O carte bună se recunoaște după dorința cititorului de a o scrie. (Un scriitor bun nu este așadar cel care scrie o carte bună, ci cel care o scrie primul.) Presupun că la mijloc se află mai mult decât simpla vanitate a cititorului. Poate că e vorba de o voință ascunsă a cărții de a deveni realitate. Lucrurile bune vor să devină realitate, pentru că intuiesc că lucrurile reale sunt și mai bune decât lucrurile care sunt doar bune.
Însă, scrise fiind, cărțile devin ficțiune. E o capcană: din dorința de a deveni reale, cărțile sunt blocate în ficțiune.
Putem presupune că există cărți care au reușit să nu fie scrise. Să ocolească toți scriitorii înfometați care le-au pândit ca niște bandiți. Și să erupă în lumea noastră. N-ați avut niciodată senzația că, aproape fără să vă dați seama, sunteți pe cale să întoarceți o pagină?
Cu riscul de a deveni un Apunctinfusta. Daca o carte are ” vointa ascunsa de a deveni realitate” banuind ca binele e mai bun in realitate, de ce “exista carti care au reusit sa nu fie scrise” e tot de bine? Looks like a logical fallacy. If not, elaborate..
Eu cred ca toate cartile bune au fost deja scrise; ce mai apare acum sunt doar readaptari, reformulari si despicat firul in patru. La urma urmei cate permutari si combinari de personaje/situatii/ vremuri/concluzii se pot face? Si daca e sa-i dam crezare lui Tutea cand spunea ca doar Dumnezeu e creator iar noi ceilalti niste imitatori, inseamna ca de fapt nu sunt suficienti cititori cate carti (bune)au fost scrise. Dar da, simt uneori ca traiesc o poveste nescrisa, singura a carei final nu ma grabesc sa-l aflu 🙂
Ba bine ca nu! Viata mea toata-i o carte, cu pasaje captivante sau cu pagini intregi plictisitoare, de-ti vine sa o inchizi… Si nici macar eu, cat as fi de bandita, nu pot s-o prind s-o pun jos, pe hartie. Inca!
Uite azi, mă gândeam în timp ce făceam curățenie, că-mi place să scriu. Și vorba aia, aveam o foame de-a scrie…
@Alina – e adevărat, toată cunoașterea se află deja în subconștientul colectiv, dacă nu cumva suntem înainte de un „salt cuantic”.
Pentru mine e important impactul pe care-l au cărțile, inclusiv rescrise în viața unui suflet care a venit și ca să vadă ceva din cartea ta, care zvâc, îi dă o bucurie, sau schimbă ceva în viața lui.
La mijloc se afla acel ceva al scriitorului care-l face sa fie scriitor si sa nu ramâna cititor. Iar cartea este o fictiune pâna o cumpara si o citeste cineva. Pentru ca cititorul nescriitor va spune mereu ca ala este “subiectul lui de-o viata” pe care n-a apucat sa-l dezvolte.
diligentreader: unele cărţi ajung direct în realitate, reuşind să nu fie scrise, scrisul nefiind real, cred că asta a vrut să spuie autorul.
Alina: e foarte posibil ca toate cărţile să fi fost deja scrise, de mai multe ori, ceea ce nu înseamnă decât că aveam dreptate când ziceam că o carte bună cere să fie scrisă, din nou şi din nou.
Catherine, fă din ea un best-seller. Mamăă, ce goangă motivaţională am scos!
Ioan Nicuţ: interesant cum uneori aveam foame de-a scrie, dar habar n-avem ce-o să scriem până nu ne apucăm.
Dan: hm, interesant. Deci cititorul ar ajuta cartea să intre în realitate?
Nu credeti ca fiecare cititor in fapt scrie o alta carte? Una voi intelege eu din cartea X, altceva Vlad, altceva Dan,Catherine, s.a.m.d. in functie de realitatea fiecaruia dintre noi. Poate (si) de aici vine pasiunea colectionarilor de carti 🙂
@Alina Fiecare-și trăiește cartea în felul lui unic.
@Vlad De unde știi că e cu ț și nu cu t?
I.N.: M-ai prins, nu ştiu 🙂 Am mai făcut gafe din astea. Poţi să-mi zici Vlâd Ştroeşcu. Bine ai venit în Mahala, a propos.
Alina, aşa ne place să credem. În realitate, probabil că dezvăluim doar feţe diferite ale aceleiaşi cărţi, care mereu e mai mare decât ne putem imagina.
Pff, tipul ăsta de discuţie e exact cel care o scoate din minţi pe liv-lila. (Şi pe mine.)
Las-o te rog pe liv-lila. Spune mai exact, ce te scoate pe tine din minți?
A.: şi pe mine :))
Frumoasă Mahalaua asta… Cred că de-asta m-am retras la țară. Îmi dă senzația asta de lume cu.. Dumnezeu 🙂
In sfirsit! Ai gasit perechea potrivita, Apunctule! Daca ziceam eu Livlila, te suparai.
Ehehei, Vlad fiule! E asa de veche discutia cu cartea adusa la viata de cititor!Fiecare cu stilul lui, experienta lui, cunoasterea lui,etc. Nu exista carte asa cum a creat-o scriitorul. Decat daca o citeste el. Si nici macar atunci.Pentru ca viata e curgere ( romanul adica ala din romania, uf, diacriticile, o vede ca scurgere…)si nici el nu mai e cel care era cand a scris.
Vlad et al.: blame it on my stupidity; nu am inteles nimic din postul asta si nici din majoritatea comentariilor asociate.
Cartea (o carte, orice carte?) e un fel de Idee platonica, sau “meme”, sau o “ontologie a devenirii”?
Daca tot ne invartim in rotile astea sofistice, macar niste cookies, acolo…zic si eu, nu dati cu bata.
diligento, eu zic s mai încerci la A., nu t lăsa descurajată. dc a zis el c a zis, adică o notă similară între cum văd eu discuţiile astea şi cum le vde şi el, asta nu e nimic.
@ WE – vlad zice (cred) ca ideile zac undeva, intr-un bazin readily accesible pentru cine are cheile. daca apar unii, care le intuiesc in zacerea lor si se apuca sa le scrie, ies carti.
daca nu, pana la urma ideile alea ajung sa fie traite.
aduc umpic cu platon sau/si cu conceptul de meme.
cred, insa, ca rationamentul, asa cum apare aici, poate fi extrapolat si pentru “meme” – urile care ajung sa devina idei stiintifice, sau chiar religioase.
vlad, or fi avand legatura cu noosfera (cea conceputa de teilhard de chardin, nu de vernadsky)?
Sau campul akashic al lui Ervin Laszlo
Vad ca mai multa lume spune ca o carte începe sa existe atunci când este citita. Parerea nici macar nu este noua: a spus-o si Liiceanu chiar mai frumos într-un capitol, parca ultimul, din “Declaratia” sa.
Cititorii au multe idei care li se învârt în cap toata viata si uneori le si scriu în doua rânduri. Scriitorul poate scrie însa o carte dezvoltând un subiect aparent banal. Replica cititorului cu scaun la cap este “Vezi, de aia este el scriitor si nu eu”, iar a celui tâmpit este sa-l dea în judecata pentru plagiat.
S-a stabilit vreo ierarhie? Adica-cartile nescrise sunt mai valoroase decat cele scrise-si-deci-fictionabile? Se poate extinde aceasta concluzie si la scrierile de pe bloguri? Daca da, am pus-o! Inseamna ca tot ce nu scriu e Adevarul. Si io, care credeam in inefabil!
Mai sunt cartile imortale (imortele)?
Deci erea cam aşa: ieri, chiar aveam chef să vă scriu ceva, să vă mai dixtrez. Numai că ce? Habar nu aveam. Am început vreo 5 drafturi, unele mai penibile decât altele. Apoi mi-am adus aminte de ce zicea B de Comp într-un comentariu, deunăzi, cu cartea care-şi alege un cititor. Şi am scris chestia asta, complet ne-originală, atât de anti-originală încât cred că am ajuns propriul meu epigon.
Sigur că e o chestie platonoidă + avataruri, şi mi-ar fi plăcut să mă gândesc la de Chardin, dar n-am făcut-o.
Aveam o mini-discuţie deunăzi cu Alina despre pescuitul de fotografii. Cred că ceva de genul ăsta se poate aplica atât ideii din post, cât şi felului în care scriu io adesea posturi: arunc la nimereală cu undiţa, şi uneori, doar uneori, rezultatul e surprinzător.
Pa da, sa stii ca am ajuns sa inteleg din ce in ce mai mult (creca batranetea e divina).
Tu pescuiesti si noi gatim dorada, care mai de care, asta e frumos in mahala.
Lincul la postul tau mai vechi nu l-am pus cu vreo urma de repros ori tachinare, se intamplase pur si simplu sa fie pe pagina, la posturile acelea alese la intamplare, si mi s-a parut o coincidenta frumoasa si nu intamplatoare…
😀
E mai greu de explicat, dar am ajuns la acea stare de saţietate în care, cum aud de discuţii culturale, cum trec pe alt blog. Nici măcar nu simt nevoia să detaliez, sunt sigur că şi Vlad se joacă scriind ca mai sus, fără să se ia în serios. În general, când aud de Ficţiune, Text, Literatură, Lectură, Grilă de lectură, Personaj, Autor, Scriitură, Naraţiune, Structură narativă (neapărat cu majuscule) şi mulţi alţi termeni de teoria literaturii mă ia cu căscat. Am citit “Citind Lolita în Teheran cu scrâşnete”: Nafisi e încă o intelectuală tâmpită. Cartea merită numai pentru descrierea cotidianului în Iranul khomeinist, asta da.
(Reţeta de fabricaţie pe bandă a “intelectualelor” occidentale în anii ’60-’80: o măsură de feminism, o măsură de studii de literatură şi o măsură de “emancipare” sexuală. Azi înlocuiţi literatura cu doctoratul în studii de gen.)
Şi un film simpatic (de animaţie, dar nu pentru copii) despre acelaşi Iran khomeinist: Persepolis.
Nu-mi pot reprima curiozitatea. Pe ce blog?
A, deci eram la episodul “bytes for mass distraction/we’re being cute”.
The Reader, the Writer, his Book and its Reality.
Eu zic k o carte nu are vointa ascunsa sa devina realitate, punctul ei de pornire trebuie sa fi stat in realitate. Scriitorul colecteaza chipuri, intamplari etc si cand ideea s-a ivit, trece la incropit o poveste. Dorinta ei, consider eu, este sa devina nemuritoare!
Update:e a doua noapte când visez o carte perfectă (mă rog, cel puţin bună) şi, ca şi prima dată, când mă trezesc, uit instantaneu subiectul.
Ceea ce demonstrează, iată, că o carte nu-şi doreşte deloc să devină realitate. Noi suntem cei care-o smulgem prin cezariană din liniştea şi întunericul lumii ei neconceptualizate şi neverbalizate.
Daca ai visat-o, e in tine. Caut-o. Doar esti psihiatru, ce naiba. Te pricepi sa sondezi inconstientul. Incearca si cu niste tobe shamanice. Cica dau rezultate.La psihiatrul ala care stie sa hipnotizeze si sa scoata tot, nu te trimit. Ca are priza la femei, deci nu.(A-propos, cred ca si tu ai avea un succes nebun daca te-ai apuca de hipnoza. )
Asteptam cu nerabdare cartea ratacita prin tine.
Diligentreader, s-ar putea ca A. sa aiba dreptate…
O sa incerc totusi si sobele tasmanice, mai ales ca vine iarna.
Nu, in niciun caz. Sobele te molesesc. Tobele, tobele! Si dansul, si dansul! Sa vezi cum iti amintesti. Numa’ ia-l si pe Apunct sa transcrie ce zici.Sau, si mai bine, el sa bata toba.Si tu sa dansezi. Dupa care schimbati. Ha, ha, ma ofer eu sa vin sa transcriu-umil scrib care se nevoieste sa nemuresca in vorbe scrise pentru restul omenirii romanele astfel dezgropate din mormanturi de constiinta masculina.
Vlad, dumneavoastra- ma dau si eu vestica civilizata- de ce v-a apus steaua?
E efectul atingerii lui Gigi Bec@li.
eh, ca sa fim mai tehnici-prozaici, se pare ca smecheria asta de am pus-o ia drept autori diferiti pe cei cu combinatii diferite de username, adresa de email si etc. “Vlad” si “Vlad Stroescu” nu’s aceeasi persoana, zice pluginul, chiar daca au pus aceeasi adresa de imeil. E o provocare tehnica interesanta, ‘s intotdeauna deschis provocarilor.
si gata, fara stele docamdata
nu ie greseala de logica – nu ai urmarit chestia lui Vlad pana la capat. El vorbeste de cartile care au erupt in realitate, nu de cele care au ramas doar la nivel de potential, devenind cele mai reale (deci mai bune); astea sunt cartile care au sarit etapa de a fi scrise. Daca vrei, e vorba de diverse grade de realitate: realitatea-fictiune in care se egizista toate cartile scrise, si realitatea realitate in care unele carti au erupt direct. Ambele sunt “mai bine” decat cartile doar potentiale.