Zilele trecute, la spital, într-un cabinet de investigaţii, împreună cu nişte asistente. Se deschide uşa şi mai intră o asistentă. Una dintre asistente tresare, apoi vede cine a intrat şi se linişteşte. “Ai deschis uşa aşa de oficial că m-am speriat!”
Da, la spital există multe feluri de a deschide o uşă, în funcţie de rang, de intenţie, de interes. Cred că aş putea publica un articol întreg de entologie: “Modalităţi de deschis uşa şi semnificaţiile lor la tribul spitalicesc”. De exemplu, un doctor niciodată nu va ciocăni înainte de a intra în salon, va deschide uşa larg şi va intra înăuntru ca în sala tronului. Între timp, pacienţii vor sta drepţi, pe cât le permite situaţia sănătăţii. Cel puţin îşi vor îndrepta coloana sub pătură.
După scena din cabinetul de investigaţii, am devenit conştient de felul în care deschid eu uşile la spital. Ciocăn discret, întredeschid, mă scurg în tăcere prin crăpătură, pe lângă perete. Neobservat, dar observând. Ceea ce mult mai interesant e că până acum nu realizasem lucrul ăsta. Mă conformam unui tipar social, fără să o ştiu. Fiinţa mea socială nu are nevoie de conştiinţă, ar putea fi un zombi filozofic. Cei mai experimentaţi însă, precum asistenta despre care vă vorbeam, unii doftori şi unii pacienţi cu vechime ştiu toate lucrurile astea, e un cod pe care îl urmează în mod voluntar şi conştient, şi pe care îl pot folosi spre avantajul lor atunci când e nevoie.
Ca sa vezi ce potrivire: chiar mi-am dat seama ca “fiinta mea sociala” se conformeaza totusi unui comportament, oricit m-as crede eu de fluturas. What’s next e intrebarea.
Aaaaah, si cit am incercat sa o educ pe madam Ruth! Am intrebat-o pina si: Ei, si ce faceai daca picam lat cu atac de cord din cauza ta? Din cauza usii, se intelege. Pentru ca o deschide cu atit mai violent cu cit e mai stressata, iar eu sar pina in tavan. Am lasat pina la urma orice speranta cind intra ea in birou, e irecuperabila.
Tiparul social, heh. Este de fapt unul din modurile ei de a se apara contra stresului. Daca o stresezi, iti demonstreaza ca e cu un picior in groapa, iar tu trebuie sa ai mustrari de constiinta si sa o ajuti sau macar sa o lasi in pace. Iar demonstratia are mai multe faze si fatete: incepe cu tropaitul pe culoar, continua cu deschisul usii, si atinge punctul culminant cu respiratia astmatica. La asta chiar simt ca ma sufoc si eu cind o aud cum hîrîie si nu mai vreau nimic de la ea.
la mine se pune problema cum le închid. într-un anumit context, când a fost vorba de o ușă cu geam, s-a făcut țăndări.
Tocmai ma gandeam azi, Vlad, la fiinta mea sociala, cum zici tu, numai ca de fapt ma gandeam la o fiinta mai specifica, si anume fiinta mea la munca. Si imi dadui seama ca exista o mare nepotrivire intre mine si mine, ca de cum intru in spital sufar o alterare profunda si ma fac mic mic si surd, iar in locul meu functioneaza un fel de robot programat cu diverse automatisme si sabloane verbale.
Asta nu vrea sa insemne ca ma deconectez total si apoi ma trezesc la ora cinci din ziua de lucru, casc larg si ma gandesc oare ce oi fi facut azi. Si nici robot nu l-as numi pe omu asta care face si drege. Numai ca nu imi dau seama intotdeauna de ce fac si zic lucrurile pe care le fac si zic, aleg intr-un mod semi-automat, semi-prestient dintr-un repertoriu extraordinar de limitat, optiuni evidente, clare, fara sa stiu de ce sunt ele atat de clare.
Si chestiunea e, in timpul cand sunt omul asta care navigheaza cu deplina siguranta marea de decizii, unde e el, celalalt, pe unde isi poarta el mintea plina de curiozitati? Ca uneori, la sfarsitul zilei, cand se intoarce in mine, e taaaare obosit…
BUNA ZIUA!
Geez, Vlade! Bag seama ca nu esti suficient de…asistenta priceputa ca la tine acasa sa-ti permiti sa trantesti usa, nici doftor cu tupeu pana in tavan sa izbesti usa cat e salonu, daca se poate si pe geam sa o arunci! S-apoi, daca_cand asculti un cord, iar infirmierea si asistenta, asa de obosite ca s-au trezit inaintea ta, doctore rezident, i si aduna toata fanfara de zgomote pe hol, dupa ce, evident, iti lasa usa maree. Niste impresari, domle! Asa ca tine si ca restul socialilor nuuuu mai ma cunosc!
Chiar, Simina si Vlad, voua nu vi se pare ca rezidentul e …inutil si se da prea important daca munceste cot la cot cu asitente pricepute? :))
Susan…susan…
http://www.youtube.com/watch?v=If12Nod3gi4
😀
Ba nu! Medicina din Romania:
http://www.youtube.com/watch?v=x-mnN7NsjqQ
Da, nusitatu, e ciudat. Claus îmi povestea că atunci când se face doctor, nici rudele nu îl mia recunosc. Nu ni se întâmplă doar nouă: maică-mea e profă de literatură. Ei bine, când se transformă ea în profă, mumă nu mai e 🙂
Nu ştiu dacă e de bine sau de rău sau nicicum. În medicină, mi se pare rău. Cât aş vrea să fiu doftor fără să fiu doftor! Mă apăr de asta cum poci: încerc să nu port halat, dar adesea asta e interpretat drept un semn de aroganţă. Refuz să îmi atârn “dr.” înaintea numelui (ceea ce nici nu ar fi corect, pentru că nu mi-am dat doctoratul), şi mi s-a spus (poate pe bună dreptate) că sunt ipocrit. Încerc să depistez toate stereotipiile şi să mă feresc de ele. Doar ca să dau în alte stereotipii. Poate că nu putem scăpa, nusitatu.
Cât despre unde fuge Vlad cel ne-doftor: poate că nu fuge nicăieri. Poate că absenţa lui e o dovadă a faptului că nu există de-adevăratelea.
Mda. Asa-i. De cand lucrez “intens” in spital, am devenit o ipocrita. Ocolind chestii, am abuzat de alte chestii. Daca nu fac ce fac asistentele, desi nu ma vad vinovata pt mici conflicte si aluzii neplacute, faca altceva, le acuz. Si altele…
ma, fratilor, cum sa va plangeti pentru asa ceva?! parca sunteti desprinsi din vorba: “omu’ cand n-are probleme, si le face.”. asa si voi. adica vorba aia oamenii mor de foame si voi va smiorcaiti aiurea.
imi cer scuze daca v-a deranjat postu’ meu “gica-contra”.
Păi, ce, unde ne-am smiorcăit, nene?
Pentium (a propos, de ce îţi tot schimbi nick-ul? sunt doar curios, poţi să o faci, dar să ştii că aici nu e imed, ne aflăm în cercurile interioare), nu e bine să te cerţi cu asistentele. Nici să le pui la punct. Asistentele nu vor aprecia niciodată mâna forte, decât dacă e aplicată cu blândeţe părintească. Altfel, cu toate gafele şi enervările, ele te pot învăţa multe lucruri.
pai probleme din astea inexistente cu fiinta sociala (w.t.f.?!), ca vai nu ma mai simt io cand sunt la spital (ha?!). adica hai sa crosetam probleme in lipsa de altceva. reveniti-va, fratilor! 🙂 cre’ ca daca le zic io colegilor mei de munca prin ce d-astea treceti voi, rad 3 zile 🙂 .
sau poate na, diferenta de mediu, cultura…
Şi ce lucrează colegii dumitale? Sunt curios. Cât despre dedublarea asta, există, şi în mod foarte concret, palpabil. Orice medic conştient o cunoaşte foarte bine. Nu am inventat-o noi.
o fi existand, nu zic nu. da’ nu e motiv de smiorcaiala asta. motiv de smiorcaiala e sa n-ai ce manca. sau, poate, vad io lucrurile la nivel bazal.
prefer sa-mi pastrez anonimatu’. da’ vin din medii mai dubioase, cartiere de mahala, traiti in junga si vad lucrurile mult mai practic decat oamenii care au ce manca.
În timp ce noi suntem nişte copii de bani gata, visând la nemurirea sufletului din mercedesurile pe care ni le-au cumpărat babacii, mâncaţi-aş.
Lilo, bag seama ca matale nu ai momente cand iti vine sa explodezi chiar si din nimicuri?! Da, stim noi ca lumea moare de foame, dar mai stim ca prostul moare de grija altuia si pe mine una, ma deranjeaza, peste o limita.
Nu pot sa dau exemple concrete pt ca prefer sa raman in asa-zisul anonimat si sa nu incriminez si persoane nevinovate in commentul meu banal. Discut, nu ma plang. Daca nu esti in situatii amintite aici, nu te amesteca. Scuze, dar asa cred eu ca ar trebui sa faci.
In rest, las ca si altii au scoala vietii, sac!
Nu ma cert cu asistentele, tac si ma fac ca ploua. Chiar vroiam sa iau o sticla de suc maine ca de pre-1martisor.
Mana parinteasca zici, Vlad?…nu sunt mamalor. :))
Schimb nick-ul pt ca am o obsesie legata de Interpol; insa, gargauna asta verde cu 10 picioare si aura de savanta ma da de gol.
Dedublarea e o chestie pur umana. Tine de controlul individual al emotiilor de tot felul.
pfff, da’ v-atacarati, nene.
Sunt o plangacioasa. Asta este! Dar macar mi-e bine ca am avut tupeu sa spun ce ma deranjeaza. 😀
Lila, tu ai trait in ghetou?
pai am zis si io ce ma deranjeaza, bre. gata, ne-mpacam?
nu, pentium. am descris ce fel de oameni sunt colegii mei de munca.
Unde lucrez eu toate usile sunt deschise in permamenta. Trebuie sa se petreaca ceva foarte deosebit ca cineva sa inchida usa (e drept, unii o inchid cand manaca). Odata am ratat o intalnire cu un profesor pe chestia asta. I-am zis: Am venit la ora x dar nu erai”, “Ba eram”, “Ba nu, ca era usa inchisa” “Si de ce n-ai batut? Ca eram inauntru.” “Pai nu mi-am imaginat ca o sa stai cu usa *inchisa*!” “Well, you have a point there.” Ca un minunat dialog din Ionescu.
M-a pus pe ganduri, insa: oare cand m-oi fi dezobisnuit sa bat respectuos la o usa inchisa?
Lila, faptul că colegii dumitale au un serviciu de pe urma cărora flămânzesc, asta nu e un semn de mare pragmatism, nu? 🙂 Pace.
Draga Lila, ziceam si noi acolo, reflexivi, asezati pe o buturuga. Ca de aia ne adunam aici, sa vorbim de lucrurile marunte, despre chestii evidente vorbim in tramvai, la serviciu, etc. Multe lucruri se discuta pe aici care n-au a face cu foamea sau somajul.
Sigur, am putea si sa discutam despre ce bine am mancat azi, Doamne, ce bine ca am o slujba, etc dar discutiile astea nu numai ca nu pot sa dureze, dar reluate zilnic ar deveni usor plictisitoare. Daca ne uitam putin in oglinda si ne miram nu se cheama ca ne smiorcaim, ci doar ca ne place sa ne detasam un pic de concret din timp in timp. Da’ tu sa le zici la colegii tai ce ciudati suntem, ca mie nu mi-e rusine ;-))
cred că dacă ai da uşa foarte tare de perete şi ţi-ai face o intrare triumfală nu ai mai vedea toate lucrurile foarte mici şi foarte importante despre care scrii 🙂
Uite, Lila, azi ma “plang” de faptul ca romanii sunt barfitori. Sapa despre tine pana descopera cine stie ce maruntis pe care sa ti-l discute, iar daca nu afla, inventeaza. Si sa vezi ce vorbe murdare aud eu despre mine! De parca as fi o dra nemaipomenita, deosebita si de succes care incomodeaza cumva. :))
Azi dimineata mi-am amintit de blogul acesta si am intrat pe furis intr-un salon. 5 din 6 doamne dormeau. M-am bucurat ca nu le deranjez din somn, 3 fiind foarte bolnave.
Punctul de vedere al pacientului:
Mie imi displace profund cand un medic intra in cabinetul altui medic fara sa bata la usa, deschizand larg usa fara sa-i pese ca pe mine ma expune privirilor tuturor celor de pe hol.
Si da, am luat o data atitudine cand eu asteptam pe hol si un dr vroia sa intre in cabinet. I-am comunicat ca este cineva si s-a uitat la mine cu o privire … parca eram ultimul gandac de colorado. M-a scanat cu privirea din cap pana in picioare apoi a intrat in cabinet intempestiv, fara sa bata la usa si deschizand LARG usa. Doamna din cabinet avea haine doar de la talie in jos. 🙁
off-topic:
pentium,
mie-mi placea mai mult sprite.
daca nu “intervenea”lila,despre ce ati mai fi vorbit voi pina la “interventia”mea?
:)) bre Vlade, daca vroiai sa m-ataci printr-o logica simpla cum ca daca colegii mei se trag din “groapa”, rezulta ca castiga putin, afla urmatoareale:
1. n-are nicio legatura ghetourile din care se trag cu ce castiga (a se vedea exemplu’ fratilor Camataru);
2. pragmatism inseamna sa te ORIENTEZI spre actiuni concrete; deci daca nu ai bani, nu inseamna sa nu esti pragmatic.
asa ca draga Vlad, dragute incercarile tale tepoase, ce pot sa zic 🙂 .
da, nusitatu, oti fi zicand reflexivi… e un lux sa-ti poti permite sa filosofezi, ca, vorba aia, filosofia se poate face doar cu burta plina.
puteti sa luati pozitiv toata observatia asta a mea, adica ca 1 indemn, o rezolvare a unei plangeri, o alta optica. io ma gandesc asa: cand omu’ se vaicareste, el cauta o solutie. deci ati putea privi demersu’ meu ca pe o incercare de solutionare. asa ca nu va mai impacientati atata 🙂 .
Lila, fataaaa!!! Solutionare definitiva la impertinenta nu exista.
Pai, hai sa-ti povestesc o faza comica(?): in salon, cu fundu la mine, un pacient cu evolutie f buna, chiar binedispus/l-am auzit spunand bancuri dupa vizita/ ma aude cand intru si cere:- fato, nu vii sa ma da tu cu crema de pe dulap pe mana stanga? (unde facuse o alergie). mana dreapta pesemne era obosita de la prea multa gesticulatie in aer care sa-mi indice ce sa fac. Continua:-Nu vreau sa-ti fur meseria!
Ma duc la domnul pufnind in ras, chiar nu m-am putut abtine. Se uita la mine si intreaba:- Ce esti aici? Infirmiera? Acum si voi purtati stetoscop? Il dadeam cu crema si radeam continuu. Apoi m-am prezentat. Deh, nici nu s-a sinchisit sa ceara vreo scuza, nu ca as mai avut nevoie de asa ceva si apoi, cine-s eu? Deci, ce actiuni concrete?
Asistenta x vine cu o falca in cer si una in pamant ca de ce i-am luat foile de observatie cand ea are atat de mult de lucru cu ele- treaba pe care altele o termina in 15 minute.
De doctori, respect, n-am ce zice contra. Infirmiere ok momentan, dar nu ma incred ca vor ramane pana la capat asa.
Brancardierii sunt amuzanti, ma distrez cu ei, spunem bancuri, pana nu ma agata ca-s draguta noah, iar unii din ei chiar insurati! :))Rau famate suntem noi, femeile cadre medicale!!!!!!
Cateva exemple din categoriile de oameni cu care “lucreaza” un medic. Trebuie sa-i respecti pe toti, dar sa-ti si impui punctul de vedere, sau nu, ca sa obtii o foaie si altele, trebuie in asa fel sa te porti ca sa nu nasti conflicte, daca vrei sa mai pui mana pe foaie a doua zi. Si tot asa pana te gandesti intr-o zi daca nu ai tot tu niscai tulburari de comportament si tre sa-l vizitezi pe Vlad. Cu cat te porti mai finut, cu atat esti luat de fraier mai usor. Cu cat te impui-oricat de respectuos- cu atat te dusmanesc ca ai terminat 6 ani de mocca si acum stai bashold la discutii cu bolnavii si scrii in documete oficiale, mare scofala! Draq, balarii care, pe bune, nu-s vaicareli dar sunt sustrageri de la primordialul vis al majoritatii medicilor- asa vreau eu sa gandesc- de a ingriji bolnavii.
Nu am nimic cu tine, chiar scuze daca asa am dat impresie mai sus, dar solutionarea impertinentei o voi gasi altadata…Pana atunci ma exprim aici si unde apuc. Sau printre cursurile de la medicina ar fi trebuit introduse cursuri de psihosociologie sau ceva in genul celor de la resurse umane si relatii cu clientii- dupa titlu `oriented`. Sau poate ceva management pt consolidarea de caractere dure a la Arnold Sw si Xena, psihoterapie si niscai sedinte de bascalie.ro cu Buzdugan inainte de serviciu. Deci, da, totusi exista solutionari concrete iar eu sunt o mimoza roz.
Andreea, trec prin transformari, intelege si tu. Nu vezi cu ce avalanse de vaiete am venit in Mehala?
Moama, cat am scri?! Iar nu mai intru o luna chiar in Mahala din cauza asta! Intre timp acumulez experienta.. ;;)
who are you, e bine ca ai gasit incadrare intr-1 spital. am inteles ca-i batalie pt rezidenti. ai avut vreo pila? 🙂
asta cu impusu’, da, mai ales ca femeie… da’ acuma depinde prin ce mediu te invarti, repet.
of, cred ca nu ne-am inteles. Voiam sa zic ca nu de la vaicareli ne porniram, ci de la lucruri marunte pe care le surprindem in jur cand ne asteptam mai putin. Sigur ca de la ele putem ajunge oriunde, chiar la observatii triste sau frustrari pe care (de ce nu) le mai dam si pe post. Dar cred ca tu, Lila, ne pui la colt nemeritat.
Pana la urma de ce vrei tu sa ne disciplinezi discutia? Nu e lectura obligatorie blogul si oamenii se mai plang pe ici pe colo, nu e toata lumea darza si nepasatoare.
Nu stiu ce sa cred apropo de observatia ta cu filozofia facuta cu burta plina. Asta vrea sa insemne ca e rau ca avem burta plina ori e rau ca filozofam, ori ca ar trebui sa ne fie rusine ca vorbim cu burtile pline (burta plina de unde se deduce in ecuatie, ca niminea n-o vorbit de mancari)si mai bine tacem…nu stiu. Si zau, nu inteleg indemnul, schimbarea de optica, incurajarea pe care incercai sa ne-o adresezi (apropo, eu nu vorbii decat despre mine si depersonalizarile mele).
Cred ca pana la urma nu ne-am inteles unii pe altii si imi pare rau ca de unde de niciunde scormoniram si adunaram de-o cearta. Imi pare rau si imi cer iertare.
da, nusitatu, io gandesc mai simplu. ma gandeam ca sunt atatia oameni care n-au ce manca, grijile, durerile, temerile, ofurile lor decurg din asta, iar noi astilalti c-are avem 1 ban, crosetam griji abstracte…
daca suntem un produs al mediului in care traim si nu putem intelege pe alti oameni din alte medii, atunci clar interactionam mai aiurea…
Ideologiile ne despart?
Tata e prins in afaceri cu lemn prin Italia si mama e director de banca federala, ne intra in casa cam pe la 7-800 mil/luna minimum; avem 3 casoaie, una in Sinaia inchiriata unor granguri, 5 masini cumparate din Germania si o brutarie la care lucrez in timpul liber, ca la al 2-lea service, dupa cele 30 minute obositoare din spital. E normal ca lumea sa ma invidieze si eu sa ma obosesc, dandu-le atentie. Nu, nu ma intereseaza toti sarantocii care ma telefoneaza sa le dau bani de proteze pt picioare amputate sau gansaci care vor o tura cu masina mea luxoasa!
Toata ziua mi-o petrec la oglinda marcandu-mi boticu cu ruj lucios si imi admir casetele cu bratari de aur de un kilogram fiecare.
Crosetez griji abstracte doar asa, de plictisul meu, in Mahala. Asta cand nu urmaresc o telenovela in care Jose Armando ma vrea si el, dar nu are stil de mine si de Romania. Poate ma cobor la fata lui sa-l resuscitez vreodata.
A, uitai! La spital am intrat cu spaga pe locul de rezident, cam in jurul a 30 mii euroi, noroc ca bunicu fu securist si avu pile inalte la primaria orasului. Dar dau cu placere locul pentru unul de preparator de Bucuresti sau Viena.
Who am I ? I am O(ld)w(hite)h(orse) !
😀
Din care se vede ca e tare plictisitor sa stii cine esti.
Salutare la toata lumea ca asta e primul meu comment in Mahala! :o) Lila, pentru ca vad ca esti insistenta (din respect pentru Vlad nu am sa zic si prima parte a expresiei), da’ de ce citesti tu blogul asta daca esti ashe pragmatica si nu e pe targetul tau? Ti-as intelege nemultumirea daca ai lucra in servicii si ar fi sarcina de serviciu sa citesti toate blogurile, dar ashe?! Si btw, un sfat, daca iti pasa asa de mult de persoanele cu probleme ar fi mai nimerit sa faci ceva sa le ajuti (go to Africa, join the Red Cross) decat sa iti pierzi vremea cu discutiile abstracte (si din frecventa comentariilor dedusai ca ai vreme de pierdut), altfel toata compasiunea ta pentru ele valoreaza fix o ceapa degerata. Spre exemplu, ai toata compasiunea mea pentru mediul naspa in care lucrezi. Te simti mai bine stiind asta? Banuiesc ca nu.
Vlad, Nusitatu, la cat mai multe discutii abstracte, ca prea scrieti fain.
din care se vede ca Diana survoleaza ne-ntrerupt mahalaua si intervine doar in momente de criza concreta
Diana, acolo la red cross am ocupat eu toate locurile sa dea bine la cv-u cand ma televizeaza concret dan diaconescu. ;;)
Diana, ma bucur ca ai comentat si imi pare rau ca Vlad nu se mai arata pe strazile mahalalei (dar il inteleg).
Eu nu stiu de unde au rasarit personajele gen Lila pe-aici. Din groapa lui Ouatu, bag seama.
dac’aici,da’ti dai seama de anvergura talentului de primaverii?
Doru, nu trebuia sa ma deconspiri, dar acu ca o facushi, recunosc, dap sunt de la WCIC(Weblog Crisis Intervention Center), poti sa-mi spui liliaca :o))
Doruta, deci d-asta nu reuseam io sa intru…off, nici caritatea nu mai e ce-a fost :o)
Seara faina tuturor, inclusiv Lila, de fapt mai ales Lila ca maine tre sa dea iar fatza cu nesuferitzii ei de colegi
bancul cu liliacul pansat care se-nvirte de-acum doar in jurul doftorului
Da, poate și meseria sau viitoarea meserie ne transformă si ne încadrează în tiparul său. Ca viitor medic, imit fără să vreau se pare pe mai marii mei.
(hihihi…)
..cred ca Vlad s-a suparat…
Credeam ca numai la mine apare cate un Gica Contra :)Asta e semn ca astia nu-s putini.
si?e semn bun?
Revenind on-topic:
Cred ca “Sesam deschide-te” este valabil si pt alte “triburi”. Si la mine la servici usile se deschid diferit in functie de rang, interes etc.
Mai demult, in cadrul unei emisiuni TV, un manager spunea ca pt interviul de angajare ii place sa invite aplicantul la restaurant ca sa-l observe de la cum se comporta cu portarul pana la cat de repede isi alege consumatia. Gesturile marunte pot spune foarte multe despre o persoana.
Iarasi doctori?Valeu.