Putem vorbi despre o universalitate a răului şi binelui? Altfel zis, despre o morală trans-culturală, o meta-morală? Putem să o facem, dacă suntem nişte fundamentalişti de vreun fel. Putem însă să rămânem în cadrul relativismului, respectând fiecare cultură în parte, dispreţuind determinismul biologic, crezând în plasticitatea naturii umane, considerând aşadar că niciun sistem moral nu este mai presus de altul, în ciuda faptului că unele sunt fundamental diferite, şi cu toate astea să mai concepem un sistem de valori, un rău şi un bine care sunt proprii întregii omeniri? Pare imposibil. Ca să dau un exemplu comun (pe care l-am mai dat), în societatea occidentală, e dezirabil să mori liniştit de bătrâneţe. La vikingi însă, ajungeai în Hell dacă nu mureai în luptă dreaptă.
Părerea mea este că putem. Imposibilitatea universalităţii răului şi binelui vine din faptul că ne referim doar la conţinutul lor. Într-adevăr, nu există un conţinut al acestor concepte care să fie universalizabil. Dar dacă acest conţinut NU are de fapt imporanţă?
Ca să mă explic, voi proceda la o analogie: acea a delirului cronic. În bolile delirante cronice, conţinutuldelirurilor (despre ce este vorba în acel delir, sistemul său de convingeri, “povestea” delirantă) este oareşcumva stereotip într-un anumit mediu. Aşa încât putem întâlni clasificări nosologice de conţinuturi delirante prin cărţi. În psihiatria clasică, a secolului XIX, era descrisă o “boală” numită lycantropie. În aceasta, bolnavul avea ideea delirantă că este un lup. Destul de răspândită cândva, astăzi lycantropia e practic dispărută. Nu este vorba despre o eradicare a bolii, ci pur şi simplu de un conţinut delirant care nu îşi mai găseşte justificarea în cultura occidentală de astăzi. Bolnavul, cu schizofrenie, care cândva avea ideea delirantă că este un lup, astăzi poate avea ideea delirantă că este o maşinărie. Sau un extraterestru. Conţinutul delirului variază foarte mult de la o cultură la alta. (În paranteză fie spus, vă daţi seama ce unealtă antropologică formidabilă ar putea fi studiul conţinuturilor delirante?) Însă boala în sine este aceeaşi: schizofrenie. E adevărat că în momentul de faţă nimeni nu ştie care este originea schizofreniei, dar puţini sunt cei care mai contestă, cum o făceau antipsihiatrii de acum 40 de ani, că e o maladie autentică, înrădăcinată în genele şi biochimia subtilă din capetele noastre (aicea vulgarizez puţin, dar mă rog, passons.) Aceeaşi boală: poveşti extrem de diferite.
De ce nu ar fi la fel şi pentru bine şi rău? Am putea să concepem aceste noţiuni ca fiind structuri omeneşti universale. Conţinutul lor variază enorm, de la o cultură la alta, dar poate că ceea ce este relevant este altceva. Ce? o să mă întrebaţi. Păi, aşa cum nimeni nu vă poate spune exact ce e schizofrenia, care a beneficiat de nenumărate studii făcute cu mulţi bani, de oameni foarte deştepţi, cu atât mai puţin nu vă voi putea spune eu ce e binele şi răul. Poate că, în stadiul în care suntem, singurul lucru just este să le considerăm, precum Moore, noţiuni simple. Aşa cum sunt culorile. Putem să completăm conceptul de culoare prin lungimea de undă a unei radiaţii electromagnetice, dar asta este ceva colateral, care nu explică miezul culorii, el însuşi ireductibil, simplu. Tot aşa, conţinutul răului sau binelui, variant cum e el, ar putea să nu penetreze deloc conceptele în sine. Aşadar, răul şi binele, deşi fundamental umane, ar putea fi complet necunoscute în mod direct oamenilor. Cu studiul acestora ar trebui să se ocupe meta-morala de care vorbeam, şi care, în loc să fie un codex etic fix şi mort, ar fi o ştiinţă vie, poate cu baze biologice şi genetice.
si ca sa nu ramana ne-explicitata: eu trebuia sa citesc chomskianisme cand tu erai in schimbari de voce. am spus acel lucru doar pentru a sublinia importanta gasirii acelui trib.
iar tu, repede-repede, gugal-gugal, citesti 3 cuvinte despre acele articole, doar gasesti ceva ca sa fii gica-contra.
nu eu sunt cel anormal Tapire! in toata aceasta discutie, ca si in altele, am fost in defensiva, “sa iti explic”, sa raspund la “intrebarile” tale. iar daca imi pierd rabdarea sau iti zic sa ma lasi naibii in pace, eu sunt ala fara simtul umorului. drept pentru care, inca o bidinea de rahat la tine pe blog.
(OFF-TOPIC!)
Nefiind in stare (ca de obicei) sa comentez la subiect / obiect, voiu sa impartasesc cu voi un text de cantecel facut in stilul care de altfel ma enerveaza (voce nazala, plangareata, refren cu zdranga-zdranga). Acu’, tentativa jalnica de legatura: cred ca nu e bine pentru (sa zicem) sanatatea mea mentala sa pun cantecelu’ sa se repete de (greu-numarabile) ori… timp in care il ascult, ca sa nu fie vreo neintelegere. Ca nu mi s-a mai intamplat cu alte cantecele. Si nici macar textu’ nu e chiar asa de smecher, iaca:
Do you dream
that the world will know your name?
So tell me your name.
Do you care, about all the little things
or anything at all?
I wanna feel, all the chemicals inside
I wanna feel.
I want a sunburn, just to know that I’m alive…
to know I’m alive.
Don’t tell me if I’m dyin’ (da, cica asa se scrie corect, ce ma inerveaza astia)
cause I don’t wanna know.
If I can’t see the sun
maybe I should go.
Don’t wake me cause I’m dreaming
of angels on the moon.
Where everyone you know
never leaves too soon.
Do you believe
in the day that you were born?
Tell me – do you believe?
Do you know
that every day’s the first
of the rest
of your life?
This is to one last day in the shadows.
And to know a brother’s love.
This is to New York City Angels.
And the rivers of our blood.
This is to all of us, to all of us.
Yeah, you can tell me all your thoughts, about the stars that fill polluted skies.
And show me where you run to, when no one’s left to take your side.
But don’t tell me where the road ends, cause I just don’t wanna know, No I don’t wanna know…
Nu pricep eu prea bine ce va sa zica textierul, de fapt nici nu pricep daca a vrut musai sa zica anume ceva, da’ mie parca imi vine sa plang cand ascult strofele alea prime doua. Si cred ca o si fac, da’ pe dinlauntru si nu voi sa recunosc.
Wandering Elf, văd că iar nu poci să-ţi accesez blogul. Dacă tot am ajuns la şcoala americană de antropologie, tu şi Tapirul sunteţi din tribul Mundugumor, şi pace.
Dw, trebuie să-mi repar boxele.
“Într-adevăr, nu există un conţinut al acestor concepte care să fie universalizabil. Dar dacă acest conţinut NU are de fapt imporanţă?”
pai credeam ca miza discutiei despre posibilitatea unei meta-etici universale este tocmai perspectiva de a ne aduce pe toti la un numitor comun. si asta tine de continut. adica daca nu cadem de acord asupra continutului, cu ce ne-ar ajuta o meta-etica universala? ramine fiecare cu delirul lui…
Da, m,eu le spun demult ca e musai ca fiecare sa ramina cu delirul lui.Altfel,miza numitorului comun despre care (crezi)ca vorbesti e compromitatoare pentru unii si (cica)flatanta pentru altii.Dar noi fiind oameni (civilizati,nu?) o sa cadem de acord asupra numitorului-marioneta,adica un numitor comun (foooaarte)flexibil care sa respecte IERARHIA antemetaetica a valorii ce nu poate fi locuita(n-asa?)de orice antropomorf
M, poate că există un meta-conţinut. Diferit, în diverse măsuri, de toate conţinuturile etice actuale. Poate nici măcar exprimabil prin limbajele pe care le avem la dispoziţie.
e parolat
“PS2: am revizuit paginile cu pricina şi am şters numele real al lui WE (care apărea într-un copy/paste al unui email pe care i l-am trimis mai demult, citat într-unul din posturi), înlocuidu-le cu iniţiale. Nu este scopul meu să îl desconspir pe WE” — nu e vorba de deconspirat, ci de intrat in zona de proces civil.
ba a fost scopul tau, Tapire, sa ma manjesti, sa ma faci in toate felurile, exact cum mi-ai trimis acele mesaje mitocanesti si agresive – in care pur si simplu ma amenintai. m-ai cautat pe web, dupa IP si alte chestii si “pac la dusmanul”. atata poti, atata faci! numai faptul ca m-ai cautat pe web si ai scris acele mesaje de email agresive arata ca ai problema personala cu mine.
now i’m really pissed. banati-ma daca nu va convine.
darWin o fi avut crize de identitate?
voi precis cunoasteti semnificatia povestii “vulturul si condorul”, nu cea preluata de secte samanice si new-age, ci de poavestea clasica despre 2 pasari diferite care se impaca si zboara impreuna in vazduh. 🙂
…semn al inceputului de secol, cu multiple semnificatii, in diverse domenii…
Vlad ,ca de obicei textul e misto…dar…daca binele si raul ,morala sint transcendente , cum le cunoastem ?…ni se revela ?…sau tin de liberul arbitru?…sau exista un nucleu tare … absolut (sa nu ucizi ,de ex)… si niste situatii (“moi”)cind nu poti sa definesti daca ceea ce ti se intimpla e bine sau rau …dar care doar prin consecinte , prin desfasurare devine post factum bine sau rau…sau… vi se intmpla sa ascultati muzici cara par malefice ..sau sa vedeti filme sau jurnale care par malefice… sau vise rele …stii , intuiestui ca sint rele … exista un etalon ,o masura inautru pentru ele…
Salut ! te citez tot pe tine:
‘E adevărat că în momentul de faţă nimeni nu ştie care este originea schizofreniei, dar puţini sunt cei care mai contestă, cum o făceau antipsihiatrii de acum 40 de ani, că e o maladie autentică, înrădăcinată în genele şi biochimia subtilă din capetele noastre’
Oare de unde a ştiut Călinescu să îl zugrăvească pe Simion tocmai în modul ăla ?
Şi în al doilea rînd se poate studia concret ce au afirmat acei antipsihiatri acu patruj de ani.
Originea schizofreniei şi a altor boli psihice este demult cunoscută unui public aparent ezoteric: cei care au avut şansa de a cunoaşte în primă fază o fărîmă de adevăr.
Însă a studia mintea chiar prin intermediul minţii este prin sine însuşi un proces generator de erori, iată deci psihiatria instituţională. În ce mă priveşte încerc să fac acum un blog în nume propriu chiar despre această farsă.
“Originea schizofreniei şi a altor boli psihice este demult cunoscută unui public aparent ezoteric: cei care au avut şansa de a cunoaşte în primă fază o fărîmă de adevăr.”
Dragă Rămu Rică Pârţurinaro,
a-ţi studia mintea prin intermediul propriei mele minţi este prin sine însuşi un proces generator de enervări şi nedumeriri. În ce mă priveşte, cred că tu însuţi eşti o farsă de intelectual.
Dorel, cred că ţi-am găsit un tovarăş!
Se spune că chiar îndoiala este o măsură a inteligenţei.
Nu comentez despre Mr Anonim (A.), fiindcă nu-l cunosc. Însă de 2 ani studiez diverse studii despre boala psihică şi cauzele posibile, şi pot afirma că am nişte certitudini care îmi confirmă fiecare afirmaţie pe care o fac.
Las la o parte că marea parte a psihiatrilor din Ro (de ex.) sfidează absolut orice principiu fundamental al funcţionării organismului. Dacă poţi să-ţi baţi joc de un om în ziua de azi, mergi la medicul psihiatru şi cel mai probabil te va îndopa fără nici un regret cu medicamente (doar atît).
Am postat aici fiindcă am văzut că domnul dr. Stroescu este fără îndoială un om instruit, umblat prin lume şi evident dirijat de idealuri pozitive.
Întrebarea mea este: mai există oare medici în ziua de azi care încearcă (totuşi), să prevină tratamentele astea “pe viaţă”, căutînd posibile cauze, soluţii alternative, testînd noi ipoteze etc. Chiar aş aprecia un articol concret în sensul ăsta.
Cu siguranţă am să pun link spre ‘mahala’, numai să-mi structurez cît de cît ideile. Aş fi putut detalia aici, dar nu cred că are sens să mă desfăşor aici.
Mulţumesc de atenţie !
Inca unul care incearca sa isi bata joc de mahalagii. E atat de clar jucata stupizenia(“studiez diverse studii,….pot afirma că am nişte certitudini care îmi confirmă fiecare afirmaţie pe care o fac”. Curat Venturiano!!) , incat ma mir ca A. l-a luat macar o clipa in serios. Dar A. nu mai e ce-a fost…
Neică, ziceam că de 2 ani studiez bolile psihice pe cont propriu. Evident că nu fac lucrul ăsta pur şi simplu de plăcere ci fiindcă mă macină nişte idei.
Eu de exemplu sunt bolnav de pielonefrită cronică şi nu mai pot trăi normal chiar în fiecare zi. Iar treaba asta se reflectă şi în ideile mele încîlcite.
Deci suntem pe internet, nu poţi şti cu cine vorbeşti. Poţi doar să iei omul aşa cum este şi să vezi ce vrea să zică, nu să te uiţi la deget cînd ţi-arată luna.
Eu nu mai las comenturi aici.
Revin dacă dr. Stroescu scrie vreun articol pe tema unor posibile cauze reale ale bolilor psihice. Ca de fapt asta m-a îmbolnăvit, mascarea cauzelor reale cu medicamente.
Diligentreader, omul e chiar stupid, zău. Îl creditaţi cu prea mult. După candoare, mă întreb dacă nu e tot Dr. Crăciun – criminalul care se întoarce la locul faptei.
@Rică Meningică
“Ca de fapt asta m-a îmbolnăvit, mascarea cauzelor reale cu medicamente.”
Că eşti bolnav, se vede – dar nu la rinichi. În cazul tău, din păcate, medicamentele n-au reuşit să mascheze nimic.
“[…] nu mai pot trăi normal chiar în fiecare zi.”
Asta are un haz nebun (sic!)!