Și acum, dragii miei, momentul pe care l-ați așteptat cu toții. La cererea publicului (mii și mii de scrisori), Blegoo revine în Mahala! Printr-un nou guest post! Mulțumim, Blegoo!
Vlad S.
Scriem cu toții, nu?
Pariez pe ce vreți că ABSOLUT toți cititorii (și comentatorii) mahalalei SCRIU.
Majoritatea pe gloabele lor, care este.
Unii… bunăoară io… nu scriu nimic; doar latră.
Nu comunică vreun mesaj.
Produc zgomot enervant.
În general, răspunsul/comentariile se reduc la aruncat de borcane de zacuscă ori dulceață mucegăită din balcoane. Ori simple înjurături răcoritoare… combinate cu promisiuni de tăiat gât/cumpărat otravă/ofertă de lichid de frâne+zeamă de răcit motorul.
Totuși, întrebarea rămâne.
De ce scriem?
Vlad, de exemplu… SCRIE.
Mai poietic așea, că ăsta-i felu’ lui. Dar asta nu explică DE CE.
Tapirul… OBIȘNUIA SĂ SCRIE.
Citibil, chiar. Ocazional, dădea dovadă de inițiative – gen bucătăria tapirului, locu’ dă baștină al tapirului, forumul lui… fel de fel.
Kestii-trestii.
Acuma nu mai scrie nimic.
Nu reiese DE CE NU MAI SCRIE.
Madelin SCRIE.
Destul de des.
Dar fără kef/vervă/pohtă.
Scrie de parcă o plătește cineva.
Oare… DE CE A PIEDUT STILUL MADELINESC?
Probabil scrie un nou roman, secret, alea.
Nu se știe, sicret.
Ori poate taie în carne dă oameni vii, coase mațe, alea.
Poate astea… te cam ÎMPIEDICĂ DÎN SCRIERI?
Tașa… EA NU SCRIE.
Ea povestește.
Mie mi se face frică dă poveștile ei.
Că e REALE, nu-i invenții.
Selekktor… SCRIE într-o limbă inventată dă el însuși.
Un fel dă… “Lord uof ză Selekktion”.
Cora… EA SCRIE cu scopu’ să afle cine-i blegu’.
Da’ aia nu-i scriere, e detectivism amatoresc.
Zeamo… DERAPEAZĂ SCRIIND în limbi streine de sufletu’ lui.
Normal… io-l latru în limba corectă.
Sunt mulți… nemenționați.
Care scriu.
Nu vă supărați că n-am pus lince la toți.
Am dat doar egzemple… nu am propovăduit vreo evanghelie.
Io vă citesc pă toate/toți.
Dă la Blo la Ștefan/Șerban ăla și dă la Lia la Dorian – cu trecere pîn Visarion și Dănuț, Fluture și Monica.
Dar totuși…
Subectu’ e … “DE CE SCRIEM?”
Nu “CINE SCRIE”.
De scris, scriem cu toții.
(mai puțin eu – io latru)
Chestia e… DE CE?
E ieftin să spui că vrei să te bagi singur în seamă/zeamă.
Argumentul e lipsit de calorii, merit ori seriozitate.
Parale nu prea ies din scrisul ăsta.
Citind ce scrieți voi… mi-e greu să mă abțin și să nu întreb:
DE CE SCRIEȚI, BĂI FRATE?
Eu simt nevoia să scriu. Probabil că povestitul e o nevoie străveche a oamenilor, un mijloc fundamental de coeziune socială în ciuda distanțelor. Sigur, acum nu mai există distanțe, deci poate povestitul (și scrisul) e un atavism.
Aveam o altă teorie, tâmpită, ams scris-o pe aici dar nu știu unde, că toți ăștia care simțim nevoia să scriem suntem toți atrași de o carte perfectă, dar nimeni nu o scrie, așadar toate poveștile sunt diverse măsuri ale eșecurilor noastre.
Blegoo, vin vremuri grele.
Acum este lege, nu mai ai voie sa latri nesupravegheat pentru ca te paste blegootanasia.
Aruncatul în apa cu pietricele ?
http://www.youtube.com/watch?v=GGGlE-2x5Lo
poti latra semisupravegheat. in romgleza.
@ B.deComp: Da, ceva de genul.
Personal, aș vrea să scriu ca Moustaki:
http://www.youtube.com/watch?v=JI_Vmthx4G0
Nu degeaba îi cânta lu’ blonda la ureche.
Evident, să compun cuvinte ca Vanghelis sunete:
http://www.youtube.com/watch?v=5w0Xy_6WIY0
Cu tristețe, recunosc că nu-s capabil nici măcar să trag la sania lui Vangelis.
Știu, am pretins ocazional că sunt și eu acolo, în filmuleț; da’ nu-i adevărat. E doar o dorință deșartă.
Aspir spre, dar n-o să fiu primit.
@ Vlad:
scribere jussit amor
Cică e atribuit lui Ovidiu, care a petrecut ceva timp la Constanța.
Aparent, astea trei cuvinte au inspirat mulți scriitori.
@ Chupadogra:
Știu.
Da’ nu mi-e frică, mă apără Cora – care simultan îmi dă cu bățu’ peste bot.
(cum dreaq’ vine treaba… aperi neamu’, nevoile, sărăcia și alea… și croiești joarde nemiloase la unu’ singur?)
Hai, serios acuma.
Vlad glumește – când spune că e mare cerere.
În realitate, el se ferește pe cât poate de lătrăturile mele – motivul fiind evident.
Orice topic propun… iese cu jumuleală, încăierări în curtea dîn spate și chemat poliția.
Mă jur pă coada mea (o să pun poză pă tuităr), că nu pornesc o discuție de dragul scandalului pe care îl doresc unii – se știe cine.
Acuma… în ultima vreme… m-am aciuiat la gloabe de muieri – femei adică. La fete nu mă bag, că e multă poiezie acolo, și io nu le am cu poiezia, cum bine zicea Safta Nebuna.
Greu să dai budigăii jos dă pă fete… cere poiezie multă… stroiască… da’ la fimei merge, ele se distrează, te plesnește peste căpățînă și zice:
“Gata, blegule, că mă faci rîz și mă gîdili!”
Io acuma… în secret… derivez mari plăceri când rîde fimeile – muieretu’, adică.
Ce vreau să vă zic io vouă: fimeile scrie dăspre viață adevărată, nu închipuiri fantasmagorice.
Pauză aicea. (Tașa e cea mai tare MUIERE pă care am citit-o vreodată. Evel Knievel era un puțoi, pardon mai frenci. E ușor să prestezi, când ai testosteronu’ dă partea ta. E greu să fi un Patton femeiesc – asta neînjosindu-l pă general)
Vorbim scris aicea, da?
Dacă prin absurd… Tașa ar minți grupa mare… și nimic din aventurile ei n-ar fi adevărate… apăi – VALOAREA scrierii e neschimbată, zic eu.
Sicretu’… bănui io… e că ei îi place să spună povești.
Povestea de făcut sarmale pă aragaz… povestea pă Himalaia… orice povestește Tașa e ceva nemuritor.
Acuma… am trecut și io pîn întâmplări de cum scoți sutienu’ dă pă fete; unele nu vreau să le povestesc – pă ideea că dacă nu le povestești… NU S-A ÎNTÂMPLAT!!!
Dar am avut și întâmplări povestibile… unele care îți ridică păru pă ceafă. Am încercat să le povestesc… a ieșit un spanac moale.
Kestia este… că atunci când scrii… trebe să te desprinzi dă pământ; povestești, nu vorbești.
Povestea… scurtă-lungă-nu contează… nu-i o dare dă seamă; ori un proces-verbal.
Orice povestitor care își merită faima pune sufletu’ în poveste, nu freacă menta.
Moustaki.
Vangelis.
Tașa.
Blegoo, e clar ca nu vrei scandal, esti hinocent.
Asa ca nu pot sa-ti dau decit un raspuns sincer referitor la intrebarea de ce tin bloc. E nevoia de caterinca, de impuns oamenii care ma supara sau care-mi plac, cu riscul de-a-i supara. Nu ma pot abtine. Nu ca tine.
Unii baga stiinta stiintifica si/sau arta artistica pe blokku lor, in timp ce eu bag numai fitile. Uneori atit de subtile incit nici eu nu-mi dau seama ce-am vrut sa spun.
Imi place scandalul, primesc. Dar nu-mi plac scandalosii in afara de mine.
Auzi Blegoo, dar cei care sheruiesc pe feizbuci in nestire nu merita intrebati la rindul lor de ce dau cu clicu? E si aia greu, sa stai toata ziua cu ochii pe ce fac altii.
Totul are un scop proxim şi unul ultim, zice Mayr. Hai să o luăm aşa. Care scop ne interesează? De ce scriu Vlad S. sau Maricica pe FB? Sau de ce nevoia de a se exhiba a fost selecţionată în evoluţia lui H. sapiens?
Ovidiu scria pentru nemurire, aşa cum zicea pe undeva. Persistenţa gândurilor dincolo de moartea conştiinţei. Motivul proxim: teama de moarte, de neant. Motivul ultim: continuitatea, coerența societății omenești.
Alteori scriem pentru că doar așa avem impresia că existăm. Socializarea media bate pe cea din RL. Spre exemplu, eu unul nu prea am prieteni în RL, adică unii pe care să-i văz mai des de o dată pe an, cu care să discut chestii. Am familie, dar familia nu e pentru socializare, e altceva. Așa că îmi rămâne blogul.
Întrebare complementară: de ce nu scriem suficient? Eu de exemplu nu sunt consistent. Scriu blogul ăsta de 7 ani, și nimic din el nu merită să rămână. (Scopul scrisului e rămasul, că altfel stăm de vorbă). Cu alte cuvinte, e degeaba. Am început un blog de psihiatrie, dar nici acolo nu mai am nerv. De ce nu ducem scrisul până la capăt? Motiv proxim: nu sunt în stare. Motiv ultim: e bine ca majoritatea dintre noi să nu rămână, să fie uitați, ca să dăm ocazia unui nou început, în asbența noastră.
blegoo ne întreabă ca aura urziceanu, ce e iubirea. (răspunsul e tot ăla). sau ca grupul divertis “cine a fost mihai viteazu şi de ce”
adică, oleacă de întrebări retorice.
io unu’ scriu ca să mă socializez, că aşa am început în anul ajungerii mele în America. (s-a discutat blogul şi pe forum,de fapt
şi de aia am zis io demult că blogul nu prea e pentru mine, io’s polemic, forumul e mai potrivit. dar din păcate forumului i-a căzut steaua, cum îi cade şi blogului acum – feisbucul e la putere
de fapt cred că toţi scriem din hedonism şi narcisism
Da, dar narcisismul și hedonismul sunt scopuri proxime. Și decadente, de fapt. Narcisismul este forma decăzută, contemporană, a unui impuls mai înalt. Putem presupune că la un moment dat au existat oameni care, dăruind ceva prin scris, au obținut și recunoștința celor din jur, lucru atractiv pentru orice narcisist.
păi da, dar cred că eu, cel puţin, scriu doar pentru scopul ăla proxim. mă tem că n-am un scop ultim
Așa, că ai încheiat cu mine: nutresc speranțe că întrebarea era retorică, de aia e scrisă cu majuscule.
Motivația mea e compusă din frânturi din toate cele expuse mai sus. Mai puneți la socoteală că sunt departe de casă și de vorbitorii de limba română și-mi descopăr și probleme de memorie imediată. Am recitit niște lucruri petrecute în 2009 și redate fidel pe blog și m-am uitat de două ori în bara de sus: era scrisul meu.
Se întâmplă să o fac și doar ca să nu-mi ruginească obieciul, dar mă feresc să dau în automatisme. Mă mai și rușinez de multe ori că las urme pe internet, mai șterg, mai redresez și pe urmă iar scriu.
Sunt grafomană, clar.
@ zamoca:
Deci… tu de ce scrii?
lektor a zis:
Ăla e un post pe care o să-l scrii tu.
@ tapirul:
Ba pardon!
Eu am întrebat “DE CE”, nu “CE E”.
Iubirea e ceva ce avem toți.
Da’ nu scriem toți, deși unii nu scriu fin’că nu știu – că-s analfabeți; alții nu scriu deși au absolvit liceul.
Nu-și fac blog, nu au cont dă tuiter or feisbuc, trăiesc bine-mersi.
Scrisul e la alegere, prin urmare.
Alegi să-ți faci blog, nu ți-e impus.
Majoritatea celor care își fac un blog îl lasă să moară relativ repede. Scriu 4-5-10 posturi și părăsesc premizele.
Motivele pot fi nenumărate – ca răspuns la întrebarea “de ce ți-ai închis/părăsit/șters blogul.
Există însă o minoritate care se încăpățînează să păcătuiască.
Care n-o fac din obligație de slujbă, nu fac bani din activitate (ori fac prea puțini să merite oboseala), nu sunt scriitori de meserie (chestie care se vede).
Întrebarea mea era pentru ei.
Speranța mea era ca întrebarea să rămână la bibilică și să apară cu nevinovăție atunci când persoana în cestiune purcede la țăcănit tastatura.
“De ce scriu eu, domnule?” sună ca ceva care ar întreba Moromete – dar e ceva care ar trebui să ne frământe pe toți ori de câte ori ne punem să producem un post pe gloabă…
Blogul e un jurnal. Că e scris pe hîrtie ori “pă net” nu face o diferență – interacția cu cititorii nu-i obligatorie. Poți să ții jurnalul în sertar, încuiat la fel de bine cum poți să refuzi să ai comentarii.
Poți face polemică bine-mersi pe blog – precum am dovedit anterior, în câteva ocazii.
După cum nu poți să ai obligatoriu o dezbatere doar pe un forum – imed-ul e cea mai bună dovadă.
Calitatea dezbaterii depinde de participanți, precum Zeamo a constatat pe propria piele încercând să producă o discuție după regulile “economistului” asezonat cu legi ocsfordiene.
(pauză dă uoftopic: acum cîtva timp mi-a venit o idee măreață – bazată pe faptul că am o cunoștiință care e opusă ca gândire mie cam în toate. Să fac un blog pă bază de dezbatere a oricărui subect imaginabil, ori la ordinea zilei. Se dă topicul, după care restul postului e împărțit pe doo coloane – la stânga io, dă egzemplu – la dreapta tapirul – tot dă egzemplu. Comentarii dîn haudiență sunt admise, dar nu-s necesare. Practic, e un blog cu doi autori – care oferă o ceartă permanentă. Înjurături, zeflemele și ad hominem sunt admise și dorite. Probabil e cel mai potrivit pentru subiecte de politică – orice român se naște poet și politician – așa cum a arătat Păunescu.
Ca orice idee măreață… n-a trecut dincolo de postul de test – opozantul meu nefiind înclinat la ceartă scrisă, doar la aia verbală.)
Continuînd la uontopic, megatonajul de aiureli plicticoase produsă de minoritatea care se încăpățînează să continue existența blogurilor anoste, plicticoase ori simplu imbecile nu poate fi explicat simplu prin hedonism, narcisism, egocentrism ori ce mai oferi tu.
Așadar, eu resping explicația ta cu referință la “de ce nu (mai) scrie tapirul”.
Accept (cu mârâială parțială) explicația cu socializarea.
Problema însă… e că cei dintre noi care sunt cu adevărat sociabili – în RL – sunt tocmai cei care n-au blog, cont de feisbuc, tuiter și nu se manifestă pe forumuri.
Observația asta (empirică, recunosc) conduce la întrebări incomode – “Oare sunt antisocial?” și alte caterinci care deraiază topicul prezent.
Mihai viteazu a fost un voievod, ceva figură istorică.
De ce?
Degeaba…
vechiul bleg.
ai cetit bre ce am scris io acolo? toate articolele alea de le-am linkuit? NU AI CETIT, ca de obicei
I’m out of here
cine dracu m-o fi pus să răspund.
Vlad a zis:
Întrebarea blegului, ca răspuns la întrebarea lu’ Vlad:
De ce avem tendința să deraiem subiectul, introducând alte întrebări? Tu cu insuficiența, tapirul cu mihai viteazu…
Să fie asta încă o dovadă în sprijinu’ legii consecințelor neintenționate?
tapirul a zis:
Nevoia dă socializare?
🙂
Corect, n-am citit (încă), dar intenționam să.
Fin’că știu că tu nu pui lince airea, la ‘șto.
Da’ lasă-mă nene… să citesc cînd și cum vreau io!
E democrație, ce dreaq’!
Odată fac și io un topic serios și vii tu Aura Urziceanu…
Precum am zis, întrebarea mea era pe bune… ocazie de autoexaminare pisicologigă, gen.
Personal, am recurs la o stratagemă ieftină când am spus că eu nu scriu, doar latru.
Fin’că știam că dacă nu calific așa, mai devreme ori mai târliu, cineva o să întrebe:
“Da’ tu de ce scrii, băi blegule?”
Chestie la care n-am un răspuns.
N-am.
Vorbesc serios.
Întrebarea, deci, mi se adresează (și) mie.
@ Monica:
Aia cu recititul de chestii scrise demult e bună rău!
Personal, mă feresc de asta ca dracu’ de tămâie.
🙂
Blegoo, daca nu ataci pe cineva concret, topicul moare incet. Hai, zi ceva pozitiv de blogårul ponta, sau de feizbucårii care-l sheruiesc. Promit sa-ti raspund furios.
@ lektor:
Ce să zic… o să mor dă necaz.
Muoare topicu’… așa, și?
Se cheamă că nu-s mulți care-și pun întrebări.
Ori că-s mulți fricoși să se întrebe.
Lektor, eu chiar nu am intenționat caterincă acuma.
Singura mea încercare umoristică s-a terminat într-un eșec lamentabil, Vlad fiind nevoit să șteargă postul.
Moartea topicului nu e determinată de lipsa de comentarii rapide.
Nici supraviețuirea, aș adăuga eu.
Polemica pe subiect nu e esențială – dar introspecția este.
Ideea nu e să te aliniezi de-o parte ori de alta, ci să încerci să fi sincer cu tine însuși, să descoperi chestii de care habar n-aveai că le ai și să le împărtășești cu alți oameni.
Ocazional, suspectez că tu și tapirul sunteți una și aceeași persoană – doritori de scandal “by any means necessary”.
Îmi place să cred că e doar o abureală de-a mea, temporară, cauzată etilic.
(dar dacă… totuși…?)
Ponta nu scrie, are oameni care scriu pentru el.
Cândva… poate o să ai și tu.
Oameni care să scrie pentru tine.
Feizbucul n-are absolut nici o valoare dincolo de a te scuti să plătești timbre și plicuri ca să le spui altora ce mai faci. Și să tipărești pozele, evident.
Feizbucul e doar o formă legalizată de spam masiv, la modul personal.
Chiar… ce-ar fi să scrie altcineva pentru tine?
Cu nițel efort, aș putea produce posturi vlădești poetice pline de miezuri ascunse și aspirații nebănuite.
Serios c-aș putea.
Ori Monica ar putea.
Ori chiar tu.
Stilul literar al lui Vlad e sufient de amorf încât să permită pastișe lejere.
Chiar, ce-ar fi… dac-ar fi?
🙂
Autentic… versus fals.
Ar schimba realitatea mahalalei?
Pariez pe ce vrei tu că nimeni nu s-ar prinde.
Scrisul deci… (s-aude acolo în fundu’ clasii, tapirule? Îincetează să lansezi cocoloașe de hârtie muiate în scuipat…) e ceva personal, nu universal.
Eu adresez întrebarea la modul personal.
Știu că oamenii au treabă – uneori ia timp să reacționezi.
Dar n-am scris topicul ca să depășesc recorduri de reacție. L-am scris fiindcă mi s-a părut important. De ce produc eu posturi pentru blogul lui Vlad? Nu-l cunosc, nu ne-am văzut vreodată – șansele sunt că o să murim bine-mersi fără să ne cunoaștem. Interese comune n-avem. Intelectual, suntem la fel de departe ca și geografic – unde Havana e foarte departe de București, la fel cum școala profesională e identic distanțată de facultatea de medicină.
Deci… nu știu “de ce”.
Încă.
Da’ mă bazez pe reacții, pe comentariile altora, ca să răspund la întrebări.
Nu-i socializare, e cercetare științifică.
@ Blegoo:
Fin’că editorul nu funcționează, faceți și voi abstracție de taipos ori ecsprimări blegi.
Vlad a zis:
Bine, înțeleg nevoia.
Dar asta nu explică motivul.
Eu simt nevoia să cumpăr jipane, dar asta nu explică “de ce”.
Și cum explici coeziunea socială cu referință la tâmpeniile scrise pe miliarde de globuri? Ori aia e ceva gen epilepsie verbală, exprimată “pă net”?
Când scrii ceva – orice! – îți asumi responsabilitatea poveștii, indiferent de scurtime ori lungime.
Ori… eu văd scrieri total iresponsabile… (persoanele dă față se exclud, normal)
Vlad a zis:
Adică… “Scriem, deci existăm!” ???
Gîndirea nu e valabilă decât dacă e înregistrată?
Pe hîrtie ori pe net?
Valoarea lui Pepys e că a ținut un jurnal? În vreme ce lord Byron nu?
Ce l-a determinat pe Pepys… în sinea lui… să țină un blog primitiv?
Pepys e un mare zero, istoric/cultural/social/militar vorbind… fără blogul lui.
Cât de important e să scrii?
Tu n-ai să mori dacă nu scrii, corect?
Nu-i ca și cum te deprivez de apă, ori mici la grătar.
Dar e clar că e important pentru tine.
Ca și pentru mine.
Dar… DE CE e important?
Bå blegoo, daca tu poti sa raspunzi la intrebarile de ce traim, de ce exista soarele, de ce unu e mai mare ca zero, de ce e boraD uselist då export, atunci esti tare cu adevarat.
Dar pe tine te intereseaza chestii då fumei ajunse la melancolie. Se vede de la o posta cå esti umanist, poiet då cåmin cultural. Te pierzi prea des in dogshitzi, in amanunte vreau sa zic.
Intrebare originala si nemaivazuta: de ce scrii måh?
Raspuns plagiat: ia då clic pe tu de ce scrii, si revenim cu amanunte.
Chiar acum, in momentul asta, nu stiu sa-ti spun de ce scriu. Cu siguranta niste vanitate si alte ingrediente sociale, cat sa fie tocana buna de mâncat.
Sa zicem ca tin legatura… chiar daca nu stiu cu cine.
Ma scuzati pentru “vorbele”-mi confuze, fusei la Focsani dupa struguri si alte legume.
PS. In ce baza trebuie raspunsul de mai jos (captcha)? A, stai, aici nu e pe blog la lekktor. Scuze.
@ lektor:
Orice mahala are cămin cultural – e regulă dă la împărăție.
Orice cămin cultural însă… are cenaclul pă care îl merită.
Orice cenaclu… are membrii pă care îi merită.
Ocazional, comentez la Zoso, Arhi și Petreanu.
Da’ nu mă consider membru dă cenaclu.
păi io ți-am răspuns serios, inclusiv cu aura urziceanu. văz că nu te prinzi. avea aura urziceanu o melodie “ce e iubirea?” – așa și tu cu înntrebări încuietoare. ce, vrei să-ți răspundem ca la matematică, cu ecuații? e ce zice și lektor, pui întrebări retorice. sau semiretorice. “această întrebare/multe răspunsuri, sigur, are” – continua aura urziceanu.
deci, bre, legătura era cu GENUL întrebării, nu CONȚinutul ei (iubire, scris, balauri)
da, ți-am zis că de socializare, hedonism și narcisism. nu-i de ajuns? e onest, n-o să spun că scriu ca să mă înalț sufletește sau că am un scop ultime, să rămână o fărâmă din sufletul meu pe planetă. de ce strâmbi din nas? că ești culmea, io’ți spun că-mi place roșu, tu-mi spui că nu prea se poate, tre’ să fie o culoare la mijlocul spectrului.
citește când poți, da’ dă răspunsul după aia, că nu stai în apă
că m-ai stârnit; vezi penultimu’ vers
Ce e iubirea
Ce e iubirea
Să nu întrebi vreodată
Şi gândul niciodată
Nu-l răscoli căutând un răspuns
Ce e iubirea
Această întrebare
Multe răspunsuri sigur are
Nu-ntreba
Vei afla că în viaţă
Iubirea se-nvaţă
Neştiind de ea
Nu-ntreba
Vei afla cum te-aprinde
Când îţi va cuprinde
Dorul inima
Nu-ntreba niciodată
Nu-ntreba ce-i iubirea
Nu-ntreba
Răspuns nu vei afla vreodată
Nu-ntreba niciodată
Nu-ntreba ce-i iubirea
Nu-ntreba
Răspuns nu vei afla vreodată
Ce e iubirea
Nimeni nu-ţi poate spune
Nici rele şi nici bune
Nu vei găsi în cuvinte răspuns
Ce e iubirea
Această întrebare
Multe răspunsuri sigur are
Nu-ntreba
Vei afla că în viaţă
Iubirea se-nvaţă
Neştiind de ea
Nu-ntreba
Vei afla cum te-aprinde
Când îţi va cuprinde
Dorul inima
Nu-ntreba niciodată
Nu-ntreba ce-i iubirea
Nu-ntreba
Răspuns nu vei afla vreodată
Nu-ntreba niciodată
Nu-ntreba ce-i iubirea
Nu-ntreba
Răspuns nu vei afla vreodată
Nu-ntreba niciodată
Nu-ntreba ce-i iubirea
Nu-ntreba
Răspuns nu vei afla vreodată
Nu-ntreba niciodată
Nu-ntreba ce-i iubirea
Nu-ntreba
Răspuns nu vei afla vreodată
Nu-ntreba.
oho, ba face toată diferența. e pe net tocma că e din narcisism, și nevoia aia din piramida lui Maslow, aia de recunoaștere socială sau cum îi zice. scriem pă net tot din motivul pentru care ne îmbrăcăm șic, ne rebelizăm la adolescență, ne lom ochelari hipsteri cu ramă de baga, etc. ca să fim observați și remarcați – d’aia dăm și laicuri, șaruri, și alte alea pe feisbuc. în esență de aia
@ Fluture:
Posibil să te distreze, ori să te întristeze.
Realitatea e că postul ăsta a fost scris (parțial) ca o întrebare la “de ce mai scrie fluture?”
Bani faci… bizniz faci… ce dreaq’ mai te complici cu bloage?
Nu văd vanități în scrierile tale.
Nu văz nici marcheting.
Nimic de-a face cu viața ta reală.
Nici în alea vechi, nici în alea noi.
Poate e disperarea din:
“Băi frate… da’ chiar sunt singur contra tuturor?”
Ori:
“Singur pîntre Dujmani” editura Aripioara, 2020, 348 pg, cu ilustrații și desenele autorului. Dă vânzare la toate chioșcurile.
…………………………………………….
Nuș’… eu încă bîjbâi după răspunsuri.
Oricum, declarația “vom trăi și vom fi liberi” a lu’ Brăduț nu mi s-a părut o soluție.
Libertatea, crez io… depinde de ochiu’ privitorului.
Ca să citez apocrific bancul:
“Scrie, scrie… asta-i viată?”
@ tapirul:
O să răspunz după ce citesc lincele – TOATE!
Înțeleg că subiectul te-a preocupat, cândva… da’ acuma e subiectul meu, alt anotimp, altă caterincă.
Faptul că tu ai propus întrebarea cândva demult… și ai enunțat răspunsuri nu e lege cuantică.
Întrebarea mea cere răspunsuri anuale, perene gen.
Că ai pus răsaduri anu’ trecut nu implică că ai pus răsaduri veșnic.
Există întrebări pe care trebuie să le vizitezi constant, cred eu.
Asta cu “de ce scriu” aparține categoriei.
Lasă-mă în durerea mea, am de citit lincele tale plus kkaturi de RL.
Frate bleg, nu ne dai voie sa fim sinceri? Ne intrebi, noi raspundem, iar tu zici ca nu, ca nu e adevarat, ca stii tu mai bine.
Repet in ceea ce ma priveste. In ordine:
Vanitate
O forma indepartata de socializare
Niste dependenta netrata la timp
Inca ceva care-mi scapa
Te rog io frumos sa nu ma mai provoci, m-am plicitisit de cate ori am scris si am uitat sa pun captcha si Vlad (raul asta) m-a sters!
@ Fluture:
BLEGOO (nădușit, potrivindu-și zgarda): “Dați-mi voie, dați-mi voie!…”
(către Vlad): “Dom’le primar… uoamenii mă înconjoară, vântu’ suflă rece, Băsescu, alea. Stau aicea… cu străbunii mei… cu Aura Urziceanu și mihai viteazu… și se face ‘șto de mine și ideilii mele… așa nu se mai poate…”
(gălăgie în sală, unii lektori se ridică dă pă bănci)
………………………………………………..
Habar n-ai ce-i aia “vanitate”.
Io o cunosc, chiar am invitat-o la un suc la terasă… de doo ori!
Trag nădejde că o să avem oarece relație.
Nu, în cazu’ tău nu-i aia care îți “scapă”.
Cum definești tu “vanitatea”?
Cu restu’ de motivații nu am probleme, posibil din cauză că mă relatez.
Cu provocarea… e mai simplu și mai ieftin: scrii… deci provoci!
Să lăsăm smiorcăiala cu “da’ io scriu pentru mine și o mătușă…” – scrii ceva, se cheamă că provoci.
Zice D’Artagnan, nu io.
Scriem ca sa existam!!
io am alta curiozitate personală: de ce nu mai citesc. bloguri, adicătelea. că nu mai citesc.
tapirul a zis:
Explicațiile pot fi… “fără număr, fără număr”.
În realitate, se reduc la două:
1. Lumea scrie prost, gen feisbuci, trei scuipați și o poză. Minimă rezistență. Minim de efort. Cam ca ce spune bianca – “scriem ca să existăm!!”
Ca urmare, nu se mai merită să citești gloabe. Seim șit, evri dei.
(uoftopic: continui să răsfir prin lincele dumitale; problema mea – în acest moment – devine dacă să atac inconsistențele de gândire ori să promovez ideile; desijiăns, desijiăns…)
2. Ești preocupat de alte chestii, gen RL.
bianca a zis:
Există Bianca?
Există…
🙂
Uăftopic: Tapirule, pune la loc plagul dă leit edit, te ro io.
da’ de ce crezi ca l-am scos?
blegoo, cad ambele motive. înainte când citeam bloagele erau la fel de bune sau proaste şi b) eram la fel de ocupat în RL. alta-i iecsplicaţia
Dumneavostra, domnule Blegoo, nu existati?
bianca a zis:
Desigur că exist!
Ca personaj, normal…
tapirul a zis:
Nuș’… conflicta cu tema? Cu alte chestii?
Ca să-mi faci mie în ciudă?
🙂
tapirul a zis:
Și ca să fiu mîrlan pîn’la capăt… la Împricinatul de ce merge?
Acuma… io nu’ș ce să zic:
“…sincer, sunt oarecum asa total interzis de interdictia inca in vigoare de a participa, chiar si ca cititor la blogul lui Vlad de laMahala, ca eu uneori am acces intermitent la blogul lui depinzand de unde il accesez, si citisem recent un articol in care tu te-ai decis sa participi din nou acolo, si puneai intrebarea de ce scrieti, si eu chiar am scris un raspuns total sincer si non-spam, dar dupa aia, desigur ca la moderat si-a dat seama ca eram eu, si iar mi-a interzis accesul…”
http://www.blegoo.com/2013/09/16/caterinca-de-canada/comment-page-1/#comment-10854
Dar clar asta se leagă de lincele pe care mi le-a oferit Tapirul – apropo de cât de democratic e un forum față de un blog.
păi hai să pisicanalizăm: dacă întrebai “ce s-a întâmplat cu pluginu, nu mai merge?”, aș fi crezut că suspectezi ceva tehnic. pen’că-mi spui derect să-l bag la loc, suspectez că suspectezi că l-am scos așa de flori de măr
la îmnpricinatul merge că are versiune mai veche neactualizată. noua versiune aici interacționa cu tema sau cu wordpress-ul sau cu ceva, și nu mergea. dădeai click pe comment si se albea pagina, ceva se oprea prin brausăr.
de aia, deci. când o să am timp o să caut varianta veche. problema e că pluginul cu pricina caută sponsori, nu prea mai e dezvoltat. a trecut pe la unii cu variantă plătită, acum ciu-ciu.
mulțumit?