Adevărul e că tare mult aş fi vrut să scriu o însemnare cu balauri adevăraţi. În ultima vreme aţi fost victimele inocente şi martorii dezgustaţi ai lamentaţiilor mele demne de un râs dispreţuitor, cum că mă mănâncă să scriu ceva şi nu poci. Chestia asta cu “mă mănâncă să scriu ceva şi nu poci”, Borges a formulat-o altfel: “literatura este iminenţa unei revelaţii care nu se produce”. (Mulţumesc lui Claus, carele mi-a deschis ochii spre afirmaţia asta genială, sau mai mult decât genială, borgesiană). Adică, cam ca atunci când îţi vine să strănuţi, da nu mai strănuţi nene odată ce naiba (cu diferenţa că, atunci când strănuţi în sfârşit, îţi dai seama că erea doar un strănut şi ce atâta tămbălău pentru el)
Aceştia sunt balaurii mei. Nişte creaturi cumplite, uriaşe, fără moarte, care ar putea să apară subit în vieţile noastre şi să înghită, dintr-o dată, tot nimicul care zace în ele aşa cum în Marea Neagră a inimii mele, după ce treci de o subţire pojghiţă de apă vie, cu peşti şi alge, dai peste un hău de apă moartă, fără oxigen, fără nimic, şi, dacă nimenea nu face nimic, Marea Neagră va deveni cu totul o mare moartă şi gata. Nişte creaturi minunate în toate aspectele, atâta doar că nu există, iar eu nici nu ştiu cum să încep să povestesc despre ceva care nu numai că nu există, dar excelează la non-existenţă, o fac într-un mod atât de dureros că mi-e pur şi simplu groază să mă apropii de hârtie. “Noi suntem cei ce nu suntem”. Cum să începi să vorbeşti despre asemenea fiare?
La modul simbolic, poate. Adică, aşa, ca un fel de rebus, de istorie ieroglifică. Bleah. Mai bine rezolv nişte integrame, că sudoku ăla nu pricep deloc cum funcţionează.
P.S.: Dacă, aşa cum bănuiesc, nu vă place însemnarea asta, puteţi găsi felurite însemnări cu balauri pe blogul meu. De exemplu, aici, sau aici
sau aici
pai, io ti-am zis s-astepti 3 zile, daca te-ai grabit!
intrebarea mea este, zmeii si balaurii sunt din acelasi trib sau nu?
Hai sa va marturiesc ceva
Ieri m-am intors pe furis in Bucuresti si l-am inregistrat pe Vlad, pe furis, discutand ceva despre balauri. Uite aici inregistrarea.
probabil ca de-asta si poposeste atata lume aici, pt ca tu nu-ti prezinti balaurii. ii tii inchisi bine in beci. esti un amfitrion perfect, parca nascut pentru asta si ne intampini de fiecare data, pe fiecare-n parte, cu ceai si fursecuri si cu o gramada de povestioare despre lucruri. in care poti fi si tu implicat, dar ocupi un loc modest si discret, ca o umbra conturand silueta.
natural, rafinat si exuberant, ne mai intinzi cate o ceasca de ceai si noi o luam, revenind negresit la tine-n mansarda, cum zicea cineva pe-aici. si de fiecare data te pricepi la fel de bine sa ne povestesti despre toate, numai despre tine nu, chiar si atunci cand esti singurul personaj din intamplare. o gazda minunata, despre care nu stim nimic, pentru ca omite cu gratie si farmec sa ne impartaseasca altceva decat povestioare. un prieten acasa la care revenim cu drag, fara sa stim nimic despre el. dar stim despre tot ce isi doreste el sa stim. vlad, esti cam trist.
tapirule, ai vreun trilulilu care sa se asorteze?
Vai de mine, ce lucruri frumoase mi-ai zis! Te rog, mai ia un ceai 🙂
Asa e Vladule, dupe ce stranuti iti da mana sa zici ca a fost o nimica toata, dar pana atunci, cat te inrosesti, mai ales daca esti timid, cat te incordezi, cat te gadili, cat iti flutura funingei pe la nari, cat inghiti in sec, cat iti iei avant (HAAAP) si termini usurat (CIU!)ca sa nu mai zic ca tre’ sa privesti intr-un bec, sa nu uiti sa pui mana la gura, sa ai servetele noi la tine, eheeeeeeeeeeeeei…
Am cetit si io scrierile de mai demult (mama ce talentat iereai!) si am o intrebare: cuvantul latinesc inseamna cantec?
Si inca ceva, ca m-a intrebat cineva la mine pe blog si nu stiu sa-i raspund. Cine canta “te-am iubit sa moara mama, te-am iubit cu foc, te-am iubit sa moara mama, n-am avut noroc”?
asa, in fuga
Tapi, I love you, intotdeauna asa mi-am imaginat ca tre’ sa fie in mansarda… si poate cu niste pisici, nu stiu de ce, care isi vad de treaba si ne ignora in voie…
Vladule, eu nu cred ca tre’ mortis sa ne spui lucruri despre tine. Asa, esti ca un personaj dintr-o carte, pe care textul nu il surprinde in intregime, ci imaginatia cititorului “umple” golurile cu idei si cu vise. De fapt, asta cred ca vi se aplica tuturor, in masura mai mica sau mai mare.
Si-apoi, cred ca fiecare avem balaurii nostri, unii mai simpatici (ca Lady Dragon din Shrek), unii mai verzi, unii mai nervosi, unii mai seriosi… Doar ca nu ni-i facem publici, din timiditate, din frustrare, din teama de ridicol, cine stie?… Cred totusi ca e un act de curaj din partea ta.
Si unde gasesc si eu o ceasca de cafea? Vezi tu, ceaiul meu e pentru ore de liniste mare si lunga, cu ploi in geam si cu mahalaua dincolo de geam…
Blogul meu este numai despre balauri. Tristi, furiosi, adormiti, infometati, visatori.
In ianuarie o buna prietena mi-a zis ca daca mai tin mult timp balaurii ascunsi in beci o sa imi plece boii din casa.
Mi-a zis: incearca.
Scrisul este terapie.
Incerc.
Madelin: m-ai prins, nu ştiu. Da, înseamnă cântec! Eşti prima persoană care îşi dă seama. De unde ai ştiut?
Tapirul, Indianu avusese ideea să pun cântecul ăsta ca motto al Mansardei.
Trix: mai am doo bidoane de cafea.
Chers amis, am impresia că faceţi o confuzie. Eu vorbesc despre balauri, dar dumneavoastră mai curând despre draci. Toţi avem dracii noştrii, asta e incontestabil. Tristi, furiosi, adormiti, infometati, visatori. Pe când balaurii, tocmai, că nu-i avem, dar le ducem rău de tot dorul.
dracii nu sunt visatori vlad, te inseli.
si s-o crezi tu ca n-ai balauri. doar ca te grabesti si ei nu-ti vin cand bati tu din palme.
Elementar, my dear Watson. Ai lasat nu unul ci doo indicii. Nu am stiut, deci am dedus. Si cand ma gandesc ca io nu pricep nimica din cartile politiste ba mai mult, pot sa le recitesc la nesfarsit fiindca dupa 6 luni uit cine a fost asasinul…
Iara cu balaurii cam ai dreptate, da’ io iti zic ca egzista SIGUR si tre’ sa ma crezi ca pe o sora mai mare 🙂
Dublu haaaaaaaaaaa! Sunteţi foarte perspicace.
Apropo de sudoku. Ne-a fost povestită de un asistent genial la stagiul de chirurgie. Cândva, în anii trecuţi, când a fost vorba despre evisceraţii, studenţii au fost întrebaţi cum se numea metoda prin care japonezii îşi salvau onoarea, producându-şi evisceraţie (formularea doctorului era oleacă mai inteligentă&mai succintă.. dar…aşa.. ca să vă daţi seama. Un student răsărit a răspuns sigur pe el: SUDOKU.
Cam atât despre harakiri.
Tocmai cand voiam sa zic ca io sunt clona lu’ Q-Vetta si d’aia am ghicit. Da’ sa stii ca numele nu mi se potriveste, oare de ce? Da’ ma da de gol ca nu stiu ce-i esciveratie d’aia. Da’ sudoku ala stiu sigur ca se translateaza asa: “toarta cea lipsa de la ceasca de ceai, inainte sa privesti rasaritul dintre crizanteme si pietre care nu tac”.
Madelin! Clona mea dragă!! 🙂
Evisceraţie este atunci când viscerele abominale (măruntaiele, maţele…cum vrei tu să le zici) pur si simplu ies printr-o soluţie de continuitate (adică o spintecare, tăietură) făcută din greşeală (traumatism, accident) sau cu voie (intervenţie chirurgicală necicatrizată sau sepuku=hara-kiri) a peretelui abdominal. Colegul meu din alt an a confundat noţiunile sepuku şi sudoku. Şi aşa a intrat în istorie.
Utie un poem japonez, adică haiku:
On Kasuga plain
between those patches of snow
just beginning to sprout,
glimpsed, the blades of grass,
like those glimpses of you.
Ali, mater-klonix, ierea o gluma, copyright Vlad. Thanks for explicatii. Sepuku si toranaga si yamamoto stiu de la shogun. Haikue am si io pe blog, deocamdata tehnica de scriere a lor. Si un preten nou, Pelerinul, care scrie multe haikue d’astea. Am mai auzit si de ikebana ca tare imi place.
Mai multe cuvinte japomezesti o sa stiu cand s-o indura Tapiru sa-si aduca logodnica pe aici. Sau cand oi cere io azil politic in USA. Glimpses of me…
Mad-san!
Eh… inocenţa asta a mea… Am explicat şi eu evisceraţiile… Nu mă gândeam că nu ştii ce ar fi sepuku… Iar pe haikue doar ţi l-am dedicat… că venise vorba. Şi eu ştiu câteva cuvinte în japoneză, tot din shogun… Când l-am citit.. eram în liceu, şi ce cuvinte întâlneam în dialectul lui Toranaga şi al lui Mariko-san, le notam pe un caiet pe care mai aveam câte ceva în sârbeşte…
Domo arigato!
W-end fain.
Băi nene, ăla nu e haiku, e tanka.
Io mă las de japoneză…. cât încă îmi mai pot ţine capul sus.;)
Vlad Stroescu, eşti o enciclopedie!
Veti gasi un articol (poate) interesant aici:
http://www.spiritualcompetency.com/sic.pdf
Lukoff, D. , Shamanistic initiatory crisis, Shaman’s Drum, 22, 24-29, 1990.
Tot un fel de balauri…intre psihiatrie si mistica
va urez sa nu m-auziti niciodata stranutand. hi hi.
daca ar exista balauri ar fi trimisi in laboratoare pentru studi. eu sper sa existe. se spune ca ar fi niste urmasi ai dinozaurilor cu o gandire superioara. sunt daor niste mituri,dar si miturile trebuie sa vina din ceva adevarat.