Aparenta pauză în activitatea mea de cercetare a amorului nu a fost pură lene, cum mulţi dintre cei ce mă cunosc mai bine tranşează cu lama lui Ockham. Mai curând m-am împiedicat de o dificultate de ordin ştiinţific, pe care am să v-o prezint în cele ce urmează, laolaltă cu o posibilă soluţie.
De multă vreme, autorii amorologi şi nu numai clamează universalitatea dragostei. Este o evidenţă, dragostea este o forţă primordială şi universală, probabil manifestă de mai înainte de început, e liantul cărămizilor lumii, etc. Dar de ce tot clamează aceşti oameni aşa ceva? Desigur, sunt de acord cu ei, dar mă întreb de unde nevoia să o reafirmăm fără odihnă, pentru că nevoie e, intuiţia ne-o spune. Probabil pentru că tot intuiţia, pe unde undeva, ne contrazice, sau ne arată că, e lângă iubire, mai e ceva.
Pe măsură ce matematica amorului a făcut progrese, ecuaţiile au început să o ia razna. Mai mulţi ani m-am străduit să le adun în sisteme coerente, şi mereu obţineam aceeaşi eroare. Dacă dragostea e o forţă primordială şi universală, de ce nu se prăbuşeşte Universul în el însuşi, într-o atotcuprinzătoare îmbrăţişare? Pentru ca ecuaţiile să fie corecte, e clar că trebuie să introducem un factor, o constantă, la fel universală ca iubirea, dar opusă. Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de opoziţia faţă de iubire, nu este vorba de ură, nici de indiferenţă, astea sunt mizilicuri şi numai nişte creiere pline de angoase au putut concepe un univers indiferent. Nici de altceva care poate fi perceput de simţurile noastre. Ci de ceva mai adânc, mai subtil şi inebranlabil (uau ce cuvânt). Să-i zicem mai bine constanta cosmologică. În vasta literatură, ea e pomenită de nenumărate ori, deşi niciodată nu i se dă un nume, poate din oroare, poate de teamă că, dacă o vom numi, va trebui să o acceptăm. Între iubiţi, ea îi împiedică să fie una, îi ţine separaţi, indiferent cât de mare ar fi iubirea lor şi cu câtă pasiune s-ar avea. Între prieteni, e acea distanţă pe care o simţi în tine chiar în mijlocul banchetului, când ar trebui să uiţi cu totul că exişti şi să te dizolvi în cei din jur. Este eterna singurătate a iubitorului de viaţă. Este ruperea din fiecare lucru, cea care ne împiedică să ne controlăm gândurile şi din pricina căreia ne pulverizăm. Numai quarcii ar putea fi imuni la ea, în măsura în care e posibil să fie imuni şi la amor.
Am mai atins subiectul constantei cosmologice în altă parte; acolo ziceam că ar fi o chestie bună. Nu ştiu dacă este o chestie bună, dar cu siguranţă este limita noastră şi originea ultimă a oricărei disperări.
Toate indiciile par să arate că nu este vorba de reacţiune la dragoste, ci de o forţă autonomă.
Observaţiile din 1998 asupra supernovelor de tip Ia demonstrează expansiunea accelerată a universului, şi deci accelerarea creşterii distanţei dintre noi. Dar toate astea sunt doar prostii, iar dragostea este o forţă primordială şi universală, manifestă de mai înainte de început, liantul cărămizilor lumii.
Comentariul cu nr.200!!!!!
manele who? 🙂
Ca sa ne iubim pe tunuri trebuie sa ne prefacem in quarci – Mada saying
“Cuvantul Quark provine din romanul “Finnegan’s wake” al lui James Joyce şi este asociat cu strigătul pescăruşilor. Acest cuvânt desemnează de asemenea şi un tip special de brânză, produs în Germania”
which is absolutely cul…. Si incredibil, as adauga. Ca de obicei.
🙂
Ma gandesc ca pot sa invat sa injur cam cum invat o limba straina.
Romancuto, invata-ma!
Iarasi am luat o pauza si n-am fost pe faza (imi cer scuze):
Multumesc, Madelin, pentru primirea cu floricelele de porumb:).
Eu intre timp am navigat inspre blogul lui…’Pinocchio’. Ma fascina nickname-ul, si m-a fascinat destul si povestea de acolo. Omul asta este fain si se bucura de viata: mi-i drag de el si cred ca e irezistibil. Sau vorba lui Madelin, poate ca ma atrage atat pentru ca e ‘pierdut pentru mine’, daca-i sa vorbim de flirt.
Si pentru ca ‘totusi iubirea’?:), mi-am adus aminte de o prietena draga de-acasa, care imi spunea acum doua zile ca ma iubeste, ca raspuns la un meil al meu: meilu era scris pentru ca ea era suparata suparata si eu am produs ceva in stilul …’Pinocchio'(sa vedeti pana unde pot merge influentele:) ). Totul s-a terminat cu bine pentru toti, doar eu am ramas cu un oarecare sentiment de inadecvare la marturisirea te iubesc. Iar pe voi va observ marturisindu-va asta fara nici o restrictie:)…Hm…Daca dragostea (am inteles bine?) e o constanta cosmologica, eu de ce am sentimentu asta…cand vine vorba?:)
Final comment: eu tocmai am absolvit academia personala de injuraturi, a durat doi ani si jumatate, am invatat multe (injuraturi)…nu e rau, da’ nici chiar in regula:). M-am decis ca e mai bine sa nu.
Aaa..m-ati speriat (startled, ca nu-mi vine-acu’ in romaneste, de la emotii:) ). De ce s-o schimbat layout-u’?
Uof, e la loc. O sa credeti ca bat campii…da’ in cazu’ asta chiar nu mai inteleg nimica ??
Draga Maria, acest blog are o stafie, care uneori îşi face de cap. O cheamă Gane Scheletu. Nu te speria, se mai întâmplă.
Cu placere, Maria.
Eeiiii, exista iubiri marturisibile si altele nemarturisibile 🙂
Cred ca aici pot marturisi fara senzatiile acelea de inadecvare tocmai pentru ca nu cunosc personal subiectii, numai din virtual. Zic si io, nu stiu. Abia astept sa-i conosc, ca sa vaz cum sta treaba.
Am senzatia ca exista o confuzie: constanta cosmologica nu e dragostea, ci chestia aia care ne tine separati, pana la urma. Eu asa am inteles.
Hehe, da, posibil ca la adapostul www-ului sa putem face (unele) marturisiri:)…
Da ce te faci cu iubirile/iubirea pe care nu o poti exprima in cuvinte (nu neaparat marturisirile:) ) ?
Daca e confuzie, trebe sa recitesc, cu multa atentie:). Nu pot sa prind, nici concret:) si nici macar la nivel de idei, ce este ‘chestia aia’ (for lack of a better term:)) ) care ne tine separati (sau legati, tot una:)) ).
Prin vara trecuta citeam ceva de Ortega y Gasset si tin minte ca dragostea e cea care ne face sa ‘iesim din noi’ si sa mergem spre ceilalti (?)- sper ca nu imi amintesc inexact si ma fac de ras, ca oricum ma complexati deja cu referintele pe care le etalati elegant (si nonsalant:) ).
Mai precis, la chestia aia care ne tine separati, in ciuda eforturilor noastre de a depasi respectiva conditie, i-as spune drama conditiei umane?:))…sau fiecare cu demonii proprii, ca sa zic asa:). (sunt curioasa si trebe sa fac niste cercetari gugal-uichi despre ‘daimon’ul de care vorbeati mai sus).
Oricum, preferatul meu pana acuma, Vlad care, citez inexact, razand: ‘vai de capu lui ne filosofic’ pentru ca ‘o ardea aiurea prin sat’ :)… Eu fac asta cam 90% din timp, imi pun capu nefilosofic si o ard aiurea:). Dar are si arsu asta aiurea farmecele lui:).
Pe mine cuvintele (scrise, de precizat) ma ajuta dintotdeauna. *Si* sa exprim iubirile. Orala nu prea sunt (hihi). Probabil ca de aceea ma *dor* tacerile nescrise. Necuvintele adica (Nichita…).
PS
V. nu e Vlad… Sau e?
aaa…nu e? 🙂 Eu credeam ca V. e Vlad:). My bad.
Dupa principiul ‘unde dai si unde crapa’, din esperentza mea:): eu ma exprim in scris (si despre unele iubiri:) ), dar mesajul nu ajunge. Dintr-un motiv sau altu’…
Mi-e greu sa cred ca nu sunteti ‘orali’ (toti de-aici). Am senzatia ca sunteti prea buni comunicatori ca sa nu fiti (si) orali 🙂
Nu, V. nu eram io. Dar nu ştiu exact unde sunt io.
V-as plasa ‘in the matrix’ :).
Astept sa vina agentu’, ma uit peste umar…ma relaxez: menegeru ii la el in birou, crede ca is ocupata producand dosare:).
Pinocchio a roșit citind cele de mai sus, ceea ce a contrastat cu puloverul verde-praz si cu camasa albastra cu care incearca din greu sa aduca primavara. Culoarea rosie a feței, in schimb, s-a asortat de minune la pantofii rosii.
Pinocchio vrea si el floricele albe.
Si apoi, gindindu-se Pinocchio mai bine la constante cosmologice, iubiri virtuale, flirturi si fluturi, intrebă:
Si oare, daca nu as fi “pierdut pentru voi”, dragele mele doamne (si domnisoare), v-ar placea mai putin de mine? Sau mai mult? Sau ar exista in asta vreo diferenta semnificativa?
Dualitatea Madelin-Romancuta s-o sfaramat ast`seara. Iar Vlad vaz ca filtreaza cu “V”, stiu eu…
Pinocchio, sa presupunem ca ma intrebi si pe mine ce ai scris mai sus si iti raspund: daca fata nu are acces la tine ca esti ocupat, se retrage cred; daca tii nasu prea sus, cautam altoi- o ajut. iar daca o convingi ca nu va potriviti, respecte si viata merge inainte. parerea mea. dar mai e si faza aceea cand trebuie tu sa o lasi free, chiar daca iti place sau.. o indragesti bine! 🙂 asta vroiai sa ti se spuna??
Pinocchio, daca vrei albe de porumb, oricand. Le-am facut poporn si la servici, ca avem si microvele la oficiu. Iar de tine mi-ar placea nice mai mult nice mai putin decat foarte tare, chiar daca. Da’ ti-as mai fi marturisit? Nustiu. Asa cum esti te incadrezi la “a dream came truth”.
Si uite asa ma faci tu pe mine sa scriu din nou pe aici, desi ma hotarasem ca sa iau o pauza.
*Exista* fluturi in Romania, da.
PS
Si abea acu’ am vazt ca Vlad flirteaza si iel. Ei, ce sa-i faci, asta-i viata, vorba lu’ Zagardan.
Unde nenicule fratele meu băi tată, unde??????
@Maria
Sa stii ca io etalez nonsalant si elegant referinte folosind (si) gugl. Or pe tante Wiki.
@Pinocchio
Sa stii ca ai ceva dreptate cu dualitatea aia Madelin-Romancutza. Ca si io sunt suparata de Vlad…
@Vlad
Sa stii ca unde ce? Las’ ca stii tu… (asta asa, ca se va tin in priza cu clonarea)
Maria, nu inteleg ce nu ai inteles tu, dar era asa o treaba spusa la general.
Va zic un banc in tema data, mai putin cosmologica. Cica 2 nebuni, el si ea au fost prinsi de asistenta facand dragoste. Aceasta ii duce la doctorul de garda. Intrebat ce s-a intamplat, pacientul raspune:
– dl.doctor, eu am vrut, ea a vrut, numai asistenta n-o vrut.
@Pinocchio: 🙂 nu mai putin, dar nici mai mult (vorba lui Madelin), nici altfel, dar n-ar fi exprimat :). Sau poate?…(tot din esperentza, se pare ca n-am nici o problema in a aprecia pe cineva, chiar daca ‘nu e pierdut pentru mine’ 🙂 ), cu rezultate…dezastruoase 🙂 ). In concluzie, daca Pinocchio a rosit, asortandu-se cu pantofii:), inseamna ca am procedat gresit…(?), fara urma de sensibilitate in exprimare… 🙁
@Madelin: fiiuuu! M-am mai relaxat…daca e (si) cu gugal si cu uichi, e in regula:).
Cu cine flirteaza Vlad? (care nu e V.) Si, mai ales, de ce?:)
@Romanca: free? adica nu suntem deja? 🙂
Sau cum si de ce lasam pe cineva free (hai ca ma de ce m-am mai lamurit eu, dar la ‘cum’ am inca probleme:) ).
🙂
nu inteleg multe 🙂 , unele fiind legate de generalul discutat mai sus 🙂 …
Maria, nu îţi face griji, nici eu. Mai nimic. Am rămas pe undeva la comentariul al 2-lea 🙂
Io sunt si oral, vorbesc singur o multime prin poieni pe la munte da ma sperie orice miscare prin tufisuri si atunci ma apuc sa scriu sa nu ma inverzesc de tacere. O fi Scheletu ala, sau Safta, cine sa ii mai stie…nici nu vreau sa ma mai gandesc.
@Vlad : aoleu. Tocmai la al doilea…Asta nici nu mai stiu de unde l-am furat 😛
mdah
Adica ce e generalul acela pe care nu-l intelege Maria, dupa parerea mea… poti sa vb de o constanta a vietii, a lumii plasata in cercul filozofiei si al cautarii sensului, dar tot ce e personal e dincolo de cercuri comunale. O idee poate ca iti e inspirata de experientele personale, dar adevarul nu sta intr-o singura idee.
V-am pierdut? Si eu ma pierd frecvent si tre sa-mi atraga cineva atentia ca-s o pierduta. 😛
Adica, amintindu-mi ce a scris Pinocchio- Ivan Turbinca batind la poarta raiului: Cine-i acolo? Eu. Care eu? Eu, Ivan.
Ivan e Fantoma de la Opera, cre-ca.
Si ca sa termin ce vreau sa spun… imi cer scuze. Numai bine!