Finalul primăverii este marcat de înflorirea teilor (care a început în Bucureşti, deşi Nusitatu zice că nu e tei, ci teiţă, care io nu ştiu ce e, o bag tot la categoria tei). Începutul verii este semnalizat de ţigăncile care apar cu levănţică. Aceste lucruri au mai fost spuse pe acest blog. Faptul că au mai fost spuse a mai fost spus şi el. Dar ce este între înflorirea teilor şi cea a ţigăncilor cu levănţică?
Un anotimp secret. Nu apare în fiecare an, şi adesea, când apare, de-abia dacă durează o zi-două, şi e greu de sesizat, în afara unui parfum maritim discret pe care toată lumea îl ia drept adiere dinspre tomberon. Ne aflăm acum însă chiar în mijlocul lui. Eu vă propun să îi găsim un nume şi nişte activităţi specifice. De exemplu, anotimpul ALGANTARONG, atunci când sunt sacrificaţe antilopele pentru sandale. E doar un exemplu, vă încurajez să găsiţi altele mult mai bune şi nu mai poci de nerăbdare după răspunsurile dumneavoastră.
În aşteptarea lor, mă voi dedica noului meu passe-temps favorit, să arunc cu găinaţ de papagal după maşinile electorale care îmi urlă din 5 în 5 minute dulci serenade pe sub balcon. Juan Vicente nu mai pridideşte cu furnizarea materiei prime.
Ha, Vlad, maine tre sa ne unim fortele si salariile de rezidenti si sa injghebam o poiata. Materialul il procuram din Piata Rahova. Io zic sa o facem la mine in balcon si sa asediem cartierul general electoral de langa blocul meu. Daca operatiunea are succes o putem largi prin includerea (oh, abia indraznesc sa ma gandesc) unui strutz.
Mie noptile din urma imi aduc aminte de lumea stravezie pe care o descopeream cand ma prindea crapatul zilei prin parcuri pustii din Brooklyn la capatul unei tigari cu Penelopa. Din acest motiv cred ca nu este un anotimp real, temporal, ci o crapatura prin care se strecoara mirosurile tuturor lumilor inferioare. De aceea nu sunt tei cei care au inflorit ci mai degraba copaci nemaivazuti, emanatii ale acestor lumi, pe care mintea noastra nestiuta care percepe doar forme absolute ii identifica eronat cu teii din lumea cunoscuta.
Anotimpul asta nenumit e un sir discret de valori total diferite si nu apare pur si simplu ci se deruleaza nesfarsit devenind perceptibil de obicei arareori, cum spui tu Vlad, nici macar in fiecare an. Uneori apare de mai multe ori intr-un an sau chiar in aceeasi zi si arunca nisip in bocanci si zapada in sandale dar asta se intampla de obicei la scara foarte mica si e nedetectabil ca fenomen de masa.
Numele lui adevarat e ascuns probabil undeva printre notele de subsol ale fabulelor mistice. Eu l-am numit “faza aia cand imi amintesc cum era cand aveam aripi”.
Aoleu, îmi vine să-mi arunc postul la coş şi să pun comentariul tău în locul lui, că nu e corect să stea sub el, mai mic.
Putem trece şi la mamifere. Baliga de elefant. Cacareze de girafa.
Atunci va trimit si eu niste reni 😉 Ca la mine nu e nevoie, aici deocamdata nu clopotzeshte decat masina cu inghetata la ora 17:00.
Cum nene îngheţată????
Aaaa, sau la voi acolo TOTUL este îngheţată (ciorbele, sucurile, spanacul), fără intenţie.
Hehe, azi nu mai este totul inghetata, ca e soare. Eu scriam de masina speciala cu inghetata, masina face ta-ta-ta-ta-ta, ta-ta-ta-ta-ta, ta-tam, ta-tam ta-tam in fiecare zi la ora 17 si aduce printre altele inghetata de lakrits (liquorice – cum e in limba romana?), care e neagra, si inghetata de sofran, galbena-galbena. Dar inghetata de gainat nu avem, de nici o culoare.
Cred ca liquorice se cheama in romana lemn-dulce. Mie personal gustul imi evoca farmacii.
Haide că ie bun. Cu mentă. Dar cică în cantităţi mari dă hipertensiune arterială, pentru că are compuşi aldosteron-like.
Ce-mi plac mie tigancile care ies la un colt de strada cu levantica 😉
da, dă, că i-a dat lu mamaia.
+ nu mă gândisem că girafa produce căcăreze.