculator de la care blogheaza, inseamna si ca oricine poate sa cinte, sa inregistreze si sa distribuie intr-o zona din ce in ce mai larga, manele. Si nu numai ca se poate, dar se si practica. Motivatia exista: extrinseca (iese banu, nene!), dar si intrinseca — eficacitatea propriei persoane, autodeterminarea si, de ce nu, recunoasterea sociala.
De aici, o consecinta statistica: Se schimba proportiile pe piata muzicii. Maneaua, in toate formele ei, devine vizibila. (Cum ar fi si stirile de scandal in jurnalism, care hai sa zicem ca sunt manelele ziaristilor.) Iar simplul cetatean care priveste lumea cu ochii mariti de groaza, percepe mai repede schimbarea de proportii decit valorile absolute ale fiecare componente in parte, si spune: Vaaaai, ne-au invadat manelistii, cremenalii, chinezii, turcii, arabii…
Un fenomen strins legat de cel medial este schimbarea sistemului de valori dominant. Putina cultura clasica predata in scoala pina acum 20 de ani s-a subtiat inca si mai tare, deci criteriile estetice clasice au pierdut mult teren. In schimb au cistigat teren criteriile materiale. Selectia facuta pe baza acestor criterii a favorizat raspindirea kitschului si a manelelor.
In planul limbii, care reprezinta educatia, s-a pierdut odata cu valorile culturale clasice si o buna parte din strictetea respectarii gramaticii. Pe de alta parte si din alte motive s-au introdus foarte multe neologisme, multe din ele disoneaza inca puternic cu fondul principal lexical. Forma actuala a limbii se propaga si ea prin mediile electronice, la fel ca si manelele.
Buuuun, asta este modelul meu. Acum trag citeva concluzii:
Manelizarea este un fenomen actual si cu o pronuntata componenta mediala. Spre deosebire de ea, raspindirea tagoului si stabilirea lui ca gen muzical tine deja de istorie si a avut loc pe alte canale. Comparatia este hazardata, dupa parerea mea, mai ales atunci cind se trag concluzii despre autenticitatea genului.
Ce inseamna autenticitate? Banuiesc ca ne referim cu totii la ea in sensul de creatie populara; la polul opus s-ar afla creatia elaborata, de atelier. Atunci si maneaua si tangoul primordial sunt autentice, concluzie triviala. Limba vorbita in mahala este autentica, la fel de trivial. Iar autenticitatea si valoarea sunt independente una de alta.
Discutia despre autenticitate are mai mult sens in cazul tangoului si a lui Piazzola: In compozitiile numitului se regaseste tangoul primordial, drept care le consideram in mare masura autentice. Nu stiu care compozitor sau interpret de valoare a facut cu manelele ce a facut Piazzola cu tangoul. Poate taraful din Clejani si altele ca ei. De exemplu lautarii tigani pomeniti de mine mai sus, de la nunta Arlechinului, care erau de fapt angajatii unui teatru de revista din Bucuresti si scoteau si ei un ban cinstit in concediu in Germania. Nota bene: lautari cu conservator. Dar in fine, nu de lautarii cu conservator e vorba aici.
Intr-o comparatie valida se compara esantioane intregi, nu virfurile unuia cu baza celuilalt. Esantionul complet de tangouri contine si el kitschuri si non-valori, despre asta nu s-a spus nimic aici. Nu stiu care ar fi virfurile esantionului de manele. Nu sunt convins ca lautarii cu diploma reprezinta acest virf, pina acolo e cale lunga.
Tiganii, da, sunt cunoscuti in Europa. Tiganii romani sunt doar o parte din ei, iar diferentele mi se pare ca se sterg vertiginos. Cred ca tiganii tind sa fie perceputi ca o etnie raspindita intr-o zona foarte larga. In ce masura reprezinta ei limba si cultura romana — hm, chestiunile lingvistice ma depasesc. Mi se pare insa ca adstratul de care vorbeai, Vlad, nu este perceput de nimeni, adica nu “se aude”.
In muzica, lautarii au facut cunoscuta Ciocârlia, alt exemplu mai bun nu imi vine in minte. Gheorghe Zamfir cred totusi ca a fost mai eficient ca reprezentant.
Dupa toata discutia asta, mai ca imi vine sa ma duc la Laurentiu Nasturica, concertmaistrul Filarmonicii, si sa-l intreb: Tu ce esti nene, roman sau tigan? Dar tare ma tem ca o sa-mi raspunda ca e european. 🙂
WordPressul asta iar mi-a mincat postul, grrrrrr… Vlad…?
Altfel, Vlad, trebuie sa te contrazic: Daca eroarea este o abatere de la un standard si respectiv de la un sistem de referinta absolut, atunci, da, exista erori colective. Raspindirea nazismului in Germania este un exemplu. Alt exemplu interesant e Wikipedia: Ea este o creatie colectiva si are valoare, dar asta nu inseamna ca colectivitatea nu greseste. Valoarea ei provine in primul rind din controlul expertilor. Daca expertii nu ar controla definitiile si cenzura contributiile, atunci am avea foarte curind o mare eroare colectiva.
Exista desigur si evolutii pentru care nu avem standarde si referinte, si atunci notiunea de eroare nu are sens.
Dar altceva vroiam sa spun. Nu stiu in ce masura tiganii au luat ceva din cultura romana si o duc cu ei in toate colturile lumii. Pe mine ma fascineaza o alta teorie, dupa care tiganii ar fi singurii mostenitori actuali ai traditiei Egiptului antic. Mai interesant ar fi insa de stiut cum se poate de-oculta o astfel de mostenire si regasi valorile pierdute. Daca ne gindim la Harap Alb si fiica imparatului Rosu, se pare ca nu purtatorul mesajului codificat trebuie sa intruneasca niste cerinte de calitate. Ci cel care vrea sa descifreze mesajul si sa regaseasca comoara trebuie sa treaca prin tot felul de probe si incercari, hehe.
Sau poate nu poţi să decriptezi nimica, pentru că lucrurile astea sunt mai vii şi mai greu de divizat decât noi, şi tot ce poţi să faci e să prinzi aluzii în ceva care e deasupra limbilor, ceva poate înrudit cu muzica.
Pinocchio, recunosc că argumentul tău legat de erori colective m-a descumpănit, dar nazismul în Germania a fost un exemplu de lucruri din alea care se petrec în mase largi de oameni sub influenţa unui singur om cu totul deosebit. (Pentru că Hitler a fost deosebit, na, doar nu poţi să zici că a fost comun). Şi un singur om poate să greşească, şi încă groaznic. Se întâmplă din când în când, dar nu mai mult de două ori pe mileniu, statistic putem neglija, în analogii.
Astăzi există instrumente foarte avansate de manipulat masele, dar nu cred că la manele e vorba de aşa ceva.
http://anarchistscantspell.blogspot.com/2007/09/zeitgeist-and-geistzeit.html Nu “suna” bine ? 🙂
Vlad, nu cred in instrumentele atotputernice de manipulat masele si nici in influenta fara margini a dictatorului. Altfel si mai exact spus, nu cred in “nevinovatia” maselor. Cind intr-o tara sa intimpla ce s-a intimplat in Germania anilor 30-40, atunci exista deja un teren favorabil, o mentalitate prielnica, o polarizare prealabila. E o explicatie materialista, dar nu e rea: exista niste conditii materiale (desi, hm, ele sunt aici la fel de bine si de ordin spiritual) care nu ca determina dictatura (in mod consecvent, nu cred nici in determinismul absolut), dar pot sa inlezneasca foarte mult opera dictatorului. Si aici ti-as da citeva exemple din Germania, dar cred ca as scrie atit de mult incit wordpressul iar mi-ar minca postul.
Da, Zeitgeist cred ca e o directie buna ca sa explici atit instalarea nazismului cit si a manelelor. Daca faci expeditia antropologica, asa cum ziceai, si interpretezi datele pina la capat, lasind la o parte amanuntele de suprafata, cred ca acolo ajungi.
Chiar, nu poti sa te uiti in maldarul de spam, trebuie sa fie acolo postul meu de azi de dimineata. Era tare lung, probabil de asta a ajuns acolo. Mi-am batut nitel capul ca sa scriu chestia aia si mi-ar parea rau sa se piarda. Poate ar lamuri ceva mai bine afirmatia mea de aici.
Vlad, Tapire, wordpressul tocmai mi-a halit al doilea post pe ziua de azi! Daca mai continua asa, sa stiti ca intru in greva!
Pinocchio, eu de fapt vorbeam foarte serios.
Hai sa continui cu intrebarile mele.
Ce e aia “valori absolute”?
Ce e aia sistem de referinta absolut? (asta chiar ca mi-ar place sa il gasesc)
Apropo de “erorile colective” – nu stiu de ce e asa mare mirare constatarea ca exista, si nu prea stiu ce au de a face cu “valorile estetice” sau cu “valorile” in general – nu stiu de ce duci la Germania cu exemplele. Comunismul in Romania e mai la indemana. Nici eu nu cred in nevinovatia maselor, aceeasi explicatie cu terenul favorabil se aplica si aici. Oricum ai defini insa eroarea colectiva, nu cred ca maneaua este un exemplu.
Zici tu ca:
Un fenomen strins legat de cel medial este schimbarea sistemului de valori dominant. Putina cultura clasica predata in scoala pina acum 20 de ani s-a subtiat inca si mai tare, deci criteriile estetice clasice au pierdut mult teren. In schimb au cistigat teren criteriile materiale. Selectia facuta pe baza acestor criterii a favorizat raspindirea kitschului si a manelelor.
In planul limbii, care reprezinta educatia, s-a pierdut odata cu valorile culturale clasice si o buna parte din strictetea respectarii gramaticii. Pe de alta parte si din alte motive s-au introdus foarte multe neologisme, multe din ele disoneaza inca puternic cu fondul principal lexical. Forma actuala a limbii se propaga si ea prin mediile electronice, la fel ca si manelele
pai aici descrii postmodernismul. Care a inceput mai demult si nu a inceput (si nici nu o sa se sfarseasca) cu manelele.
Si intreb iar: ce e aia manea? Discutia asta a plecat de la o “manea” filmata (horribile dictu) la Operă (ultimul, nu-i asa, bastion al valorilor absolute si adevarate). Am ascultat-o (chiar, a ascultat-o careva dintre voi, sau ati presupus automat ca este “modelul invingatorului” cu merţan şi euroi?). O poveste de dragoste cu barbatul ramas singur, dor de iubita, bla bla. Unde este marele pericol la adresa valorilor absolute?
pai poate ai scris postul asta mai mult ca sa atragi comentarii decat ca sa spui ce crezi domnu vlad. sau? sa ma bag si eu ca musca: am auzit manele care se salveaza prin cate ceva, un pitoresc, un pamplezir, o nebunie a marginalitatii, un tupeu de lowlife, o parodie de sentiment. clipul lui goldenboy cu tot cu muzica lui e pur si simplu prost. fara nici un farmec. zero. las la o parte moftangismul policulturnicilor, care e incontestabil si cronic. in rest, tind sa cred ca nu prea e filon comun intre astea de care tot discutati si de-o pilda anumite cantari de gabi lunca, absolut metafizice. interesanta insa toata povestea, ma zgandara ideea ca anton pann era tigan si, dincolo de coincidenta dintre denumirea genului pasabil de azi si cea a genului cult turcesc de ieri, pare posibil ca stilul pann sa fi avut ceva in comun cu etosul (pardon) manelist de azi. am vazut candva un cd cu cantece compuse de el, consortiul se chema chiar “anton pann” parca, niste tineri de data recenta, ia sa-l cumpar
S-a intors posturile. Iti cer scuze.
Hai să o iau invers. Ai dreptate cu Zeitgeist, cu siguranţă (şi zeitgeistul ăsta cuprinsese tot occidentul, nu doar Germania), după cum multe societăţi au luat-o la vale şi au şi dispărut. Nu ştiu cine e de învinuit, şi în ce măsură lucurile astea sunt bune sau rele.
Cât despre medii, Pinocchio, dar asta nu e o discutie noua. In excelenta carte de istoria muzicii a lui Antoine Golea, scrisa prin anii ’60, autorul se plânge chiar la început de Beatles, care umplu stadioanele cu un public pe care muzica clasică nu l-a avut niciodată, apoi se grăbeşte să afirme că pentru el, rock & roll-ul e pur şi simplu neant. Cum nene? Şi mai putem spune, după 40 de ani, că Beatleşii au fost un nimic fără importanţă şi consecinţe?
Uite, vezi, io nu cred că în tangouri au existat la început kitchuri şi non valori, din care până la urmă a evoluat Astor Piazzola. Ci doar o muzică mai întâi dispreţuită, apoi asumată de nişte oameni care au putut să o ducă mai departe. Nu suprapun tangoul manelelor dpdv muzical, ar fi absurd, dar cred că, atâta timp cât de manele, nu vom scăpa prin niciun mijloc coercitiv, poate, dacă nu ne-am înverşuna prutenian, am putea încerca să scoatem “genul” din mizeria în care a ajuns, parţial exilată de dispreţul nostru.
Vlad, Taraful Haiducilor era cunoscut si inainte de 1989, nu neaparat sub numele asta. Poate ca ar trebui sa ii vizitezi pe cei de la Etnografie si Folclor, sa vezi exact ce se stie si ce nu se stie si mai ales de cand.
Pe de alta parte, Taraful, sau Romica Puceanu nu sunt singurele lucruri “ignorate”.
Intre timp, uite ca Taraful a fost (re)descoperit, altii au fost descoperiti, profituri s-au scos, toata lumea e multumita. Genul este salvat.
Dar uite ca nu vad niciun neamt sau belgian care sa umble dupa Adi de Vito, cum umblau dupa Buena Vista Social Club (asta era un exemplu mult mai bun decat tangoul. altul ar fi poate peru negro). Si nu ar trebui sa umble prea mult, ci doar sa stea in camera de hotel si sa dea drumul la teveu, la AtomicTV, de exemplu. Si apoi sa il sune pe artist si sa il lanseze. Dar uite ca nu se intampla. Oare de ce? Pentru ca Adi de Vito nu e cunoscut?
happy? I’ll be happy when I’ll land that fucking job.
Ala care plange dupa alea e subect numa de manea?
In final ai atins marele punct. Nu le suporti. Asta e cu totul altceva decat toata teoria chibritului ca de ce e manelele rele, este o optiune personala, cum zici si tu. Nici mie nu imi place inghetata de vanilie, dar nu fac teorii ca umanitatea e pe cale de disparitie din cauza ca omenirea adera la inghetata de vanilie. Comparatie fortata, stiu, dar esenta e tot aia. O preferinta personala nu legitimeaza valoarea.
Vlad, in primul rind multumesc pentru interventie 🙂 Apoi, discutia abia acum devine mai interesanta, hehe. In mare graba, ca mi-am dat intilnire acasa cu domnu’ Inginer:
Sigur ca discutia cu mediile nu este atit de noua. Calculatorul a fost inventat prin anii 40, parca, iar in anii 60 explozia electronica era deja bine conturata (vezi filmele lui Jacques Tati, de exemplu). Da, si fenomenul Beatles este precis inrudit.
Operatia pe care am facut-o aici (si probabil ca n-am facut-o suficient de vizibil) este ca am separat distributia de valoare. Nu de tot, dar macar in parte cele doua dimensiuni se pot discuta independent una de alta. Una ar fi fenomenul distributiei largite datorata evolutiei mediilor si tehnologiilor (si aspectul ca pe unde te duci te omoara manelele — pe mine, bunaoara, la Florenta), alta ar fi aspectele de valoare si selectia celor bune de cele mai putin bune (printre care si intrebarea daca au existat multe manele/tangouri de calitati diferite si apoi a venit ceva sau cineva si a ales ce era mai bun).
Dar despre asta miine, domnu’ Inginer ma asteapta. Aveti cuvintul 😉
Ah da, Intractabile: Nu scriem cu totii posturile noastre putin de dragul de a atrage comentarii? Hihihi…
Intractabil: Da, e formaţia Anton Pann, şi albumul se numeşte Kalophonica.
După cum am spus în alt post, în muzica cultă otomană (makam) un român a avut la un moment dat un cuvânt important de zis. Nu cred că a mai existat un compozitor de makam ca el.
Şi filonul e comun, cererea a variat. Lumea de azi nu mai e Rusia lui Cantemir, nici Bucureştiul lui Anton Pann. Manelele de azi s-au supus cererii unei generaţii urbane dezorientate.
Şi unde am zis eu că videoclipul sau melodia lui Sorinel ar fi bune?? Am zis doar că nu sunt mai proaste ca altele, ca majoritatea unei muzici de consum generic numită “pop”. Cel puţin după criteriile şi gusturile mele. Dar nu am nici un album cu Sorinel, nici cu altul din aceeaşi ligă, nici la concerte nu merg, cu excepţia celui de 8 aprilie.
Da Tapirule recunosc, am gresit, nu este numai 1 subiect de manea, este de fapt 2. Al doilea e cu ala care plange dupa alea. Happy now?
Cum ziceam, AtomicTV, parca si EthnoTV, or fi si altele, sunt locurile unde gasesti toate variatiunile temelor 1 si 2.
Ce voiam a zice: nu le suport. Si vad ca si limba se manelizeaza. Daca tie, sau voua, nu va pasa, sau considerati ceva “natural”, este optiunea voastra, eu nu inseamna sa ader la ea.
Tapirule, am zis de la inceput ca nu le suport. De ce nu citesti atent?:)
O preferinta personala nu legitimeaza valoarea, dar se formeaza dupa (o anumita)valoare.
Good luck with that effing job.
http://www.pruteanu.ro/9ultima/oisteanu-manele-22.htm
http://atelier.liternet.ro/articol/3724/Florin-Dumitrescu/A-cui-e-maneaua.html
http://eyes-like-windows.weblog.ro/2005-03-25/27975/din-ciclul—oameni-celebri-traiesc-printre-noi.html
🙂 … si invers…
elfule, nu ai priceput substratul a ce zic eu. E cam asa, daca e doar o preferinta personala, zi asa si gata. Daca insa mergi mai departe si elaborezi pe ideile valoare, absoluturi, calitate, etc (cum ai facut de fapt) atunci raspunde si la intrebarile care ti se adreseaza. Adicatelea, continua dialogul, nu inchide cercul cu “de fapt nu le suport”. Iti spun si tie cum i-am spus lui pinocchio, intrebarile mele erau foarte serioase.
de exemplul, faptul ca subiectul doi al manelelor e cu ala care plange dupa alea are vreo influenta asupra valorii manelei, ca gen? Cu subiectul unu iti inteleg opinia, euroii si merţanul fac ca maneaua sa nu aiba nici o valoare.
Tapirule, ce am avut de zis am zis, nu mai repet.
pai asa zic toti
oricum, eu nu iti spuneam sa repeti ce ai mai zis, iti ceream sa raspunzi la niste intrebari noi. Da’ daca nu se poate, nu se poate.
iesiti in curtea scolii sa va bateti, zic.
Bine, eu catadixesc sa ma repet; si incerc sa raspund Tapirului la intrebarile cele noi. Incerc sa o fac cit mai pe scurt, nu numai din lipsa de timp, ci si pentru ca mi se pare ca discutia s-a intins cam mult, devine neclara, iar atmosfera discutiei nu este tocmai destinsa.
Ce e maneaua? Hai sa zicem asa: Un gen de muzica vocal-instrumentala, in prim-plan sta textul pe teme sentimental-cotidiene, muzica este de factura balcanic-orientala. Aspectele sociale actuale: Se cinta si se asculta in primul rind printre tigani, dar nu numai, cel mai frecvent in straturile sociale mai putin educate. In straturile sociale cu pretentii culturale, consumarea manelelor este in general perceputa ca simptom al lipsei de educatie si cultura. Si aici cred ca mai trebuie sa definim si manelismul: neglijarea vizibila a valorilor clasice (de la gramatica limbii pina la formele muzicale si mai departe) si afirmarea unor valori mai materialiste intr-un mod perceput social ca penetrant sau chiar agresiv.
Ce sunt valorile absolute? M-am referit aici la cele culturale, dar exista si altele. Valorile absolute sunt cele care definesc traditia si identitatea culturala, de aici decurge restul sistemului de valori. (Si relativitatea culturala nu mi se pare semnificativa aici, pentru ca valorile culturale absolute se intilnesc.) Este vorba, printre altele, de modul de raportare la Univers, dar si de modul de exprimare. Si aici ajungem si la limba, si la muzica.
Traditia este si un sistem de referinta absolut. Nu ma refer aici la forme, genuri, curente, mode, ci la faptul ca, de exemplu, orice manifestare spirituala de valoare se raporteaza la traditie. Mergem la scoala si invatam limba materna cu gramatica ei; creatorii de valoare invata mai intii formele clasice, apoi fac permanent trimiteri la ele, chiar daca intre timp au adoptat forme de exprimare foarte indepartate de cele originale.
Postmodernismul nu este caracterizat de lipsa valorilor culturale clasice. Dimpotriva, postmodernismul se raporteaza cu insistenta la ele. Postmodernismul este un mod de raportare la degradarea valorilor si a traditiei. (Si nu cred ca este cazul aici sa complicam discutia cautind legaturi intre manele si postmodernism.)
In ce priveste erorile colective, se pare ca suntem de acord. Mie imi este mai la indemina exemplul Germaniei. Daca preferi comunismul in Romania, am sa obiectez ca influenta din afara a fost mai puternica. Dar be my guest, tot acolo ajungem. Recunosc, e putin tras de par sa prezinti manelismul ca pe o eroare colectiva; dar nu e nici gresit. Nu a fost afirmatia mea, asa ca nu o discut mai departe.
Cu asta am raspuns (serios) la intrebarile cele noi ale Tapirului. Daca vedeti lucrurile altfel, astept sa ma contraziceti. Acum sa vedem mai departe.
Entr’acte: Va mai aduceti aminte de Boldeanu? Probabil ca nu, pentru ca punctul culminant al acestei mode cu viata scurta (slava Domnului!) a fost acum aproape 30 de ani. Boldeanu era o frizura barbateasca: pieptanatura cu carare intr-o parte, freza data cu fixativ si uscata cu fönul, astfel incit se formau doua sau chiar trei muchii, muchia principala paralela cu fruntea, o muchie secundara paralela cu cararea si asezata deasupra la distanta de 1-2 cm de ea, cealalta asezata simetric pe partea cealalta a capului, de cele mai multe ori in prelungirea muchiei principale. Ansamblul se completeaza cu pantalonii cu buzunare taiate oblic si cu pense la briu, din material preferabil de culoare visinie („pensați“) si pantofi cu virfuri ascutite si toc tronconic relativ inalt („ciocați“). Referinta literara:
„ah, tanță,
cum ai ajuns printre cutiile de rezonanță?
oripilîndu-te cum arcușul
îl trage peste coardele reci lăcătușul
te oglindeai în florin bogardoul de pirită
cu toată silueta ta sictirită.
te gîndeai că peste o saptamînă ai ore
la școala din nou
și ca la fizică vei citi din Cuore
pe sub bancă din nou
dar acum vei fi mai subtilă
cînd vei da foaia din nou
și nu te va mai prinde Fosilă
ca să te spuna la diriga din nou.
dar o sa treacă și luna și anul
și-ai să cocolești sarafanul
în debara
și apoi viață: pensați si surorile Baccara
și un prieten de vis
în tricou fără mîneci, pe care scrie POLICE…“
(Mircea Cărtărescu, „Fata de la instrumente muzicale“)
V-ati sters lacrimile? Foarte bine, acum sa trecem la chestiuni serioase.
Boldeanu este un exemplu de estetica degenerata. Iata ciclul de existenta al unei mode: Se naste pe catwalk, din mina unui creator mare; se adapteaza intr-o forma ceva mai practica la purtat; se readapteaza pentru magazinele de lux; se re-readapteaza pentru magazinele de larg consum; se re-re-re-re-re-readapteaza pentru magazinele de discount; se fac copii ieftine pentru bilciuri si talciocuri; la capatul lantului, un croitor de mahala croieste o pereche de pensati, iar frizerul de peste drum aranjeaza frizura anexa, amindoi dupa o poza din catalogul Neckermann trecuta prin filtrul posibilitatilor locale. Poza o vedem ani de zile, prafuita si decolorata de soare, in vitrina croitorului sau a frizerului. Suntem in Crangasi, in vara lui 1980.
Ipoteza mea este ca acelasi lucru s-a intimplat si cu manelele. Undeva a existat o estetica si o valoare, si oameni care le-au recunoscut si au incercat sa le dea mai departe. Unii – cei mai putini – au reusit sa fie fideli originalului sau chiar sa il imbogateasca, altii nu. Majoritatea, evident, nu au reusit. In cazul manelelor, nereusitele nu au fost inofensive si uitate. Ele s-au raspindit – pentru ca tiganii s-au inmultit, pentru ca mediile electronice au devenit din ce in ce mai ieftine si mai accesibile, pentru ca valorile culturale s-au degradat si manelele nu au fost filtrate. Apoi, fenomenul capatind amploare, oamenii de cultura au gasit de cuvinta sa protesteze, iar ziaristii si politicienii sa comenteze, caci ce au ei altceva de facut?
Intre tigani si manele pare sa existe o afinitate care tine in primul rind de formele de expresie (modurile muzicale balcanic-orientale, expresia verbala a sentimentelor). Apoi, majoritatea tiganilor apartin paturii celei mai de jos, sunt saraci si prea putin scoliti. In fine, cei care cinta, vind sau asculta manele la maxim sunt, statistic, tigani. Iata asociatia.
Asociatia manele-tigani este, pentru noi, negativa. Maneaua in sine poate ca ne-ar fi indiferenta, daca nu ni s-ar oferi cu atita insistenta si fara respect pentru sfera privata, in care preferam sa nu avem decit lucrurile care ne sunt pe plac. Conotatia afectiva negativa mult mai puternica vine insa din partea tiganilor. Aproape fiecare din noi a avut experiente negative directe (ca victime ale agresiunii fizice sau verbale, furturilor, escrocheriilor, speculei sau cel putin ca spectatori ai mizeriei), indirecte (ne-am identificat cu cineva care a avut experientele de mai sus), ne-am revoltat ca de ce noi respectam niste reguli si ei nu, sau cel putin am invatat din exemplul altora ca tiganii sunt… asa cum bine stim. Apoi, avem aici toate semnalmentele unui conflict intercultural in toata regula. Reactia negativa la ideea (!!) de tigan pare sa fie atit de puternica, incit se extinde si acopera tot restul, si iata, in cazul de fata, se pare ca ne vine foarte greu sa discutam obiectiv despre manele.
Deci, Vlad, nu trebuie sa te miri, in momentul in care postezi un text nu numai despre manele, dar in care mai si umbli la o anumita ierarhie sociala si dai cel putin impresia ca ai putea sa vrei sa incerci sa rastorni o ordine recunoscuta unilateral si tacit, punind tiganii deasupra romanilor, sandramaua se clatina si reactiile sunt asa cum le vedem.
Si eu cred ca partea cea mai interesanta ar fi sa descifram acele aluzii aflate deasupra noastra, a limbilor si culturilor. Daca ipoteza „Boldeanu“ e corecta, unde este maneaua primordiala si cum suna ea? Ei, dar pina acolo: cale lunga sa ne’ajunga, zi de vara pina’n seara.
Gata. Mi-a placut discutia asta, si eu unul cred ca am invatat ceva. Acum ramine sa imi spuneti daca am invatat ce trebuia 🙂 Multumiri, in ordine alfabetica:
Elfului si Intractabilului pentru contrapunct,
lui गांधी pentru Zeitgeist,
Liviei si Lulutzei pentru sustinere,
Madelinei pentru linkurile informative,
micai pentru galerie,
lui Mircea pentru entr’actul postmodernist,
lui Muumipeikko pentru muzica,
Tapirului pentru intrebarile clarificatoare
si
lui Vlad pentru idei.
Weekend placut tuturor!
Pai daca ar fi sa ma intrebi pe mine si as raspunde sincer, as zice ca nu ai invatat ce trebuia 🙂
Intrebarile mele nu erau retorice, evident, si nici aruncate ca sa par interesant.
Eu am o problema MAJORA cu acceptarea ideii de valori absolute. Consider ca este o inadvertenta, un neadevar, sau, cum ne demonstreaza Bourdieu, a misrecognition. Valoare absoluta nu exista, valoarea este valorizata, ca sa zic asa, prin relativismul clasei sociale (dominante), istoriei, economiei, si politicii.
Tu vorbesti de cultura in sensul “highbrow culture” (cred ca americanii au inventtat termenul), sau cultura inalta, cand vorbesti de lipsa de educatie si cultura (cu care asociezi maneaua, ca gen). Vlad vorbeste de cultura in sensul mai larg (si de fapt mai complet si mai adevarat), si anume “o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupări sociale, în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali,” asa cum o definesc antropologii, printre altii.
Reactia la manea nu e decat o forma de symbolic violence din partea celor ce poseda (sau cred ca poseda) cultural capital. Pentru referinte, citi Pierre Bourdieu. Maneaua, ca gen, poate sa iti placa sau nu, la fel cum lui Vlad ii place Bach dar nu ii place Wagner (did I get it right Vlad? 🙂 ), dar valoarea ei (ca si valoarea lui Bach) este una relativa, in nici un caz una absoluta.
Poluarea fonica cu manele tine de alte chestii, nu tine de manea in sine ci de poluare fonica in sine. Daca toata lumea ar asculta, cu boxele la maxim, Bach si Mozart, cred ca, mai devreme sau mai tarziu, reactia ar fi aceeasi.
(Aici pot sa va spun o poveste cu prietena unei prietene, care locuia singura intr-un cartier de blocuri.. hmm.. gen Pantelimon. Oricum, avea probleme cu pustii de la bloc care toata ziua ascultau la maxim.. nu stiu daca erau manele – se intampla prin anii 90 – probabil Parazitii sau ceva similar. Extrem de stresant cand venea acasa dupa o zi de munca. Discutatul nu a mers, urlatul la ei nu a mers, asa ca intr-o zi tipa a decis sa aplice ata strategie; la ora cinci cand venea acasa de la munca scotea boxele pe balcon – avea o instalatie foarte puternica – si punea, la maxim, Requiem-ul lui Mozart. Cu repeat. In doua zile situatia se rezolvase, la cinci cand venea acasa ii auzea pe pustani ‘bai, muzica jos ca a venit tanti inginera acasa”)
uite, iar intreb, de ce maneaua din linkul lui vlad nu are valoare?
Băi nene, io ce să mai zic? Că argumentează tapiru mult mai bine ca mine, care nu-s la fel de riguros ca el (cred că la şah m-ar bate măr). Rahmaninov era cel care nu-mi plăcea 🙂
Pinocchio, dar exista si alta muzica tiganeasca, si cu aia nu are lumea nimic, s-ar putea zice. Uare? Nu e argumentul clasic al rasistului: “N-am nimic cu bulinezienii, cativa dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt bulinezieni, dar trebuie sa recunoastem cu totii ca nu prea se spala si dau la toata lumea râie” ? Cam asa si cu muzica tiganeasca “buna”, care astazi e servita de contrast la manele si disculpare de antitiganism. Poate ca pare un lucru bun, la suprafata, dar e doar un artificiu. Asa ca, Pinocchio, probabil ca ai dreptate, in tot paragraful cu asocierea manele-tigani.
Cu ciclul unei mode, hm, dupa ce hiphapul românesc (bug mafia, etc), s-a fumat intr-un an jumate, iar manelele au devenit mainstream, toata lumea a zis, haha, e doar o moda, la anu scapam de ea. Dar uite, ca-s deja 10 ani de manele mainstream, si lucrurile nu par sa se fi stins deloc, da chiar deloc.
Rahmaninov, intr-adevar.
La sah, stiu si eu? despre sah as putea spune ce a spus un tip dintr-o nuvela despre caini “all I know about dogs is that that at one end they bark and at the other they wag their tails.” Stiu sa pun piesele in ordinea corecta, stiu sa le mut (pionul un patratle, calul sare in L, etc), dar atat.
Pinocchio, poti sa elaborezi un pic ideea “Postmodernismul este un mod de raportare la degradarea valorilor si a traditiei” – ca sa nu incep o polemica inainte de a intelege ce spui 🙂 Nu inteleg prea bine ce zici cand zici “mod de raportare.”
Dar, tapire, eu cred că ai fi bun la şah, dacă ai vrea să înveţi.
Tapirul spune (daca mi se (mai) permite ) sa spun ce cred eu ca spune el prin “valoarea este valorizata prin relativismul clasei dominante” ca individul nu are dreptul la o istorie culturala proprie (complementara si nu asociala) si ca vitalitatea unica,inedita si suprema a naturii umane poate suferi prin reinterpretari repetate o nociva autocontaminare.Greseala Tapirului (demonstrabila prin caracterul integral si integrator al REVELATIEI)consta in aceea ca intirzie nepermis de mult in starea de analiza lucida-riguroasa-contabila fara sa mai poata recunoaste ulterior ca cei care asculta Bach si Mozart n-ar face-o niciodata cu boxele date la maximum pentru simplul fapt ca acestia nu sunt simpli contribuabili la economia valorii ci chiar valoarea insasi.De ce crede Pinochio ca “postmodernismul este un mod de raportare la degradarea valorilor”? simplu:pentru a-i justifica cinismul..pentru a face din postmodernism un turnesol si nu relativismul clasei dominante care valorizeaza,valorizeaza,valorizeaza.De ce vrea Pinochio statutul de barometru al postmodernismului? pentru ca e “misto” sa imiti mici rautati fara sa dai socoteala,desi ‘mnealui este un domn sensibil si manierat.