…e cea dintre:
– Haendel şi Bach
– Cherubini şi Mozart
– Prokofiev şi Şostakovici
– Herbert şi Asimov
– Mandrika şi Gotlib
– Marquez şi Borges
– Salam şi Puceanu
– Pantelimon şi Ferentari
Mai ziceţi şi voi.
About The Author
blogul neoficial al lui Vlad Stroescu
la restul nu ma pricep, dar despre asimov eu am niste semne mari de intrebare…
Diferenţa Levenştein dintre talent şi geniu este 5.
Pantelimon şi Ferentari asta îmi place 🙂
îţi zic eu încă una: Pepsi şi Cola 🙂
Gotlib?! Lasă-i pe Jujube, Gai-Luron şi şoarecul alb. Ţie chiar îţi place jegul ăla libidinos numit Fluide Glacial? Recunosc, nu e totul putred în el, dar…
GRRRRRRRR!!!!!!
(erata: aici Vlad vorbeste despre Brian Herbert, fiul)
@nenea cosmos: uaaa, n.cosmos pe la mine! 🙂 Care sunt întrebările legate de Asimov? Astăzi, conform modei, Asimov nu mai e cool. Dar rămâne genial.
@CST-Link: 🙂
@Lila: nu ştiu, mie îmi place Pepsi. Oi fi rămas aşa de pe vremea lui Ceauşescu.
@Béranger: nu, recunosc, Fluide Glacial e o revistă în general scabroasă. Dar eu mă refer strict la operele lui Gotlib, cele de până în anii 70 (practic după aia nu a mai făcut mare lucru), nu la activitatea lui editorială. Deci mă refer la: Nanar, Jujube et Gai Luron, les Dingodossiers, activitatea din Pilote – seria Rubrique-à-brac e pur şi simplu genială. Iar Rha-gna-gna, şi Rhaaa-lovely sunt pur şi simplu geniale, recunosc, deşi nu mi-au plăcut, subiectiv (ca de altfel nici ultimul volum din La Fabuleuse Saga de Gai Luron, în care Gotlib, deja la Fluide Glacial, reînvie personajul pentru o ultimă tură dramatică…)
Mi-aduc aminte de un episod târziu din Gai-Luron care m-a întristat nespus. Era deja în epoca Dufranne, Gotlib nu mai era la Pif. Gai-Luron se întâlneşte, după ani de zile, cu vechiul lui prieten Jujube. Se îmbrăţişează, se întreabă de sănătate, ce-ai mai făcut de când nu te-am mai văzut, etc, apoi se despart, întrebându-se cine naiba era celălalt.
@tapir: ba despre tac-su vorbesc! 😀
Da, bine că mi-ai amintit de Rubrique-à-brac ! Ge-ni-a-lă.
Ce vremuri… mă simt bătrân.
Din păcate, n-am avut ocazia să… Dingodossiers.
N-o să mă ruinez totuşi, n-o să arunc sute de euro pe integralele diverse Gotlib de la Dargaud (cred).
Episodul cu Jujube “post-Jujube” nu ştiu dacă mi-e cunoscut. Am o cutie cu Pif-uri, e sigilată ca să nu mă deprim prea mult. Dar parcă-mi amintesc de câteva apariţii tardive de-ale lui Jujube. Poate şi de asta.
Doctore, o să mă omori într-o zi. Ştii că până recent şi eu am avut ca background la profilul de Twitter un decupaj cu Jujube, Gai-Luron et la souris blanche? (doar că le pusesem altceva în bule)
Cum nu suport Facebook, n-o să te vizitez acolo.
.
Ahem…
Remarcasem 🙂
Seeders: 0, Leechers: 0, Health: N/A. Dar am prins idea. (Iar mă ucizi, am 9,5 Go de bedeuri scanate, doar că n-am un ecran aşa de mare încât să stau să le şi urmăresc…)
E de aşteptat. Până la urmă vine.
Si eu as avea de comentat la ordinea Herbert/Asimov. Mi se pare exact pe dos.
Apropos, nu stiu daca am mai spus’o pe aici, recomand cu multa caldura cartile de fizica/chimie/biochimie scrise de Asimov. Sint scrise la fel de fain si de cursiv cum ii sint si SFurile. Multe se gasesc la liber pe site’urile clasice (books.google.com, archive.org, gutenberg.org)
Erckmann si Chatrian 🙂
“am 9,5 Go de bedeuri scanate”
Aşa, aşa! Hai, băieţi, mărturisiţi! De când stau, răbdător, cu ochiu’ pe voi!
Ar trebui ca «les ayants droit» să depună plângere, zic eu. Şi până nu se ştie ce am scanat, nu se poate şti ce am încălcat. Iar domiciliul meu este inviolabil… şi HDD-ul extern criptat 😉
– Haendel şi Bach
– Cherubini şi Mozart
– Prokofiev şi Şostakovici
Frăţioru’ meu, tu cam cu prea mare lejeritate dai cu noroi în unii şi alţii.
Cherubini, într-adevăr, poate ca e cam obosit azi, dar oricum a avut Berlioz destulă “grijă” de posteritatea lui. Da’ să-l pui în aceeaşi categorie ca Haendel şi Prokofiev mi se pare adormitor de aiuritor. Poate ai vreo frustrare legată de unele compromisuri făcute de Prokofiev cu puterea sovietică? În cazul ăsta, să nu amestecăm antipatiile politice cu critica culturală.
Iar Marquez, chiar dacă nu-mi place, nu mi se pare nicicum mai prejos de Borges. Primul are un fantastic senzorial (şi senzual), al doilea unul raţional. După propria conformaţie afectivă, îl prefer şi eu tot pe Borges – dar asta nu înseamnă că nu-i recunosc geniul şi lui Marquez. Doar că, dac-ar fi să mă invite amândoi să stau în gazdă la ei în călătoria mea de-a lungul Americii de Sud, probabil că pe Marquez l-aş refuza. (Şi, din nou, eşti sigur că nu orientările lui comuniste şi castriste te deranjează?)
“şi HDD-ul extern criptat”
Nu şi conexiunea! Odată ce ai mărturisit public (autodenunţ), procuratura se poate autosesiza (sau poate fi sesizată de “cineva” care scaneaza periodic blogurile după cuvinte cheie potrivite), există baza legală pentru obţinerea ordinului judecătoresc de urmărire a traficului tău şi ciuciu, te-am pupat, ai grijă la duşuri când te apleci după săpun!
Bre, cum o să-i pun în aceeaşi categorie pe Handel şi Prokofief? După logica ta, i-am pus în aceeaşi categorie pe Herbert şi Salam.
Unde zice în legislaţia română (sau UE) că nu-mi pot scana albumele pe care le posed? E asta act terorist, ca să intre preste mine miliţia? (Zic unii că «le photocopillage tue le livre», dar asta este în neofascista Franţă care s-a crezut o vreme socialistă.)
Umil ma adresez grA.maticului : de ce trebuie sa ma autsesizez si nu-i de ajuns ca sa ma sesizez ? De ce trebuie accentuata directia demersului ? Diateza reflexiva este insuficienta ? Si mi se pare ca-n Ferentari se spune ca “m-am prins” si nu “autosesizat” :))
Herbert vs P.K. Dick
Asimov vs. P.K. Dick
Vlad vs Vlad
🙂
Well, PK Dick era psihotic, ceea ce bruiază un pic geniul. Dar probabil că era şi niţel genial.
Cum o să fie nene, Herbert mai tare ca Asimov? De acord, mâncarea aia de Dune a fost drăguţă la început, până s-a sleit rău.
Dar povestirile cu roboţi sunt perfecte. Fiecare dintre ele în parte e o bijuterie. Simplul fapt că sunt lipsite de preţiozitate (ca toate scrierile lui Asimov, de altfel), de referinţe obscure şi de paranoia futuristă nu înseamnă că nu sunt perfecte. Băi nene, nici Borges, nici Cortazar nu au scris proză scurtă atât de bună, dacă tot am deschis un topic cu comparaţii cretine 🙂
Şi nu numai alea cu roboţi, normal. Toate, începând cu Nightfall. Singurul lucru mai slab pe care l-a scris Asimov au fost aventurile timpurii ale lui Lucky Starr.
Când aveam 13-14 ani, toţi băieţii de la mine din clasă erau fani Dune, care de abia ieşise la Nemira, la noi. Pe bănci, alături de Michael Jackson şi ACDC, era scrijelit şi Paul Atreides. Numai eu citeam Asimov, cu aviditate. De asta am ajuns să-i alătur în felul ăsta.
Haa, A., te-a prins de data asta B. de Comp :-))
Tai si Chouan
Einstein si Zweistein
Roux si Combaluzier
Mace si Doyne
Payre si Tairnelle
Chou si Lai
Marks si Spencer
Maotz si Toung
Sinon Evero si Ben Trovato
Zeeg si Puss
Wait si See
Jeanpace si Desmeyeurs…
Ultimele asocieri le datorez lui Georges & Perec :))
Bouvard et Pécuchet 🙂
Nagorno şi Carabah.
De loc intentia mea. Forma este foarte curenta (la TV) si as fi vrut sa stiu de ce. Intotdeauna am încercat sa ma adresez persoanelor competente.
este bai nene, este. Asimov scrie corect si talentat, Herbert scrie genial. Si nu numai Dune, si nu numai ca e la moda (asa si pe Tolkien l-a descoperit lumea recent din cauza de filme). A, ca e mai criptic de nici la a saptea lectura nu sunt convins ca am inteles chiar totul, asta e adevarat; d’aia pare sleiala dupa o vreme (nici pe Einstein nu l-am inteles inca, heh). Pai, Herbert are imaginatie frate, si’n plus fata de Asimov, Herbert stie sa creeze personaje, nene, nu ca Asimov la care tre’ sa citesc atent numele ca sa stiu despre ce personaj e vorba in pagina, ca nici unu’ n-are personalitate (mai putin pustiul ala din seria Fundatia).
Io zic asa, Asimov e pe locu doi. In plus, Herbert s-a inspirat din Oregon, de unde toate geniile vin sau trec p’acolo, na. 😛
Jacques şi Racques!
aşa, ca să revin. bre, e aşa, dacă vrei să vezi cum ar fi Herbert scris de Asimov, citeşti ce a scris Herbert junior. Scrie descriptiv, clar, fără ambiguităţi.
Tapire, u r kidding. Personajele lui Asimov sunt mult mai vii decât alea hieratice, ale lui Herbert. Sunt chiar oameni, cu slăbiciuni, unii au burtă, defecte de caracter, dar tot îţi sunt simpatici. Am citit acelaşi Asimov? 🙂
acelaşi 🙂
nu’i vorba de defecte si burtă (deşi baronul harkonnen are şi burtă şi defecte de caracter 🙂 ), e vorba că nu sunt vii. dacă schimbi un nume cu un altul nu prea-ţi dai seama, nu au personalitate. asta îi lipseşte şi lui brian herbert săracul
Nu stiu numele celor ce au creat aceste retele de socializare, de aceea numesc platformele:
hi5 si facebook
🙂
Stiu k exista un film despre cel care a creat facebookul.
La ani distanta de cultura, dar ma amuza exemplul.
The Social Network de David Fincher.
am uitat aproape tot asimovul – le-am citit pe alea vechi (editiile), poate ca ar tb. sa il reiau. de fapt cred ca ar tb. sa reiau tot hard-scifi, m-am cam tampit cu fantasy/cyber & steampunk in ultima vreme. unele sunt misto si apropo, vedeti ca a aparut in Ro. primul volum din seria “Black Company” a lui Glen Cook – worth a try, especially first volumes…
frank herbert, acum, il gasesc usor pompos si sfatos. prea fortat baroc. si un pic cam greu de digerat sci-, caci viermii aia nu puteau exista in desert – erau pe baza de carbon, da? caci papau oameni. erau super-imensi, super-puternici, super-super-, in fine, sunt o metafora la spiritele pamantului – spice=oil etc.
nu stiu daca frank herbert a avut credo-ul unui tolkien, care-si scria cartile in timpul bombardamentului Londrei, poate ca da. sau poate ca atatea volume au fost doar comenzi ale editurilor. oricum, nu am rezistat decat la primele 2 sau 3.
asa, am fost si eu impartial si sfatos ca tot ruminul.
Mandryka, Gotlib și restu’ pifangiilor vailantezi: talent…
Jean Giraud: GENIU!
Deci… să ne-nțelegem… nu suport contraziceri la asta! Nu mă întărâtați… ca fac ca elfu’ când e acuzat pe nedrept… :-))
+1
Blegoo, acum o să-mi spui că Silver Surfer e mai tare ca Rahan.
Ce-i aia… “Silver Surfer”?
De Rahan știu… era gestionar la buticu’ din gara Sinaia.
http://pdsoasis.thewilloftheancients.com/arzachcomics.html
interesant că aud pe mulţi că nu au rezistat decât primelor volume ale lui Herbert…mie tocmai alea ultimele mi s-au părut mai interesante, chiar şi după a cincea citire (acum sunt în proces de recitire a întregiii serii, inclusive ale lui fiu-său, vreo 20 volume în total)
Tapire, am observat si eu fenomenul si sint la fel de nedumerit. L’am recitit si eu tot de vreo 4-5 ori. Fara a spune prin asta ca Asimov n’ar avea nici o valoare, totusi cartile lui n’am fost tentat niciodata sa le recitesc. Asta cu toate ca, asa cum scriam si mai sus, felul in care scrie el in general mi se pare foarte fain. Si mi’a placut mult de el ca om de stiinta. Mi se pare ca face parte din acea lunga serie americana de tip Franklin-Edison.
Am citit cu placere si Asimov, si Herbert-tatal. Si eu sint mai inclinata sa recitesc romanele lui Herbert. Lasand la o parte Dune, stiu ca am devorat cu sufletul la gura “Ciuma alba”. Si mai e seria Pandora, de care m-am apucat la o varsta prea frageda…
asa, sa contribuim, talent versus geniu:
Isaac Asimov vs. Stephen King (dau doo exemple oarecum aleatorii, Gerald’s game si The long walk)
😛
Mai astia anti-Herbert, incercati totusi sa cititi ultimele trei din seria Dune (nu mai zic de alelalte ale lui Herbert)
da e naşpa rău faza cu Facebook-u’, nu recomand. io mi-o luai că am fost prinsă într-1 proces d stalkin’ d către 1 obsedat. şi e cam naşpa s t găsească toată lumea aşa… brrrr
ei, iaca. exista setari de privacy, nu le lasi p’alea default. friends only for everything.
da şi dacă îţi ia poza de la profil şi trimite e-mail-uri dubioase c set-ări mai fci?
soacra-mea,ceapista,la proba de limba si literatura romana in fata comisiei de alfabetizare fortata,zi tzatza simino ceva despre eminescu,aoleo maica ce sa zic eu de omu’ala,a fost om la locu’lui,nu s-a auzit nimic de pe urma lui,si-a vazut de treaba lui,n-am ce sa zic eu de omu’ala,comisia a ris si a trecut-o intr-a saptea apreciind talentul de a nu recunoaste in ruptul capului genialitatea..de,talentul isi poate permite orice,geniul aproape nimic.
PKD e tatic. Taticul lor. Adica genius.
Herbert si Asimov – nu prea sunt de comparat, cre’ca bagam in acelasi cos perele si ridichile. Gasti diferite. Metode diferite. Mijloace diferite.
Dufranne era OK, de ce te-ai suparat pe el? Ca sa nu mai vorbim ca nu i-ai bagat in ciorba asta nici pe Kalkus, nici pe Hugo Pratt.
Interesant ar fi: Paganini vs. Hendrix, dar uite ca ma bag si eu in pere vs. ridichi 🙂
Oricum, acum trebuie sa ne diversificam paleta de simpatii apropo de genii. Ah, geniile financiare…
e clar, tre’ sa ma apuc de Philip K. Dick…
Sau geniile pustii…
@Împricinat: păi ştiu că nu se pot compara, tocmai de asta am făcut un topic special, în care să putem compara ceea ce de obicei nu putem!
Kalkus era pseudonimul iniţial al lui Mandrika. Sunt una şi aceeaşi persoană.
Pe Hugo Pratt l-aş pune la geniu, împerecheat cu Roger Lecureux la talent.
Nu ştiu, Gai Luron avea un je ne sais quoi cu Gotlib care lipsea la Dufranne. Dufranne e mai minimalist, dar lipseşte căldura din bancurile lui. Gotlib chiar îl iubea pe Gai-Luron. (De asta l-a şi eliberat până la urmă).
Cred că Hendrix era “mai genial” ca Paganini. Paganini n-avea cumva Ehlers Danlos par hasard, ceea ce explica virtuozitatea lui anormală?
Umil? De ce umil? Staţi liniştit, orice întrebare aparent banală nu e decât răsucirea intelectului individual înspre Spiritul Absolut hegelian. În plus, îmi place să evadez din nesfârşitele discuţii cu colegii mei, academicienii, căci educăţiunea masselor este fundamentul modernităţei ţărei noastre celei mândre şi făgăduiala viitorului năţiunei noastre, în mijlocul măreţei năţiuni evropeneşti!
Cât despre autosesizare, vă rog să remarcaţi ambiguitatea din propoziţia de mai jos: “Să se sesizeze Parchetul!”. Se poate înţelege şi ca “Să se sesizeze de către un terţ Parchetul!”, dar şi ca “Parchetul să se sesizeze singur!”. Prefixul “auto” rezolvă această ambiguitate, chiar dacă în anumite situaţii duce la redundanţă. (Pe tema asta mă ciondăneam mereu cu Alecu Graur, când ne întâlneam pe culoarele Academiei. Eh, ce vremuri!…)
Nu înţeleg la ce se referă Vlad când susţine că de data asta B.deComp m-a prins. Aşa să se explice grăunţele de sare pe care mi le-am găsit pe coada fracului?