Aparenta pauză în activitatea mea de cercetare a amorului nu a fost pură lene, cum mulţi dintre cei ce mă cunosc mai bine tranşează cu lama lui Ockham. Mai curând m-am împiedicat de o dificultate de ordin ştiinţific, pe care am să v-o prezint în cele ce urmează, laolaltă cu o posibilă soluţie.
De multă vreme, autorii amorologi şi nu numai clamează universalitatea dragostei. Este o evidenţă, dragostea este o forţă primordială şi universală, probabil manifestă de mai înainte de început, e liantul cărămizilor lumii, etc. Dar de ce tot clamează aceşti oameni aşa ceva? Desigur, sunt de acord cu ei, dar mă întreb de unde nevoia să o reafirmăm fără odihnă, pentru că nevoie e, intuiţia ne-o spune. Probabil pentru că tot intuiţia, pe unde undeva, ne contrazice, sau ne arată că, e lângă iubire, mai e ceva.
Pe măsură ce matematica amorului a făcut progrese, ecuaţiile au început să o ia razna. Mai mulţi ani m-am străduit să le adun în sisteme coerente, şi mereu obţineam aceeaşi eroare. Dacă dragostea e o forţă primordială şi universală, de ce nu se prăbuşeşte Universul în el însuşi, într-o atotcuprinzătoare îmbrăţişare? Pentru ca ecuaţiile să fie corecte, e clar că trebuie să introducem un factor, o constantă, la fel universală ca iubirea, dar opusă. Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de opoziţia faţă de iubire, nu este vorba de ură, nici de indiferenţă, astea sunt mizilicuri şi numai nişte creiere pline de angoase au putut concepe un univers indiferent. Nici de altceva care poate fi perceput de simţurile noastre. Ci de ceva mai adânc, mai subtil şi inebranlabil (uau ce cuvânt). Să-i zicem mai bine constanta cosmologică. În vasta literatură, ea e pomenită de nenumărate ori, deşi niciodată nu i se dă un nume, poate din oroare, poate de teamă că, dacă o vom numi, va trebui să o acceptăm. Între iubiţi, ea îi împiedică să fie una, îi ţine separaţi, indiferent cât de mare ar fi iubirea lor şi cu câtă pasiune s-ar avea. Între prieteni, e acea distanţă pe care o simţi în tine chiar în mijlocul banchetului, când ar trebui să uiţi cu totul că exişti şi să te dizolvi în cei din jur. Este eterna singurătate a iubitorului de viaţă. Este ruperea din fiecare lucru, cea care ne împiedică să ne controlăm gândurile şi din pricina căreia ne pulverizăm. Numai quarcii ar putea fi imuni la ea, în măsura în care e posibil să fie imuni şi la amor.
Am mai atins subiectul constantei cosmologice în altă parte; acolo ziceam că ar fi o chestie bună. Nu ştiu dacă este o chestie bună, dar cu siguranţă este limita noastră şi originea ultimă a oricărei disperări.
Toate indiciile par să arate că nu este vorba de reacţiune la dragoste, ci de o forţă autonomă.
Observaţiile din 1998 asupra supernovelor de tip Ia demonstrează expansiunea accelerată a universului, şi deci accelerarea creşterii distanţei dintre noi. Dar toate astea sunt doar prostii, iar dragostea este o forţă primordială şi universală, manifestă de mai înainte de început, liantul cărămizilor lumii.
Ha!! Eu tin degetele incrucisate pentru recordul de participare. Sper sa fie cum zici tu Madelin, sa depasim manelele.
Madelin, sa stii ca si eu sunt banal de aproape si abia abia leg doua fraze. Ca sa nu mai vorbesc de ce trac fantastic mi-ar provoca in real life o intalnire cu oamenii de aici. Of…As prefera si eu o intalnire neasteptata cu necunoscuti, sa pot fi banal si vulgar fara consecinte.
Tuia aveam si eu cand eram mic, aveam de fapt vreo patru, inclusiv vrabiile aferente, si cand ai mei s-au saturat de umbra lor si le-au taiat am gasit in frunzisul uneia un cuib rotund pe care l-am pastrat multi ani dupa aceea convins ca e fabrica de vrabii.
Daimonul, da, poate.Sau, oare Daimonul ala rau ne separa de dragostea noastra, nu propriile neputinte ? Cred ca e mai degraba in tesatura propriilor constiente samburele disolutiei…Poate daca am fi complet irationali si pur sentimentali n-ar fi nimic interpus intre noi si dragoste.
Moamă ce colecţie de comentatori am adunat aicea de-a lungul anilor!
Madelin: aia cu busola de aur şi daimonii e aproape un joc de cuvinte la animus şi anima ai lu Jung. Totuşi, crez că pot să-ţi zâc fără să-ţi stric lectura că, până la sfârşit, personagiile vor căpăta puterea de a se separa de daimoni pe distanţe orişicât de mari. Şi, dacă avem un daimon, crez că şi noi putem. Din păcate, omul e o creatură care tinde adesea să se împrăştie total, mare minune e dacă reuşeşti să rămâi la un loc până la capăt. Şi de abia după aia, nu să te împrăştii, ci să te lăţeşti cât e lumea de mare.
Despre forţele care ne ţine la un loc sau ne împrăştie, foarte puţină lume ştie, da poate vorbim altă dată.
Vlad, expune si tu colectia ta de comentatori langa colectia mea de flori!
Tu spui, ca, de fapt, bariera este iubirea fata de noi insine? Egoul de care zicea si Elf? Eu incerc sa cred ca legatura (care este!) e ca gumilasticul, oricat de tare s-ar lati Universul. Dar e numai o speranta. Ca si neimprastierea.
Nu, n-am zis aşa ceva. Constanta cosmologică e constanta cosmologică, e un mister impenetrabil care nu ţine de noi, ca şi iubirea. Nu iubirea de sine te împiedică să nu mai fi tu însăţi, să te goleşti de orice conţinut şi să devii celălalt. Unii mistici zic că ar fi posibil, dar doar în iubirea faţă de Dumnezeu, Unul dintre ei, Meister Eckhart, a murit înainte să i se pronunţe condamnarea de eretic, acum 700 de ani. Nici azi nu a fost reabilitat.
@Vlad
Daca daimonul este anima, iar omul si daimonul se iubesc dincolo de distante si spatii, rezulta ca omul se iubeste pe sine, doar anima e parte din el, nu? De aia am crezut ca ai zis ce n-ai zis.
Altfel, cred ca ar fi cam naspa sa te golesti de tine sau sa devii altceva. Mai bine asa, separati si totusi atat de impreuna, chiar daca doar pana intr-un punct, dincolo de care da, doar misticii pot patrunde, si chiar daca doar pentru acele cateva momente magice.
@Nusitatu
O sa inaugurez o noua categorie la mine acasa “de la altii”, cum fac unii cu posturi care le-au placut lor pe alte bloguri. Eu o sa colectionez expresiile altora care mi-au mers mie la inima. “Fabrica de vrabii” va fi, indubitabil, printre ele, daca nu chiar inauguratoarea.
Dragii mei, in mod special Madalin si Nusitatu, pentru ca tot am revazut American Beauty si pentru ca nu rezist sa nu vorbesc in citate (nici macar la sedinta interminabila de azi, toata ziua, n-am rezistat sa nu-i spun unui irlandez aratind cu degetul inspre fata mea ca I’m not bovvered) trebuie sa va contrazic si sa va spun: Nu ati putea sa fiti banali nici daca ati vrea, asta e.
Altceva nu cred ca mai sunt in stare sa va spun asta seara, sunt prea obosit.
Doar o mica scena din 8 1/2, care m-a umplut intotdeauna de caldura interioara, Vlad mi-a adus aminte de ea. Seara de vara pe o terasa intr-un local dintr-o statiune balneara italiana, 1962. Lumea danseaza relaxat. Dintr-o data isi face intrarea dramatica un magician cu asistenta lui, Maia, care incepe sa citeasca gindurile tuturor. Regizorul celebru, Guido Anselmi (Mastroiani) il recunoaste pe magician, fusesera vechi prieteni in copilarie. Ei, si crezi ca poate sa imi citeasca si mie gindurile? intreaba Anselmi. Nu stie sa citeasca decit ce poate ea sa inteleaga, la tine probabil ca o sa-i fie greu, dar putem incerca, raspunde magicianul. Maia incearca, si raspunde: Nu inteleg! Apoi se duce la un perete care arata ca o tabla dintr-o clasa de scoala, si scrie pe ea cu creta: ASA NISI MASA. Dar ce inseamna, ce inseamna? Guido isi aminteste.
Guido isi aminteste, era copil. Era tot asa, seara, intr-o casa mare si cu multi copii, cu o bunica autoritara dar foarte iubitoare. Copiii trebuiau sa mearga la culcare, erau toti intr-un pat imens si se inghionteau sub plapuma. Bunica venea, isi facea inspectia, stingea lumina, liniste. Intuneric. Liniste. Una din surori se ridica in pat. Guido, spune ea, sa nu dormi. In noaptea asta tablourile prind viata, si ala de acolo, si incotro se uita, acolo e ascunsa o comoara. Guido, o sa fim bogati! Dar nu trebuie sa uitam formula magica: asa nisi masa, asa nisi masa, asa nisi masa, repeta ea facind gesturi misterioase. Asa nisi masa…
Si asta nu era altceva decit, intr-un fel de pasareasca italiana, anima…
Am gasit exact scena, e superba!
http://youtube.com/watch?v=YozQlhdu4QU&feature=related
@Madelin (strangand din pumnii mei mici de tigan si topaind de pe un picior pe altul) : Asta e o onoare mai mare decat coroana regala sau imperiala sau cealalta coroana regala a tiganilor de pretutindeni sau doar din Romania. Singurul regret e ca nu mai posed fabrica sus-numita sa v-o dau in dar.
@Pinocchio : Nu banal cu totul, doar in limbajul vorbit. Mi se intampla des. Mi-e mai usor sa scriu decat sa vorbesc uneori. Obiceiuri vechi, pierdute in timpuri mitice, ca noptile Cabiriei. Eu ma gandesc uneori cum ar fi sa parcurg intr-o noapte calda de vara intregul Fellini, ruland toate filmele simultan pe role vechi, zgomotoase, cu vocile amestecate, si sa ma scufund asa in dorul altor vieti.
@Nusitatu
Ce cadou frumos! Multumesc.
@Pinocchio
Savuros! Mi-am amintit de etapa obligatorie din copilarie, cu gashca, de vorbit in pasareasca, ca nu se mai intelegea om cu persoana
@Vlad
Acuma am mai citit ca, despartiti fiind mult timp, omul de daimonul lui, nu vor mai putea fi una niciodata…
Azi am citit la Maestrul Eckhart ca sa fugi de tine e o solutie. As opposed to disolutie…
Pinocchio, cred ca te iubex.
Si, ca sa nu pic in patetism, recunosc (si) ca vreau sa sparg recordul aici. Mai am opt
Si eu te iubex, Madelin. Si Vlad ne iubeste pe amindoi si pe noi toti.
Daaaa, si noi pe Vlad!
Madelin, vezi ca discutia despre manele incepe sa prinda viteza
Tradare :-(((
Ce puii mei! Ce pana mea! (ca sa folosesc expresiile favorite si foarte des folosite ale colegilor mei de birou)
Pisici baltzate si cocotzate si carliontzate! (asta-i a mea proprie si personala)
Da’ si manelele e tot despre amor, na!
Mmm, tradare, dar principalul e ca o stim si noi, heh.
Daca ai inceput cu mmm si ai terminat cu heh, ceva nu e de bine…
Nu, nu iubesc tradarea, ce, ma pun eu cu Vlad Tepes, Mihai Bravul si Stefan cel Sfant? insa va iubex in continuare (si) pentru Shakespeare prin tufisuri.
Vorba unui primar: o sa pierd recordul, dar macar sa-l pierd bine!!!
Pai daca zici ca e tradare, atunci nu e de bine, nu?
Aseara, cautand eu turmentata nustiuce, am dat de acest sit califragilisticos:
Magiclove
Este involuntar savuros pe alocuri, cu memorabile (ex: “sanii sunt importanti in viata sentimentala a unei femei”).
Madelin, articolele alea ori au fost scrise de femei, ori sunt comerciale pana la ultimu’ graunte si nimic altceva. daca au fost scrise de femei, pai sunt adresate doar femeilor si doar lor. adica doar noi vedem asa. barbatii cre’ ca-s mult mai realisti ca noi, iar noi avem mintea plina de d-astea .
Livia, situl ala e kitchos si pretzios de-a dreptul. Si asa, nu stiu, savuros pe alocuri. Funny rau. Nu stiu cine scrie articolele, in sectiunea Forum sunt intr-adevar mai mult nick-uri feminine. Nu ca asta ar insemna ceva, am vazut ieri un documentar despre Second Life si am aflat ca 80% din personajele feminine de acolo sunt create de barbati
asta e ca chestia aia: cele mai sensibile poeme au fost create de barbati . eu vroiam sa spun ca barbatii vin de pe marte, iar femeile de pe venus. parca asa era cartea aia pe care n-am citit-o, da’ care vrea sa arate ca functionam diferit. deci sensibilitatea noastra nu ar avea ecou intr-un barbat ca e prea realist. de-asta am zis ca site-u’ ala e adresat femeilor, ca noi avem mintea plina de sentimentalism si dulceata (de visine, ca asa-mi place mie ) .
Imi aduc aminte de o intamplare recenta. Am gasit eu, stand la usa la dentist, intr-o revista Elle mai veche, un articol de-al Mihaelei Radulescu despre cum credea ea ca si-ar dori barbatii sa fim noi, femeile, in relatia cu ei. L-am adus la birou pentru dezbateri, fetele au fost de acord cu cele scrise, baietii si-au dat toti coate, cu atat mai multe coate cu cat erau mai tineri respondentii.
Inclin sa cred, totusi, ca sensibilitatea noastra are ceva ecouri prin suflete de barbati nu insa si dulceata excesiva, dreptu-i! Ma intreb numai de ce fetele tip mimoza au asa succes…
Ce e o tipa mimoza ca am mai auzit asta si mi-a luat cateva zile sa inteleg. O fata sensibila sau o “hard to kill”?
Am vrut si eu sa citesc cartea cu venus si marte, dar dupa titlu ce mai puteam citi? El, un marte zeu al razboiului hormonal, ea o venus zeita umanitatii, sensibila si cu oglinda-oglinjoara la buzunarul togai imaculate.. Nu sunt de acord cu diferentierea dintre sexe. Cum poate fi el poate si ea si invers, influentati de conjuncturi, educatie, vointa. Tot asa nu sunt de acord cu bucataria e locul femeii si dusul gunoiului a barbatului. Egalitate, frate ca traim timpuri cand si eu si tu muncim pentru o paine.. chiar daca in unele treburi eu ma stiu mai bine. Asta pe de-o parte.
Pe de alta, eu ma simt depasita in multe chestii in fata lui marte… Iar el nu poate decat sa taca in fata mea, fermecatoare zeita
Am vizitat si eu link-ul Madlenei. Mai conteaza cine l-a facut daca e dragoste si placere, asta ca sa ma mentin in tema link-ului? Barbatii sunt mai realisti of course, dar cand vine vorba de pat vai si amar de realismul lor! :))
Foarte tare:
“Pentru a atinge starea de implinire pefecta in iubire, barbatul trebuie sa invete s-o adore pe iubita lui si s-o transfigureze intr-un ideal feminin universal. La modul esential fiecare femeie chiar este una cu acest arhetip universal, aceasta transfigurare ar trebui sa fie ceva logic si de bun simt.”
Cu alte cuvinte, nu conteaza cine e femeia de fapt, ea nu are personalitatea ei, ci e doar un arhetip universal. Toate-s la fel (sugative-n portofel). Orice barbat logic si de bun simt stie asta.
deci foarte bine ca sunteti realisti, ca ne vedeti cum suntem noi, de fapt, nu arhetipuri bla bla. adica imi dai peste nas cu propriile arme. misto ca io nu ma supar.
Romancuto, ma bucur sa aud ca nici tu nu esti de acord cu diferentierea dintre sexe — ma rog, stim noi ca unele diferente exista (“la difference entre”), dar nu alea cu cratitza si copchiii — noi intelegem ce vrem sa spunem. Vorba lui Vlad, orice barbat logic si de bun simt stie asta. Si n-ai idee, n-aveti idee cit imi doresc sa aud chestia asta mai des in Germania. Aici se pun in loc lozinci feministe. 50 de ani de vint aspru de la rasarit trebuie sa aiba si ei un folos pe undeva.
Cit despre chestia cu realismul barbatilor, sper ca nu la *toti* barbatii te referi… (hihihi)
Madelin, in aceeasi ordine de idei, dulceata excesiva a unor femei mi-a adus de obicei numai probleme. Mi-a stimulat intotdeauna prompt sarcasmul, ceea ce le-a facut sa cada brusc in extrema cealalta. N-am stiut niciodata sa ma port cu personalitatile histrionice, iar cind am invatat teoretic, asta nu m-a ajutat prea tare la pus in practica.
Dar ma tem ca incep sa dau in filosofia lui Alfred P. Doolittle
Am sa încep cu un hm prelung (de fapt am început acum ceva vreme şi sunt pe final de hm aşa că pot să mă concentrez cât de cât pe ce am să scriu). Mie mi-a plăcut situl, kitchos cum e,măcar ca idee, chiar dacă pare într-adevăr scris de femei din cultura occidentală pentru femei din cultura occidentală. Dragostea, deşi fundamental întreţesută în chiar stofa fiinţării, e şi ea o experienţă culturală. Am citit şi cartea aia cu planetele, eu credeam că e ceva cu horoscoape etc da nu era. Întâi m-am gândit ce trist e că ne concentrăm atât de mult pe diferenţele dintre noi, probabil ca să ne putem justifica astfel răutăţile reciproce. Mai târziu am citit că pe Venus nu există praf, aşa cum e în Bucureşti peste tot şi mi-am zis HA, vezi, e clar ca e planeta femeilor, a gospodinelor de fapt. După ce am întors cartea pe toate părţile am căzut de acord cu mine însumi că nu sunt de acord cu toate lucrurile alea de acolo (apropos, când eu şi Penelopa ne rătăcim eu sunt primul care vrea să întrebe pe cineva unde suntem, în ce direcţie să o luăm etc, în timp ce ea mă trage de mustăţi şi insistă să ne găsim singuri drumul cu speranţa secretă că ne vom rătăci mai rău). Dar cred că suntem diferiţi şi minunaţi şi că dacă strivim diferenţele minunate dintre noi rămânem fără corole de minunăţii.
Sigur că e o discuţie interminabilă cea despre rolurile noastre ca şi membri ai grupului social-amoros. Apropos de fetele de tip mimoză, adică bucle aranjate zilnic la coafor, ruj roz, telefon roz, sclipici pe obăjori, iubi hai să luăm taxiul că îmi stric tocul de la pantofiori, ce adorabil arată costumaşul ăsta roz pe căţelul meu de 0,5 kg, fată ne vedem la Plaza să îţi zic ce mi-am luat ieri de la Plaza etc – şi de succesul lor, cred că aceste fete dau un sentiment de siguranţă şi predictibilitate bărbaţilor care îşi văd ameninţată identitatea de provideri, duse fiind zilele bune când o raţă ucisă cu brutalitate şi atârnată de un băţ ne dădea măsura propriului rol în familie. Oricum, e o cale facilă de scăpa de investiţii adevărate într-o relaţie, fiind binecunoscută stângăcia bărbaţilor în dragoste. Unii, adică unul, Gasset, zice că e din cauza sufletului lor unicameral.
Realismul bărbaţilor(?) cred că e mai mult de circumstanţă, ori o consecinţă a condiţionării sociale (iar). Acu o să săriţi pe mine cu tastaturile da eu tot am să zic că e greu să fii bărbat azi din cauză că trebuie să împaci o mulţime de tendinţe contradictorii. Să fii puternic dar grijuliu şi în contact cu emoţiile tale, dar să nu plângi că bărbaţii nu plânge da nici insensibil la suferinţele altora da să nu cumva să câştigi mai puţin decât zeiţa de carieră de lângă tine pentru că statisticile zice că o să îşi piardă respectul pentru tine da să nu cumva să nu o susţii în cariera ei da să duci plasele de la piaţă da nu pe toate ce adică eu nu pot să duc iubi asta înseamnă că nu mă respecţi dacă îţi închipui că sunt prea grele pentru mine da de ce ai intrat înaintea mea în bloc etc etc etc.
Aici am să mă opresc până nu transform postul în forumul cool girl. Cred că am ieşit binişor din topic, am trecut de la dragoste şi demonii ei la războiul sexelor. Foarte occidental de altfel…
Hmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm
mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm
mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm
mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm
mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm
mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm
mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm.
Foarte adevărat. Greu mai ieşi din hmul ăla.Să fii bărbat e practic imposibil. De fapt, să trăieşti e practic imposibil odată ce ai început să gândeşti.
Sugative-n portofel SI epidermice, ca sa continui citatul. Personalitatea anuleaza arhetipul? Asta ne mai ramasese si noua si ni-l confiscasi repede, Vladule…
Romancutza, mimozele sunt acele gratii frumoase, destul de dulci, inteligente numai atat cat trebuie si care dau inefabila senzatie ca trebuie sa fie ocrotite de furtunile aspre ale vietii.
Pinocchio, mi-ai adus aminte ce vreau sa ma fac cand ma fac mare. Pe langa *fericita*, datatoare de nume de autostrazi si pietre si degustatoare de carti si reviste. Vanzatoare de flori, nene. Desi cica e greu. Eu oricum as interzice ciolofanul si funditele colorate in floraria mea. Cred ca si asparagusul in exces.
Azi am avut inca o data revelatia simplitatii (in logica) gandirii barbatului (nu stiu daca *toti* hihi) in comparatie cu volutele periculoase din mintea de femeie. Tema: de ce ar avea un barbat (indiferent daca e single sau couple) retineri in incepe o aventura cu o femeie maritata? (excludem morala, fidelitatea si alte asemenea, ma intereseaza dpdv practic). Ei? Pareri? Sunt curioasa daca imi da tot cu plus, ca la birou…
Haaaa, stai aşa, că personalitatea nu anulează arhetipul. Arhetipul e başca, şi doar femeile beneficiază de el fiindcă nu ştiu de ce. Dar în acest blog e demonstrat undeva că toate femeile sunt bărbaţi.
Dacă femeia respectivă e măritată chiar cu bărbatul respectiv, acesta ar putea ezita să înceapă o aventură cu ea, din foarte multe motive. În rest, depinde de permisul port armă al soţului.
Aaaaaaaaaaaaaaaaaahhhhhhhhhhhh… Eu imi amintesc (pentru ca lui Vlad ii place sa imi amintesc) de o vacanta la Costinesti pe blat. De fapt, fusese sugestia Luizei. Si vreau sa spun ca mi-am dat toata silinta, si atunci si mai tirziu, sau mai devreme, nu mai stiu, si Luiza era o fata tare draguta si inteligenta, si eu am iubit-o foarte tare, dar.
Era, deci, la Costinesti. Si nu mai tin minte cum s-a facut, ca am descoperit plaja aia dinspre epava, si am stat toata ziua acolo, in loc sa stau cu Luiza la plaja. (Ce chestie din partea mea. Nu ca la epava s-ar fi intimplat ceva special, nu, ce sa se intimple, dar cred ca s-ar fi putut intimpla, nu stiu ce, dar eram curios.) Si pe urma a dat peste mine Daniela. Daniela fusese odata la mine cind am dat o petrecere de Craciun, si venise cu un prieten al unui prieten, cu care de fapt ea nu avea nimic. Si se pare ca pina la urma m-a preferat pe mine. Si a dat peste mine, fatalitate, si juma’ de an mai tirziu, la Costinesti. Si-mi aduc aminte cum stateam asa in camera la Bogdan, Bogdan si cu Dana se pregateau sa se duca la discoteca, Daniela vroia si ea la discoteca, dar nu oricum si cu oricine, ci cu mine. Iar eu eram taare obosit si aveam de gind sa ma culc. Si sa dorm.
Acuma trebuie s-o spun, Daniela aia mirosea teribil a igrasie si mucegai. (Precis ca nu venea de pe Venus.) Si era foarte inteligenta, dar mie mi-era… brrrrrrrr… cum sa pun eu mina pe asa ceva? Si m-am cuibarit in patul lui Bogdan si ma faceam ca ma lua somnul, si Daniela nu se mai simtea odata sa plece, iar Bogdan si cu Dana nu mai plecau atunci nici ei (slava Domnului, cum sa ramin eu singur cu fiinta aia), si lalaiala asta a durat, nu mai stiu cit, mult prea mult in orice caz. Pentru ca era totusi o fata inteligenta, Daniela a plecat intr-un tirziu. Iar mie mi-a trecut somnul si m-am dus si eu cu Bogdan si cu Dana la discoteca. Pe drum, Dana a intrebat: Si care era diferenta intre Daniela si Muma Padurii? Si tot ea a raspuns: Muma Padurii era rea, da’ era buuuuuna…
Si aaaaaaaah, Madelin, mai intrebi de ce ar avea un barbat retineri? Daca ma intrebi pe mine, atunci mai bine intreaba-ma de *nu* ar avea, probabil ca e mai putin de speculat. Si orele sunt inaintate, Madelin. Si dupa aia…
Ei bine, dupa aia, pentru ca lumea e atit de mica, vreo doi ani mai tirziu am cunoscut-o pe Colombina, care avea o matusa, care era maritata cu un tip (unichiul Colombinei, cine altcineva) care avea o sora care avea un fiu care era ingrozitor de gras si cam nespalat si care era coleg de facultate cu mine. (Ce oroare.) Si care isi incercase si el norocul si cu Colombina, si cu Daniela. Si nu-i mersese cu nici una. Iar cind s-a dus vestea ca eu sunt pe picior de insuratoare cu Colombina, s-a apucat sa trimbitzeze in familie (spunindu-i maica-sii, care i-a spus lu’ frate-sau, care i-a spus nevesti-sii, care i-a spus sora-sii, care s-a ingrozit si i-a spus fiica-sii, Colombinei adica, care mi-a spus mie si eu am murit de ris) cum ca eu sunt un donjuan si ca o sedusesem pe biata Daniela si ii rapisem bunului mei coleg de facultate, ce nedreptate, pina si ultima sansa…
De-asta prefer eu arhetipurile, e mai simplu, mai logic si mai de bun-simt.
First: :)))))) Acum ca am aflat ce e o mimoza- chiar va multumesc- pot sa rasuflu usurata. Eu am primit epitetul asta, virtual. In realitate nu sunt o “blonda la drept”, ci mai degraba genul spartan de coechipier cu preferinta pentru rozul rozelor si al prosoapelor de baie (o sa-mi fac o colectie odata). Dar daca ar fi sa extind idea blondei la drept, nu e foarte rau sa ai grija de aspectul tau, fara sa-i scoti peri albi partenerului. Ca sa ajung la dezamagirea lui nusitatu… Nu am venit aici in blog sa ma dau in stamba sau mai stiu eu ce. Dar vreau sa va spun parerea unei femei. Poate ca datorez asta mediului in care am crescut sau orasului mai putin pretentios, dar personal chiar va inteleg pe voi barbatii cand spuneti ca e foarte greu sa va impartiti dupa moda Ei si moda lumii. Genetic cred, v-a ramas intiparita in creieri acea responsabilitate de a fi seful casei si a aduce banul gros. Daca din n motive conditionate nu reusiti, clacati nervos, o luati pe bauta sau mai stiu eu ce. Dar una e sa stai langa femeie ca un puturos ca-ti da mamica si taticu bani sau mergi la smangneala (ca doftor spaga macar e pe fata) si una e sa iti vezi de o slujba pentru care ai muncit pe branci, dar nu esti platit cinstit, ca deh Romania. Aici rolul femeii recunoasteti-l ca important. Daca vine si va spune ” hai ca facem noi ce facem si o sa fie bine ” luati ca atare, nu va inferiorizati ca are si ea o pornire. Mie una mereu mi-a fost greu sa-mi spun punctul de vedere la treaba asta, dar daca e sa incepi o familie cu cineva trebuie sa ai macar un drumulet spre acoperisul casei. Apoi, Dumnezeu are grija de fiecare cand ii stie scopul, nu?
Pe de alta parte, cand lucram receptionera la un complex medical si de infrumusetare, tin minte cand un domn m-a intrebat cat sa achite spoielile si dezlipirile de tegumente alte sotiei. Dupa ce a auzit suma colosala de vreo cateva milioane, foarte calm i s-a adreseaza ei:” Atatia bani dintr-un foc!”, dar fara sa para deranjat. Chiar parea undeva multumit ca si-a mai subtiat portmoneul. Si nu era genul plin de fite, la culmea adolescentismului primelor salarii consistente.
Sentimente… Cand sunt singura pe drum, stiu cam pe unde sa o iau ca sa ajung la destinatie. Dar cand sunt la bratul lui, chiar nu ma mai intereseaza drumul; uneori nici destinatia la cat de ametita ma tine marte. Glumesc, dar asa e. Ori oi fi eu prea zurli mimosis, ori prea ma las atrasa de magnetisme mai puternice decat mine.. Cand nu e magnetul cu mine, merg batzoasa pe drum cu porniri testosteronice in mine, in aburii feminismului, Pinocchio. Nu scap. Adica ce ii era lui asa greu sa fie grijului ca e ziua mea si sa-mi spuna un lamultiani in loc sa ma bascaleasca ca l-au deranjat unii si e frustrat sau ca vrea sa planga si se ascunde in cuvinte meschine?! Cine a zis ca n-are voie sa se manifeste, sa urle PROBLEMA si sa-mi ude tricoul (hai ca va sparg in realismul fanteziilor cu asta) pe umeri, dar atata timp cat are un minim de bun simt si nu ma confunda cu cei care l-au deranjat. Daca mai sunt si eu intr-o faza a lunii, claaaaar ca se pune de un scandal dupa care eu ies ciufulita pe strada si-mi vad de viata fara marte, dar cu resentimente si regrete ca nu sunt mai barbat si mai putin statornica in mimosenia mea genetica cu inclinatii materne. Si daca plang o fac pentru ca oi fi histrionica, nu pentru ca in seara aia ii pregatisem ceva special la bucatarie si ma cultivasem pe internet despre ce banui ca i-ar fi o surpriza placuta in limitele bunului simt.
Deci lasa-neeee ca nu e greu sa fii barbat! E totul in capul vostru!
Mai Pinocchio, si eu care spuneam ca tu iubesti femeile.. Am citit postul dupa ce l-am compus o ora pe al meu. Parca ma dezamagesti! “igrasie si mucegai”? Poate fata n-avea bani si o intrat in second-hand si tu in loc sa o transformi in mimoza ai facut pasi. :))
Mai, sincer si eu simteam tot felul de mirosuri de la sala de fitness de unde ieseau baietii sa-mi ceara sucuri racoritoare, dar asta nu inseamna ca trebuie sa va spui voua cat de transpirati erau. Sau lor sa le fi recomandat o sedinta de apa si sapun dupa fiecare haltera :))
Romancuto draga, sigur ca iubesc femeile (ca arhetip), dar vezi bine ca am fost politically correct si am impartit mirosurile in mod egal pe sexe. Vezi, asta e dezavantajul realismului: socheaza. Pentru refacere, tratament si reconsiderare sinestetica iti recomand o cura de Arghezi, apoi gindeste-te ca traim epoca multimediei, si daca Arghezi ar fi apucat-o si el, alelei, feciorii mei, ce-ar mai fi creat el atunci!
M-am dat eu rotunda ce m-am dat ca stiu despre ce e vorba in propozitie insa, gata, nu mai suport presiunea interioara: ce e, nene, arhetipurile astea? Ca vreau si io sa stiu, ca poate pot sa seman cu vreuna, sa ma iubeasca si pe mine…
Vladule si Pinocchioo, mersi de raspunsurile cu femeia maritata, vad ca nu se mai incumeta nimeni. Oricum rezultatul este exact acelasi ca dupa experimentul social de la mine de la birou, plusul aici fiind o revelatie personala
Madelin, despre arhetipuri tanti Wiki zice, si zice bine, vezi mai ales exemplul cu Shakespeare, dar sigur, mai intii definitia:
http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype
Raspunsul meu la chestiunea cu femeia maritata era o simpla asociatie de idei freudiana, nothing more, nothing less, pe care interpretati-o cum poftiti. Tin sa mentionez si rog sa fie consemnat in protocol ca Daniela nu era maritata.
No, si-acuma plec sa inot.
Madelin, please don’t go on this path!:)
Arhetipurile sunt niste chestii de dansii (psihologi, psihiatri) inventate, prin care sa ii lase pe pacienti cu gura cascata in mod admirativ si sa se simta fericiti cand platesc sume astronomice per sedinta.
:))
Pi tocmai faptul ca ai facut o asociatie de idei era revelatia, continutul nu a avut absolut nici o relevanta in cadrul interpretarii mele
Si deci, da, deci, fazele astea cu inotul vostru pe mine ma bulverseaza pozitiv, ca sa zic asa. Unde inoti la aceasta ora? daca nu sunt indiscreta, bineinteles. Mi-aduc aminte, bineinteles, ca doar de aia va iubex eu, pentru coincidentele astea, de o alta faza cu inotul, care se intampla de regula in ailalta galaxie, si mai mult sambata si duminica, cuvantul cheie era “piscina” si io m-am mirat intai ca fraiera in targ: moaaama, ce s-a ajuns, daca are piscina!!! Pe urma am zis din context ca o fi piscina campusului universitar. Pe urma am aflat simplu, intreband ca, de fapt, era vorba de un bazin acoperit in oras.
Iar cu arhetipurile m-ai incuiat. Fazan!
Io vreau sa o descrieti pe arhetipa aia de o iubiti voi, na! nu Shakespeare sau tante Wiki…
Madelin, vorbesti de “anima”? Pai fiind inconstienta, nu poate fi descrisa.
Psihologia jungiana a dat chix in termeni de explicare a psihicului uman. A ramas ca un fel de teorie culturala si subiect de discutii inteligente intre new-ageisti.
Elf, am postat cam in acelasi timp cu tine mai sus, de aceea raspunsurile mele doua sunt directionate spre Pinocchio, chiar daca n-am mentionat. Acum posturile noastre s-au incrucisat cumva.
Nu, io una nu vorbesc nici de arhetip nici de anima, baietii sunt de vina, ei au deschis discutia asta, eu ajunsesem pe undeva pe la iubire, fantezii erotice si rafinament nustudecare, din cate tiu minte. Io acum intreb numai cum arata idealul ala feminin, na!, pe care il iubiti si apreciati voi, domnii de aici, ca doar dumneavoastra ma interesati. Ca daca ar fi varam si arhetipurile de gen masculin in discutie nu ne-ar ajunge timpul si locul, vorba cuiva indragit de Pinocchio.
În loc de arhetipuri, eu cred că ar fi corect să vorbim despre arhetipe.
Mda, scuze ca m-am bagat unde nu imi fierbe oala.
Vezi ca e un articol in EVZ despre un asemenea “ideal”.
daaa psihologia opereaza cu teorii. pai ce, asta-i stiinta? e un fel de filosofie. bine, cam reductionist spus, ca, totusi, unele chestii p-acolo is reale, da’ daca te bagi prea mult prin psiho’, incepi sa-ncurci si-ti faci scenarii cu tot felu’ de balarii.
elfule io tot astept sa te uiti la link-u’ ala dat de mine sa-mi explici si mie, daca nu ti-e cu bănat.
Ce blonda ma simt dupa ce postez aici o treaba si vad ca sunt offtopic si offdiscutie. :))
Madelin, Arhetipa mea e cum zice Elf, nu poate fi descrisă. Decât dacă aş descrie-o secundă cu secundă, acţiune cu acţiune, cuvânt cu cuvânt şi chiar şi aşa ar fi incompletă pentru că s-ar pierde enorm prin spaţiile dintre cuvintele scrise, toate mişcările imperceptibile ale spiritului, toate balurile mascate ale neuromodulatorilor, toate intenţiile nemărturisite dar copleşitoare ca importanţă în economia observaţiilor ulterioare. Pur şi simplu e imposibil.
Şi uitai să felicit călduros echipa pentru victoria asupra manelelor. Viv lamur mâncavaş.
vai de capul meu non-filosofic! rusine mie…aici se dezbateau problemele adevarului, iar eu o ard aiurea prin sat…rusine sa-mi fie!