Dragii moşului,
Vă cer iertare pentru absenţa mea din utima vreme. Am bătut lumea şi m-am ocupat cu alte chestii, şi am adunat o tolbă de chestii de povestit. Din păcate, acum simt că le-am uitat pe toate. Sper să îmi revină încetul cu încetul, şi să am ce să scriu aici pentru încă zece ani. Momentan, tot ce îmi vine să vă spui e despre pisica neagră de la mine din curte. Pisica neagră de la mine din curte a prins drag de bicicleta Marghioala, mai precis de coşul ei de răchită, în care doarme tot timpul (sau călătoreşte în alte dimensiuni). O dată am plecat, fără să ştiu, cu ea la serviciu. Nu pricepeam de ce se benocla toată lumea la mine, de abia pe la Arcul de Triumf i-am auzit mieunatul. Întrucât am fost plecat, cu tot cu Marghioala, nu ştiu ce a mai făcut pisica neagră. Însă de cum m-am întors, a şi sărit în coş, şi de acolo a prins a mă privi galeş cu ochii ei galbeni. Sau galben cu ochii ei galeşi. Atâta.
Noroc că mă salvează Blegoo, cu un nou guest post de interes naţional, care riscă să acumuleze cinci sute de comentarii, să gonească încă zece useri în supărare maximă şi să facă istorie. Deci, fără alte sforăieli, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, guest post Blegoo!
Pericolul apropierii
E ceva care trebuie considerat, în special în spațiul virtual mioritic. Am ajuns la concluzia că e periculos să întreții relații de apropiere cu oameni pe care nu-i cunoști, și cu care, cel mai probabil, n-ai să te vezi niciodată.
În vremea din urmă… am întreținut o oarecare relație de înjurături, caterincă și flegme verbale cu diferiți oameni și fimei pă diferite forumuri.
N-am înjurat aiurea, doar de dragu’ de a face scandal… nu!
Mi-am exprimat părerea… potrivit cu premiza… și am răspuns (cred) la fel de agresiv pe cât mi s-a oferit.
Mi s-a părut politicos să răspund cu aceeași monedă, în loc să mă dau “jicnit” și să mă retrag cu torțe la Cotroceni.
Dar.
Vine o vreme în care “dujmanii” te contactează direct – email sau mesaje private, alea. Evident, constați că sunt oameni ca toți oamenii… normali la cap, trup și suflet.
Ce-i de făcut?
Clar, ești într-o luptă pe viață și pe moarte – în spațiul virtual.
Cam cum zicea unchiu’ Vasile:
“Now is the winter of our discontent
Made glorious summer by this sun of York;
And all the clouds that lour’d upon our house
In the deep bosom of the ocean buried.”
Practic… tu îți joci liniștit rolul lui Richmond, să zic… și brusc! Unchiu Vasile Scuturăparu’ ți se adresează direct. În numele lui Richard III-lea, zic. Dujmanu’ tău.
Ce faci?
Continui să îți joci rolul?
Știind că dușmanul nu are o plăcere în a te anihila?
Ci… mai degrabă, e doar un rol?
Devine extrem de dificil să ataci eficient un “dujman” în spațiul vitual, câtă vreme el se predă explicit.
Dialogul, ori dezbaterea… devine imposibilă. Sindromul de capitală suedeză devine covârșitor.
Ce-i de făcut?
Cum faci să-ți păstrezi dușmanii?
🙂
Am practicat şi eu deconspirarea pe mail, când am simţit că lucrurile o iau razna. Poate că la mine e diferit, având în vedere că eu am virtual acelaşi nume ca IRL.
Pe de o parte, toţi jucăm roluri. Un actor de teatru ar putea crede că îl joacă pe Macbeth. Greşeşte, el joacă rolul unui actor care îl joacă pe Macbeth.
Tuu, blegoole, de ce te plângi? Emailul respectiv aboleşte acea suspendare temporară a disbeliefului? Distruge magia piesei de teatru?
Eu unul nu mai sunt demult interesat de duşmănii ca sport virtual, decât la un nivel foarte superficial. Mai mult, nu mă mai duşmănesc DECÂT cu oameni despre care ŞTIU SIGUR, dinainte, că sunt în stare să facă convenţia dramatică, şi să nu se supere. Cu asemenea persoane, emailurile lămuritoare sunt supeflue (supeflui? superfluuu? diacriticaaa, help!) Nu mă mai aventurez la împunsături cu necunoscuţi, pentru că nu ştii peste cine dai, şi cu ce râcă te alegi pe veaţă.
dusmanii nu trebuie pastrati, se pastreaza singuri:)
Blegoo! Chiar mi se făcuse dor…
Eu n-am dușmani în virtual (cred, sper), că nu m-am certat cu nimeni și nici nu-s prea activă, dar zic că dacă tot e să jucați un rol, țineți-l pe scenă. Nu vă mai dați ghionturi în culise și nici nu vă mai duceți la o bere după.
Blegoo are dreptate. Nu e bine sa-ti cunosti adversarii virtuali; ori te apuca respectul, rusinea, jena, si s-a dus naibii controversa, ori te apuca scarba, lehamitea, dispretul, si s-a dus naibii controversa.Sunt rare cazurile in care se intampla ca adversarul sa fie jucator impatimit ca si tine si sa continui tocmai pentru ca ti-ai gasit , in sfarsit, un rival demn de efort, care se dueleaza cu aceeasi placere cu tine, respectand regulile jocului. Si riscul devirtualizarii e ca poti descoperi ca iti place prea mult.
Asa ca, Blegoo, ai perfecta dreptate. Jos cu pmurile! Daca nici in mahalale nu mai poti sa-ti ridici poalele!( Cred ca e cam cald)Blegoo,te si vad sarind dulau fioros la fimei pin mahala!
Elementar, draga Blegoo! Bagi mailu’ la spam si’i dai inainte. 🙂
Eu unul nu prea am trait experiente d’astea trezitoare de dileme morale. Oamenii rezonabili in comentarii au ramas rezonabili si’n contactul direct, aia bezmetici, tot bezmetici.
O singura surpriza, odata. Rau in comentarii, baiat de comitet, inceput de amicitie si promisiuni de cafea dupa 2-3 mailuri, trezit cu un canin mizer in jugulara la revenirea in agora. L’am trecut rapid la categoria “a se ignora”.
“Devine extrem de dificil să ataci eficient un “dujman” în spațiul vitual, câtă vreme el se predă explicit”…
dar ce, l-ai pus tu sa se predea?! de ce sa nu-l ataci in continuare?! vezi cum reactioneaza… de ce nu?! ce are face ca-i spui in PM ca-ti plac manelele, iar pe blog/forum esti presedintele partidului antimanele?!!
@Vlad: Evident, ne bucurăm cu toții că ai revenit în mahala.
Era și timpu’, fi’ncă am obosit de alergat pisici negre prin spatele curții, printre urzici… plus că ele se suie în salcâmi… și io latru ca fraieru’ la poale… 🙂
Observația ta, referitoare la “dușmănitul” doar cu cine te cunoști atinge proporții geopolitice. Timp de cincizeci de ani, americanii si rusii s-au dușmănit cu succes si respect reciproc. A fost o dușmănie bună… pentru rasa umană, cred, deși a cerut un preț.
Deci… da, e bine să te dușmănești cu cine te cunoști – poate zicala e corectă – mai bine cu dracul pe care-l știi, decât cu ăla de care n-ai habar.
Cred totuși, că e posibil să te “cerți” cu necunoscuți, câtă vreme oferi semnale discrete că tu nu vrei “sânje” pe bune; dacă oponentul se prinde, e valoros ca inamic; dacă nu… eh, mai cauți, că dușmani de încredere nu găsești ușor. MBadragan are un punct valabil – “…aia bezmetici, tot bezmetici…”
@lektor:
Citez: “dusmanii nu trebuie pastrati, se pastreaza singuri:)”.
Corect, cu adăogirea că dușmanii trebuie să fie de “valoare”. Un dușman adevărat poate fi mai prețios decât un prieten – te obligă să menții un anume nivel… să nu te lași pe tânjeală, să nu te lenevești intelectual.
@Irina:
Citez: “…Nu vă mai dați ghionturi în culise și nici nu vă mai duceți la o bere după…”
Vezi, aici e o problemă… care ține de actorie, cred. În filme… actorii MARI (buni, adică) transmit un sentiment de dușmănie aproape palpabil; în realitate, ei se cunosc și se apreciază reciproc, dacă nu-s chiar prieteni.
Certurile “virtuale însă… ridică o problemă diferită (asumând că joci un rol, și nu trollezi ca un tâmpit – doar de dragul de a face scandal) – anume – nu cunoști adversarul… ori cine scrie replicile lui. E un duel în beznă, de fapt.
Nu’ș ce să zic… Vlad are puncte valabile, dar simt cumva că nu-i tocmai 100% corect.
@diligentreader: Lol, alea. :))
Da, ai sesizat exact dilema mea. Pe de altă parte… fiind persoana care sunt, mi-e greu, dacă nu imposibil să nu răspund la ce percep ca fiind un mesaj onest… o dorință de clarificare de reguli de cafteală.
Tu cum ai reacționa în locul meu?
Adevărat… odată ce deschizi un dialog separat cu “inamicul”, e dificil, dacă nu imposibil să continui duelul verbal la o manieră obiectivă. Cum spuneai, cazul că îți găsești un rival demn de efort e relativ… hmmm… rara avis?
Ceva gen. 🙂
@MBadragan: Esti tu norocos, cred.
Dilema există, totuși, chiar și pentru tine, chiar dacă doar la nivel teoretic, pe moment.
Pentru mine, dilema e reala, pe moment.
🙂
dilema lui diligentreader e similară efectului ben franklin.
ce nu pricep io este categorizarea (ce pare exhaustivă) “joci un rol” și “troll”
ca să nu mai zic de definiții: cine e mai “dujman”, io cu elf sau io cu cerb?
Aia cu Ben Franklin este tehnica de manipulare. Eu n-am dileme aici. Cand iti pui o masca, afisezi dorinta de a ramane doar o umbra. Si in carnavalurile sau balurile de pe vremuri, se stia ca nu trebuie sa incerci sa scoti omului masca. Puteai incerca sa ghicesti, puteai sa incerci sa-l faci sa se deconspire, dar nu-i smulgeai masca, sau nu ti-o dadeai jos pe a ta cerand reciprocitate. Spatiile virtuale sunt niste sali de bal mascat.
Păi tocmai asta ziceam, ca şi dilligentreader, nu vă scoateţi măştile, că nu sunteţi mari actori şi duşmănia nu e într-un film vreme de trei duble (sau e?). Nu vă cunoaşteţi dinainte şi nu trebuie neapărat să socializaţi irl.
Iar măştile astea nu cred că sunt întâmplătoare sau pe principiul afară e masca urâtă, înăuntru un om normal “la cap, trup şi suflet”…
dar nu trebuie neaparat nici sa nu. nu exista nici o regula aici.
mastile au mai multe scopuri, intre care ala de a juca un rol (adicatelea de a fi actor) fiind doar unul. mai sunt si alte motive – poti purta o masca fara a fi (sau a vrea sa fii) actor. si cred ca in virtual cei mai multi asta fac, poarta o masca dar sunt ei insisi
Da, si io vaz apelul pe email ca pe o deconspirare si un apel la “realitate”.
Nu crez ca cineva cu care interactionezi mai multa vreme poate juca teatru a la long.
Io nu prea reusesc sa vaz in virtual doar o piesa de teatru. Sau sa vaz doar “personaje” si nu oamenii de dincolo de monitor. E un defect, indeed.
Ma oripileaza continuarea unui razbel virtual cu metode oarecum neortodoxe dupa ce ai dat mastile jos. Am experimentat si io ce zice Mbadragan si nu am inteles si continui sa nu inteleg.
Oricum, toate razbelurile virtuale sunt oarecum ridicole. Nu crez ca egzista flamuri sau “lupta pe veatza si pe moarte” .
Irina a zis:
Nu prea cred ca mastile seamana intotdeauna cu ce e sub ele. Cei mai mari comici au fost niste depresivi, chiar cu tendinta spre suicid. De altfel, am avut si o colega de facultate care avea un extraordinar simt al umorului si care ne facea tot timpul sa ridem, dar s-a sinucis in anul 4. Am fost toti socati sa aflam ca prima tentativa fusese in liceu, si de atunci mai avusese vreo cateva.
Masca sau rolul poate fi punerea in scena a unei dorinte sau un simplu joc. Eu eram acum lupul.
aia nu mai era masca, diligentreader, era tot ea. mastile – daca merg pe definitia asta – nu ne apartin, le punem din afara. aici sunt de acord cu sor’mea, dincolo de eticheta pe care ne-o aplicam (“tapirul”), in general in virtual suntem tot noi. poate un aspect al nostru care nu se vede in alte circumstante (la fel cum sefa mea nu vede toate aspectele mele), dar tot al nostru.
se joaca si teatru, deliberat, in virtual, dar e greu de mentinut caracterul, necesita efort mare.
si ca sa ma mentin in titlu eu cred ca pericolul apropierii este un pericol doar atunci cand intr-adevar joci, deliberat, un rol care nu este “tu”
Ca de-obicei, în dorința de a clarifica problema, tapirul o complică.
Nu m-am referit la “bezmeticii” lui MBadragan. Ăia nu intră în discuție, după cum nici modelul “Cocoșilă” nu-i exemplu de caz la situația pe care am descris-o.
Dacă asta ar fi fost tot… nu mai mă osteneam să discut cazul aici. Oi fi eu bleg, da’ nu tâmpit. Este chestii care nu merită discutate.
Deasemenea, nu se pun cei care au scriitori recunoscuți (de bunăvoie) – cum ar fi Vlad, Tapirul ori Madelin; ori devoalați cu de-a sila – cum ar fi elful. În ambele situații, cunoaștem cine e în spatele măștii.
Eu mă refeream la cei fără biografie, fără poze, fără informații personale; cei care au dezvoltat un anume personaj și au rămas cu el – ca STIL. Nu contează geneza personajului… poate fi ceva întâmplător (cazul meu) ori ceva care a fost dezvoltat stilistic de-a lungul anilor (poate Mulliganoglu?)
În cazul meu, chiar joc un rol. Adică, nu “trollesc” – chestie pe care eu o definesc ca fiind acțiunea de a face scandal FĂRĂ SĂ CREZI CU ADEVĂRAT în ce scandalești.
“Dujmăniile” Tapirului cu elful ori cu cerbul… eu le trec la categoria menționată de Vlad: te cerți cu cine cunoști. Ocazional, discuția derapează – în principal din cauză că unul din dușmani nu respectă regulile (i.e., șterge posturi, modifică premizele, minte, alea-alea).
Citat:
diligentreader – “…se stia ca nu trebuie sa incerci sa scoti omului masca. Puteai incerca sa ghicesti, puteai sa incerci sa-l faci sa se deconspire, dar nu-i smulgeai masca, sau nu ti-o dadeai jos pe a ta cerand reciprocitate…”
Nu e cazul descris de mine. N-am idee cine e de fapt omul/femeia – tot ce știu e că m-a contactat strict ca să mă asigure că certurile noastre publice nu reflectă o animozitate personală din partea lui/ei. Nimic altceva, nu tu invitații la cafele, ori bălării d-astea siropoase.
Ca atare, ar fi fost greu să ignor. Desigur, continui să am “răzbel” cu personajul… dar cumva… parcă nu mai e la fel. Cam asta era esența postului meu.
Madelin ‘ice că “…toate razbelurile virtuale sunt oarecum ridicole…” . Depinde de definiție… (aoleo, am băgat tapirismul de rigoare!). M-am certat ocazional cu Tapirul, dar nu mi s-a părut ceva ridicol; am atacat părerile/ideile lui – poate el s-a supărat, poate nu. Eu unul știu sigur că nu m-am supărat. Apropo de asta, sunt de acord cu ideea “…cred ca pericolul apropierii este un pericol doar atunci cand intr-adevar joci, deliberat, un rol care nu este “tu”…” – Tapirul – Opere Alese, vol. II, Pag. 317, paragrafu’ 5).
Aş putea încerca să ghicesc cine ţi-a scris 😛
si totusi nu complic problema – clarificarile sunt necesare.
inca o data, intrebarea: lista “joc un rol” “trolluiesc” este exhaustiva? adicatelea, personajele alea “fara poza, fara biografie” care scriu si ele.. se pot incadra NUMAI intr-una din categoriile astea?
io clarific niste definitii care sunt ale mele, sa fiu sigur ca suntem pe aceeasi pagina. sunt ale mele, adicatelea nu pretind ca sunt universale.
recte: pe langa cele doua categorii (“joaca un rol”, “troluieste”) de anonimi (ca sa nu mai includem si pe aia cunoscuti, devoalati) eu spun – sustin – ca mai exista cel putin inca o categorie, a celor ce scriu pur si simplu (din spatele unui pseudonim, da), scriu asa cum sunt ei; hai sa-l dau de exemplu pe MBadragan; si mai cred ca majoritatea celor ce scriu in virtual (ce scriu cat de cat consistent, that is) sunt din categoria asta. PSEUDONIMUL NU ESTE O MASCA, ci doar o insiruire de litere.
alte definitii:
– “joc un rol” = in mod deliberat ma comport, ma manifest altfel (de multe ori total altfel) decat sunt in realitate. rolul jucat de mine nu ma reprezinta, nu este “eu” (se poate discuta si aici, ca intotdeauna un actor imprumuta caracterului jucat ceva din personalitatea sa, dar trecem deocamdata). cand joci un rol pui o masca (care NU e a ta, o iei din dulap, o decupezi din carton, o pictezi sa se potriveasca cu personajul jucat, cu Batman), pentru ca…
– “masca” = ceva ce NU iti apartine, ceva ce vine din afara. nota bene, diferitele fatete ale personalitatii noastre (ca in exemplul lui diligentreader cu colega suicidara), chiar daca sunt (uneori suprinzator de) diferite, sunt ale tale, sunt din tine. nu sunt masti.
deci.
a) daca joci un rol si “dujmanii” te contacteaza in privat, dap, e un pericol. ce faci, te desconspiri? esti sincer? arati ca de fapt ala e un rol? (si mie mi-a zis als, pe email, ca in privat poate sa fie si el politicos)
b) daca nu joci un joc ci pur si simplu scrii anonim, esti doar tu, o fateta a ta, si te contacteaza “dujmanii”, well, solutia e mai simpla; esti sincer: “nu, mai, m-ai inteles gresit, nu sunt suparat” sau “ia mai du-te in pizda ma-tii de bou”.
Erata. Nu razbelurile sunt ridicole per se. Ci seriozitatea cu care sunt tratate, la un moment dat. Iarasi, sa nu fiu inteleasa gresit. Argumentatiile si schimburile de replici sunt serioase, ca altfel n-ar exista nici un farmec. Adica oamenii (pardon, nickneimurile) se ambaleaza pe bune, isi spun parerile, se dueleaza, se documenteaza pentru argumente. Zic doar ca virtualul nu ar trebui incarcat cu emotional. Cu emotional remanent, ma refer. Nu stiu dak ati inteles ce zic. O superficialitate serioasa, na!
Blegoo, inclin sa crez ca oponentul tau, simtind nevoia sa te emailuiasca, nu joaca un rol, spre deosebire de tine. Ca altfel n-ar fi avut nevoie de acea refulare. As pune pariu ca e gagica dar mai stii?
dujmanii sunt doar aia reali, aia de scoate cutitu la tine, ai de-ti vrea femeea, pamantu, raul, ramul…
odata imi placea mie japonia. hokusai, bushido, sepukku, nobunaga, heian, kinkaku-ji, alea-alea. bah, si pe cand citeam nu-s ce text, aflu de nu-stiu-ce-scoala-a-politetii.
mi-a ramas o chestie de acolo. cica un adevarat maestru al politetii reuseste sa scape netalharit, noaptea, de cea mai a naibii gasca de talhari, doar facand uz de arta sa, fara sa se umileasca si fara sa se faca frate cu dracu pana trece puntea…
da’ stiti voi cum e cu japonejii astia… au pierdut razboiu, tata, si, in plus, a dat si cutremuru peste ei! asa ca, doar n-o sa tinem noi cont de ei.
in rest, cum zice aprigul tapir sviteresc: pune masca, frate, pune masca, ca-i rost de distractie si de refulare!
Vlad a zis:
Deci… hai să nu.
Eu am ridicat o problemă personală – și așa cum se vede din răspunsuri, nu e ceva comun.
Mie mi s-a părut interesant ca subiect de etică.
@ impricinatul:
pai cam acolo bate si madelin, cre’ca, devine ridicol (zice ea) cand devine serios apropo de consecinte, nu apropo de implicare. cam pe’acolo.
masti, nene, nu poci purta. am incercat io cu cretzumanelistu da’ iote ca tot nu poci – si probabil tot un fel de io sunt si acolo.
In alta ordine de idei si offtopic: buey, sunt icstrem de fericita ca ne-am coming back aci.
Cateodata, e bun si un bleg la mahalaua omului.
@tapirul #17 Ales bine exemplul. Cu singura amendare ca si eu mi’am declinat pe acilea identitatea, ca nick’ul e, practic, numele real si ca link’ul de pe nick duce la blogul personal cu poze si alte alea 😀
@Blegoo Omule, dincolo de clarificari si definitii, e normal sa te simti in impas in asa situatie. Pina la un punct te’ai batut cu fantasma ta (fantasma “MBadragan” a lui Blegoo, de exemplu), dupa care eu vin si’ti alterez fantasma utilizind un cu totul alt tip de discurs. Acum trebuie sa te bati cu fantasma “MBadragan” a lui “MBadragan”. Nashpa, nu?
Daca’mi permiti, e ca si cum gagica aia cu voce senzuala de la 89.89.89 cu care vorbesti in fiecare seara cind adoarme nevasta inaintea ta iti trimite poza cu ea in sort de bucatarie si doi puradei cu mucii pina la piept. Sau doar te suna sa’ti spuna ca o doare maseaua (da’ te suna ea).
tapirul a zis:
Păi… normal!
Eu am făcut mișto, legat de faptul că ÎNTOTDEAUNA la o discuție ceva mai sus de nivelul de caterincă, tu insiști (de la prima replică) cu definirea definițiilor.
E deja parte din Mitologia Mahalalei.
Pentru o discuție, așa ceva e necesar, altfel iese o hărmălaie, fiecare vorbește pă limba lui, în funcție de ce definiții are.
Deci, desigur.
tapirul a zis:
Normal că nu e finală! E lista mea, bazată pe exemplele mele, pe experiențele proprii, nu? Tu, MBadragan și hai să zicem… Împricinatul… nu vă încadrați. Aveți pseudonim, aveți avatar, dar în final, imaginea virtuală oglindește destul de fidel realitate… scriitorul care scrie pentru voi.
În contrast, scriitorul “Blegului” e forțat să respecte anumite așteptări ale publicului, să mențină o anume imagine, indiferent că nu îl reprezintă… CA OM REAL.
Ca scriitor însă, treaba se schimbă: creezi personajele, ești obligat să le respecți personalitatea.
Aș putea da exemple de scriitori celebri, care au descris chinul de a se lupta cu personajele lor; în esență, ideea este că un personaj poate deveni cvasi-independent de scriitor – cere o viață și acțiune independentă de dorințele scriitorului.
Eu mă aflu în situația asta, atât ca scriitor, cât și ca personaj.
Probabil că dacă privești situația prin prisma asta, e mai ușor să înțelegi dilema mea.
tapirul a zis:
Corect, așa am înțeles și eu.
tapirul a zis:
Am spus undeva mai sus că voi nu vă încadrați.
Vorbim de personaje CREATE anume, de un scriitor oarecare.
Există desigur oameni care cunosc identitatea scriitorului, dar scriitorul nu reprezintă personajul – ceva diferit de cazul tău.
tapirul a zis:
Nu. Masca e personajul – în cazul meu.
Probabil că alegoria cu actorul și personajul nu e tocmai potrivită. Diferiți actori interpretează același rol în mod diferit, deși personajul e același – așa cum l-a făcut scriitorul. Desigur, poți să argumentezi că dacă eu îți las moștenire personajul “Blegoo”, o să fie diferit de al meu; fiindcă o să fie AL TĂU. Ai să devii scriitorul Blegului. Chiar dacă tonul, manierismele se schimbă, personajul rămâne. Personalitatea personajului nu se schimbă; evoluează, ca să zic așa… în funcție de scriitor.
Dar nu poți să schimbi personalitatea, cred eu.
Cumva… cu toții (în viața reală) ne schimbăm: comportament, manierisme, alea. Personalitatea PRIMARĂ rămâne însă. Neschimbată.
Dacă personalitatea a început ca fiind un “ticălos”, un “derbedeu”, un “jeg uman”… așa o să fie, indiferent de limbaj.
Tot așa și cu un personaj inventat.
tapirul a zis:
Alș… e un caz special: toată lumea știa cine e, nu?
Pe de altă parte, el a fost corect și a anunțat ÎNTOTDEAUNA că el pe internet, ca personajul “als” o să fie un jerk, un derbedeu și un nesimțit.
În cazul lui, a fost necinstit (ca reguli de joc) să se știe CINE E SCRIITORUL LUI!
Lumea a fost zăpăcită: cum adică… da’ de ce? Ce motivație ai, cum îți permiți, pastramagiule, alea.
Deci… e complex. Poate tu vrei să organizezi treaba, s-o pui sub formă de teorie, ori ceva.
Soluția cu aia mă-tii poate fi aplicabilă la exemplul oferit de MBdragan.
Confruntat cu o situație similară, ca personaj (Blegoo) eu am ales întotdeauna să nu răspund; să ignor orice replici, orice alte încercări de contact. Pentru mine, ca personaj, “dujmanul” a decedat, a recurs la echivalentul legii lui Godwin – corolarul blegului: neam prost, nu merită atenție.
Mă rog, e ceva de discutat și aici, fiindcă ocazional, cineva poate s-o ia pe ulei, ca să zic așa, și vorbește gura fără el; ori plusează aiurea, calculând greșit numărul cărților. Been there, done that, myself.
Dar astea sunt subiect de topic diferit, hai să nu ne întindem la macaroane.
Madelin a zis:
Madelin, eu înțeleg perfect ce ai vrut să spui, apropo de ridicolul războiului.
Am ales să fac un caz, doar ca să-l enervez pe Tapirul.
N-am idee dacă oponentul joacă un rol ori nu. Nu-s curios să știu ce e în dosul cortinei. Ocazional, desigur, ȘTIU ce în spatele măștii… dar nu mă afectează.Ai spus o prostie? (așa cum o văz io?)
TE TAXEZ!
Te latru, alea.
Desigur, poți să dai cu pietre dîn balcon… 🙂
@tapirul: am un răspuns la ideile tale, dar bănuiesc că e prea lung – a intrat la moderare.
MBadragan a zis:
Corect… până la un punct.
Punctul fiind… cine reacționează: personajul, ori scriitorul?
Eu, ori cel care scrie pentru mine?
Considerăm că “dujmanul” a fost sincer, onest.
Cui te adresezi?
Personajului, ori scriitorului?
Problema lui Blegoo e una de lux, a unui Napoleon care si-a infrint toti dusmanii la prinz si nu mai are cu cine se bate la cina.
Mie cel putin mi-a parut rau de fiecare data cind m-am certat cu cineva pe net, mai ales ca-mi cunosc ‘dusmanii’ dupa adresa, nume, bresle si meserii. Mi-as fi cerut scuze chiar a doua zi pentru porcariile spuse daca nu mi-ar fi fost rusine si daca nu mi s-ar fi parut un semn de slabiciune. Insa m-am facut mereu ca ploua si-am asteptat ca lucrurile sa se repare de la sine, riscind si distrugind prietenii mai mult sau mai putin virtuale.
Cred ca e mult mai greu sa te impaci decit sa te certi cu cineva. As zice ca e aproape imposibil.
Blegoo ‘ce ca ‘dujmanul’ l-a anuntat pe email cum ca:
Ce e aia personal dak nu te conosti neam? Personal intre personaje? Ca nunteleg. Te anunta discret ca nu incepe o vanatoare de vrajitoare?
Altminteri, la intreberea cu cui se adreseaza e clar. Personajului Blegoo, ca atat ii e la indemana. Si tot personajul Blegoo ar si trebui sa raspunza.
madelin, psihismul uman e mai intortocheat, si nevoia de “social desirability” functioneaza dincolo de logica. oamenii care vor sa-si pastreze imaginea “buna” il vor contacta pe omul real despre care stiu cu siguranta ca exista in spatele lui “blegoo”
Oarecum offtopic.Reflectie de dimineata: daca spatiul virtual nu ar fi atat de public, expunand catre oricine fiecare vorba scrisa aici,s-ar schimba ceva in atitudinea personajelor? Tot ce facem in viata reala ramane strict intre participantii directi la intamplare, putand deveni public doar daca unul din ei povesteste mai departe; pe cand un dialog intre mine si Blegoo e expus nu numai ochilor tuturor mahalagiilor, ci ai tuturor care cauta pe net.E un amanunt care nu explica stricarea dusmaniilor dragi lui Blegoo, dar explica necesitatea mastilor.Copiii sunt scosi din camera inaintea certurilor intre adulti. Pe de alta parte, cei care apar cu propria identitate sunt mai putin autentici din aceasta cauza. Trebuie sa se cenzureze pentru a-si pastra imaginea sau pentru a nu deveni prea vulnerabili.
Desi, oricum ai lua-o, tot fragmente cunoastem din ceilalti, cu sau fara identitate reala. Si simtim nevoia cateodata sa explicam ipostaza in care am aparut, dand contextul.Exista si temporary insanity si temporary stupidity, si, cand trec, omul vrea sa arate ca nu e nici nebun , nici prost.Blegoo, stricarea jocului e cred din cauza ca oponentul nu se simte bine in ipostaza in care a aparut si simte nevoia de reparatii.
blegoo, cand spui “Nu. Masca e personajul – în cazul meu.” spui de fapt “da”, pentru ca tot aia spun si eu. masca, personajul, caracterul pe care il joci e ceva din afara, nu este “tu”. e un rol.
problema ta e una specifica – si fac iarasi referire la efectul ben franklin (nu’s de ce zice diligentreader ca e “manipulare”, ca nu e). rolul pe care vrei tu (deliberat) sa il joci necesita – datorita scenariului – ca si ceilalti sa joace un rol (nu zic ca le ceri tu sa joace rolul, ci doar ca tu ai vrea ca ai sa joace rolul, si anume rolul de “dujman”). cand ceilalti nu mai joaca rolul, scena se strica (e ca si cum actorul de il joaca pe nebunul din “psycho” ar incepe brusc “sa fie el insusi”, baiat bun si echilibrat, tata de familie cu gradina si bretele, care nu ar omori nici o musca).
comparatia cu teatrul e una fortata, ca orice comparatie. de aia zic ca e efect ben franklin aici – daca omul si-a dezvaluit latura umana, nu te mai simti in apele tale sa il dujmanesti in continuare. nu?
ca alminteri intreb: bun, respectivul iti trimite emailul de baiat bun, da si? care e problema? de ce “Devine extrem de dificil să ataci eficient un “dujman” în spațiul vitual, câtă vreme el se predă explicit.”?
Uite de ce e manipulare. Folosesc wiki, ca e mai clar decat as putea eu sa-ti explic. Franklin abserva efectul si-l foloseste pentru a-si anihila un dusman.
“In the words of Benjamin Franklin, who famously observed the effect and for whom it is named, “He that has once done you a Kindness will be more ready to do you another, than he whom you yourself have obliged.”
This perception of Franklin has been cited as an example within cognitive dissonance theory, which says that people change their attitudes or behavior to resolve tensions, or “dissonance”, between their thoughts, attitudes, and actions. In the case of the Ben Franklin effect, the dissonance is between the subject’s negative attitudes to the other person and the knowledge that they did that person a favor.
In his autobiography, Franklin explains how he dealt with the animosity of a rival legislator when he served in the Pennsylvania legislature in the 18th Century
“Having heard that he had in his library a certain very scarce and curious book, I wrote a note to him, expressing my desire of perusing that book, and requesting he would do me the favour of lending it to me for a few days. He sent it immediately, and I return’d it in about a week with another note, expressing strongly my sense of the favour. When we next met in the House, he spoke to me (which he had never done before), and with great civility; and he ever after manifested a readiness to serve me on all occasions, so that we became great friends, and our friendship continued to his death.”
Asta e tehnica de manipulare.
pe mine nu ma intereseaza cine este vlad sau bleego sau tapirul ci doar ce spun ei la un moment dat..ce, istoria nu incepe la un moment dat?
ma intereseaza, nițel mai mult, cine este madeline, dar asta asa ca o scapare.
@ diligentreader:
nu, nu este, de unde scoti??? este eticheta unui fenomen psihologic explicat prin teoria disonantei cognitive. ca poate fi folosit ca tehnica de manipulare, o fi adevarat, dar asta nu face fenomenul in sine tehnica de manipulare. si banii pot fi folositi pentru manipulare, asta nu ii face, prin definitie, “tehnica de manipulare”
(nota: si daca, prin absurd, accept ca effectul ben franklin ar fi “tehnica de manipulare”, ce? e argumentul meu mai putin valid?)
Arunca Blegoo o piatra în balta… si ne pune pe gânduri. Asta da tehnica de manipulare 🙂 Un Godwin pe aici, un armean pe dincolo, alea. Povestea (lui) ma face sa ma gândesc la “Trei nuvele exemplare”. Le-a citit cineva ?
are dreptate tapirul..lucrurile se feresc ca dracu de tamiie sa nu devina instrumente ale manipularii..altfel, n-ar mai pica nimeni bacul la geometrie.
tapirul a zis:
Nu
In concluzie io sunt de acord cu Blegoo cand zice ca:
“se preda explicit” cetindu-se ca “faci cunostinta cu omul real”.
Mai departe Blegoo spune ca poate ataca pe cineva (la argument, biensur) chiar daca, ocazional, stie cine se afla in spatele cortinei. Dar pe dujmanul semi-anonim nu. Si atunci? Anonim pana la capat sau persona care vrea sa-si pastreze imaginea “buna”? Intreb si io ca Tapirul, alta categorie o mai fi?
@Doru
Nici macar io nu sunt mereu interesata de ce ar spune Madelin. In rest sunt banal de normala si nici macar nu tind spre normalitate.
si suficient de modesta ca sa ațiți si mai tare normalitatea curiozotații.
am zis curiozotatii?
pai vezi, ce spuneam!
@ Madelin:
io’l atac eficient pe cerbu, even if.
depinde cat de bine te cunosti, cre’ ca e un fel de u-shape: nu cunosti de loc, poti ataca linistit, incepi sa cunosti un pic, te jenezi din ce in ce mai tare, cunosti mai bine-bine, iar poti ataca eficient. pe principiul tapirului: un prieten bun e ala caruia poti sa-i zici tenchiz (reciproca nefiind musai adevarata, ala de’i zic tenchiz nu e musai preten bun)
Impresia mea este ca Blegoo vorbeste despre un anumit gen de disputa, cea care implica lovituri “ad hominem”. Dujmanu’ ideal fiind ala care iti permite lovituri la gioale, administrindu’ti si el, la rindul sau, ceva pumni la ficat, respectind in acelasi timp conventia ca la cap si la oo nu se da.
Blegoo, daca asta este sensul “dujmanului” in naratiunea ta, eu unul nu vaz de ce te supara intruziunea PMului. Problema mi se pare, in aceasta noua lumina, cam falsa. Cu atit mai mult cu cit vrei sa joci doar un rol. Daca premiza ar fi fost una “machiavelica”, ar fi fost cu totul altceva.
@Blegoo #28 Pai nu conteaza cine a vorbit si cui s’a adresat. Importanta este ruperea de ritm a discursului, socul. Nu conteaza onestitatea generatorului discursului sau empatia receptorului.
Vezi tu, intregul tau discurs se bazeaza pe ideea ca, odata cu crearea “personajului” Blegoo, adaptabil si complex dupa cum il duce capul pe scriitorul lui, apare din neant si un Blegoo-psyche, complet si coerent, cu o viata autonoma precum personajul literar Blegoo. Ori, acest lucru, exceptind cazul unei personalitati multiple in care Blegoo este una dintre ele (caz in care nu mai este rol), nu prea este adevarat. Poti imagina “simptomele” unui psihic coerent, ma cam indoiesc ca poti imagina tot esafodajul care conduce la acele simptome (sau esti mai tare decit toti terapeutii de toate orientarile de pina acum).
Daca ceea ce am scris mai sus este adevarat, rezulta ca cel care reactioneaza emotional este scriitorul lui Blegoo. Care scriitor, eventual, va proiecta reactia emotionala in spatiul gesturilor specifice Blegoo. Dar nimic mai mult. Iar daca Blegoo este prea cool sa aiba un gest specific pentru o reactie, atunci proiectia va fi chiar gestul specific scriitorului lui Blegoo.
Deci, din punct de vedere emotional, pina la o functie de proiectie, Blegoo si scriitorul lui sint echivalenti 😀
Dap, in lumina ultimelor comentarii m-am mai luminat si io.
Ideea e ca atacatorul si atacatul tre’ sa descifreze corect neste sensuri, indeed. Si mai intervine si impactul istoriei comune. Iar datul la gioale sa nu fie doar rautacism pur (sau orice alta trasatura de caracter naspa).
La baeti e mai simplu. Ei pot sa-si spuna “da-te ba ca eshti prost” intr-un anume context, fara urme.
La multe dintre doamne e mai dificil (am mai zis io ca suntem un piculet cretine). Ele nu numai ca nu descifreaza intotdeauna sensul korekt (ala din spatele cuvintelor), dar nici nu lasa contextul asa gol-golutz cum l-a facut ma’sa, ci il imbraca cu alte sensuri, dumnezeu stie din ce pliuri de creer venite. Io, de ex, n-as putea sa-i spun nici unei prietene tenchiz iar ea sa inteleaga iezapt ce am vrut sa spun, daramite unei cunostinte femenine virtuale. Naspa, nene. Conosc doar doo cazuri de gagici care nu se ambaleaza ca restul muierimii: tasha si biancas.
Cat despre personaje, inteleg ca balul datului la gioale poate dura un timp, dar intotdeauna finit. Pana la urma amandoo cedeaza, ca in istoria lui Blegoo. Primu a cedat dujmanu’, trimitandu-i emailul si al doilea a cedat personajul Blegoo, avand aceasta dilema pe care a supus-o agorei.
Blegoo, esti leapsa!
Vlad, propun deschiderea unui nou subiect: ce faci cand arzi de curiozitate sa cunosti un personaj intalnit in spatiul virtual? Nu ca sa-l omori sau sa-l injuri in fata, ci pentru ca ti se pare ca merita cunoscut. Da, Doru, si eu vreau sa o intalnesc pe Madelina. Si pe Zaza. Si pe Pinocchio. Si cred ca si o tuica fiarta de Tapir ar merge. Cu o muratura ca A. alaturi, sa te trezesti din orice betie. Musai cu Vlad care sa deschida portile mahalalei si sa ne puna niste muzica turceasca, Blegoo sa se incurce printre picioarele mesencelor, ca pare genul asta de dulau, Impricinatul sa se ia la intrecere cu Zaza in povesti,he,he.
DORU + MADELIN = LOVE
Blegu’ (emoționat, dă la tribună):
Stimați Tovarăși și Tovărășoaice!
Vine un moment… mă-nțelegi… când trebe să tragi o linie, să iei aer în piept, alea.
(cu emfază): Toți antevorbitorii mei… are ei dreptate, fiecare în felul său.
Ca membru canin junior în mahala… ca maidanez (ocazional javră)… aș vrea, cu îngăduința lui Nenea Vlad… să adresez nește clarificări la cestiune…
(trage aer în piept, soarbe din paharu’ cu apă, gustă o linguriță de dulceață dă vișine amare din chesea): Cum spuneam… e un caz particoler; dar mai ‘nainte… să vedem în ce fel…
(proteste din sală, rumoare, Nenea Vlad bate cu ciocănelu’ în masă):
Nenea Vlad (plictisit): Nițică răbdare, stimabililor, să ascultăm lătrătura, avem timp să chemăm hingherii oricând…
Blegoo (încurajat): Stați puțin! Nu o iau de la pașopt… nu încă! Aveți puțintică răbdare…
(tușește, își drege vocea, mai ia o linguriță de dulceață dă cireși amare din chesea, soarbe din paharul de apă, apoi, cu nevinovăție): Deci… unde eram?
(rumoare profundă în sală, huiduieli discrete, Tapirul se ridică și se îndreaptă spre ieșire)
……………..
(va urma)
…asta doar ca să aducă script-ul de la altă piesă….