Dragii moşului,
Vă cer iertare pentru absenţa mea din utima vreme. Am bătut lumea şi m-am ocupat cu alte chestii, şi am adunat o tolbă de chestii de povestit. Din păcate, acum simt că le-am uitat pe toate. Sper să îmi revină încetul cu încetul, şi să am ce să scriu aici pentru încă zece ani. Momentan, tot ce îmi vine să vă spui e despre pisica neagră de la mine din curte. Pisica neagră de la mine din curte a prins drag de bicicleta Marghioala, mai precis de coşul ei de răchită, în care doarme tot timpul (sau călătoreşte în alte dimensiuni). O dată am plecat, fără să ştiu, cu ea la serviciu. Nu pricepeam de ce se benocla toată lumea la mine, de abia pe la Arcul de Triumf i-am auzit mieunatul. Întrucât am fost plecat, cu tot cu Marghioala, nu ştiu ce a mai făcut pisica neagră. Însă de cum m-am întors, a şi sărit în coş, şi de acolo a prins a mă privi galeş cu ochii ei galbeni. Sau galben cu ochii ei galeşi. Atâta.
Noroc că mă salvează Blegoo, cu un nou guest post de interes naţional, care riscă să acumuleze cinci sute de comentarii, să gonească încă zece useri în supărare maximă şi să facă istorie. Deci, fără alte sforăieli, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, guest post Blegoo!
Pericolul apropierii
E ceva care trebuie considerat, în special în spațiul virtual mioritic. Am ajuns la concluzia că e periculos să întreții relații de apropiere cu oameni pe care nu-i cunoști, și cu care, cel mai probabil, n-ai să te vezi niciodată.
În vremea din urmă… am întreținut o oarecare relație de înjurături, caterincă și flegme verbale cu diferiți oameni și fimei pă diferite forumuri.
N-am înjurat aiurea, doar de dragu’ de a face scandal… nu!
Mi-am exprimat părerea… potrivit cu premiza… și am răspuns (cred) la fel de agresiv pe cât mi s-a oferit.
Mi s-a părut politicos să răspund cu aceeași monedă, în loc să mă dau “jicnit” și să mă retrag cu torțe la Cotroceni.
Dar.
Vine o vreme în care “dujmanii” te contactează direct – email sau mesaje private, alea. Evident, constați că sunt oameni ca toți oamenii… normali la cap, trup și suflet.
Ce-i de făcut?
Clar, ești într-o luptă pe viață și pe moarte – în spațiul virtual.
Cam cum zicea unchiu’ Vasile:
“Now is the winter of our discontent
Made glorious summer by this sun of York;
And all the clouds that lour’d upon our house
In the deep bosom of the ocean buried.”
Practic… tu îți joci liniștit rolul lui Richmond, să zic… și brusc! Unchiu Vasile Scuturăparu’ ți se adresează direct. În numele lui Richard III-lea, zic. Dujmanu’ tău.
Ce faci?
Continui să îți joci rolul?
Știind că dușmanul nu are o plăcere în a te anihila?
Ci… mai degrabă, e doar un rol?
Devine extrem de dificil să ataci eficient un “dujman” în spațiul vitual, câtă vreme el se predă explicit.
Dialogul, ori dezbaterea… devine imposibilă. Sindromul de capitală suedeză devine covârșitor.
Ce-i de făcut?
Cum faci să-ți păstrezi dușmanii?
Vlad a zis:
Iti lipseste imedul?
VLAD+DILIGENTREADER=LOVE
parcă ar vorbi de (din) dulcea mahala, hmm?
http://www.youtube.com/watch?v=AC8-YgnGwTc
Shame on you, Tapir san! I can be his granny!!!Sort of…
TAPIR+DAISY DUCK = LOVE
Deci, serios.
Postul meu n-a fost intenționat să fie provocativ, ori adunător de comentarii.
(mă jur cu ambele labe pe coada mea, care este)
Pur și simplu, am avut/am o problemă de etică.
Am zis să văz ce păreri au și alții, nu?
Sunt conștient că în lipsa unei informații complecte, e dificil să evaluezi situația.
Am încercat să prezint chestia pe cât de obiectiv am putut, fără să mă refer la “dujman” în mod direct – ar fi însemna că dau PM-uri la public… ori, eu trag linia la anumite chestii: nu dezvălui conversații private, nu caut să aflu cine e cine, etc.
Mi se pare o grosolănie, un grobianism.
Gen… “hăhăhă, știu io că tapirul are o aluniță pă umăru’ stâng!”
Așa, și?
Pare oarecum ciudat, dar răspunsurile la topic sunt TOATE la modul serios.
Nu răspund neapărat problemei cu care mă confrunt, dar asta nu le conferă non-valoare – așa văz eu.
Deci, mulțumesc tuturor care au cheltuit ceva neuroni, evaluând dilema propusă.
(vorbesc serios)
@Împricinatul: chestia cu japonezii… teoria e bună, practica ne omoară.
@ Tapirul: Consecințele… da, în cazul la care cred eu că te referi.
@ Madelin: Fericirea cică e o pușcă fierbinte, ceva gen.
@ Diligentreader: Nuș’ la ce bun sunt eu… fără voi. Imaginează-ți o mahala putie, cu un maidanez rătăcit. Scenă din “Călăuza” lu’ Tarkovsky. Brrrr…!
@ Lektor: Nu-i genul de ceartă la care te referi tu; deși violentă, ocazional grosieră, cu referințe la mame și alte rude, “dujmănia” mea nu are un substrat de răutate, de ură mioritică – ori așa am perceput eu. Chestia cu împăcatul… da, e cum zici tu.
@ Madelin: Așa sper și eu – că mailul se adresa personajului. Dar totuși… ce rost ar avea un mail privat, în cazul ăsta? Ca să păstreze un anume stil public – dar să știu eu că e caterincă voioasă, nu ură răutăcioasă? Poate fi așa… “dujmanu'” n-avea de unde să știe că eu n u iau în serios chestii d-astea.
Dar!
Eu anunț periodic că nu sunt supărăcios, nu mă oftic, nu-mi sare țandăra… indiferent de gradul de înjurături – fiecare discută cum poate, la urma urmei.
Normal, încerc să-mi adaptez stilul de replică în funcție de interlocutor.
Citat:
“…cui se adreseaza e clar. Personajului Blegoo, ca atat ii e la indemana. Si tot personajul Blegoo ar si trebui sa raspunza…”
Aici e o problemă. Anume, eu nu sunt sigur că interlocutorul e conștient că eu sunt un “personaj”; poate credea că se adresa scriitorului, mai știi?
@Tapirul: psihismul social și social desirability sunt chestii valabile. Dar tu introduci premiza optimistă aici – ie – “toți oamenii sunt buni, de fapt”, alea. Nu te contrazic direct, doar atrag atenția asupra asumpției.
@Diligentreader:
Citat:
“…stricarea jocului e cred din cauza ca oponentul nu se simte bine in ipostaza in care a aparut si simte nevoia de reparatii…”
Probabil că e cel mai aproape de realitate. Eu… indiferent cât mă dujmănesc cu cineva… dacă acel cineva spune: “băi, am căzut și mi-am rupt piciorul…” inversez atitudinera instantaneu. Nu mă bucur de necazul altuia, deși recunosc că mă bucur de “succesurile” oricărui dușman. Evident, declar atitudinea ca atare. Nu e un armistițiu, e o scurtă revenire la realitate. Ca scriitor, te bucuri când alți scriitori fac bine, și te întristezi când nu.
Chestia cu “…Tot ce facem in viata reala ramane strict intre participantii directi la intamplare, putand deveni public doar daca unul din ei povesteste mai departe…” e mai complexă, cred. Tapirul o să reclame (pe bună dreptate, cred) definiția “realității”. Ce e real? Discuția dintre noi doi, ori discuția (mea, ori a ta) cu o terță persoană, descriind discuția originală? Legal vorbind, e o situație ciudată.
@Tapirul:
Citat:
“…blegoo, cand spui “Nu. Masca e personajul – în cazul meu.” spui de fapt “da”, pentru ca tot aia spun si eu. masca, personajul, caracterul pe care il joci e ceva din afara, nu este “tu”. e un rol…”
Atunci cum rămâne cu personajul tău? Fiindcă ai declarat anterior, că “Tapirul” și scriitorul lui e cam tot aia.
Efectul Ben Franklin ESTE o manipulare, atunci când folosești efectul în mod conștient – cred că d-aia Diligentreader zice că e “manipulare”. Tu consideri efectul stric teoretic.
“…alminteri intreb: bun, respectivul iti trimite emailul de baiat bun, da si? care e problema? de ce “Devine extrem de dificil să ataci eficient un “dujman” în spațiul vitual, câtă vreme el se predă explicit.”?…”
Păi; cineva te înjură grupa mare, un timp; răspunzi pe măsură, fix o treaptă deasupra. Te obișnuiești cu stilul, devine ceva automat. Deja știi cam care e nivelul. Brusc, reiese că nu e pe bune, toate înjurăturile și alea.
E un șoc, nu?
E ca și cum afli brusc, despre cineva cu care te-ai obișnuit, l-ai categorizat, îl știi ca pe buzunaru’ tău (gen… nevasta, mama, tata, fratele, sora) că e agent CIA, ori canibal.
Hodoronc-tronc!
Ți se deraiază toate alea, nu?
Cum ar fi… să se dea în vileag… că Stimatu’ Nenea Vlad, gazda noastră, e amator de friptură de căței mici, maidanezi? Mă rog, cu sos și usturoi, alea… dar o să fie un șoc, nu?
Offtopic: Mi se pare mie, ori Doru se dă la Madelin?
@B.deComp: Să mor dacă am vrut să dau cu piatra și alea! Mă jur pă coada mea!
Nu, n-am citit. Există chestii traductibile universal (Shakespeare, să zic). Unamuno e prea local, prea ermetic în filozofie.
@Madelin:
Citat:
“…Mai departe Blegoo spune ca poate ataca pe cineva (la argument, biensur) chiar daca, ocazional, stie cine se afla in spatele cortinei. Dar pe dujmanul semi-anonim nu. Si atunci?…”
E cam așa: Pot să te atac pe tine, ori pe Nenea Vlad, ori pe Tapirul; sunteți cantități cunoscute, știu cum o să reacționați, fie la argumente, fie la caterincă.
Tocmai din motivul prezentat de Vlad, (ori Tapirul?) de la bun început: “Mă cert cu cine mă cunosc” (citat aproximativ, ideea contează).
Probabil… în timp…. dacă te dujmănești suficient timp cu cineva… ajungi să-l cunoști; chestia mea e că “dujmanul” a răsturnat teoria.
Vezi comentariul Tapirului #43 – el explică mai bine.
@Tapirul #43: AHA!
@MBadragan: Corect, în mare, vorbim de “ad hominem”.
Dar e “ad hominem” la personaje, chestie care complică situația.
Nu, nu cred că e ceva machiavelic.
Ce mă supără… (nu mă supără, în sensul cuvântului) e că mă simt oarecum incapabil de a răspunde cu același elan la atacuri viitoare. În esență, e ceva necinstit din partea mea: mă bazez pe reacțiile PE BUNE ale cuiva… la care eu răspund cu flegme subțiri, ceva gen.
Ori… adversarul susține că și el flegmează subțire, fără mânie, fără supărare personală.
Jocul se strică, se duce dracului giudețul, alea, nu?
O ceartă adevărată, cred eu, cere MĂCAR un participant SERIOS.
Doi interlocutori neserioși… e o fleașkă.
La comentaluil tău #45 nu mai răspund, că deja sapi prea adânc în personajul meu. 🙂
@Madelin #46: Io n-am cedat, nu cedez niciodată! Cred că mai degrabă, în mijlocul ostilităților, “dujmanu” a propus un nou set de reguli: “ne înjurăm, dar tu nu lua în serios, că eu nu iau în serios” gen.
Evident, e o dilemă, d-aia am și băgat aici.
@Diligentreader:
Citat:
“…ce faci cand arzi de curiozitate sa cunosti un personaj intalnit in spatiul virtual? Nu ca sa-l omori sau sa-l injuri in fata, ci pentru ca ti se pare ca merita…”
Părerea mea: nu faci nimic, nu te bagi în viața personajului, ori al scriitorului.
Topicul poate fi interesant, dar cred că se rezumă la chestii pedepsite prin lege: hărțuire, stalking, alea.
@Tapirul: Păi… hai să vedem piesa ta, nu? Că eu mâine mă du să cumpăr ingrediente de rețeta de ciorbă dă foaie, alea. Dacă nu mai postez p-aici, se cheamă că am ajuns la spital, ceva.
Tutulor: dac-am făcut ceva greșeli dă ortografie, mi le asum; nu-i nevoie să mi le notați.
🙂
tapirul a zis:
Freddie FUMEAZĂĂĂ!
Încetați cu ICS+YGREG=LOVE… că deja ajungem la situații neplăcute:
Pe un forum, cineva a propus “LEBĂDA CĂLĂTOARE+BLEGOO=LOVE”, la care imediat, altcineva a reacționat zicând:
“… daaa, asta mai lipsea: nește păsări care latră!”
Blegoo… iti inteleg, oarecum, problema. Student fiind, paduri cutreeram. Si in afara de asta faceam multe altele. Printre ele, am fost o vreme un fel de confesor/tata tuturor ranitilor. E misto, iti da sentimentul ca faci ceva pentru semenii tai. Doar ca vine un moment in care si cel mai drag seaman reuseste sa te calce pe varice. Si iti vine sa dai. Ca…nah… e in natura noastra sa ne aparam. Si ala e momentul in care descoperi dublul rol al tuturor confesiunilor, slabiciunilor dezvelite in fata ta. Pe de o parte erau eliberatoare pentru cei in nevoie, pe de cealalta deveneau munitie la enervare pentru tine. Si iata dilema morala si similara. Ori esti bulangiu si te folosesti de informatiile acumulate ca sa te eliberezi de enervare, ori alegi sa separi rolurile si te frustrezi pasind in virful destelor ocolind subiectele sensibile despre care stii da’ te faci ca nu stii. Naspa.
Concluzia studentiei: e greu sa te certi sau sa te culci cu o gagica pentru care ai fost suport moral si confesor cind se certa cu ex-ul. 😀
MBadragan a zis:
Există o oarecare similitudine (similaritate?) cu ce exemplifici tu la sfârșitul comentariului -am fost prin pădurea aia, am cutreierat, alea.
Totuși…
Nu vreau să mă dau unic, dar (chestia cu “nu că vreau să zic, da’ spun” vine în minte) toate relatările mahalagiilor – despre experiențe personale, etc – nu se relatează la mine, de fapt.
Prețuiesc exemplele, precum și sfaturile ori rețetele oferite; dar!
Voi toți… ca persoane REALE, ca scriitori…vă relatați mai mult ori mai puțin la personajul virtual.
Nu e cazul meu.
Nu-s român, n-am treabă cu
Blegoo (schelălăit plângăcios): “…țărișoara noastră, mahalaua noastră…”.
Sunt imun la d-astea.
Dacă dispar mâine, nu-mi fac iluzii că o să mă regrete cineva.
La fel, nu o să fiu interesat de restul personajelor.
Game over, sfârșitul poveștii, cum ar veni.
Dar… cât sunt prezent în poveste, ÎMI PASĂ!
De toată lumea, de prostiile și problemele fiecăruia… da, chiar și de ale tale; nu le-ai expus prea des, dar pot să citesc printre rânduri.
Sunt bleg, nu prost.
Revenind la topic: câtă vreme particip la narațiune, îmi pasă. Pentru mine, e ca o nuvelă colectivă, scrisă de cine/care vrea.
Da, ocazional provoc, ațîț spiritele, enervez lumea și latru degeaba: e parte din caracterul personajului.
Dar sunt extrem de detașat (ca scriitor) de mersul evenimentelor. Posibil din cauză că nu mă poate atinge nimeni – ca consecințe – cum exemplifica Tapirul. Aș putea să joc un rol similar pe alte meleaguri, în alte mahalale, dacă aș cunoaște chineza, ori somaleza, să zic.
Ca scriitor însă, când ești confruntat cu o reacție neașteptată din partea unui alt personaj… e o problemă.
E dificil de descris, dar încerc: e o luptă între reacția scriitorului și cerințele personajului propriu.
Posibil ca eu să escalaladez filozofia dincolo de limitele la care ar trebui să rămână – i.e. – da, blegule, te cerți cu cineva, și cineva îți zice că nu se ceartă pe bune. Case closed, ca să zic așa.
Întrebarea mea este CE FACI DUPĂ?
N-am idee dacă prezint dilema mea suficient de clar.
Ca personaj (Blegoo) tind să mi să rupă, continui cum e caracterul meu.
Ca scriitor, consider schimbări în comportamentul (nu CARACTERUL!) lui Blegoo.
Cotoios, zic, deși Tapirul o să zică că fac din țânțar armăsar.
Hehe, io ma declar vinovata. Am cerut sfaturi private in cazul unor razboaie rautacioase cu terte persoane.
Si sunt vinovata si de provocarea unor devirtualizari, dar nu neaparat din curiozitate, mai degraba dintr-o voioasa si cordiala nevoie de socializare. Diligentreader, itz spun din experienta. Devirtualizarea nu iti aduce mult mai multe elemente decat iti aduc aceste agore virtuale. Poti avea si dezamagiri, daca ai asteptari prea mari. Mie una nu mi s-a intamplat penca io nu am nici o asteptare, iau personajele ca atare, iau persoanele ca atare.
Se adreseaza personajului Blegoo dpdv al lui Blegoo, nu al lui. Esprimarea a fost ambigua.
Acush am inteles care e dilema. Intr-adevar, e necinstit, Blegoo. Inseamna ca joci rolul mascariciuloui regelui.
In certurile mele internautice, in total vreo 4 la numar, m-a consolat faptul ca si cei 4 oponenti vorbeau serios nu jucau teatru. M-ar fi enervat infinit mai mult un teatru jucat decat rautacismele spuse.
Din motivul asta als nu ma inerva niciodata, penca juca un rol declarat din start.
Nici Blegoo, de fapt.
dilema vine, deci, tot din efectul ala ben franklin (stiu, am obsesiile melea) care, iarasi, NU este “tehnica de manipulare” (nici dragostea – de mama, de iubita, de copil – nu e “tehnica de manipulare”, desi poate fi folosita ca atare o-ho-ho). tu, blegoo, vrei sa stai in zona aia a lu’ U-shape in care nu cunosti interlocutorul pentru ca tu joci un rol si ai vrea ca si el sa-si joace rolul; cand incepi sa-l cunosti, intri in zona aia de jena (din cauza lui efectul de ziceam).
asta probabil ca e si dilema multor actori de film; daca io sunt neamtzul si alalalt e rusul, in film, si tre’ sa il urasc ca asa e rolul, poate sa imi vina greu daca de fapt il cunosc pe actor, iesim la beri si cu copiii in parc. aici intervine talentul tau de actor – te poti detasa? – cred ca actorii mari se pot, pana la punctul in care isi aduc in real (temporar) “urile” de pe scena (povestea Florin Piersic cum in timpul filmarilor la “Columna”, in pauze, se grupau la mese pe “daci” si “romani” si se uitau chioras unii la altii… Ilarion Ciobanu a vrut sa o invite la dans pe asistenta lui Richard Johnson, la un moment dat, tipul a zis “doamna nu danseaza” si Ilarion a mormait ceva gen “da’ tu ce p… ma-tii cauti in muntii nostri?”)
deci, blegoo, raspunsul e ori ce zice MBadragan (bagi mesajele, necitite, la spam), ori inveti sa ignori, ori iti schimbi jocul
Blegoo a zis:
La care eu raspund (stiind ca nu e frumos sa te auto-citezi):
MBadragan a zis:
Despre partea unicitatii lui Blegoo… (mesaj catre scriitorul lui Blegoo: sa ne trimiti un PM cu ziua de nastere a lui Blegoo sa’i trimitem un tricorn frumos. Eventual si o harta dragut decorata a lumii si pioneze de mai multe culori).
Din nou, cred ca pui cam mult pret pe distinctia dintre povestitor/personaj. Exceptind cazurile celor care, paranoic, considera ca ceea ce scriu (sau se scrie despre ei/in numele loc) pe net le poate afecta viata reala, tuturor ni se cam rupe pina la urma. Singura diferenta pe care o vad eu este aceea ca tu te straduiesti sa pastrezi o oarecare coerenta a comportamentului personajului, a felului in care el se lasa perceput (external locus of personality) pe cind o persoana reala conserva, mai mult sau mai putin constient, coerenta psihicului propriu. De unde rezulta oaresce fuzziness atunci cind rezultatul este privit dinspre exterior.
Mie, unul, distinctia mi se pare in continuare irelevanta. Dilema, in schimb, mi se pare in continuare si relevanta, si interesanta.
io cred ca MBadragan are dreptate. si, de fapt, blegoo, asta e riscul ce trebuie asumat cand investesti prea mult intr-un personaj ce-l vrei separat de scriitor: faptul ca de fapt nu prea poti separa. de aia ne intrebi aici. altminteri ar fi simplu, personajul blegoo ar continua fix la fel, indiferent cine ce-i spune.
PS si sa raspund si la asta:
pai ramane cum am stabilit, vorba bancului. eu nu scriu un personaj, ma scriu pe mine cu un brand name, atat.
@tapirul Ca sa complicam cu adevarat lucrurile, am putea sa ne intrebam de ce scriitorul lui Blegoo a ales sa schimbe stilul discursiv al lui Blegoo in comentariile la aceasta postare. E vizibil cu ochiul liber faptul ca, exceptind in comentariul #49 si putin in #26, Blegoo e altfel. Blegoo e serios, se mira, sufera, se confeseaza, cere ajutor si opinii cu “autentica” preocupare.
De ce, domnule scriitor al lui Blegoo? De ce? Este mahalaua zona dumneavoastra de siguranta? Aici puteti sa fiti autentic? Si de ce abia acum, dupa luni de zile de Blegoo-personaj?
E o provocare, doamnelor si domnilor! Blegoo e un provocator 😀
Eu va amintesc ca Blegoo a declarat demult ca e personaj cu mai multi autori. Chiar spuneam atunci ca astept sa ghicim cand se schimba scriitorul.
“Am bătut lumea şi m-am ocupat cu alte chestii” (subl. mea – A.)
Da’ cin’ te-a inervat aşa rău? Băuseşi?
@Madelin #60:
Da, corect – joc rolul măscăriciului.
Cineva trebuie s-o facă, nu?
Dacă restul lumii e precum Tapirul (“…nu poți să eviți cine ești, în virtual, e o fațetă, dar e a ta…” alea), cineva trebuie să-și asume rolul.
Eu (ca personaj ȘI UNUL din scriitori) nu-s supărăcios, nu mă enervez, n-am un ego personal ceva cât Casa Poporului… deci, sunt ideal pentru rol.
Da, la Alș mă gândeam și eu.
Dar el a fost cinstit de la bun început, în vreme ce eu… meah… ce să mai vorbim.
Alș ar fi avut nește observații interesante la topic, cred eu.
@Tapirul #61:
Jocul… nu poți să-l schimbi; regulile sunt setate deja.
Să nu citesc… nu e în caracter.
Rămâne chestia cu ignoratul – care o iau ca fiind un efort de a nu ține seama de ceva care îți strică rolul.
@MBadragan #62:
Citat:
“…rezulta ca cel care reactioneaza emotional este scriitorul lui Blegoo. Care scriitor, eventual, va proiecta reactia emotionala in spatiul gesturilor specifice Blegoo. Dar nimic mai mult. Iar daca Blegoo este prea cool sa aiba un gest specific pentru o reactie, atunci proiectia va fi chiar gestul specific scriitorului lui Blegoo…”
Da, corect.
Da, pun preț pe distincția dintre scriitor și personaj.
Cum aș putea face altfel?
Coerența personajului e importantă în contextul poveștii, nu?
Cum ar fi… ca “Blegoo” să înceapă brusc, să fie ca elful, de exemplu?
Ori ca Zoso, ori ca Arhi? Ori precum Cabral?
Ori… de ce nu… precum Nenea Vlad?
Deci, da, în cazul meu, e o dilemă.
Scriitorului îi pasă de personaj, asta-i evident.
Personajul traversează o perioadă de incertitudine, de întrebări, chestii.
Scriitorul încearcă să-l ajute.
Dar e limitat de caracterul personajului ca și de regulile jocului.
O să fie interesant de văzut ce-o să iasă.
@Tapirul #63: Da, e un risc pe care mi l-am asumat implicit; dar nu m-am așteptat să mă confrunt cu realitatea virtualului, ca să zic așa.
@MBadragan #64: Zona de siguranță și autenticitatea depinde în mare măsură de subiect. Fiind vorba de ceva strict personal, e normal să adaptez limbajul.
E dilema MEA, pe care am ales s-o supun discuției aici, dar nu e dilema VOASTRĂ. Anumite aspecte… da, sunt universale, desigur.
Dar e un caz strict particular.
Am ales să-l discut aici fiindcă e o comunitate unde sunt cunoscut (ca personaj) și unde sunt îndreptățit să cred că lumea examinează cu seriozitate o problemă expusă cu onestitate.
Deci, nu, nu sunt “ajent provocateur”. 🙂
@diligentreader #65: :)))))…
“Dar sunt extrem de detașat (ca scriitor) de mersul evenimentelor. Posibil din cauză că nu mă poate atinge nimeni – ca consecințe….”
“Dar… cât sunt prezent în poveste, ÎMI PASĂ!
De toată lumea, de prostiile și problemele fiecăruia…”
Adica esti “nemuritor si rece”, ca sa zic asa. Dar si sensibil pe alocuri. :)))
Ma intreb insa de ce ti-ai ales un personaj fundamental bun, care nu se supara, etc? Ai fi putut sa-ti alegi unul controversat, artagos si antipatic. Poate pentru ca ar fi fost mult prea departe de ceea ce esti tu in viata reala?
Intrebarea mea e oarecum retorica… :))
io am devenit extraordinar de alergic la cuvantul “trebuie”. asta pentru ca e folosit in situatii de conventii sociale (“social construct”) ca si cum ar fi legitati naturale; “trebuie sa respiri ca sa traiesti” si “trebuie sa proptesti o sfera grea pe un plan inclinat ca sa nu se rostogoleasca” se bazeaza pe legitati naturale, dar “trebuie ca cineva sa joace rolul de mascarici” nu. la fel si chestia cu “regulile jocului” care sunt “setate”, blegoo, ce, sunt setate de dumnezeu, nu le poti schimba? ca nu vrei sa le schimbi, asta este cu totul si cu totul altceva.
si’ntreb, de fapt care e problema? de ce nu lasi personajul blegoo sa se comporte in continuare ca personajul blegoo? (care, de fapt, nu m-am lamurit, ori e bonom si fuge de cearta, ori vrea sa dea in dujmani – si intra in dileme cand dujmanul redevine om)
pe mine als ma enerva (uneori) pentru ca nu am fost niciodata convins (si nici acum nu sunt) ca la el e doar un joc.
@Cora_ :
:))))))) …
Serios: Personajul nu e fundamental BUN – doar că nu e supărăcios.
Am ales ca personajul să fie oarecum original, deosebit; în internetul mioritic, dacă nu ești arțăgos, dacă nu te cerți… și mai ales – dacă nu porți râcă… NU EXIȘTI.
Spațiul carpato-danubian e compus în extrem de mare parte din scandalagii, mitocance, bătăuși și țațe cu grad variat de belicozitate – toți se ceartă cu patimă și seriozitate.
De certat, mă cert și eu; de înjurat, înjur; dar nu mă enervez pe bune – ca personaj. Asta mă distanțează de restu’, cred eu.
……………..
Tapirule, chiar dacă setezi regulile singur, nu le schimbi când ai chef, ori când îți/nu-ți convine. Am făcut o înțelegere cu personajul… “băi, tu nu ești supărăcios!” – aia e, personajul are un anume caracter, știi cum reacționează, alea-alea.
Nu poți să schimbi kalimera – azi sunt enervant, măine sunt poetic, poimâne o dau în bălăreli, etc.
O anumită consistență e necesară, cred, altfel zăpăcești boboru’ la cap. Discuțiile devin o nesfârșită înșiruire de ” … Dar ai zis alaltăieri că…”.
Lumea nu mai știe ce să creadă.
Dacă schimbi regulile, schimbi personajul.
Dar atunci… ai multiple personaje de manipulat în virtual, fiecare cu aia mă-sii. E greu.
Asta la personaje strict anonime.
La alea REALE (Nenea Vlad, să zicem) e perfect uochei să fie bosumflat azi și voios mâine – că reiese din context cauzele; ca personaj însă… e tot ăla. E perceput ca persoană REALA (ceea ce și e, nu?) deci beneficiază de circumstanțe atenuante, dacă schimbă regulile.
În virtual ești obligat (IMO) să menții o consistență de imagine, tocmai din cauză că mediul e mono-dimensional, ca să zic așa.
Mă rog, derapez deja de la topic, nu cred că e nevoie să elaborez, înțelegi unde vreau să bat.
La Alș… poate că personajul virtual era o fațetă a scriitorului?
Cam ca la tine?
N-ai cum să știi.
Peseu: eu chiar molfăi la chestiile astea de mult timp – n-am concluzii – doar ocazional, dileme.
🙂
pai stai asa. daca vrei ca personajul sa fie autentic, trebuie sa il lasi sa se comporte ca ala real, bosumflat azi voios maine, cu cauze ce reies din context. dpdv al experientei senzoriale si tu si vlad sunteti niste litere pe ecranul calculatorului. altminteri, un personaj care se comporta la fel indiferent de circumstante, devine suspect. ce naiba, chiar nu se enerveaza niciodata?
asta daca vrei sa fie absolut autentic, evident. daca nu, daca vrei sa implementezi un personaj ce are niste caracteristici constante (si diferite de internautia mioritica) no matter what, e absolut ok
dar ma intorc la dilema mea: care e problema? daca personajul nu e suparacios, chiar daca combate si injura, care e problema cu emailul primit de la dujman? – dimpotriva, as zice ca se potriveste si mai bine cu personajul, “da, bai, vad ca esti baiat bun de fapt, si io la fel, nu ma supar chiar daca ma agit”
personajul n-ar trebui sa aiba probleme cu emilul. scriitorul poate, daca ii face viata de scriitor mai grea.
Poate (nu poate, sigur) Blegoo s-a inspirat din scrierea mea de pe imedcaffe:
Buei frate dar de unde familiaritatea aste pe forum, ha?
Trident ma face izda, tu ma faci proasta, pe bune acum nu vi se pare ca ne luam la p cam repede (sa ma scuze fetele si kooksee pentru limbajul mai direct)?
Sau vrei sa fii ontopic si sa faci pe neamul prost?
Well… in cazul asta sper sa nu aduceti imedul in mahala. N’am intrat acolo niciodata si, dupa cite citesc printre rinduri, nici nu vreau sa intru.
tapirul a zis:
Păi… da! Normal că scriitorul are o dilemă: cum interacționezi 2 personaje care se ceartă, dar nici unul nu se supără?
Ceva nu e în regulă… și nu vorbesc de argumentații pe un subiect oarecare; vorbim de flegme verbale – care pot fi percepute de public ca fiind date cu mânie proletară, ceva gen.
Personajul nu e unul real – e o invenție, un construct.
Ca atare, are caracteristici constante – vrei, nu vrei, te ții de ele, zic. Variezi reacțiile în funcție de interacții – i.e. – cineva te ia la perpulis grosier, răspunzi la fel, eventual cu un grad mai ridicat de sofisticare verbală – dar nu prea mult, că ieși din decor.
Ca măscărici, ai o anumită latitudine… poate mai extinsă decât un curtean oarecare… dar există limite.
Nu poți să zbieri: “Hai, să-i tăiem capu’ regelui!” că te iau străjile de labe și te duc în dosu’ castelului, unde îți fac felul, ca să zic așa.
În altă ordine de idei, apreciez ideile tale – dar ele vin de la scriitorul Tapirului, care e diferit de scriitorul Blegului, să zic.
Dacă la un moment dat, ajungi să fii scriitorul Blegului… da, probabil că ceva se va schimba.
Dar, dacă vrei să fii corect, trebuie să respecți caracterul personajului, chiar dacă tu te enervezi la reacții, ca scriitor, zic.
Uite:
Nu vorbim de un roman… o poveste cu început, cuprins și încheiere – acolo poți să schimbi cum vrei datele personajului, fiindcă povestea e fixată deja, sfârșitul e tot ăla, poți să te joci doar în cuprins.
În cazul unui personaj în virtual, treaba e diferită: are început (geneza personajului) – dar cuprinsul e fluid și finalul necunoscut.
Oarecum… e ceva similar cu o poveste în care fiecare membru de pe un forum “oarecare” (ahem… știi despre ce forum vorbesc, desigur), scria o frază a unei povești, preluând ideile anterioare.
Nu știi direcția poveștii, nu știi încheierea.
Dar trebuie să ai ceva caracteristici constante, altfel iese o glosolalie, ceva neinteligibil, narațiunea fiind dezintegrată.
Astea fiind zise, cred că ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de topicul la care comentăm.
Eu îți propun să scrii tu un guest post – dacă tematica extinsă ți se pare interesantă.
Ia s-o iau din loc… că-mi ruginește lanțu’, ca să zic așa.
Vă salut pă toți, dân mers:
“Ham-ham!”
Melania a zis:
Mă cam îndoiesc că te-am făcut “proastă”.
Posibil să fi spus “faci pe proasta”… chestie care se citește altfel, vorbim de acuzația de a pretinde ceva, nu?
MBadragan a zis:
Ce-i aia… “imedul”?
:))
Nu stiu nene! Ceva despre care tot se pomeneste pe aici, ultima fiind Melania cea care’l aduce in discutie. O chestie unde vorbesc doctori, banuiesc.
MBadragan a zis:
Ei, să nu exagerăm.
Acolo nu se “vorbește”… acolo se behăie.
Si atunci de ce mai intri pe imed? Iti place sa behai? Poti s-o faci la tine pe blog, singurel cum esti obisnuit.
pai, blegule, le interactionezi cum se interationeaza si altele, nepersonaje. tii linia ta, dai cu flegme fara ura, tii personajul constant, daca zici ca asa e mai bine.
e o munca, nu? tinutul in frau al unui personaj. mie imi plac mai tare contrazicerile pe idei, n-as mai avea rabdare si timp sa tin un personaj in frau.
Melania a zis:
E adaptare la mediu.
Elementary, my dear Melamina… elementary.
tapirul a zis:
(offtopic: plouă afară, am revenit; nu-i nici o distracție să dai la lopată în noroi, când te țârâie ploaia-n cap)
Da, așa e. Știu că tu ce cerți cu plăcere pe idei, concepte și alea – e stilul tău.
Da, e de muncă.
Și știi de ce?
Fiindcă tendința firească a scriitorului e să reacționeze EL… în loc să lase personajul să răspundă.
Zău că nu-i ușor.
Blegu’ (nădușit, ud și alea):
“Să mă ceva în ploaia mă-sii!”
…………
Deci, să ofer o monstră de ceartă – eu păstrând personajul:
http://twitpic.com/5xqzpk
Asta așa… fin’că Melamina vrea detalii ca să poa’ să înțeleagă.
E ca la mașini: dacă întrebi de preț, se cheamă că nu-ți poți permite.
Așa și cu ‘telectualismele.
“…dacă întrebi de preț, se cheamă că nu-ți poți permite”.
Io credeam ca daca intrebi pretul(la masini), inseamna ca – din contra – esti interesat de ceva mai mult decat de privit.:)
Blegoo:
Amin!
Am si io doo curiozitati, apropo de cafeneaua imed (scuze mbadragan da’ nu ma poci abtine):
1) kuksi se inerveaza pe bune?
2) trident e tot ala?
Dilema lu’ Blegoo:
Ora 10 seara, Ion si Gheorghe stau la masa. Sticla de palinca e la mijloc, putin excentric spre dreapta lui Ion care face oficiile. Paharele, micute, sint pline pe trei sferturi si au fost deja pline de multicele ori. Cei doi vorbesc rar si molcom.
Intr’un puseu de energie, Ion ii trage o palma zdravana lui Gheorghe dupa care scena continua in acelasi stil calm descris mai sus.
Undeva dupa miezul noptii, Ion si Gheorghe pe ulita prost luminata, sprijinindu’se unul pe celalalt, se deplaseaza fara graba spre casa.
Gheorghe: Ma Ioane! Palma aia de mai devreme, palma aia fu in gluma sau in serios?
Ion: In serios ma Gheorghe!
Gheorghe: Apai bine ma Ioane. Ca stii ca nu’mi plac glumele astea.
@ MBadragan:
As da un Like, ca pe Facebook.
@diligentreader Mesaj receptionat 🙂
Madelin a zis:
@ 1) Judecând după reacții, inclin să cred că da.
@ 2) N-am nici cea mai vagă idee.
…. de unde inteleg ca ROMANUL S-A NASCUT FILOSOF!
LE: Am pus doo poze cu pisica din coş, în caz că nu mă credeaţi. Priviţi în post şi daţi clic pe ele!
Cand revine Blegoodedemult?
Eu nu mai vad antispamul, asa ca l-am ascultat: supermanclockhungryinternetappleunderwear :)))
@Vlad: Mișto pozele.
Diligentrader… nu’s ce vrei. Cum adică… ăla de demult?
Blegoo e același, veșnic, nemuritor și rece (cum s-a remarcat mai sus)
Doar n-o să vreți un “Blegism” pe săptămână, nu?
Nu suntem la “Dilema Veche”, să-mi trag editorial săptămânal, ce dreaq’!
N-am atâtea dileme.
Ia mai puneți și voi neutronu’ la muncă, că prea v-ați lenevit… Așteptați să vă scrie Nenea Vlad istorioare, ca voi să bârfiți; nițel spirit dă răspundere pentru mahala, zic.
Mai scrieți și voi posturi dă musafiri… dacă vă țin brăcinarii!
Că la comentat… nu vă întrece nimeni!
Vlad să scrie, Vlad să măture în spam, Vlad să vă răspundă la aiureli, Vlad să aia și ailaltă.
Lipsă dă solidaritate mahalagească, bag eu seama…
“Să ne dea Vlad! Că Vlad are…”
Idei, posturi, poze, bicicletă…
Să moară pichi dacă nu sunteți mioritici, balcanici, la porțile mahalalei, alea…
Puturoșilor!
@Vlad: Foarte simpatica mâța. Bietele mâțe negre, cat de prigonite fost-au.
@topic (si mai mult pe langa gard): mi-a placut intrebarea de final.
Io trag la tema, ca dusman virtual n-am avut (desi imi amintesc cat m-am enervat odata, de-adevaratelea, pe un topic de pe un forum).
Am un nemesis real (IRL, ca sa zic așe). Aud ca omul are un fiu pe care il antreneaza sa ii calce si el pe altii pe bombeu. Pai, da, ca dualitatea tre’ sa ramana, bine-rau, se stie.
Partea cu personajul ma strict enerveaza. Mult timp trebuie sa ai, nene, ca sa dai oarece substanta unei plasmuiri de felul asta. Parca nu avem si-asa masti peste masti. Macar din alea reale par sa fie sanse mai mari sa tragi foloase, da’ unui experiment virtual nu prea ii vad rostul. Ei, stiu ca nu-i asta beleaua: odata ce s-a priceput de catre ambele parti ca sunt roluri, apoi nu vad de ce n-ar continua razbelul. Sau n-am inteles eu bine si numai una din parti a recunoscut ca e un rol, in vreme ce pentru cealalta nu e cazul sau nu vrea sa recunoasca?
Blegoo, erai mai artist.
eu zic ca si acum e (la fel de) artist, dar acum e unul cu dileme…
dusty a zis:
Dusty, nu-i chiar așa.
Poate fi un proiect, un exercițiu intelectual, nu?
Alfel, da, aia e beleaua: razbelul devine un exercițiu în futilitate, ceva forțat, stângaci, chinuit.
Situație e și mai complexă – deoarece una din părți (Blegoo) a declarat public (și repetă periodic) că 1) Nu se supără. Și 2) Discută pe bune.
Normal, dacă adversarul te ia cu “aia mă-tii” te obligă la un anume ton de discurs – nefiind supărăcios, accepți stilul și vorbești pe limba lui, poate ușor mai ironico-zeflemist.
Dar măcar te bazezi pe ideea că celălalt te ia la perpulis la modul serios.
Dacă brusc, adversarul zice: “Băh, io nu zic PE BUNE când te înjur, sper să nu te enervezi” – jocul se cam termină.
Dilema e cum mergi mai departe: adversarul continuă să te înjure, da’ parcă nu-ți mai vine să răspunzi…
……………….
@Diligentreader: Aaaa, aia. Păi, să notez, să mă corectez, alea.
@Lebăda: :))))))))))) …
Acuma deh, naspa, daca “dujmanu'” a cetit si el postul asta (lucru dealtminteri foarte plauzibil, avand in vedere cimentata legatura intre mahala si doctorii “i” si a lor cafenea), situatia se complica si-mai-si.
Blegoo, sa fim iertati, una-i “eu nu sunt suparacios” pe care-l io una-l pot percepe foarte bine ca venind de la un ‘scriitor’ (ce, nu se egzista uameni nesuparaciosi pe lume?) si alta “bai, stiti, io, un proiect, un alea, nu e pe bune ce fac, ba chiar suntem mai multi, chestii, trestii”. Asta ultima are o suficienta doza de artificial (queue de posturi scrise de robotzi, de ex) ca sa nu ma mai intereseze defel. Zic si io, nustiu.
Madelin a zis:
Păi… n-am susținut că asta e “blegu'”; am oferit explicațiii posibile.
Alș vine în minte… cu personajul (virtual) lui invariabil răutăcios.
Poate fi un hobi, ceva.
Unii colecționează timbre, alții compun personaje virtuale.
als nu era rautacios de felul lui, dar probabil ca deja stia de boala. Mai stiu vreo doi oameni cumsecade si blanzi, transformati de boala in oameni cruzi si insuportabili.als cred ca avea revolta fireasca a omului care moare prea devreme si nu-i iarta in adancul lui pe norocosii care raman. Asa cred eu. Blegoo, la tine nu e cazul, nu? Asa ca nu-l mai lua pe Leo ca exemplu de rautacios. Te rog.