Motive de plecat

Aș pleca din țară din următoarele motive:
– aici nu contează dacă sunt un psihiatru bun sau prost. Nu contează nimic, de fapt, aș putea la fel de bine să nu exist. Nu există orizonturi, perspective. Ratez, încet și sigur, și, ca să fiu limpede, nu dau vina pe țară. 70% cel puțin e doar din cauza mea. Dar simplul fapt că ratez mă face inutil, mă eliberează. Nu există remușcări dacă ceea ce aș putea avea de oferit nu e primit.
– aș vrea totuși să aflu dacă sunt un psihiatru bun sau prost. Nu e neapărat o chestiune de orgoliu, cum ar putea părea, ci una existențială. E firesc pentru orice om să își planifice mereu existența în funcție de rezultate. Înseamnă să fii sănătos dpdv psihic.
– singurătate. În general, asociem singurătatea cu străinătatea. Singurul lucru cu care ar trebui să asociem singurătatea e propria persoană, dar eu nu sunt o persoană singură, în sensul intim al cuvântului: am o familie frumoasă și câțiva prieteni buni. Sunt împresurat însă de un tip de singurătate mai avansat social. Comunicarea cu egalii mei (my peers) e practic inexistentă și, deși îmi repet că mă descurc și fără așa ceva, adevărul e că mă mint, că îi simt nevoia, ar fi ca o gură de aer proaspăt.
– mai mult, simt nevoia unui loc, în societate, în care să fiu binevenit. Aici sunt doar tolerat, și chiar și asta din ce în ce mai anevoie. Peste tot, inclusiv pe propria mea stradă.

De asemenea, aș mai pleca și din următoarele motive, de data asta neesențiale:
– bani. Garsoniera și bicicleta încep să fie neîncăpătoare.
– Să văd lumea, să mă scald în ocean și să mă cațări în baobabi, etc.
– libertate. Să pot să ies din oraș pe sus-menționata bicicletă când am chef fără că asta să constituie un act de vitejie dementă.
– politețe. E tare obositor să te uiți urât pe stradă, să fii privit urât, să nu-ți răspundă vânzătoarea la salut, etc. Sunt chestii minore, neimportante, dar se adună și ele la nota de plată.
– ciubuceală. Eu știu că suntem o țară otomană, etc., dar am un handicap groaznic: nu sunt în stare să dau ciubuc. Nici să iau. Acest lucru e oribil, pentru că un morman de formalități banale devin, pt mine, extrem de dificile. Birocrația devine un labirint plin de capcane. Până la urmă o scot la capăt, de asta zic că nu e un motiv esențial, dar, de asemenea, oboseala se acumulează.
– intimidarea. În Ro, ca să denunți o anomalie trebuie să fii paranoiac. Este o determinantă socială. Cum nu sunt paranoiac, asertivitatea mea tinde aici spre zero.

Motive să rămân:
– practic, niciunul. Cândva credeam că n-aș suporta distanța de persoanele dragi. Mă refer la părinți și rude, că prietenii, care nu au plecat, vor pleca în curând. Însă astăzi Parisul e mai aproape de București decât Oltenița. (Desigur, de la Oltenița aș putea ajunge pe bicicletă 🙂 ). Lumea e mult mai mică, distanțele sunt desființate, nu mai sunt locuri de explorat. Europa, cel puțin, e o ogradă. Credeam că sunt dator să încerc să rămân, că e treabă de făcut. A picat și asta, a se vedea primul paragraf, deși treaba a rămas nefăcută.

Și cu toate astea rămân. Sunt aici, și, după toate probabilitățile, voi fi aici și peste 30 de ani, sănătoși să fim noi. Ciudat, nu? Probabil că, în adânc, știu că toate aspirațiile enumerate prin postul ăsta sunt iluzorii, că ecuația nu-și găsește soluția dacă fugi de ea. Măcar să am onestitatea de a mă recunoaște învins: nu știu, nene, cât e x, y și z.

Trimit leapșa asta mai departe celor care sunt pe aici sau nu. Leapșa cu motive de a pleca sau a rămâne. Știu că o mai fi fost, dar mai trebuie și actualizări.

About The Author

140 thoughts on “Motive de plecat

  1. şi care pe mine mă bate gândul să-mi caut de lucru în japonia…

    şi zic acu’, aidi bre, nu ştii tu ce-o să fie în trei ani, darămite treizeci
    cel mai bun motiv de plecat e ăla că plecatul/statul acolo te vindecă de pesimismul/negativismul/…ismul românesc
    dacă te vindecă, that is

  2. Vlad, tocmai hălădui prin Germania de Est, Dresden-Halle-Erfurt, și constat că și aici lumea e încrîncenată și închiondorîtă, poate chiar mai rău decît la București. Iar cînd dai peste cineva care îți vorbește normal, adică așa cum m-am obișnuit la Munchen, atunci e cineva de prin alte părți. Iar efectul asta e cel mai puternic la Halle, unde este și rata cea mai mare a șomajului din toată Germania.

    În altă ordine de idei, la mine bat winds of change. Mai întîi cred că o să mă întîlnesc cu Tapirul prin Japonia, iar apoi vedem ce se mai întîmplă. Așa că vezi că orice plecare (sau rămînere) este numai provizorie.

    Achso, o idee ar fi să te refugiezi în elita culturală, care poate ar fi asociată cu slujba la o universitate, în cercetare… știu eu?

    Al 901lea comentare al meu în Mahala… 🙂

  3. Salut, cred ca o sa iau leapsa asta desi nu vad cum as putea sa scriu mai bine decat tine.
    Poate doar primul punct ar trebui sa il formulez un pic altfel pentru ca am dat peste persoane care mi-au transmis ca e bine ca exist in forma asta si ca avand planuri si idealuri poti face diferenta dar si peste persoane care-si doresc sa nu fi existat deloc. Acestia din urma nu conteaza. Probabil ca e mai bine decat sa fii ignorat. Dar… daca la inceput credeam ca pot face diferenta, acum ma simt ca in Bleak house…
    De fapt, voiam sa spun doar ca postul tau pune degetul pe rana din sufletul unei parti importante din generatia noastra. Singurul lucru pe care nu pot sa il inteleg este ca, desi parem a fi (mai) multi, nu reusim sa ne impunem deloc opinia. Uneori nu inteleg de ce nu fac ei ca noi in loc sa ne depunem armele si sa cautam viata in alta parte.
    Dar apoi imi dau seama ca de 10 luni, desi muncesc pana seara in aproape fiecare zi, am vazut multe locuri, am citit si mi-am adus aminte de preocuparile pe care le-am avut de cand ma stiu si pentru care am fost mult timp culpabilizata, am progresat si operator si imi face placere sa merg la spital unde am zilnic motive sa zambesc.

  4. draga pelicano solitudinis,

    plecatul/strainatatea in sine nu te vindeca de nimic. eventual de iluzii. mai precis: te vindeca de alea vechi si-ti „da” altele noi, daca ai noroc. daca nu, ramai total deziluzionat – ceea ce nu le doresc nici macar dusmanilor :).

    IMHO ceea ce face plecatul e sa te maturizeze mai mult, in sensul in care oricare confruntare cu greutatile vietii (interioare & exterioare) ne-ajuta sa ne descoperim limitele proprii si, in cel mai bun caz, sa crestem peste ele. dar atunci poti sa pleci si la cluj, de pilda, sau la braila (ok, ok, exagerez :)).

    ma rog, ar mai fi multe de scris, dar sunt la birou si suna telefonul :).

    cu drag,
    anne

  5. – Singuratatea nu se rezolva plecand, mai degraba se accentueaza sau pur si simplu schimbi un tip de singuratate pe altul. Nu pot sa vorbesc despre statististicile altora, dar in ceea ce ma priveste, atat cat am putut eu masura lucrurile, nu cunosc pe nimeni plecat din tara, de un an, 3, 10, 15, care sa nu se simta singur, care sa-mi spuna ca s-a integrat in sfarsit si ca apartine cumva noii locatii, vreunui grup mai larg sau mai stramt. NIMIC! Am intalnit insa armate de indivizi fosti veseli si deveniti depresivi pe masura ce au stat mai mult pe-afara (unul dintre ei e brother dear, care sigursigursigur nu minte).

    – Daca libertatea, politetea si lipsa de intimidare se platesc dincolo cu pretul indiferentei generalizate, provenita din mentalitatea ca fiecare trebuie sa-si vada de-ale lui SI ATAT, atunci m-as cam lipsi si de libertatea de-a iesi pe strada fara sa ma analizeze lumea la cel mai mic detaliu, si de politetea de a-mi raspunde vanzatoarea ca automatu’ de cafea la fisa, din motive de dresaj social si spaima ca si-ar putea pierde locul de munca si nicidecum din motive de sensibilitate comunicationala.

    – Despre bani nu ma pronunt, pe de o parte ca nu simt frane la capitolul asta, pe de alta parte pentru ca fiecare are un context al lui care face mai mult sau mai putin rezonabil argumentul financiar. (In cazul particular al medicilor, diferenta e cosmica si nu poate fi ignorata. Mie mi-e egal, pentru ca oricum nu lucrez cu clienti romani.) Cert e ca nici prin alte parti nu e usor de achizitionat o locuinta, credite pentru imigranti recenti se dau greu si cu limite crunte, iar daca ne-ntoarcem la optiunea chiriilor, nici aici nu-i un capat de lume sa-ti dai in chirie garsoniera (daca e proprietate personala) si sa inchiriezi un apartament mai spatios platind diferenta. 🙂

    – Oricat de fluenti ne-am simti intr-o limba straina, niciodataniciodata n-o sa avem sensibilitatea nuantelor fine ca in limba materna — si conteaza al dracului de tare, franele de exprimare te fac sa pari mult sub nivelul de inteligenta la care esti, iti dau frustrarile aferente si devin o presiune mai nasoala decat muuulte multe neajunsuri romanesti de alta natura.

    Bottom line:

    As pleca din tara doar in conditii de razboi civil sau daca ne iau rusii la tranta. =)) Sau poate in cazul vreunui dezastru nuclear — orisicat, ceva tragic rau care m-ar expulza in secunda doi cel mai probabil in Australia. Un motiv mai putin zguduitor chiar n-as fi in stare sa gasesc. Pentru chestiuni de aparent confort n-as risca sa absentez de-aici ca sa nu ma potrivesc in alta parte.

    Orezul creste pe teren mlastinos, nu langa culturile de grau si cu atat mai putin in ghiveci. 🙂

  6. vlad, cum poti sa afli daca esti un psihiatru bun sau prost? dupa procentul de pacienti vindecati?

    de fapt, nu stiu nici ce inseamna sa fii un soldat bun, sau un matematician bun. Sint bun doar daca-l omor pe osama? daca demonstrez ipoteza lui riemann? daca-l contrazic pe einstein?

    parerea mea e ca singurul lucru care conteaza in viata e sa poti comunica cu oameni care merita efortul. Si sa ai bani destui ca sa bei doar vin bun. Pentru asta nu trebuie nici sa pleci, dar nici sa ramii.

  7. @ anne:
    e dupa facultati, anne, vorba lui moromete. pe unii ii vindeca, pe altii nu. pe mine m-a vindecat de unele. dar sa nu generalizez nici eu

    @ Anca:
    inseamna ca ar trebui sa ne intalnim, anca. eu sunt plecat de 10 ani, pe doua continente, si nu ma simt mai singur ca in tara, sau mai putin integrat ca in tara, ba chiar dimpotriva. si am senzatia, de fapt, ca tocmai cei ramasi in tara se simt din ce in ce mai singuri (si asteapta sa vina tapirul sa-i mai adune la un loc).
    deasemeni, o sa contrazic si ideea cu limba. poti ajunge sa vietuiesti foarte comfortabil intr-o limba straina, in care ajungi suficient de fluent sa nu mai conteze. iarasi, spun din experienta proprie. procesul e mai lent cand iti imparti viata intre limba materna-limba straina, in cazul meu nu se intampla asa, pentru ca vietuiesc 98% in limba straina (adicatelea, si in casa, si cu prietenii de aici). esti un pic drastica in concluziile tale, as zice, mai ales ca vin de la un om care nu a experimentat, pe pielea sa, alternativa (sau ma insel?)

    depinde de cum pleci, as zice, si cred ca e mai important decat de ce pleci.

  8. Draga Vlad, fara sa citesc ce au scris ceilalti, iti spun: pleaca. Eu am simtit ca tine si am zis ca o sa lupt aici. Esec total, si acum e prea tarziu sa plec, pentru ca am obosit. Pleaca. Oriunde vei fi mai fericit si mai implinit decat aici. Chiar daca si acolo iti vor lipsi multe, dar macar vei trai mai decent, mai demn, si ti se vor recunoaste meritele profesionale, si nu o sa te mai lupti cu toti nenorocitii la fiecare pas. Si, mai ales,iti vei scuti copiii de tristetile si neputintele romanesti.

  9. Ai uitat principalul motiv pentru a rămâne: comoditatea.

    E greu să emigrezi şi să lupţi zi de zi pentru o viaţă mai bună, pentru recunoaştere, pentru integrare, pentru a scăpa de clişee xenofobe, etc. E uşor să stai cuminte unde te-ai născut şi să te alături corului de frustraţi. E chiar plăcut şi confortabil să te raportezi la cocalari şi piţipoance. E de-a dreptul distractiv să cauţi avantaje în ceea ce ai deja în loc să-ţi baţi capul cu schimbări majore. Hai noroc!

  10. @ tapirul:
    Uite o exceptie care justifica mentiunile mele permanente, anume ca nu pot sa ma ghidez decat dupa cazurile cu care am avut contact. 🙂
    Nu exista concluzii radicale, doar procente si probabilitati. E in responsabilitatea fiecaruia sa stabileasca in ce grup se incadreaza mai degraba si sa ia decizii in consecinta.

  11. @ stefantalpalaru:
    interesant, stefan, e faptul ca discursul multora dintre cei „ramasi” e taman pe dos, cei plecati au plecat la comoditati si covrigi in coada, cei ramasi se lupta zi de zi cu sistemul, greutatile si celelalte. banuiesc ca, partial, se explica printr-o disonanta cognitiva

    repet iar din nou, intrebarea mia importanta este „cum”, nu „de ce” (cum ramai, cum pleci, cum ajungi, etc)

  12. Foarte trist trebuie sa fii tu, textul e trist pana la lacrimi.
    Ma intreb acum, recunosc k mi-am mai pus aceasta intrebare in legatura cu tine, cum poti fi atat de singur?
    Prin scris ti-ai facut atatia prieteni, eu, in lumea din capul meu, te consider un bun prieten, si ce conteaza pt mine, un prieten de la care ai ce invata .

  13. „Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
    Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
    Nu te oprise gândul fără glas.
    De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?”
    T. Arghezi

    Tapirul, creca de ajuns ajungi repede sau bine… sau rau… :))

  14. „De ce-ai plecat?…
    Tu nu ştiai
    Că-n luna mai
    E luna primului păcat –
    Păcatul care dintr-o glumă
    Te prinde-n laţ şi te sugrumă
    Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
    În lada cu gunoaie?…” :))))

    I. Minulescu

  15. Noapte după noapte plâng
    După ochii tăi
    Noapte după noapte te visez
    Ai plecat
    Și multe nopți am plâns
    Ai plecat
    Fără nici un cuvânt
    Ai plecaaaaat.

    (3 sud est)

  16. Cine-ar fi crezut ca distanta de la migratia fortei de munca la Cenaclu’ Flacara e atat de mica? =))
    De fapt merge, parca era si la sfaturi medicale: one rhyme a day keeps work away.
    Sau invecinat. :))

  17. daca iti place sa descoperi lumea, sa simti un ritm al vietii mai relaxat si „liber”, pleaca pentru o vreme, fara tinte inalte, fara sa-ti propui sa realizezi cine stie ce acolo. Du-te pentru atmosfera „tinuturilor indepartate”, du-te sa cauti „locurile comune” sau ceea ce ne uneste/ne desparte. Lumea de-aici iti ramane oricum in suflet, pentru totdeauna. Si poate, de departe, lumea de-aici iti va parea mai putin trista. O vei privi cu nostalgie. Distantele sunt relative: din Bucuresti pana la Cluj fac 11 ore cu trenul, din Bucuresti pana la Londra – 2 ore jumate cu avionul. Din punct de vedere social (si profesional), in strainatate iti va fi mai usor sa-ti simti locul. Apoi vei putea alege daca-ti convine descoperirea de sine si locul meritat, sau preferi sa te intorci si sa faci compromisuri „otomane”. In Romania nu vei scapa de ciubucuri: de la educatoare/doamna invatatoare care asteapta mici/mari atentii, pana la functionarele care te privesc lung si asteapta multumiri consistente, si-ti dau impresia ca-ti fac favoruri, cand de fapt nu-i niciun favor sa-si faca meseria… Romania consuma inutil energia tineretii. Alergam ca hamsterul ala al tau, ne irosim degeaba. Traim intr-o societate defecta si care nu da semne ca o sa-si revina. Iar eu ma tem ca granitele se vor inchide din nou, ca o sa fim captivi aici 🙂 Si eu vreau sa plec, desi, cu cat semnele plecarii se apropie, ma simt mai tintuita locului. Totusi, daca o sa reusesc, voi pleca, fara planuri prea mari, doar de dragul de a descoperi, pentru o vreme, alte locuri („alte glasuri, alte incaperi”). Imi doresc si lucruri concrete, dar nu batute in cuie, care se pot realiza mai usor in strainatate: educatie de calitate pentru copil, fara spagi, calitate la job si nu „smecherie”, superficialitate sau „hai sa ne folosim de fraierul care munceste si noi sa luam banii”, manageri responsabili si corecti, respect pentru viata privata, mai putina alergatura ptr. chestii administrative, zambete pe strazi, evenimente (daca plec vreodata in uk, de-abia astept sa merg la concertele trupelor britanice), locuri si peisaje noi, atmosfera relaxata etc. Daca simti nevoia „sa schimbi decorul”, macar incearca, eu cred ca schimbarile sunt intotdeauna „spre mai bine”. Si nimeni nu te va acuza daca te vei intoarce cu coada intre picioare, dar sigur, daca te vei intoarce, vei fi cu fruntea sus si mult mai sigur pe tine, ca ai luat deciziile potrivite pentru tine. Vai cat de incoerent ti-am scris… Concluzia: nu pleca pentru bani, pleaca pentru sufletul tau.

  18. Eu unul nu cred in retete. Plecarea, pentru mine, nu este un raspuns in sine. Ar fi ca si cum as crede ca reusita mea, de orice natura, depinde doar de factori externi. Nu cred nici in auto-invinovatiri, cum ca eu as fi singurul vinovat pentru esecul meu.

    Eu nu plec din doua motive. In primul rind pentru ca mi’am petrecut suficient de mult timp in alta parte incit sa stiu ca pentru mine n’ar fi nici o diferenta din punctele alea importante de vedere. In al doilea rind pentru ca mi’am construit un echilibru frumos aici unde sint, un echilibru pe care nu merita sa’l stric doar de dragul de a’mi muta cuibul in pomul laudat.

    Cit despre dilema ta primordiala, Vlad, o sa’ti spun si tie ceea ce i’am spus profesoarei mele de fizica din liceu cind incerca sa ma convinga sa nu fac fizica pentru ca nu merita, pentru ca satisfactiile nu sint suficient de mari. Pe ea am intrebat’o doar cit de mare este satisfactia ca un elev sa vina cu entuziasmul cu care veneam eu sa’i spuna ca vrea sa’i calce pe urme si care’i raspunde la amarala acumulata cu asa intrebare. Pe tine te intreb ce e mai important: satisfactia de a fi batut zilnic pe umar de colegi sau lumina din ochii unui singur pacient dupa luni/ani de tratament, senzatia ca l’ai apropiat putin de lume?

    Cu riscul de a suna pompos, chiar si intr’o lume strimba mai putem gasi ceva satisfactie in lucrurile drepte din sufletul nostru.

  19. …motivul e ca am schimbat categoria „nul si inert” (nu dau vina decit pe mine) cu „o iesi ceva bun de-aici pina la urma”…

    liniute ajutatoare:
    – cineva mi-a zis la intoarcere ca nu e ca si cum a revenit acasa, ci ca si cum a plecat din nou in alta parte;
    – remarca altcuiva mi-a dat de reflectat – oare nu ajuti in momentul asta mai mult fiind acolo si nu aici?
    – ca sa citez de deasupra – mai putin negativism/ ideea de provizorat e salvatoare/pe linga ca am ratat elita culturala si genialitatea;
    – subiectul ramine in dezbatere de sase ani dupa mai multe dusuri/intorsuri.

  20. Eu sunt in Lisabona de cateva luni. Cam la o luna dupa ce venisem, am racit si am stat in pat cateva zile, prilej de a revedea Modern Family (ma rog, un serial american amuzant).

    Deja vazusem toate episoadele la Bucuresti. Doar ca aici radeam in hohote, tare. Adica.. radeam. Chiar daca le vedeam a doua oara si eram racita si aproape aveam febra. La Bucuresti ma amuzau glumele asa.. on a mental level, dar nu radeam niciodata out loud.

    Si asta mi s-a parut cel mai clar indicator ca e bine ce-am facut si ca mi-e bine aici.

  21. Oriunde am fi suntem niste soricei intr-o roata. Asta daca nu ne eliberam. Mental, sufleteste, whatever. Adevarat e si conceptul de „pom laudat”. Am o prietena buna care se simte infinit mai bine in China (poluare, inghesuiala, multiculturalism uneori obositor, lipsa soarelui, trafic infernal, cel din Bucuresti e mic copil, ea se mira de fiecare data cand vine in Ro ca poate traversa pe zebra) decat in Norvegia.

    Insa argumentul imbatabil care m-ar face de-a binele sa plec e cel cu râsul. Mare chestie, domnule, intr-adevar! Eu am simtit intotdeauna in strainatate ca scap de tacerile mele ipocrite, de inhibitiile si de jenele mele (de a tzopai la un concert, de ex, ca tot vorbiram).

  22. @ lektor:
    Cică:

    I swear by Apollo, the healer, Asclepius, Hygieia, and Panacea, and I take to witness all the gods, all the goddesses, to keep according to my ability and my judgment, the following Oath and agreement:
    To consider dear to me, as my parents, him who taught me this art; to live in common with him and, if necessary, to share my goods with him; To look upon his children as my own brothers, to teach them this art.
    I will prescribe regimens for the good of my patients according to my ability and my judgment and never do harm to anyone.
    I will not give a lethal drug to anyone if I am asked, nor will I advise such a plan; and similarly I will not give a woman a pessary to cause an abortion.
    But I will preserve the purity of my life and my arts.
    I will not cut for stone, even for patients in whom the disease is manifest; I will leave this operation to be performed by practitioners, specialists in this art.
    In every house where I come I will enter only for the good of my patients, keeping myself far from all intentional ill-doing and all seduction and especially from the pleasures of love with women or with men, be they free or slaves.
    All that may come to my knowledge in the exercise of my profession or in daily commerce with men, which ought not to be spread abroad, I will keep secret and will never reveal.
    If I keep this oath faithfully, may I enjoy my life and practice my art, respected by all men and in all times; but if I swerve from it or violate it, may the reverse be my lot.

  23. tapirul a zis:

    „…depinde de cum pleci, as zice, si cred ca e mai important decat de ce pleci…”

    …păi… nu-i tot aia?
    (consider atac la persoană fin’că trebe să pun antispam cu „miau”…)

  24. lektor a zis:

    @ Blegoo:

    deci sint bun numai daca nu ma bag unde nu-mi fierbe oala si-i las pe specialisti sa faca totul:))

    Nu nene… de ce consideri așa?
    E democrație… facem fiecare ce vrea alții, nu?
    Io doar m-am referit la angoasele psihiatrului dă mahala… care cică nu știe cum să se autoevalueze și alea.
    Scrie clar cum.
    Restu… e buruieni cu supă dă urzici, zic.

  25. lektor a zis:

    stai nitel coane: daca io-s urolog incepator si-l tai pe unul de pietre, sint bun sau nu de plata?

    Uatever iu uil duu… iu uil rigret it.
    (fix ca aia cu însurătoarea… vezi arhiva de mahala).

  26. Blegoo: etica meseriei mele nu e același lucru cu a fi sau nu un psihiatru bun.
    Întrebarea lui lektor e una foarte dificilă. Dar nu fără răspuns. Există câteva criterii, de exemplu validarea de către propria comunitate.
    Criteriul lui MBadragan, cu lumina ochilor pacientului, nu e, în schimb unul de încredere, din păcate 🙂

  27. Vlad, poate n’am fost suficient de explicit. Criteriul meu este criteriul rezultatului. Ai obtinut ceea ce se presupunea ca trebuie sa obtii, esti bun indiferent de felul in care ceilalti iti valideaza sau nu reusita. Nu ai obtinut, indiferent de cit de mult te bat pe umeri colegii, esti in pom, mai ai de invatat.

    Meseria mea are 2 aspecte. Unul tehnic, altul comercial. Daca turbina stricata pe care ma duc s’o repar merge cind am terminat cu ea si daca clientul e atit de multumit incit in viitor va prefera sa ma cheme pe mine si nu pe altul, atunci mi’am facut meseria cum trebe. Ma lasa rece felul in care sint vazut in comunitate. La tine e cu pacienti, nu cu turbine. Da’ criteriul, zic eu, e la fel de solid.

    Pentru clarificare, luminita din ochii pacientului n’aveau vreo legatura cu vreo stare de adoratie a lui in ceea ce te priveste ci doar cu intoarcerea la viata.

  28. Vlad a zis:

    Blegoo: etica meseriei mele nu e același lucru cu a fi sau nu un psihiatru bun.
    Întrebarea lui lektor e una foarte dificilă. Dar nu fără răspuns. Există câteva criterii, de exemplu validarea de către propria comunitate.
    Criteriul lui MBadragan, cu lumina ochilor pacientului, nu e, în schimb unul de încredere, din păcate 🙂

    Hai să nu o dăm în tufișuri; te ții de etică… ești bun… e chiar așa de simplu, nu trebuie să intelectualizăm.
    O dai dincolo de etică… intri în mahalagisme… dreptu’ tău, ca primar, președinte de comisii și comiții și alea.
    Da’ nu schimbi nimica… doar o bălărești în ligheanu’ personal.
    Te ții de ce-a prescris grecoteiu’ ăla bătrânu’?
    Ești bun.
    Nu te ții?
    Nu ești bun.
    Ce se vede… aia este.

  29. MBadragan a zis:

    „…Criteriul meu este criteriul rezultatului. Ai obtinut ceea ce se presupunea ca trebuie sa obtii, esti bun indiferent de felul in care ceilalti iti valideaza sau nu reusita…”

    Belerim-pulerim și doamne-doamne.
    Fix așa pot să se scuze doctorii nemți din lagărele dă concentrare… avem aspirina Bayer, alea-alea.
    Am obținut.
    Ce s-a presupus.
    Că trebuia să obțin.
    În rest… mi se rupe… nu-i treaba mea, nu?
    ………
    Ei… ie-te că nu-i chiar așa de simplu…
    ……..
    Nu nene… zic că trebe să ne referim la ce-a zis grecoteiu’ ăl bătrânu’… la orice facem și dregem… ca medici/doctori/veterinari.
    Că altfel… ne podidește curiozitatea maimuței dân noi… dân care ne tragem… cum zicea unchiu Darwin, nu?
    Și băgăm esperimente la greu, ca alde doctoru’ Moreau, nu?

  30. as dori sa fac 2 mentiuni

    – un motiv important ptr mine ptr plecat din tara e ca in rom cam stii ce iti rezerva viitorul dpdv profesional, si nu zic nici ca e bun nici ca e rau, dar daca stii care e ala (viitorul), e cam plicticos sa te apuci sa il traiesti. asa mai pleci, mai iesi un pic din tipar (bine, ideal e sa nu pleci dupa un alt tipar).

    ptr mine acum ca sunt plecata este o alta viata, si dupa ce ma voi intoarce in rom nu ma voi mai intoarce la aceasi viata de la care am plecat, deci rezulta deja 3 vieti de ‘gustat’ ptr mine.

    apoi, mentiunea 2- cu privire la doctor bun, idee care vad ca te preocupa.

    am stat de vorba cu un nene care e in comisia aia care accepta sau nu oamenii la medicina in tara asta (ma rog, nu in toata tara, doar la o facultate), care dintre toti aspirantii ii alege pe aia care au potential sa devina medici buni (nu?) asa. si nenea a zis ca exista un singur criteriu- ii aleg pe aia care par oameni pe care ai prefera sa ii ai langa tine cand esti pe patul de moarte. asa- dupa mutra, dupa gesturi, dupa haine. ca cica pregatirea ti-o ofera facultatea, tu trebuie doar sa fi capabil sa lasi o impresie buna. adica medicul ca interfata inre ‘stiinta medicina’ si omul de rand. mie personal mi se pare o aberatie majora, si in plus cand m-am gasit in postura de pacient aici in tara asta, imi venea sa ii dau un pumn in mecla zambitoare si politicoasa a doctoritei-interfata sau sa ii bag o shpaga in buzunar, numai sa se opreasca din a fi prietenoasa si zambitoare, si sa faca un gest medical, ceva. dar eu sunt mai de la tara, ce stiu eu…

  31. sa se uite la buba

    mey, ce e drept e drept, a facut si gestul medical intr-un final, dar doar dupa ce m-a tampit cu politeturi si pieteneli

  32. MBadragan a zis:

    @Blegoo Nu sint sef peste nimic, cu atit mai putin peste tine. Iar ironia de doua parale nu ajuta cu nimic comunicarea in cazul asta.

    Te superi degeaba, n-am făcut nici o ironie… de ce aș face-o?
    Am remarcat doar că criteriul tău cu „îmi fac treaba bine, nu mă interesează cum văd alții” poate fi privit (ironic, dat fiind contextul intenționat de tine) total opus.

  33. Blegoo 33 si Blegoo 34 (sper ca ie unul si acelasi)

    Nu banuiam ca un catel poate fi asa fixist. ham.
    Adica toti tamplarii care bat cuiul peste floare cu ciocanul tinut de coada sunt buni? Ce spui, frate?

    Pe meseriasul bun in meseria lui nu il face nici o etica si nici o echitatea. Ci REZULTATELE bune (aprecierea colegilor ‘peer’ e tot un rezultat, de exemplu).

    Desi o dreptate ai si tu. Fix respectarea „regulilor” vremii, no matter what, i-a facut pe nazistii aia de-i blamezi tu neste buni nazisti.

    Noroc ca vine un moment in care toti suntem egali meseriasi. Cum suna: cel mai bun pensionar?

  34. @tana: acolo se trece în extrema cealaltă, din cauza mormanelor de studii care arată ce satisfăcut e pacientul când îl piepteni.
    @MBadragan: te-am înțeles perfect de prima dată. De criteriul rezultatului ziceam și eu. E mult mai greu decât ar părea, în specialitatea mea, dar nu numai, să folosești criteriul ăsta. Iar criteriul satisfacției pacientului e și mai unreliable.

  35. @ Blegoo:
    pai nu e chiar tot aia, blegule. po’ sa intru in definitii daca vrei (stii ca-mi place), da’ nu-i tot aia. in definitia mea, evidamente
    de exemplu: pleci incrancenat. pleci complexat. pleci iluzionat. ajungi incrancenat. ajungi complexat. ajungi iluzionat. pleci „sa nu uiti, Darie” sau pleci „priveste inapoi cu manie” sau pleci „iarba verde de acasa”

    si apropo, hippocrate nu auzise de engleza. daca nu’l citam in greaca sau latina, macar in romana, ca ie limba in care juram si vindecam.

  36. @ Vlad:

    dar ai putea da un exemplu de psihiatru bun, din romania sau strainatate? adica ai un model cu care-ai vrea sa te poti compara?

  37. Stimați tovarăși și pretini:
    Sunt uimit că unii din voi insistă să nu vază importanța eticii în practicarea ORICĂREI meserii…
    Madelin a zis:

    „…
    Pe meseriasul bun in meseria lui nu il face nici o etica si nici o echitatea. Ci REZULTATELE bune (aprecierea colegilor ‘peer’ e tot un rezultat, de exemplu)…”

    Alții pur și simplu se supără… precum MBadragan – că îmi permit să eczemplific o slăbiciune în teorie.

    Hai să-i lăsăm pe naziști… că mi-e că începe Tapirul să țopăie bucuros („Godwin!, Godwin!… Blegule, ai pierdut!…) și alea.

    Am să încerc să-mi clarific lătrătura… er, poziția, vreau să zic:

    Susțin că nu poți fi meseriaș BUN fără ETICĂ.

    Etica oferă CRITERIILE de evaluare a BUNĂTĂȚII – indiferent de meserie.

    Valabil în orice domeniu de activitate… de la bucătărie la politichie și de la militărie la inginerie.

    Hai să exemplificăm: s-a spart țeava de apă din baie… vine nea Vasile, meșter instalator.
    Bazat pe experiența și priceperea lui… poate să repare treaba în 4 minute – DACĂ NU ȚINE CONT DE ETICĂ!
    Taie cu foarfeca o bucată de cauciuc de cameră de bicicletă… o înfășoară pe țeava spartă… o strânge cu 2 bucăți de sârmă de cupru legate cu patentu’… treaba e rezolvată!
    Asta e rețeta lui MBDragan:
    MBadragan a zis:

    „…Criteriul meu este criteriul rezultatului. Ai obtinut ceea ce se presupunea ca trebuie sa obtii, esti bun indiferent de felul in care ceilalti iti valideaza sau nu reusita. Nu ai obtinut, indiferent de cit de mult te bat pe umeri colegii, esti in pom, mai ai de invatat…”

    Prin contrast, dacă nea Vasile beneficiază de criterii ETICE… o să-i spună clientului că țeava e ruginită și în alte 3 locuri, că trebuie înlocuită toată și că e treabă de 2 zile.
    Etica te obligă să îți ordonezi criteriile de la general la particular, ceea ce duce la o eficiență pe termen lung.

    Aș putea să continui cu exemple din politică (Ceaușescu), din economie (Grecia în prezent) și multe altele.
    Întrebarea este… are rost?

  38. Io cand zic „rezultate bune” subinteleg etica asa cum o prezinti tu.
    „Rezultate de calitate” e mai bine?

    (intalnirea de calitate am ratat-o…)

  39. vă învărtiți în semantici aici. o țeavă legată cu un furtun de cauciuc nu este un rezultat bun, și nici treaba rezolvată

    ca să nu mă enervați și să vă cer să-mi definiți etica asta, mama ei.
    care etică, zic io, e indinspensabilă unor rezultate bune sau de calitate

  40. Madelin a zis:

    Io cand zic “rezultate bune” subinteleg etica asa cum o prezinti tu.
    “Rezultate de calitate” e mai bine?

    (intalnirea de calitate am ratat-o…)

    „Words mean things”… cum zicea cineva.
    Nu subînțelegi… PORNEȘTI cu aia.
    Altfel… pățăști ca MBadragan.

    tapirul a zis:

    vă învărtiți în semantici aici. o țeavă legată cu un furtun de cauciuc nu este un rezultat bun, și nici treaba rezolvată

    ca să nu mă enervați și să vă cer să-mi definiți etica asta, mama ei.
    care etică, zic io, e indinspensabilă unor rezultate bune sau de calitate

    Cine vorbește de semantică…
    http://www.youtube.com/watch?v=ZcoMzyPVT9M
    (nu-s eu… e văr-miu de peste deal, zic)

    O țeavă legată cu cauciuc ESTE un rezultat bun și este o treabă REZOLVATĂ. Apa nu mai curge… s-a rezolvat problema!
    Depinde de criterii, nu?
    Criteriile… coada mea… depind de ETICĂ!
    (băgamiaș)

  41. Coada mea… știam io că o să fie ca urlatu’ la lună… cu punctu’ meu de vedere.
    În fine… sunt deja obișnuit, vaccinat, alea.
    La subiect:

    Să pleci… să nu pleci…
    Același lucru.

    N-am înțeles niciodată de ce ideea de a te muta de la București la Iași e perfect în regulă… dar să te muți de la București la Berlin e mare șmecherie… dă naștere la golgoaze existențiale și alea.
    (aici… Tapirul o să ne bage un post relevant, la el pă gloaba lui de cultivator de roșii și alea – deabia aștept!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.