În literatura post-modernă, adesea personajele se zbat să devină reale. Mult mai rar, autorul se zbate să fie imaginar. (Tot așa cum toată lumea e preocupată de viața de după moarte, dar nimeni nu dă doi bani despre la fel de interesanta viață de dinainte de naștere.) A nu se confunda aceste demers cu făurirea unui autor imaginar (ce Walt Whitman sau Borges): acesta este doar un alt personaj-din-naștere. A nu se confunda nici cu actul de a trăi, în care suntem tot personaje-din-naștere și doar în mică măsură autori. Nu, mă refer la actul de a trece în propria creație. Acest lucru este foarte rar practicat din cauză că autorii habar nu au ce o să devină, odată intrați în, de exemplu, propriul roman. Acest post le este destinat și le va oferi răspunsul căutat: odată intrat în propriul roman, un autor devine, în mod necesar, nebun.
Sper că le-am fost de folos celor care vor să-și ducă mai departe meșteșugul post-modern.
About The Author
@ A.:
Nu te teme. Ii cunosc pe alienisti. Una doua îti gasesc pitici pe creier (ai mei erau albastrii). Si cum zicea nemuritorul Léon, non Jeff, tu n’est pas seul. La orele târzii, blogul nu e pustiu, dar lumea mai motaie. Cât priveste pedanteria – este numai o ipostaza în care risti sa fi perceput. Ea presupune, totusi, întotdeauna cultura. Fara, nu este decât fudulie 🙂
Iar daca diligentreader te face sa te gândesti la Brassens, stii bine ca a mai scris si altele 😀
A. a zis:
Dom’le, nu ştiu, aşa, la modul general. Dar, dacă e vorba despre o gagică, atunci pot să-ţi spun, dacă-mi permiţi, că am remarcat la tine tendinţa asta de polarizare. Ori le idealizezi şi le faci angeli radioşi, ori le faci nevasta lui Henri Purcel. Când de fapt gagicile – să vezi ce chestie – sunt şi ele oameni. Ce faci tu e o cale sigură şi recunoscută spre depresie.
Acu zi tu lu mahalagiul, cine te-a supărat?
@we: alienişti, nu alienaţi :)))) Termenul de “alienist” a venit la scurt timp după Revoluţia Franceză, când primii psihiatri adevăraţi au intrat în azile şi au scos nebunii din lanţuri. Probabil primul alienist, sigur primul mare alienist, a fost Philippe Pinel (1745 – 1826)
B.deComp a zis:
Fii mai clar, ca nu pricep.
Cred ca era Brassens “…Larirette larirette. La morale de cette histoire : tous les hommes sont des cochons. La morale de cette morale : toutes les femmes aiment les cochons ! …”
Taïaut, taïaut !
🙂 o,nu, eu nu ziceam ca barbatii sunt porci, ci ca sa numesti o femeie scroafa e echivalent cu…
Dar ai dreptate, iubim purceii, mai ales pe cei viciosi.Numai ca nu toti barbatii sunt porci. Helas!
Vlad, tendinţa mea poate o fi cum zici tu, dar:
1) când “bacanta” ajunge la boli venerice, zâmbesc, – dar deja zâmbesc strâmb;
2) când se ajunge la promiscuitatea unor legături efemere cu indivizi dubioşi, zâmbetul, chiar şi ăla strâmb, îmi piere;
3) când aceste legături capricioase provoacă divorţuri şi suferinţe părţilor înşelate, spumeg;
4) iar când toată această murdărie nocturnă este bine ascunsă sub masca diurnă a educaţiei, culturii şi excelenţei profesionale, vreau să vomit.
E drept, cele comprimate în cele patru puncte de mai sus se referă, în realitate, la două persoane, nu la una. Dar asta nu schimbă nimic. Cred că acum Diligentreader va concede că am ales corect cuvântul “scroafă”.
Şi nu, Mimi chiar era un angel! (Nu şi amorala sa creatoare – dar asta-i altceva.)
@ Vlad:
“Acu zi tu lu mahalagiul, cine te-a supărat?”
Dacăţ zic, î-l baţi?
A., cred ca vrei sa vomiti, dar , in loc de asta, ti se face o pofta nebuna de mancare.Cam asa suna zbaterile tale.
Mamă, Aule, mi-e teamă să cer detalii suplimentare.
A, păi mişto, ţie îţi plac ori alea îngeraşe, ori alea decadente rău. cale de mijloc nu e. bravo, nu eşti căldicel!
@A.
conform imperativului Wittgenstein-ian vad aici un fel de ‘limits of meaningful talk’, totusi vreau sa va spun (si un eventual aspect ‘banal’ al comentului va reiesi – daca reiese – tocmai din neputinta pe care o simt de a ajuta in vreun fel, mai ales cuiva cu totul strain pe internet, si – mai mult – intr-o chestie care pare atat de impotmolita) ca da! merita bataie nechibzuitii aceia de care vorbiti – ce lucruri oribile fac! Sper ca nu sunteti imediat afectat, ca suna ca intr-un film horror.
Simt nevoia sa va spun ceva sa va ‘distraga’, dar nu stiu ce – vezi referinta la Wittgenstein.
@ grrl:
Mulţumesc pentru gândul bun. Nu, nu sunt printre părţile direct implicate, dar tot mă atinge. De fiecare dată când aud de asemenea comportamente la femei rămân interzis. (Poate din cauza educaţiei pe care am primit-o?)
Cine mai vorbeste frantzuzeste pana termin io cursurile, maica-sa-i … gospodina ratata, na!
@ lila:
Căldicel? Ha! I’m hott, baby – as in ice!
@A.
Daca nu sunteti direct implicat, atunci cum sa intelegem acest aer/sentiment de ‘malheur’? [vulgo: de ce te vaicaresti fara cauza?]
Imi
aduciaduceti aminte de bunica mea atunci cand eram in vacanta la ea si tot ne strica pofta de mancare cu vaicareli (in timpul mesei chiar) ca ‘aia din Etiopia nu au nimic de mancare’, in sensul ca noi ne imbuibam. Tot asa faci si mataluta, suferi din cauza unor probleme in care nu esti ‘involved’ direct, si prin asta ma mai sperii si pe mine(si pe alti mahalagisti aici pe blog), ca sa tremur de frica matale, ca you shake hands cu aia care au boli venerice, possibly fara sa porti manusi de protectie… Aoleu, vezi ai grija! 🙂Cu alle cuvinte, ça me laisse interdit: depresie din cauza problemelor altora.
[As avea o tema pt dvs. (de ‘dezvoltat’, literary) : ‘Jouer de malheur’ ou ‘Etre en malheur’ – asemanari si diferente..]
@ grrl:
Grrl, e mai complicat de explicat. Hai s-o lăsăm aşa, la nivelul unei discuţii abstracte.
“Jouer de malheur” nu ştiu ce e, doar “jouir de malheur” (“Sunt nefericit, slavă Domnului!”).
Adica, nu e implicat direct, dar a suspinat prin colturi sau de la etajele superioare, in tacere. Oricum, deja m-am suparat. Daca nu esti implicat, e urat sa te bagi in alcovul altora.Daca ai asa o educatie frumoasa, cand auzi astfel de discutii, iti astupi urechile sau spui scurt ca nu te intereseaza patul altora, mai ales al unor femei. Un barbat trebuie sa apere onoarea oricarei femeie,fie ea si Marie Magdalena. Eu, in locul inculpatelor, ti-as zice vorba lui Dabija. (Sorry, dar suntem in mahala).
Dedicatie pentru mata;
http://www.youtube.com/watch?v=SC_VQ_aXmd0
http://www.youtube.com/watch?v=ZjNxxL_qejc&feature=related
evident ca (se considera ca) e implicat direct, altfel nu ar fi inceput discutia asta, cu tonul asta si atat de multe comenturi din partea lui – mai ales ca A. este f. retinut de obicei.
aperi onoarea unei femei cand inca mai are asa ceva. cand nu mai are, nu mai ce sa aperi. ca si pt. barbati, dealtfel. onoarea nu e ceva dat apriori, ci se obtine/castiga se mentine sau se pierde (duh!).
De ce o femeie care experimenteaza placerile trupului, alaturi de cele intelectuale, nu mai are onoare; dar un barbat care face acelasi lucru, da? In definitiv, A. pare sa vorbeasca de o femeie inzestrata cu toate darurile, care vrea sa cunoasca si sa foloseasca tot ce i s-a dat de la natura.Poate experimenteaza; poate, din contra, isi bate joc de trupul prea pacatos, si-l da la caini; poate inteligenta ei sperie, si atunci desfraul suplineste dragostea pe care nu o poate avea din cauza lasitatii obisnuite a barbatului; poate e speriata de moarte si singuratate; poate nu a gasit barbatul care sa stie sa danseze pe masura talentului ei; poate…si putem continua. De ce judecati, domniile voastre, cand, in definitiv, nu vorbim de nicio crima? Nu e vina unei femei ca e asezata pe un piedestal pe care nu l-a cerut! Si fiecare are drumul lui si lectia lui in viata asta. Cine suntem noi/ sunteti voi sa judecati? Auzi, nu mai are onoare de aparat! Orice om are si onoare si demnitate de aparat.Iar barbat se cheama ala care e in stare sa apere in caz de nevoie.
Cat despre chestia cu stricat familiile, asta e o prostie. Intotdeauna vor fi femei mai tinere si mai frumoase si barbati mai interesanti. O familie construita pe un fundament solid nu e zdruncinata de astfel de lucruri.
in afara de amuzantul a ceea ce ai scris (te uiti la multe telenovele?), tu de unde stii despre ce vorbeste cu adevarat? ca vad ca judeci de zici ce aia.
lasa omul in pace. a spus niste chestii generale, opreste-te la asta. atat bunul simt cat si ratiunea ar tb. sa spuna ca vorbesti ca sa te afli in treaba.
Diligentrader, lasa-i ca nu ai ce sa le faci. Atata vreme cat vorbesti teoretic, te asculta peretii.
In practica (veatza aia de dincolo de pixeli) se mai schimba trebile, si pentru dumnealor. Numai ca atuncea, de obicei, tac malc.
In ceea ce priveste bunul-simt, curiozitatea de sordid unde se incadreaza?
we a zis:
O, nu, ca de foarte multe ori, te inseli. In privinta femeilor, ar trebui sa deshideti urechile si mintile cand vorbeste o femeie. Mai invatati si voi ceva intr-un domeniu care va e total necunoscut. Nu ma aflu in treaba deloc. Si nu m-am uitat in viata mea macar la o singura telenovela. Iar raspunsul tau arata ceea ce e common knowledge: barbatilor le e atat de strain ce gandeste sau simte o femeie, incat o incadreaza scurt la ” scroafe” sau telenovele, si calca in strachini, de obicei producand foarte multa suferinta inutila.Concluzia e: cine e inteligent, asculta si invata.Intreaba, polemizeaza, dar invata. Cine nu, jigneste. Cand un barbat imi spune cum si ce gandesc barbatii, eu ascult. Si barbatii ar trebui sa faca la fel cand vorbeste o femeie.
Al doilea motiv pentru care nu ma aflu in treaba, e ca am convingerea ca un astfel de subiect chiar merita discutat, da, la modul general, si folosind vorbele lui A. ca pretext de discutie, si nu ca obiect al discutiei. Viata privata ne apartine, si e foarte clar ca pe un blog nu ne expunem povestile decat in treacat si atat cat trebuie pentru a sustine sau deschide un dialog. Dar ceea ce a deschis A. e un subiect important pentru viata tuturor. Pe de o parte: in ce masura noi chiar suntem procusti si procuste, neincercand sa intelegem si sa traim realitatea asa cum vine, ci aplicandu-i tipare si apoi judecand in functie de ele. Iar un astfel de tipar care ne poate distruge viata e- cum trebuie sa arate o femeie sau un barbat.
Pe de alta parte: ce drept avem sa ne interesam , sa discutam si sa judecam viata privata a cuiva. Daca iti place o femeie, o cunosti. Si, dupa ce o cunosti tu, poti hotari ce faci mai departe. Si apoi, foarte prieteneste vorbind, daca stai pe margine, observi si asculti ce zic altii, mai bine te calugaresti.
In concluzie, lasati-l deoparte pe A., care doar a deschis o usa catre un subiect interesant, si hai sa discutam, fara jigniri, ironii sau alte prostii, de ce ar trebui condamnata o femeie inteligenta, rafinata, gratioasa, pentru ca in viata personala e altfel decat asteapta un idealist sau moralist sa fie. Sau, si mai rau, pentru ca ” se zice ca” ar fi nu stiu cum…
@ A.:
De unde se vede ca exista si criza comentatorului de blog nu numai a autorului de blog. Middle blog crisis.
totuşi, tema asta “femeile ascultă, bărbaţii nu”, “bărbaţii nu au habar”, “bărbaţii nu aia şi ailaltă” mi se pare extrem de stereotipizantă (na, că nu mai zic clişeu), opunerea asta “voi bărbaţii, noi femeile” – care atunci când e enunţată de bărbaţi atrage ironii şi ochi peste cap din partea femeilor, dar atunci când e enunţată de femei reprezintă adevăruri profunde, opunerea asta, deci, este artificială nu prin realitatea pe care o exprimă (bărbaţii şi femeile sunt, fundamental, diferiţi), ci prin judecăţile de valoare pe care le aplică, în care întotdeauna diferenţele bărbatului sunt nedorite, nemorale, minus-minus, minus, pe când alea ale femeii sunt roz, înalte, martire et comp.
iar o să supere diligentreader pe mine, pentru că o să o ia iarăsi personal (şi o să zică că nu s-a supărat, dar asta face parte din pachet), dar spun că toată teoria asta este bullshit.
Nu, nu asculta nici femeile, nici barbatii.E unul din motivele pentru care sunt atatea probleme. Dar sa stii ca nu e nici stereotipie , nici cliseu, ca noi suntem altfel decat voi in multe privinte, dar si asemenea voua in altele, pe care voi nu le acceptati. Cel mai la indemana exemplu: si o femeie poate fi atrasa de alt barbat decat sotul ei, exact ca un barbat. Si o femeie poate sa vrea sa cunoasca, inainte de a alege. Si o femeie poate sa vrea sa experimenteze. Si unii si altii platim daca depasim anumite limite. Eu cred ca ce numim pacat e ceea ce ajungem sa platim, iar virtute , ceea ce ne aduce rasplata. Nu in termeni religiosi, ci in termenii experientei umane.
Stii de ce ma incapatanez sa continui discutia? Pentru ca stiu atatea cazuri de femei extraordinare care au ramas singure sau au fost mereu nefericite din cauza neintelegerii barbatilor de langa ele. Nu pot accepta ca un barbat poate admira, chiar iubi foarte mult o femeie daruita cu multe calitati, dar sa stea deoparte ingrozit de momentele ei de cadere sau ratacire sau de prostiile ei, fara sa faca efortul sa inteleaga motivul.Si fara sa se gandeasca un moment sa-i intinda mana sa o ridice.
Am gasit un blog al unei femei foarte curajoase care vorbeste de felul in care sta langa un barbat pe care nu-l suporta doar pentru ca acesta o adora. Uite o marturie a unei femei, care trebuie citita cu atentie si inteleasa de un we sau altul. Desi e un text cu cheie, si doar o femeie ( si aici nu includ femeile care nu au fost niciodata iubite sau dorite, deci nu au fost niciodata femei. acelea, in mod firesc, dau cu pietre)sau un barbat care cunoaste intr-adevar femeile gasesc( corect ar fi ” gaseste”, stiu, Leo) cheia.
http://atingeripacatoase.blogspot.com/
Mai sunt si altele, dar asta vorbeste despre un comportament care, aparent, nu are nicio noima.Numai ca pentru un anumit gen de femeie are noima.
Si spuneti-mi si mie UN exemplu de eroina feminina care nu a “pacatuit”: Natasha din Razboi si Pace, Anna Karenina, Dushenka din Karamazovi, Tess, si putem continua la nesfarsit. Ce face Angel in romanul lui Hardy? Pleaca ingrozit cand afla ca Tess a facut acelasi lucru pe care el de-abia il marturisise.
Dar gata, nu mai scriu. Doar atat: A., daca ai gasit o femeie care sa aiba toate acele calitati, fa efortul si afla TU, direct, cum e ea pana la capat.Cunoaste-o, afla de ce e altfel ( daca e) in intimitate, si de-abia dupa aceea mergi mai departe. Sau ramai, dupa cum e cazul. Nu exista om care sa fie intr-un fel in public si total altfel in intimitate decat daca e fals in una din ipostaze. Afla care e. Eu stiu ca gratia nu poate fi jucata.
diligentreader, devine stereotip sau clişeu în momentul încare generalizezi unilateral, cum (pare că) faci tu (tu eşti cea care spune că “e common lnowledge”, “laşităţii obişnuite a bărbaţilor”, etc), şi cum face o întreagă ramură a teoriilor ştiinţelor sociale – mă refer aici la feminism, sau anumite ramuri ale feminismului.
exsită la fel de mulţi bărbaţi neînţeleşi, neapreciaţi, ne-aia, ne-ailaltă, abandonaţi, etc., de către femei, suferinţa şi victimizarea NU sunt monopoluri ale femeii. la ASTA mă refer eu.
trec peste faptul că nu eşti consecventă (pe de o parte îi spui lui A. că “daca nu esti implicat, e urat sa te bagi in alcovul altora”, dar pe de alta i-ai făcut deja rechizitoriu complet lui A., cu interpretare dincolo de orice dubiu, sentinţă şi soluţii, de parcă ai cunoaşte “alcovul” lui A. în desăvârşire). sau dacă nu trec şi generalizez şi eu, întreb, de ce eşti tu aşa amară pe bărbaţi, diligentreader? de unde ştii tu precis că bărbaţii sunt aşa şi pe dincolo? din experienţă proprie? – aia nu se poate generaliza. din experienţa altora? – nici asta nu prea se poate genealiza. din romane? – alea sunt romane, nu reflectă în mod necesar viaţa.
Stiu ca exista la fel de multi barbati neintelesi,etc, ceea ce demonstreaza ca AVEM DE DISCUTAT!Eu asta incerc. Si atata timp cat suntem pe un blog, niste nume fara chip, nu ne bagam in alcovul nimanui, doar discutam in principiu, sau scriem romane. Ce scena mai buna stii pentru a face asta fara sa ne bagam in viata reala a nimanui? De pilda tu nu ar trebui sa intrebi de unde stiu. Pur si simplu stiu.Vrei sa-ti povestesc viata mea? Si daca o fac, tot doar un alt roman va fi. Altfel,m-as legitima si as da cu subsemnatul. Si nu asta e farmecul sau scopul unui blog ca asta.
Eu as propune sa ne aruncam in discutie fara teama de acuze. Da, daca nu am avea stereotipiile adanc inradacinate, lumea ar fi mult mai frumoasa. Dar cum vrei sa le corectam daca nu vorbim cu ceilalti cu interes real pentru ce spun altii?
păi tocmai asta vreau şi eu să fac, să discut, dar dacă discut mai apăsat şi mai în contradictoriu îmi spui că îti iei jucăriile şi pleci, cum mi-ai spus câteva posturi mai sus, de am renunţat la tema aia.
:)Eu oricum am spus destul.
ei, da, altă ieşire elegantă din polemică. le am numerotate, asta e la numărul 17 🙂
@ diligentreader:
“Si spuneti-mi si mie UN exemplu de eroina feminina care nu a “pacatuit”: Natasha din Razboi si Pace, Anna Karenina, Dushenka din Karamazovi, Tess, si putem continua la nesfarsit.”
Nataşa, când realizează ce a făcut, are nişte remuşcări cumplite care, sunt sigur că nu aţi uitat, o împing la suicid (ratat). O pătimire (că tot intrăm în Săptămâna patimilor) mai mult decât suficientă. Şi legat de “Război şi pace”: ce ziceţi de Elena Bezuhova, vi se pare tot o femeie care “caută înainte de a alege”? Ohoho, aia bacantă!
În “Anna Karenina” sunt sigur că nu aţi uitat de Kitty, plasată (alături de Levin) în permanentă şi voită antiteză faţă de Karenina şi Vronski. Mie intenţia moralizatoare a lui Tolstoi mi se pare evidentă.
Nu ştiu despre ce Duşenka vorbiţi, eu nu-mi amintesc decât de Gruşenka, ţiitoarea lui Fiodor Karamazov, o curvuliţă simpatică. Îi contrapun acel personaj feminin discret şi devotat, care îmi este cel mai drag din tot Dostoievski: Vera Lebedeva, din “Idiotul”.
Lui Tess îi este opusă Liza-Lu.
Vedeţi, deci, foarte multe eroine care NU au păcătuit, exact din cărţile pe care le citaţi. Şi după cum ziceţi, putem continua la nesfârşit. Sper, de asemenea, că aţi sesizat că toate “păcătoasele” (nu-mi place termenul, l-am preluat doar fiindcă dumneavoastră l-aţi folosit în deschiderea discuţiei literare) sunt obligate de autorii lor să moară: Nataşa ratează suicidul (şi, oricum, derapajul ei e mai mult sentimental şi accidental, decât moral şi de profunzime). Karenina însă nu-l mai ratează. Filipovna moare înjunghiată de Rogojin. Aglaia nu moare, dar sfârşeşte fugind cu un impostor, fals nobil. Tess e executată. Eu nu cred că e o scăpare de-a autorilor că toate sfârşesc prost. Mi se pare ciudat că, fiind o “cititoare răbdătoare”, n-aţi remarcat cum toate aceste personaje feminine “întunecoase” aproape că vin în perechi cu personaje feminine “luminoase”, toate aceste “păcătoase” mierlind-o la final. E drept, aţi putea încerca să rescrieţi aceste romane, corectându-le bieţilor autori lipsiţi de talent finalurile neinspirate.
Oricum, ceva bun tot o să iasă din discuţia asta: Pinocchio, dacă mai trece pe-aici, o să se apuce în sfârşit de Dostoievski!
Muzică de înţeles femeile.
Ah, era să uit: legat de blogul pe care ni-l recomandaţi aş fi tentat să vă răspund că autoarea e o ştoarfă plină de ifose. Însă după blazarea afectată şi teribilistă pe care o afişează, vă zic că e un “fake”, o “hoax”, nu e nimic real acolo. Mai puţin greşelile de ortografie şi limbajul voit şocant: “Sti de ce? […] TOTI, pentru o pizda noua, renuntati si la haina de pe voi.”
Slab, zău, sper că nu citiţi aşa ceva, că ar ieşi din mormite Dostoievski, Hardy şi Tolstoi, v-ar confisca din bibliotecă romanele scrise de ei şi s-ar reîntoarce în pământ fără o vorba. Vă pârăsc la şcoală, să ştiţi! Ştiu unde lucraţi!
Steluţele de mai sus nu le-am pus eu, ci filtrul. (Vlad e foarte pudic, nici măcar “curbura spaţiu-timpului” sau “curăţenie de Paşti” nu poţi scrie pe blogul lui. Ia să vedem ce iese!)
Hm! Ciudat!
curbura e o cursiva curtenitoare, recurenta dar curioasa, si face cura cu curvoisier
Da, am citit Karamazovii acum foarte multi ani, si nu am verificat cu google inainte. Mea culpa. Dar nu asta a fost ideea. Stii ce nu pricepi tu, A.? Ca nu e nicio problema sa-ti doresti un inger. Problema e cand faci o femeie scroafa, doar pentru ca nu e inger. Daca citeai atent ce am zis eu, vedeai ca eu definesc pacatul ca pe acea fapta pe care ajungi sa o platesti, cateodata cu viata, e adevarat.
Acum lasand literatura, crede-ma ca virtuoasele fara pacat sunt reci.Vezi Cordelia. Shakespeare omoara toti vinovatii in tragediile lui. Cordelia iubeste din datorie. Asta e tot pacat. Ca al fratelui ramas acasa cand fiul risipitor invata ce e cainta.Incapacitatea de a iubi si de a ierta e pacat de moarte, A.
Bineinteles ca orice om bun se caieste cand face rau, si asta se intampla si cu femeile, desi unii tind sa uite ca ” e si ei oameni”, cum zicea cineva.
Stii ce mi se pare mie foarte nedrept in ce zici tu? Pe langa faptul ca idealizezi intr-un mod care o sa-ti aduca doar nefericire si o sa aduca nefericire si cui se va intampla sa-ti trezeasca admiratia sau dragostea. Te superi ca o femeie nu corespunde idealului tau. Si nu-i dai sansa de a se apara, sau de a te cuceri, sa zicem. Macar ca prieten. Nu e drept sa recunosti calitati exceptionale unui om si pe urma sa-l arunci in cocina doar pentru ca nu corespunde imaginii imaculate a fanteziilor tale.
Pe de alta parte, ceea ce defineste nobletea unui barbat e capacitatea de a ramane cavaler si in fata unei prostituate.
A. a zis:
Am citit un singur post, culmea, condusa de blogul tau! Dar ce scria acolo, agramat sau nu, se intampla sa fie adevarat.
Ma amuza chestia cu ” stiu unde lucrati”. Te invit unde lucrez eu sa discutam ” la clasa” ce discutam aici. Ar fi chiar foarte educativ.
@ diligentreader:
“fiul risipitor invata ce e cainta”
Ei, aici e problema: cei mai mulţi dintre oamenii care fac porcării nu se căiesc. Parabola fiului risipitor este minunată, dar n-o văd pe Monica Columb**** având remuşcări. Nici pe V*ntu. (De data asta, steluţele sunt ale mele.) Cei mai mulţi oameni pe care îi cunosc şi care au făcut să sufere (pe diverşi) nu au manifestat deocamdată nicio tendinţă spre căinţă. Iar unii au şi murit, deci “nu se mai pune”. Cei mai mulţi deconspiraţi de CNSAS sunt chiar iritaţi de acuzaţii, ce să mai vorbim de regrete şi penitenţă!
Iar alteori căinţa poate fi tardivă, şi utilă poate numai în vederea mântuirii – relaţiile cu cei din jur fiind compromise. Iar căinţa mi se pare obligatoriu să treacă prin smerenie şi prezentarea de scuze celor ce li s-a făcut suferinţă. Ceea ce prea adesea nu se întâmplă în realitate, ci doar în Dostoievski. Aici greşiţi, deci: falsificaţi realitatea, ridicând-o la nobleţea literaturii.
Ia să vedem: curpapir. Cucurucucucu, paloma. Hm, ciudat.
Cur.
Direct la ţintă! În curând, partea a doua!
Iată săvârşit păcatul citirii cu idei. De unde v-a venit că alde Anna Karenina sau altele asemenea ar fi păcătoase? cine citeşte literatură rusă într-o cheie de genul ăsta înseamnă că e la primul nivel de citire, acela în care vezi doar acţiunea şi nu apreciezi decât melodrama. De fapt nu are nicio importanţă, cel puţin la Tolstoi şi Dostoievski, aşa-zisa “morală a poveştii”. Oameni buni, marii autori nu sunt scenarişti de filme americane de mâna a doua în care apar reprezentantul binelui, zis şi Făt Frumos şi cel al răului, zis Bau Bau. În fine, n-am urmărit foarte atentă schimbul de replici, dar văzui că de la postmodernism s-a ajuns la ideea de natură, apoi la femei, chestiune la care nu pot să mă abţin :). Cineva s-a supărat că li se spune “scroafe” bag seamă. Io le fac toată ziua …ve şi pe bărbaţi îi fac cretini. Cred că aceste păreri sunt bine întemeiate pe starea de moment a personajului care le zice şi perfect adevărate la o analiză mai atentă. 🙂 Chestia e că oamenii care se simt agresaţi de astfel de calificative au ei nişte frustrări pe undeva. Problema era parcă la un moment dat, aci la comentarii, păcatul trupesc al facerii de sex înainte de căsătorie, după căsătorie şi în general, de regulă cu multă lume şi în mod dezordonat. Ca o adoratoare a lui Dyonisos, deşi nu consum alcool, nu poci să zic decât “daţi-i drumul, oameni buni!”. Aflându-mă într-o stare apolinică (în egală măsură mă închin conducătorului muzelor), adaug: “dar să fie cât de cât civilizat”. Şi pentru că sunt mai presus de toate creştin ortodoxă, mai zic creşteţi şi înmulţiţi-vă. Nu de alta, dar ca să aibă şi mie cine să-mi dea pensia! În final: diferenţe dintre femei şi bărbaţi? Cu două personaje din Dostoievski pot să zic că mă identific, fomee fiind: Dmitri şi Ivan Karamazov amestecaţi. Asta înseamnă autor mare şi universal. Nu faptele tale realizate sau posibile le găseşti în personaje, ci gânduri, întrebări, sentimente şi trăsături de personalitate. Dixit! PS: cum îl cheamă pe băiatul ăla din “Idiotul” care moare tânăr de TBC şi vorbeşte tot timpul urât cu toţi din jur?
hehe, curul apare cum trebe alături la “comentarii recente”
diligentreader eu sunt femeie şi sunt de acord cu A. în privinţa acelui blog. nici mie nu îmi vine să cred că te-au cucerit ieftinismele alea. ce e adevărat acolo? într-adevăr trădează fake-ul domnişoara, prin toţi porii.
păi şi dintr-o telenovelă poţi spune că vai e adevărat ce se întâmplă pe-acolo
@ 94 Cine se impiedica de vorbe? Important e ce e in spatele lor. Pe tine nu cred ca te apuca vomitatul ca vecina nu- i fecioara , si nici slurpul ( care vrea sa fie probabil burp) cand girl aranjeaza papusile.Avem aici un om pornit pe drumul vesnicei nefericiri. Si pentru ca e mahalagiu de nadejde, tre’ sa-l salvam 🙂
Dar am promis ca tac. ( Tapirule, chiar am gasit eu atatea moduri de a ma fofila? Si inca elegant? I’m impressed. Da’ tu ce stai sa contabilizezi?)
a, nu, diligentreader, mă referam la o contabilizare generală.
cum să facem să ne întoarcem la postmodernism?
tbfkl a zis:
Câdetare! 😀
In uichend am urmarit un web-event, care avea si chat intre privitori. Si asta nu ne lasa sa scriem “cum”. Pana ce o gagica mai isteata a inventat pauzele: “c u m”.
Monica Columbcur?